Pr. Justin – Despre înviere, iertare, iubire şi discernămînt

Parintele-Justin-de-Boboteaza-2012Coborârea la iad a Mântuitorului, spune acatistul – cu sufletul şi dumnezeirea. Cu sufletul imediat după ce a închis ochii pe cruce sau după coborârea în mormânt?
A fost cu totul şi peste tot Acelaşi, nu S-a despărţit, Om şi Dumnezeu Adevărat!
– Ce înseamnă iubire?
Să-ţi dai viaţa pentru aproapele. Să nu faci nimic decât grija de a veni în ajutorul celuilalt. Şi la masa de prânz pe care o iei trebuie să te gândeşti la celălalt care aşteaptă la uşă sau aşteaptă undeva o bucată de pâine.
– Chiar dacă eşti tu neputincios?
Chiar dacă eşti neputincios, împarte-ţi bucata ta de pâine cu dragostea lui. Asta este adevărata dragoste şi viaţă pe care trebuie s-o ducem noi, da.
– Mi-a spus cineva: “Dacă vorbeşti cu părintele Justin, întreabă-l lucruri esenţiale”. Ce credeţi că ar fi esenţial, care ar fi mesajul pentru oamenii din vremurile pe care le trăim? >>>

Reclame

Teologia mistică poetică

10712079225_521ddbb3b6_zTeologia mistică poetică. Imnele iubirii dumnezeiești ale Sfântului Simeon Noul Teolog – 1000 de ani de la compunerea lor, vol. coord. de PS Ioachim Băcăuanul și Pr. Ioan Bârgăoanu, Ed, Basilica a Patriarhiei Române, București, 2012, 549 p.
***
E vorba despre comunicările științifice susținute la Mănăstirea Cașin, în jud. Bacău, pe 24-25 noiembrie 2009, la Simpozionul „Imnele iubirii dumnezeiești” ale Sfântului Simeon Noul Teolog – 100 de ani de la compunerea lor, cf. paginii de titlu.
În Cuvântul înainte al cărții, PFP Daniel Ciobotea subliniază faptul că „experiența Sfinților isihaști este asemănătoare celei a Apostolilor, întrucât în Biserică este prezent și lucrător Același Duh Sfânt în >>>

George Petrovai – De unde venim și încotro mergem?

George Petrovai1. Cum a apărut viaţa?
În mod normal, nici măcar n-ar trebui să ne punem întrebări ca cele de mai sus. Asta dacă omul zilelor noastre ar fi echilibrat, dacă ar avea credinţă cât grăuntele de muştar şi dacă s-ar învrednici să ia seama la avertismentele înţelepţilor. Căci iată una din concluziile vieţii de mucenic a lui Petre Ţuţea, cu certitudine cel mai sfătos român scăpat cu viaţă (dar şi cu sănătatea distrusă!) din teribilul malaxor bolşevic: “Fără Dumnezeu, fără credinţă omul devine un animal raţional, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri”! >>>

Vavila Popovici – Purtăm în fața Lui și a lumii în care trăim, răspunderea vieții pe care-o primim

Vavila_Popovici„Omul poate obține doar iluzia libertății, nu și libertatea însăși. Dar și iluzia libertății are valoarea ei. E de-ajuns s-o avem. Dacă o pierdem, totul e pierdut.” – Emil Cioran

Conceptul filozofiei care se referă la comportamentul uman, la puterea sau abilitatea minții umane de a lua o decizie în înfăptuirea unei acțiuni, ca rezultat al unei alegeri libere, este definit ca liberul arbitru. Alegerea beneficiază de existența alternativelor; de lipsa constrângerilor care să condiționeze decizia, însă această libertate nu este absolută întrucât prin actele noastre nu trebuie să lezăm libertatea celorlalți, adică, trebuie să respectăm anumite reguli ale societății; de capacitatea de conștientizare a alternativelor, a consecințelor acțiunilor; de capacitatea de a selecta o alternativă chiar și împotriva impulsurilor primare resimțite. Dacă simţurile ne ajută în detectarea lucrurilor din exterior, putem afirma că există şi un simţ interior al sufletului, prin care cunoaştem ceea ce este în exterior și definim prin intermediul raţiunii. >>>

Octavian D. Curpaș – ,,Handicapul Conştiinţei” de Ligia Seman, un roman confesiune despre disperare şi singurătate, vinovăţie şi iertare

HandicapulConstiinteiCum să te eliberezi de suferinţa proprie, de ce să nu porţi cu şi în tine durerea altora, dar şi mai important, de ce nu ai dreptul să îi faci pe cei apropiaţi să se îmbolnăvească de o maladie a sufletului? Acestea sunt doar câteva din întrebările la care încearcă să răspundă cartea Ligiei Seman, „Handicapul conştiinţei”. Volumul, încărcat de o durere vie, umană se concretizează ca un strigăt după ajutor ce porneşte din dorinţa recâştigării demnităţii pierdute. Un handicap fizic înseamnă neşansa de a fi stigmatizat de societate, de a nu te putea bucura de viaţă, de a te raporta în permanenţă la oamenii sănătoşi. În roman, Ana, o infirmă, dobândeşte pe lângă deficienţa trupească şi un handicap al conştiinţei, adică frica de a se simţi respinsă, teama că anormalitatea o face vulnerabilă, că viaţa nu îi rezervă decât eşecuri. Iar lipsurile ei sufleteşti, nevoia de a fi acceptată, obsesiile legate de înfăţişare, sensibilitatea exagerată, părerea proastă despre sine, i se transmit fiului său, Emanuel, un copil de grădiniţă. Micuţul creşte şi odată cu el se dezvoltă până la exacerbare un şir de emoţii negative pe care le va perpetua din păcate, în fiinţele cele mai dragi lui. Şi astfel, fiecare experimentează individual, efectele unui handicap al conştiinţei. >>>

George Petrovai: Cultura şi civilizaţia – daruri ale Atoatefăcătorului

1.Supremaţia şi logicitatea sensului creaţiei
În microeseul Lumea dogmei şi lumea întrebărilor, Petre Ţuţea afirmă că “poziţia omului întrebător şi căutător este determinată de relaţiile cu divinitatea, cosmosul, semenii şi sine”, ceea ce înseamnă “o viziune teocentrică, cosmocentrică, sociocentrică şi antropocentrică”. Fireşte că între cele patru tipuri de relaţii, rolul primordial – după cum ne asigură gânditorul – revine teocentrismului, întrucât el “ne leagă de lumea realului”, pe când celelalte trei oferă doar “o viziune de nicăieri spre nicăieri”. Cum “omul se complace estetic în jocul absurd al existenţei, care îl depărtează de obiectul real al cunoaşterii”, iată de ce viaţa omului întrebător şi căutător devine “o permanentă <>, care se termină în moarte”. >>>

Inedit! 23 august 1944

b_300_472_16777215_0___images_stories_istorie_23.8.44Încet, dar sigur, adevărul iese la iveală. „Dumnezeu nu bate cu parul!”

