Corul de muzica psaltică ,,Byzantion”

Vasile Menzel – poezie

                  În piaţa Naţiunilor            

                                                                    

Zburam cu placa pe trotuar

s-ajung în Piaţa Naţiunii,

pe unde se plimbau nebunii

ţinând în mână un pahar

în care-au stors un măr şi-o pară

stropite cu “otravă” rară.

Un cocktail, pus în galantar,

pentru-acei oameni furioşi,

încolonaţi ca la paradă,

ce defilau în plină stradă

dorind să pară sănătoşi.

Marina Glodici – Iertarea care ne dă pacea

De-alungul vieţii, cu toţii am avut şi avem o mare nevoie de a fi iertaţi pentru a ne împăca şi a menţine relaţiile sociale armonioase.

 Atunci când greşim, chiar şi unii faţă de alţii, greşim în primul rând faţă de providenţă ale cărei legi ne condamnă în mod clar şi obiectiv. A ne cere iertare în primul rând de la Dumnezeu şi a regreta faptele din trecut, respectiv pocăinţa este o condiţie esenţială pentru a primi iertarea prin jertfa Domnului Isus care a executat  pedeapsa pentru păcatele noastre ale fiecăruia.  Aşadar, iertarea divină este mijlocul prin care ni se spală haina conştiinţei şi devenim curaţi. Aceasta este iertarea care ne dă pacea interioară, o pace care întrece orice logică omenească şi mai mult, nu mai depinde de împrejurările vieţii. Însă, pacea aceasta include şi iertarea faţă de semeni şi în special a duşmanilor de care nu ducem lipsă niciunul dintre noi.

Mariana Cristescu – „Anonima nesemnată” sau vremea în care bufonii devin eroi!

Mai întâi s-a vorbit despre 1.500, apoi de 3.000, 5.000, chiar şi despre 7.000 de demonstranţi. Se pare că nu vom cunoaşte cifra exactă, întrucât nu ştim dacă a reuşit să-i contabilizeze cineva, celor 500 de pământeni, declaraţi ca atare la recensământ, alăturându-li-se mii de „secui” din Sovata, Valea Nirajului, Sf. Gheorghe, Miercurea Ciuc şi… de la Budapesta (!), precum şi destui „gură cască” a căror etnie nu comportă dileme. Nici nu mai contează, cert e că toţi câţi vor fi fost au participat, la Târgu-Mureş, duminică, după cum ştiţi, la o manifestare „culturală”, cu scopul de a cere, în principal, autonomia aşa-zisului Ţinut Secuiesc – „Székelyföld”. Desfăşurându-se plenar şi zgomotos, pe traseul aprobat de notabilităţile urbei, sub privirile îngăduitoare ale românilor mureşeni şi ale lumii civilizate privitoare de pe la ferestre ori din fotolii, pe ecranele puţinelor televiziuni preocupate de bâlci, demonstranţii au etalat „sute de drapele secuieşti, purtate de bărbaţi îmbrăcaţi în uniforme paramilitare maghiare, tineri şi bătrâni, ce purtau însemne ungureşti sau haine populare maghiare (…). Oamenii au ascultat discursurile oficiale ale liderilor maghiari din ţară, dar şi poezii secuieşti. (n.n. – „Balada lui Kossuth”)”. Cât despre Garda Naţională Maghiară, adusă pe post de „Bau-Bau!”, vom povesti ceva mai încolo. Ştiţi dumneavoastră despre cine vorbesc: cei drapel arpadian şi cu lozinca „Să piară Trianonul!”.

Aportul romaşcanilor la efortul de război (1916-1918)

Nefiind plasat în zona cofruntărilor directe, totuşi Romanul n-a fost ocolit de cortegiul de suferinţe şi orori pe care orice război le aduce după sine. Populaţia de aici a resimţit din plin ce înseamnă moartea, prin pierderea celor dragi, boala, sărăcia, lipsurile, mizeria şi ca orice român în vremuri de restrişte, fiecare a încercat să-şi aducă contribuţia la uriaşul efort de război depus de o ţară întreagă, de la cei care – pe front – au luptat, sacrificându-şi chiar viaţa, până la cei din spatele frontului ce au susţinut, după posibilităţi, aceste nevoi de război, fie că a fost vorba de donaţii, contribuţii, muncă voluntară, îngrijirea orfanilor de război sau adăpostirea refugiaţilor etc. Am aflat mai ales din paginile presei locale despre toţi acei romaşcani care, cu puţin sau mai mult, şi-au adus aportul lor material şi moral, la efortul general de război, ştiind că acest conflict, nedrept şi nefiresc în sine, urmărea o finalitate dreaptă şi firească istoric pentru români – întregirea ţării. „A da pentru armată – îndemna Ion Agârbiceanu prin paginile ziarului „Vestea Nouă” la care a colaborat – înseamnă a arăta că ai mult simţ de recunoştinţă faţă de aceea cari te-au mântuit; a contribui pentru trebuinţele armatei înseamnă a ajuta biruinţa finală. Cinstind pe cei care pleacă azi din nou la luptă, cinstim şi pomenirea sfântă a tovarăşilor lor, care au murit cu arma în mână la hotarele ţării. Ei vor vedea că nu au murit zadarnic ”. 