Cu ani în urmă, un fost ofiţer a predat lui Nicolae Ceauşescu agenda lui Carol al II-lea – ţinută în secret decenii la rând – în paginile căreia Mareşalul Ion Antonescu şi-a consemnat impresiile fierbinţi ale orelor petrecute în camera-seif, unde fusese închis de regele Mihai. Preşedintele de atunci al României nu a distrus-o. A dat ordin să fie păstrată pentru posteritate. Prin amabilitatea regretatului profesor Gheorghe Buzatu a portalului Ziariştii online şi a revistei ART-EMIS, conţinutul însemnărilor Mareşalului au fost accesibile publicului larg. Astăzi, vă prezentăm un document inedit despre Marea Trădare Naţională de la 23 august 1944. Devin vizibile apucăturile de maidan şi ambiţiile nefaste ale unui rege infantil şi lipsit de demnitate. Vă reamintim că – excluzând longeviva relicvă regală, TOŢI ceilalţi participanţi şi/sau implicaţi în complotul de la 23 august 1944 au trecut în altă lume în împrejurări tragice, neclare, ori şi-au găsit sfârşitul în temniţele unde au fost trimişi şi schingiuiţi de către slugile alogene ale sovietelor. Redacţia mulţumeşte cercetătorului Mircea Vâlcu-Mehedinţi pentru punerea la dispoziţie a acestui text inedit – parţial reprodus după înregistrarea pe placă a ceea ce s-a întâmplat în ziua de 23 august 1944 în Salonul Galben de la Palatul Regal. Documentul va fi prezentat şi în volumul „Istoria comunismului din România. Origini. Activitate”, vol. I (în lucru) – al cărei autor este domnul Mircea Vâlcu-Mehedinţi. >>>

Octavian D. Curpaş – ,,Între zâmbet şi suspin” de Petru Lascău – O carte caleidoscop despre nevoia de Dumnezeu

IntreZambeteMotto: „Nu ştiu de ce preferăm totuşi, culoarea gri!”

Un renumit critic literar, Mihail Belinski, spunea că „Arta este gândire în imagini”. Un astfel de exemplu de gândire în imagini este şi volumul „Între zâmbet şi suspin”, avându-l ca autor pe Petru Lascău. Asemenea unor tablouri dintr-o expoziţie, „Între zâmbet şi suspin” se constituie că o demonstraţie a ceea ce înseamnă corespondenţa dintre arte. Întocmai unei pânze expuse într-o galerie, fiecare zâmbet şi suspin scris de Petru Lascău în această carte, se distinge prin caracterul său de sine-statator, prin plasticitate şi culoare.

Petru Lascău este pastorul bisericii „Agape” din Phoenix, Arizona şi autorul volumelor de proză: „Paşi spre lumină”, „Biserica în asediu”, „Între zâmbet şi suspin”, „În răcoarea dimineţii”, „Lupta cu somnul”, „Memoriile lui Eutih”, „Risipitorii”, „Apostolii Domnului Isus” şi „Familiile patriarhilor”. >>>

Octavian Curpaş – Perpendiculară pe un colţ de nemurire

perpendicularachicagoMotto: “Plângând, Te-am căutat cu sete de eliberare,/ Arzând de dor de Tine ca şi un nimb de soare.”
“Sunt pasionată de Domnul, aş vrea să-L explorez şi să cresc în relaţia cu El. Îmi place să citesc Sfânta Scriptură, fiindcă găsesc în ea refugiu şi răspuns la dilemele mele. Consider că este un hobby, dar şi o responsabilitate să le vorbesc oamenilor despre Domnul”, mărturiseşte Adina Sas-Simoniak, autoarea volumului “Perpendiculară pe un colţ de nemurire”. “Dumnezeu nu este o religie”, continuă aceasta, “El este o FIINŢĂ care ne iubeşte, ne ascultă rugăciunea şi doreşte să comunice cu noi. Aceasta am înţeles când am citit Noul Testament şi am început pentru prima oară să mă rog sincer şi spontan. Şi aşa, m-am apropiat tot mai mult de braţele Lui deschise. Cu cât mă apropiam mai mult de Dumnezeu, cu atât simţeam mai acut nevoia de purificare, fiindcă în lumina Sa clară îmi vedeam hainele murdare ale trăirii mele fără El. Grea de păcate, am căzut la picioarele Lui şi L-am rugat să mă primească aşa cum eram şi să îmi şteargă păcatele cu Sângele Său. Alegându-L pe El ca Domn şi Mântuitor personal, am făcut cea mai bună alegere, fiindcă Domnul a dat gust vieţii mele şi m-a împlinit.” >>>

„Părintele Iustin Pârvu: o misiune creştină şi românească”

Iustin Parvu«În chilia mică a părintelui Iustin par a se întâlni toate drumurile din România. E o intersecţie de duh şi speranţă. Aici se întâlnesc toate colburile şi toate disperările şi toate încercările. Oamenii aduc bruma lor de suflet, o cară cu ei de departe iar în chilie, pe un colţ de pat sau stând în genunchi, lasă toată oboseala ca alpiniştii care după ce au atins vârful se relaxează pentru că ştiu că urmează mult mai lesnicioasa coborâre. Povestea o credinioasă care venise aici, cu ceva ani în urmă, să se descarce de aproape “eterna” poveste a bărbatului beţiv din casă, destul de prezent în societatea noastră. A început să detalieze părintelui povestea soţului ei care îşi neglija copiii, părinţii, i-a spus până unde a mers degradarea acestuia şi umilinţa celor din jur, şi-a exprimat neputinţa, disperarea. Părintele părea rupt de realitatea imediată, părea rupt şi de povestea bietei femei, spunea doar din când în când: “Da, măi…! Da, măi…!”. Când a terminat femeia de povestit, după ce şi-a deşertat păsul, părintele a coborât parcă dintr-un coşmar în care lucrurile nu păreau să fie >>>

Mariana Cristescu – „Auzit-aţi de-un Mihai?” – Se închide cercul sau se deschide spirala?

statuie Mihai ViteayulMotto: „Biruit-au gândul să mă apucu de această trudă, să scoţ lumii la vedere felul neamului…” (Miron Costin, „care am fost mare logofăt în Moldova”)

În urmă cu 37 de ani, tânăr redactor muzical ajuns (prin repartiţie guvernamentală, datorită mediei „astronomice” de absolvire a Conservatorului „Ciprian Porumbescu”) la Radio Bucureşti, în trupa de elită a regretatului Iosif Sava, părăseam Capitala natală, apartamentul nou-nouţ (cu trei camere) proprietate personală şi o poziţie socială de invidiat, pentru a mă transfera la Radio Târgu-Mureş, oraş care m-a primit cu chiu cu vai, abia după … intervenţii, fiind „închis” la vremea aceea, depunctată salarial (studioul teritorial nu era „instituţie de gradul zero”!), înghesuindu-ne, tânără familie cu doi copii şi bani puţini, în locuinţe improprii. „Îmi luase Dumnezeu minţile”, abandonând Bucureştiul – îmi reproşau cunoscuţii şi, pe parcurs, ajunsesem să cred chiar şi eu. Aterizasem într-un mediu ostil de la început, „covorul roşu”, nederulat la sosirea mea, rămăsese în debara, în grija moliilor, aveam de învins temeri şi prejudecăţi. Am luat totul de la capăt, nu o dată, şi nu a fost tocmai uşor. Dar eu sunt o persoană tenace, deşi cred în destin. Şi cred că destinul, chiar dacă nu poate fi schimbat în totalitate, suportă ajustrări, pe ici-colo, dacă omul nu aşteaptă ca Dumnezeu „să-i vâre şi în traistă”. De altfel, până şi Antichitatea romană recunoştea că… „Audaces Fortuna juvat” (Norocul îi ajută pe îndrăzneţi). >>>

,,Lecție despre Neamul Românesc” de Părintele Justin Pârvu

Iustin Parvu,,Romanul s-a identificat foarte bine cu Ortodoxia, Ortodoxia circula in sangele romanului nostru. Dupa cum spuneau si marii nostrii scriitori nationalisti, pe care acum vor sa ii desfiinteze – Eminescu, Iorga, Crainic, Nae Ionescu, Mircea Vulcanescu – asa spuneau – ca nu exista roman catolic. Asa cum zicea Nae Ionescu ca a fi roman inseamna a fi ortodox, dupa cum animalul cal este si patruped.

Romanii nostri vor fi foarte greu de inselat, de indus in eroare – ma refer la oamenii statornici in credinta, cu o adevarata convingere si care nu au uitat sa sunt romani. Desi conducatorii bisericii noastre si preotii nu si-au facut datoria de a catehiza poporul in dreapta credinta, ca, de, s-au temut; preotii nostri nu vorbesc despre asta – la ei asta face parte din lumea poeziilor. Insa, credinciosii nostri au constiinta ortodoxa mai dezvoltata decat a multora dintre pastori, si iau o carte, mai citesc un ziar si afla ei cum stau lucrurile. Acum sta la dispozitia fiecaruia sa afle adevarul. >>>

Ioan Miclău – amintiri

Nicuşor

Localitatea bihoreană Gepiu, a fost de când mă ştiu eu, comună cu primărie, cu post de poliţie, cu biserică, cu oficiu poştal, cu dispensar, cu şcoală primară şi aşa mai departe.
Au avut sătenii şi moară de măcinat făină alba de grâu, şi multe altele trebuincioase unor gospodari buni.
Acum, însă, prin ultimele decenii ale secolului trecut, odată cu acea „dezvoltare multilaterală” administrata de comunişti, comuna a ajuns sat. Ferească Dumnezeu de mai rău! Dar ce vreau să descriu acum, este povestea lui Nicuşor, prietenul meu din pruncie şi fost coleg de clasă la şcoala primară, ce mai târziu s-a numit generală. Desigur, în acea vreme satul încă era comună, dar sub pavilion comunist deja şi era vremea când, se spunea că de bună voie sătenii intrau în ”colhoz”. >>>

Ioan Miclău – Vise, speranţe şi ploi îngheţate

Muntii-Bihorului  foto Christian FilipescuFlăcările roşiatice ale unui orizont restrâns spre înserare, deveneau tot mai cenuşii, sfârtecate apoi de de vârfurile munţilor cădeau molatec peste umerii dealurilor din împrejurimi ca nişte umbre din ce în ce mai dese, mai întunecoase.
Treptat, sub presiunea unor rodii tomnatice ce se revărsau dinspre crestele Munţilor Bihorului, învăluind văile coborâtoare înspre vechea urbe românească a Beiuşului. Umbrele se întunecau neobisnuit de repede; ceea ce de fapt nu era altceva decât o îngrămădire de nori grei, gata în orice moment aşi revărsa puhoiul apelor.
Aceste torenţiale viituri aveau darul să îngrozească din nou localnicii acestor ţinuturi, aşa cum de altfel veacuri dearândul această istorie naturală se repeat aproape calendaristic. Drumurile aveau să se desfunde, băltoacele să apară ca la comandă, îngreunând transporturile, împotmolind camioanele, caruţele, oamenii, inundând trecătorile si cărările dintre satele de munte. >>>

George Petrovai – Legătura inseparabilă dintre artă şi religie

Între artă şi religie (chiar în varianta ei mitologică) există o strânsă legătură, întrucât ambele compartimente sunt atât de profund umane încât vizează cu insistenţă transumanul prin cele două forme, care – aşa cum ne încredinţează Petre Ţuţea în cartea sa Între Dumnezeu şi neamul meu – definesc sacralitatea căii lor de acţiune: inspiraţia (favoarea divină) şi revelaţia (acţiunea directă a divinităţii).
Probă în acest sens sunt două exemple de referinţă pe care le-am extras din istoria spiritualităţii umane – primul din formidabila istorie a Greciei antice, celălalt din zbuciumata istorie a aşezării spiritului evreu în matca monoteismului: >>>

Cultura – un proiect pentru toţi (…În atenţia botoşănenilor şi nu numai!)