„Îngerii din Moscopole. Exilul” – autor Catia Maxim

De curând, la editura Tracus Arte a apărut romanul ,,Îngerii din Moscopole. Exilul”, de Catia Maxim. Acesta continuă povestea aromânilor din Moscopole, oraș spulberat de ienicerii lui Ali Pasha, eveniment istoric descris în primul volum publicat de aceeași editură, în 2011.
„Catia Maxim aduce, în peisajul autohton de carte, alt roman istoric, scris cu grijă și respect față de izvoare și documente, îmbogățit cu elemente ludice și de ficțiune, menite să confere culoare și dinamism unor întâmplări de secol XVIII.

Povestea aromânilor alungați din Moscopole de trupele guvernatorului de la Ianina, redată simplu, nicidecum facil, are calitatea de a nu fi datată, chiar dacă întâmplările derulate se învârt în jurul lui 1800. Destinele unor aromâni de vază precum bogatul și controversatul om de afaceri Simon Sina, profesorul Theodor Cavaliotti, învățatul Costa Cegani sau renumitul istoric și teolog suedez Johann Thunmann, frământările

Casa Capri – Roman (1904)

Zoe Dumitrescu-Buşulenga: ,,O lume fără rădăcini este o lume fără morală”

Stimată doamnă academician ce credeţi dumneavoastră despre propria persoană? Cum o vede Zoe Dumitrescu-Buşulenga pe… Zoe Dumitrescu-Buşulenga?

Pe total nu m-am gândit niciodată la mine. Nu m-am socotit o persoană atât de importantă încât să mă privesc ca pe un obiect demn de contemplat. M-am văzut pe bucăţi. Iar opiniile pe bucăţi erau foarte diverse, raportat la funcţia pe care o îndeplinea fragmentul acela din mine. Când eram copil, eram foarte timidă. După parerea mea eram şi foarte cuminte. Mă socoteam puţin nedreptăţită. În jurul meu erau copii foarte frumosi – verişoarele mele – care-mi dădeau complexe încă de atunci. Cu vremea mi-au mai trecut complexele. De toate nu am scăpat însă nici până azi. De cel mai grav, de timiditate, mai ales de

Maria Diana Popescu: Yasmina Moscovici – Nudul ca poetizare a trupului feminin

Întotdeauna spiritele discrete şi-au trădat în opera lor, fără voie, frumuseţea naturii proprii. Se poate afirma acelaşi lucru despre pictoriţa de origine venezuelană, Yasmina Moscovici, un artist plastic apreciat, care trăieşte nobil şi tăcut, parcă pe un preludiu de Bach, la marginea Cetăţii Domneşti. La fel de spectaculoasă şi dinamică se întoarce pe simezele Muzeului Municipal Curtea de Argeş, de această dată, într-o formă aproape academică, surprinzînd cu atît de frumos „cioplite” nuduri, într-un limbaj pictural desăvîrşit, care atrage spre arta sa ca o magie. Parcă dăruind pînzelor picătura frunţii sale şi frumuseţea energiei descătuşată de tot ceea ce ar fi întîmplător, Yasmina Moscovici nu caută într-o lume de abstracţiuni, ci demonstrează de ce este unică şi irepetabilă pentru noi. Născute dintr-o ştiinţă a sevelor, nudurile vin să se justifice pe ele

Maria Diana Popescu – Schengenul şi doza zilnică de pesticide

De ce n-ar fi mai multe farmacii decît grădiniţe şi şcoli, dacă primim gratuit picătura zilnică de otravă în hrana cea de toate zilele? O chestiune de concurenţă, altfel, autorităţile sanitare n-ar fi descoperit aflatoxina în laptele importat din Ungaria şi pesticide, în tonele de fructe şi legume din Turcia. Importurile de produse alimentare ne asigură doza necesară de contaminare, pentru a da fuga după doftorii. Cum şi-ar mai permite farmaciile reclame agresive şi concursuri cu premii, dacă nu ar fi o industrie de vîndut în serie? Cu cît cumperi mai multe pilule şi leacuri noi, care ne lecuiesc pe veci, cu atît ai şansa să cîştigi la tombolă excursii gratuite la munte sau, după noroc, în ceruri. Un al parazit a fost descoperit în macroul congelat, importat din Malaiezia pentru marcheturile