Eu, Petruţ Pârvescu, conştient de sarcina pe care mi-o asum în totalitate, la modul cel mai serios cu putinţă, în urma a numeroase şi îndelungi deliberări (interioare si exterioare!), cu demnitate, onoare, profesionalism şi, de ce nu, un anumit curaj.., în aceste vremuri.., m-am hotărât, susţinut de aproape Întreaga Obşte Culturală, să particip la concursul de proiecte pentru postul de manager la Centrul Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Botoşani şi să fac publică atitudinea mea. >>>

Octavian D. Curpaş – Jertfe anonime şi mărturii de suflet într-un remember al luptei românilor pentru libertate în perioada comunistă

PasiSpreLuminaMotto: „Întoarcerea la valorile iudeo-creştine pentru renaşterea spirituală a neamului înseamnă întoarcerea la Biblie pentru a ne lăsa schimbaţi, renăscuţi de ea.”
„Paşi spre lumină” de Petru Lascău este o culegere de proză şi eseuri creştine care de la început, impresionează prin sinceritatea exprimării şi prin modalitatea plastică, vizuală, de a reda sentimentele trăite în anii grei de dinaintea căderii comunismului în România. Evocând o perioadă tulbure şi marcată de multă suferinţă cauzată de represaliile regimului totalitar împotriva celor care Îl căutau pe Dumnezeu, această carte se constituie ca o colecţie vie de mărturii trăite în acea perioadă. Printre eseurile şi povestirile din volumul „Paşi spre lumină” se numără „Dar cea mai mare dintre toate este Dragostea…”, „Mereu o nouă apă curge-n vaduri”, „Abisul”, „Lumina”, „Tricolorul”, „Noapte de Ajun”, „Intrusul”, „Noaptea preasfinţită”. >>>

F. Brunea Fox – ,,prinţul reportajelor”

BRUNEA-FOX FilipFelix Brunea Fox, pe numele lui adevărat Filip Brauner, a fost unul dintre cei mai mari reporteri din perioada interbelică. S-a născut  la Roman, la 18 ianuarie 1898 şi a decedat acum 36 de ani (12 iunie 1977) la Bucureşti. Provine dintr-o familie de intelectuali evrei, din Chişinău, care, în anii 1980, a venit în România, stabilindu-se la Roman, în judetul Neamţ. A făcut şcoala primară la Roman, iar studiile medii la Iaşi, la Liceul Naţional. Face şi studii universitare, incomplete, la Bucureşti. >>>

Ioan Miclău – versuri

 Dor 
  
 Mi-e dor de-al mamei mele grai, 
 De portul și de cântul ei; 
 Câmpia cu-al Miorii plai, 
 Revarsă-n soare viu covor, 
 Culoarea vetrei azi cu dor, 
 Se-adună-n ochii mei! 
 Iar de mă rog cuiva acum, 
 Mă-nchin l-altarul vetrei tale, 
 Oprindu-mă bătrân în drum: 
 „O, cât de tânără ești Țara!  >>>

Iuliana Paloda-Popescu: Poeme creștine

iuliana-popescu1         Îngerul

Scriu poeme cu Îngeri
pe care nu le mai citeşte nimeni –
alfabetul e vechi, mâna e singură,
prea înceată,
parcă nimeni n-ar vrea să mai ştie
lumina dintâi, necreată.

Numai Îngerul
se aşează lângă umărul meu
şi îmi aprinde inima
Doamne, îmi spun – e un semn –
parcă-ar ninge din vis,
parcă-aievea am fi, ne-am roti,
spre-a ne pierde târziu,
luminaţi într-un cântec!… >>>

Părintele Cleopa – Predică la Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

sfintii-imparati-constantin_si_elenaCine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu Care faci minuni (Prochimen la praznice)
Iubiţi credincioşi,
,,Cînd a binevoit Preabunul şi Preamilostivul Dumnezeu să înceteze pîraiele de sînge, care se vărsau din trupurile apostolilor, ale martirilor şi ale mărturisitorilor Săi şi să dea deplină libertate Bisericii Sale, răscumpărată cu Sfîntul şi Preascumpul Sînge al Fiului Său, atunci şi-a ales pentru acest scop, dintre toţi împăraţii lumii, pe Sfîntul împărat Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena. Prin aceşti Sfinţi împăraţi a adus Dumnezeu libertate religioasă în lume, a slăbit păgînismul şi idolatria şi a întărit Biserica şi credinţa creştină pe pămînt.
Sfinţii împăraţi şi “întocmai cu Apostolii” Constantin cu maica sa, Elena, erau de neam roman. Tatăl său, împăratul Constantin Clor împărăţea peste Galia şi Insulele britanice. După moartea sa a lăsat urmaş la domnie pe fiul său, fericitul Constantin, ajutat de credincioasa lui maică, Sfînta Elena. >>>

Să ne rugăm pentru Părintele Iustin Pârvu așa cum ne-a învățat Părintele Cleopa!

Parintele Justin Parvu

,,In Legea darului, inca de la inceputul slujirii Mantuitorului, Prea Sfantul Dumnezeu S-a aratat ca fiind un Dumnezeu in trei fete, sau in trei ipostasuri. Chiar de la Botezul Mantuitorului S-a aratat Sfanta Treime la Iordan. Caci Parintele a zis de sus: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit“ (Matei 3, 17), Duhul Sfant a pogorat in chip de porumb[el], iar Fiul, intrupat in firea noastra, era in apele Iordanului. Iata de ce Biserica canta: „In Iordan botezandu-Te Tu, Doamne, inchinarea Treimii s-a aratat“. […]

Dar care sunt oare rugaciunile cele mai potrivite pentru Sfanta Treime? […]

Cea dintai rugaciune, cea mai scurta si mai mantuitoare, este aceasta, pe care o auziti mereu in Biserica: „Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh“. Acesta e prima rugaciune catre Sfanta Treime si cea mai scurta si mai dreapta in continutul ei dogmatic, pentru ca prin aceste cuvinte slavim persoanele Sfintei Treimi deopotriva: intai pe Tatal, pricina; al doilea, pe Fiul, Cel nascut mai inainte de toti vecii; al treilea, pe Duhul Sfant, Care de la Tatal purcede, fiind de un scaun si de o fiinta cu Fiul si cu Tatal. >>>

Ioan Miclău – versuri

Numai noi si codrul verde

Ti-amintesti, draga Florica,

Tu plangeai ca te vei pierde?

Cand prin lunca cea de fagi,

Numai noi si codrul verde,

Stim cat ne eram de dragi? >>>

Octavian D. Curpaş: „Iubirea înlăcrimată” de Cristina Magdalena Frâncu

IubireaMotto: „Abia atunci pricepem preţul jertfei Tale/ Şi lacrimile sfinte ce-au curs ca douǎ perle…” (Suntem aşa de slabi)

„Eu nu scriu pentru mine, ci pentru alţii: pentru cel ce îmi citeşte creaţiile. Este adevărat că scriu ceea ce gândesc despre anumite teme, cum văd eu un fapt ori un lucru, cum primesc lumină asupra unor pasaje din Scriptură. Scriu despre lipsurile vieţii mele de credinţă, despre cum tânjesc să fiu. Mă gândesc că la fel ca mine, şi cititorul trece prin aceleaşi lupte interioare şi vreau să ştie că nu este singurul. Vreau ca inima îndurerată a cititorului, sufletul mistuit de dor, mintea îngândurată să primească din Mâna Divină eliberare. Iar peste toate lucrurile, să nu uite că există Unul care veghează şi care nu va îngădui nici o încercare peste puterea firească a fiecăruia de a o suporta…”, spune poeta Cristina Magdalena Frâncu. În continuare, ea declară: „Ştiu că îmi citesc poeziile oameni din toate categoriile de vârstă, fără nici o excepţie. Primesc e-mail-uri de încurajare de la >>>

Ion Ionescu-Bucovu: Mateiu I. Caragiale, romancier

Am recitit decurând romanul lui Mateiu  I. Caragiale „Craii de Curtea Veche” și am redescoperit o proză proaspătă cu valențe nebănuite, care mi-au scăpat la prima lectură. Mă gândeam apoi la soarta scriitorului, nedorită de tatăl  Caragiale care zicea că „Un tată ar trebui să fie din cale afară denaturat ca să ureze vreunuia, celui mai nemernic dintre copiii săi, cariera de publicist onest. Douăzeci și patru de copii să am -să mă ferească Dumnezeu!- pe toți i-aș face oameni politici, adică avocați; și dacă unul n-ar fi în stare să învețe măcar atâta, l-aș învăța să prinză câini cu lațul. Hengher, da! da’ literat, nu!” >>>

Ioan Miclău – Câteva cărţi şi o confirmare de suflet!

Domnului  Ben Todică, Multumiri pana la Dumnezeu! Am primit cartile domniei tale! Adevarate flori de  primavara, cu cer senin si stele australiene!
1“Ben Todica – Ambasador onorific al românismului”, este o carte care adevereste recunoasterea pe care i-o face  toti acei care l-au cunoscut si il cunosc, desigur inclusiv recunoasterea mea sincera si frateasca.  Cu o prefatare a  PS Ioachim Bacauanul, Episcop al Episcopiei Romanului si Bacaului, fapt deosebit de pretuit. Directorul Emilia Tutuianu Dospinescu,  la Editura Muşatinia, cu echipa editoriala reusesc  sa scoata o excelenta carte. Republicarea la Editura Muşatinia si a celor doua volume ,,Între doua lumi” si ,,În doua lumi”, este inca o asigurare a nemuririi scrierilor lui Ben. Ma bucur ca a gasit in sufletul sau ales si in Cartile sale loc si pentru mine, care dupa cum se vede,  intotdeauna m-am straduit sa fiu la inaltimea prieteniei  sale. Autorul  este  si a ramas, constat  din scrierile sale, daruit asa cum a fost daruit de Dumnezeu acolo la botezul  sau din cristelnita bisericii romanesti din Iezer. ,,Esti  Benule banateanul de 100% prin crestere, românul complet prin cuget si simtire, purtatorul  drapelului si al culturii noastre romanesti!” >>>

Era o vreme..

Marin-Neacsu-133x150Era o vreme în ţara asta când cine termina liceul si intra la facultate era privit cu admiraţie şi i se spunea cu respect, „domnul inginer sau domnul profesor, sau domnul avocat. Când unul dintre ei, la cam 10-15 ani de activitate îşi dădea şi lua (dacă îl lua) doctoratul tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu.

 Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai o maşină pe stradă ştiai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere sau este vreun boss de la partid. Mai târziu au apărut şi norocoşii câştigători la cecuri sau loz în plic, dar îi puteai număra pe degetele la o mână într-un judeţ. Şi mai era o categorie cu maşini, cei care lucrau în comerţ sau alimentaţia publică. >>>

MAria RUgină – Everestul e în tine

Privită ca abandonare și neajungere de sine,
IUBIREA eșuează-n dramă : teama că n-ai de ce te ține;
Ca punctul fix ce înțelepții l-au tot clamat dintotdeauna,
Sperând că prin el vor întoarce lumile, una după una…

Când vom ajunge să simțim că punctul fix e-n fiecare,
Ne vom atinge, ca proiect, nivelul de verificare.
Vom fi iubiți pentru ce suntem—nu ca o simplă completare—
Iar arbitrariul și trădarea nu vor putea să mai separe. >>>

Mărturie a Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului despre Dreptcredinciosul voevod Mihai Viteazul şi adeverirea dreptei credinţe

Mihai Viteazul“Cind Mihail-Voda, domnul Ungro-Vlahiei, l-a alungat pe Andrei Bathory si a luat sceptrul Ardealului, a sosit in orasul de scaun, numit Balgrad, si a voit ca sa zideasca acolo, in oras, o biserica ortodoxa. Insa preotii, orasenii si toti boierii, fiind de credinta latineasca [a Papei], nu-i ingaduiau sa zideasca, zicind ca ei sint de credinta dreapta si de aceea nu doresc sa aiba in orasul lor o biserica de lege straina. Atunci domnitorul le-a spus: “Voi nu sinteti marturisitori ai dreptei credinte, caci nu aveti harul Sfintului Duh in biserica voastra. Noi insa, fiind dreptcredinciosi, avem puterea cea adevarata a harului Sfintului Duh, pe care si cu fapta sintem gata intotdeauna s-o aratam, cu ajutorul lui Dumnezeu”. Dar ei voiau sa-si dovedeasca dreptatea prin infruntare de cuvinte si dispute. >>>

Cenaclu dedicat poeziei creştine la Mănăstirea Caşin

12.3.2013-Casin7

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în Biserica cu hramurile „Buna Vestire” şi „Sf. Simeon Noul Teolog” din parohia Mănăstirea Caşin II, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău, s-a organizat marți, 12 martie, prima ediţie a Cenaclului „Sfinţii Trei Teologi: Sfântul Simeon, Noul Teolog, Sfântul Grigore Teologul şi Sfântul Ioan Evanghelistul”. >>>

Marina Glodici – Iertarea care ne dă pacea

GLODICI-Marina-wbDe-alungul vieţii, cu toţii am avut şi avem o mare nevoie de a fi iertaţi pentru a ne împăca şi a menţine relaţiile sociale armonioase.

 Atunci când greşim, chiar şi unii faţă de alţii, greşim în primul rând faţă de providenţă ale cărei legi ne condamnă în mod clar şi obiectiv. A ne cere iertare în primul rând de la Dumnezeu şi a regreta faptele din trecut, respectiv pocăinţa este o condiţie esenţială pentru a primi iertarea prin jertfa Domnului Isus care a executat  pedeapsa pentru păcatele noastre ale fiecăruia.  Aşadar, iertarea divină este mijlocul prin care ni se spală haina conştiinţei şi devenim curaţi. Aceasta este iertarea care ne dă pacea interioară, o pace care întrece orice logică omenească şi mai mult, nu mai depinde de împrejurările vieţii. Însă, pacea aceasta include şi iertarea faţă de semeni şi în special a duşmanilor de care nu ducem lipsă niciunul dintre noi. >>>

Ştefan cel Mare şi Sfânt şi Muntele Athos

stefan-cel-mare-si-sfantDin câte s-au spus de către oamenii care merită să fie apreciaţi – zicea Părintele Iachint al Putnei –, Ştefan cel Mare a creat o epocă pentru întreaga Europă. A creat valori şi a ştiut să apere valori. De aceea poporul nostru, încă de pe vremea sa şi mai târziu, l-a numit mare şi sfânt“.

 Aniversarea strămutarii la veşnicele locaşuri a marelui voievod constituie pentru orice român ce gândeşte şi simte româneşte un prilej binecuvântat de a medita asupra rolului providenţial determinant pe care l-a jucat Ştefan cel Mare şi Sfânt – acest atlet al lui Hristos, în salvarea Ortodoxiei în general, dar şi a celei româneşti şi athonite în special. >>>

Mărturii inedite despre Eminescu ale acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga

A fost Eminescu un om religios? 

În anul 1999, doamna acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga – cercetător în istoria literaturii şi artei universale şi eminescolog de prestigiu – a fost oaspetele Episcopiei Dunărea de Jos, la invitaţia Prea Sfinţitului Episcop dr. Casian Crăciun,  ocazie cu care ne-a acordat un interviu pentru cotidianul gălăţean „Viaţa liberă”. A vorbit foarte mult despre Mihai Eminescu, ,,primul mare poet european al României”, cum îl numea, regretând faptul că încă mai există şi astăzi contestatari ai operei lui. Am rugat-o să ne împărtăşească atunci concluziile domniei sale privind dimensiunea religioasă a poetului. Aceste consideraţii sunt valabile azi şi oricând, fiind rodul unor cercetări intense, pornite din suflet (despre marele poet al neamului românesc, domnia sa a scris numeroase studii şi cărţi, printre care: ,,Eminescu – cultură şi creaţie”, ,,Eminescu şi romantismul german”, ,,Eminescu – viaţa, opera, cultura”), iar la sfârşitul vieţii s-a dedicat  slujirii şi recunoaşterii necondiţionate a lui Dumnezeu: >>>

Zoe Dumitrescu-Bușulenga: Cuvânt și Rugăciune

zoe-dumitrescu-busulenga

„Mărturisirea unei vieţi are pentru cel drept puterea unui lucru sfânt.” Hans Christian Andersen

Nu prea mi-am făcut bilanţuri, să vă spun drept, dintr-un fel, să zic, de teamă, pentru că e foarte mult timp de când m-am născut, la 20 august 1920”, îi mărturisea lui Grigore Ilisei la împlinirea a 80 de ani de viaţă trăită printre cărţi şi printre oameni cea care a reprezentat pentru mine personal, ca şi pentru atâţia alţii, modelul uman demn de urmat în acest periplu pământesc la care ne invită divinitatea, acad. prof. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, nu omul înger, nu omul sfânt, ci Omul Biserică cu chip de icoană şi cu suflet de melos bizantin. Aşa am perceput-o mereu pe această identitate complexă – descarcerată prin însăşi interioritatea sa unică din vârtejul infernului totalitar –, întocmai ca pe o catedrală a spiritului omenesc la care Dumnezeu a lucrat molcom şi pe îndelete, cu o pereche de schele bine înfipte în temelia puternică a Universului pentru ca truda Lui să rămână cuprinsă simbolic în declaraţia eternă de iubire către poetul romantic universal – Eminescu, pe care Doamna Literelor şi a Rugăciunii a rostit-o întreaga ei viaţă. >>>

Octavian D. Curpaş – Soluţii pentru crizele şi confictele din familie

Familie2013

S-au scris multe cărţi despre viaţa de familie şi ne-am putea întreba dacă ar mai fi ceva de spus sau de adăugat în această privinţă. Multe cărţi care tratează acest subiect merg pe o abordare foarte specializată, ce restricţionează numărul potenţialului auditoriu. Nu acesta este cazul cărţii „Ce vrea Dumnezeu să ştiu despre viaţa de familie. Soţ, soţie, părinţi, copii. Întrebări şi discuţii pentru grupul mic”, de Cristian Barbosu. Îmbinând în mod armonios o abordare dinamică cu un conţinut plin de valoare, autorul reuşeşte să ne captiveze prin profunzimea, am putea spune cristalină, a gândurilor pe care ni le împătăşeşte. >>>

Georgeta Resteman – Poeme de dor

Georgeta RestemanDe-ar fi…


De-ar fi să mă descopăr dintr-o urmă
De lujer smuls din rădăcini şi rupt
Când gândurile-n tâmpla clipei scurmă
                            Şi-nnoadă-n franjuri visul întrerupt >>>

Carmen Ștefania Luca – versuri

imponderabil

privesc tavanul alb
îndelung și fix
caut gânduri
cu degetele sufletului
prin haos de trăiri

îngerii tot trag de mine
infinitul îmi așteaptă talpa
să-l ating prin vis
nemișcarea mă înfioară
strig
e vid
nu se aude nimic
deși totul se rotește a viață >>>

Mariana Cristescu – Nicolae Dumitru, în căutarea… Paradisului pierdut

Nicolae Dumitru„Muzica este o armonie agreabilă în onoarea lui Dumnezeu şi desfătarea permisă sufletului.” (Johann Sebastian Bach)

 „Paradisul pierdut sau Patimile după Bach” s-a intitulat recitalul pianistului Nicolae Dumitru. Recital sau, mai degrabă one man show, momentele muzicale fiind „îmbrăcate”, prefaţate, postfaţate cu agreabilă dezinvoltură şi strălucitoare erudiţie de comentariile protagonistului.

Să ne amintim, de la început, că „Paradisul pierdut” este un poem epic scris de englezul John Milton în 1657 (publicat un deceniu mai târziu), considerat una dintre cele mai importante creaţii de limbă engleză, alături de opera marelui Will. >>>

Dumitru Mnerie: Demnitatea muntelui

mnerie-dumitruDemnitatea se asociază, prin definiţie oamenilor, care dovedesc autoritate moralã, prestigiu, manifestă o gravitate, măreţie, respectă şi sunt respectaţi sau celor care deţin o înaltã funcţie de stat şi care se consideră că au calitatea de a fi demni de poziţia pe care o ocupă în societate. Dar, într-o lume creată de Dumnezeu, în care nimeni nu e „fără de păcat”, e practic imposibil să găseşti oameni cu o demnitate absolută, astfel fiind greu de imaginat un sistem lumesc de referinţă, în care să încadrezi oamenii Demni pe care îi cunoşti, sau spre care să tinzi să fii cuprins. >>>

Cecilia Bănică Pal: Volumul de versuri ,,Pe urmele lui Zenon” de Mariana Gurza

pe-urmele-lui-zenon      Poetă consacrată şi bogată spiritual prin cele 10 volume de poezii apărute între anii 1998-2011,  Mariana Gurza ne oferă în  anul 2012 un nou volum, intitulat simbolic  Pe urmele lui Zenon, editat de Timpolis, Timişoara. De la un capăt la altul al volumului vibrează o notă lirică discretă, cu multe subtilităţi, ceea ce ne determină să medităm asupra trăirilor, sentimentelor pe care autoarea le-a purtat în suflet, le-a însumat, radiografiind complexitatea fiinţei umane şi reacţiile sale faţă de societatea în care trăim. De aici pornesc liniile direcţionale ale operei. Pe prim-plan se afirmă responsabilitatea scriitoricească. Petre Ţuţea socotea că „E foarte greu, când ai responsabilitatea a ceea ce faci, să te pui pe scrie, fiindcă scrisul te definitivează, în sensul că te arată fără ieşire”. Asumând-şi acest drum spinos Mariana Gurza îşi mărturiseşte crezul său artistic. <<< >>>

Valeriu Gafencu – poezii

valeriu-gafencu-student-la-drept-iasi-1940Frate dragă

Frate dragă, din grădină
Îţi trimit în dar un crin**
Să-ţi mângâie lin privirea
Cu veşmântul lui virgin.

Floare dragă, floare dalbă,
Cât de mult aş vrea şi eu,
Îmbrăcat în haină albă
Să mă duc la Dumnezeu. >>>

Familia Capri, poveşti romantice despre armeni

biserica-armeneasca

…Ioan Capri devenea, astfel, primul ne­gustor armean înnobilat din Bucovina şi totodată, cel dintîi nobil bucovinean căruia i se recunoştea apartenenţa la starea nobiliară de cavaler al statelor supuse coroanei austriece. Peste cîţiva ani, neamul Capriilor (de acum, Kapri, în documentele oficiale) obţi­nea de la împăratul Leopold al II-lea înălţa­rea la starea nobiliară de baroni galiţieni. (Bucovina a fost circumscrisă din anul 1786 în administrarea Galiţiei)…

Membrii familiei Capri pot fi trataţi ca o dinastie, de la Suceava şi până la Roman, pe proprietăţile pe care le vor cumpăra şi dezvolta putându-se identifica aceleaşi nobile gesturi de implicare în viaţa comunităţilor pe care le dominau. În evul mediu, activitatea economică a Romanului a fost strâns legată şi de existenţa unei numeroase comunităţi armene, ce şi-a adus o importantă contribuţie la stimularea comerţului şi a producţiei meşteşugăreşti sau la facilitarea operaţiunilor financiare. În acest sens, Nicolae Iorga susţine că, în anul 1609, la Roman vieţuiau mai mult de 500 de familii armene, cifră >>>

Ştefan Plugaru – Profil de preot basarabean: părintele Vlad Mihăilă

Vlad Mihaila Discuţia cu un preot hăruit de către Dumnezeu cu vocaţie duhovnicească este întotdeauna un prilej de a căuta răspuns la problemele sufletului şi cugetului. Prin voia Domnului, l-am întâlnit, relativ recent, la o manifestare culturală organizată de Asociaţia Culturală ,,Pro Basarabia şi Bucovina” România, la Oneşti, în judeţul Bacău, pe cuviosul părinte Vlad Mihăilă de la Biserica cu hramul ,,Sfânta Teodora de la Sihla” din Chişinău, pendinte de Mitropolia Basarabiei. Dialogul cu părintele a fost ca o spovedanie reciprocă, atât din partea mea, un creştin ortodox nu tocmai prieten bun cu Biserica, iar pentru preotul Vlad Mihăilă o mărturisire a credinţei româneşti şi o împărtăşire către noi a valorilor şi idealurilor creştin – ortodoxe şi naţionale care, prin voinţa lui Dumnezeu, i-au călăuzit existenţa până acum. >>>

Mariana Cristea – Personalitatea Episcopului Melchisedec Ştefănescu

Melchisedec-StefanescuMelchisedec Ştefănescu în slujba idealurilor naţionale           

Teolog erudit , personalitate culturală de frunte a secolului al XIX-lea, episcopul Melchisedec Ştefănescu a militat cu toată forţa pentru afirmarea neamului în unitate şi pentru creşterea rolului bisericii în viaţa poporului . Marele ierarh a dus o luptă grea pentru dobândirea autocefaliei bisericii ortodoxe române. Aceasta era recunoscuta în anul 1885 de către Patriarhia de la Constantinopol.

 Melchisedec Ştefănescu a fost un cleric militant , un cleric cetăţean , prezent activ în vâltoarea evenimentelor şi frământărilor de la jumătatea secolului al XIX-lea. Astfel, la 1857 , în Adunarea ad-hoc de la Iaşi s-a aflat printre fruntaşii luptei pentru unire . Ştiind că lupta pentru unire este grea şi are de înfruntat mari piedici , marele ierarh , îşi intitula discursul din catedrala episcopală din Huşi , din ziua de 29 iunie 1856 : „Jertfă pentru Unirea Principatelor” . >>>

La Agapia, cu poetul Gheorghe Simon: « Măicuţele, transparente ferestre prin care priveşte Dumnezeu »

AgapiaCând crezi că ai realizat faptul că eşti destinat poeziei ?

– În clipa nedumeririi de sine, când nu înţelegeam ce se întâmplă cu mine. Nici prea devreme, în cruzimea vârstei infantile, dar, nici amânând, lenevind în comoditate, mai aproape, trezindu-mă oaspete, în casa copilăriei, ca o înstrăinare de mine însumi. Până la revelaţia iubirii, când nu ştiam cum să fug de mine, refugiindu-mă într-un nume, la fel de străin de mine, întrucât, răspundeam mereu cu acel Eu, faţă de întreaga vecinătate, atât de >>>

Din sfaturile Părintelui Paisie Aghioritul

-Parinte, oare nu e mai bine ca un lucru sa fie facut mai pe indelete, ca sa ne putem castiga linistea?

Da, fiindca atunci cand lucreaza cineva cu liniste isi pastreaza pacea si isi sfinteste intreaga zi. Din pacate, n-am inteles ca atunci cand lucram ceva prea repede dobandim o nervozitate, iar lucrarea care se face cu nervozitate nu e sfintita. Scopul nostru nu trebuie sa fie a face multe intr-o continua neliniste. Aceasta e o stare deavoleasca. Lucrul de mana care se face cu >>>

Ierarhi, cler și credincioși în rugă la Stănița, Neamţ

     24.1.2013-Inmormantare3Ziua de 24 ianuaria va rămâne ca fiind una deosebită pentru comuna Stănița. La primele ore ale dimineții, în bisericuța ”Sf. Nicolae” din localitate, IPS Arhiepiscop Teodosie al Tomisului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba Sfintei Liturghii, după ce, în seara zilei anterioare, IPS Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, s-a rugat în același locaș.

Interiorul bisericii și curtea acestuia aveau să devină, o dată cu ceasul al III-lea, neîncăpătoare pentru mulțimea clerului și a credincioșilor. ”Iubit de cei din jur și de familia sa, domnul Neculai Giosanu reprezintă pentru cei care l-au cunoscut și iubit modelul de ”părinte creștin” , înnobilat de virtuți, un tată care și-a crescut copiii în dragoste față de Dumnezeu și de neam, care s-a bucurat să știe că doi din cei opt copii ai săi au ales viața monahală, devenind slujitori vrednici ai Bisericii noastre: Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, și maica stavroforă Iosefina , stareța mănăstirii Văratec , din județul Neam. Un om care și-a dedicat toată viața familiei sale, un om bun gospodar, harnic și darnic, cu o înțelegere profundă a rostului vieții, a încercărilor și suferințelor, a bucurie și binecuvântării lui Dumnezeu. Bunul Dumnezeu l-a binecuvântat pentru credința sa, cu o familie frumoasă, plină de iubire și recunoștință”, acestea au fost câteva din gândurile transmise de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, prin Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Calinic al Argeșului și Muscelului, familiei Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, la momentul despărțirii de tatăl, Necului Giosanu. >>>

Mariana Cristescu – De la Nichita la Marcel Naste şi înapoi

De câtăva vreme îl studiez, pe cât posibil, pe tânărul Marcel Naste, încercând să decodific, dincolo de candoarea şi prospeţimea lui ca fiinţă pământeană, mesajele subliminale ale artei sale. Căci, dincolo de cel estetic, de cel emoţional, transpare, chiar şi unui ochi neavizat, al iubitorului de artă, glasul de dincolo de materie, glasul memoriei din pământuri, încărcat cu noduri şi semne din care îşi împleteşte scara către cer.

Avem aici o expoziţie de prapuri, zice el, şi putem să-l credem şi să considerăm că sunt chiar reprezentările unor flamuri ţesute cu fir de aur, pentru a fi prinse în vârful lănciilor cu care plecau la luptă bravii oşteni ai Armiei române. Şi gândul mă poartă, în acest sens, inevitabil, la steagul liturgic al lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, plimbat în anii din urmă de la Bucureşti la Chişnău, spre a-l vedea şi fraţii de peste Prut, şi înapoi, la Bucureşti, în Muzeu, înfăţişându-l pe Sf. Gheorghe deja biruitor – o ipostază iconografică mai neobişnuită -, aşezat pe un tron somptuos, ca un domnitor, încoronat de îngeri şi având la picioarele lui, deja supus, balaurul. Doar că acel steag, acea flamură, de fapt, figurativă, vişinie, are franjuri şi este brodată cu mult fir de aur pe catifea. Aşa era arta acelor vremi. >>>

Vavila Popovici – O zi minunată de Duminică

„Atâta foc, atâta aur/ Și-atâtea lucruri sfinte/ Peste întunericul vieţii/ Ai revărsat, Părinte!” Mihai Eminescu

  Duminică 13 ianuarie 2013, la Biserica Ortodoxă Română „Sfântul Vasile cel Mare” din Durham, Carolina de Nord, după dumnezeiasca Liturghie care a început cu anunțul solemn al Părintelui Daniel Florean: „Binecuvântată este împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor” și cu răspunsul Comunității credincioșilor: „Amin”, a avut loc un eveniment cultural. >>>

Aspazia Oţel Petrescu – „Parcă l-aş fi intâlnit pe Iisus”: Mărturii despre Părintele Arsenie Boca

Aspazia Otel-PetrescuNumele doamnei Aspazia Otel Petrescu este cunoscut si respectat in Romania. Ea face parte dintre „martirii” inchisorilor comuniste, o luptatoare care si-a platit idealurile cu suferinte. Nascuta la Cernauti, din parinti invatatori, se refugiaza cu familia in Romania, in anul 1944, in satul Sugag, pe Valea Frumoasei, in apropiere de Sebes-Alba. Aspazia va frecventa cursurile Facultatii de Litere si Filozofie din Cluj. Deoarece face parte din „Fratia Ortodoxa Romana Studenteasca”, organizatie ce avea rolul de a conecta studentimea clujeana la valorile spiritualitatii crestine si la valorile si traditiile poporului roman, in anul 1948, in prag de a-si sustine licenta, va fi arestata. La scurta vreme, inainte de a ajunge la inchisoare, in viata tinerei studente din Cluj se va petrece, insa, un mare eveniment: intalnirea, la Manastirea Sambata, cu parintele Arsenie Boca. Emotionante si vii, in ciuda zecilor de ani trecuti de atunci, evocarile d-nei Aspazia Otel Petrescu se numara printre cele mai frumoase si importante marturisiri legate de „Sfantul Ardealului”. Publicate in carti cu mare audienta la public, ele au un farmec sporit cand sunt ascultate pe viu, „in direct”. La 87 de ani, d-na Aspazia nu si-a pierdut iradierea pe care le-o daruieste celor din jurul ei, dupa cum nu si-a pierdut nici harul vorbirii, puterea de a invia amintirile din trecut. Am beneficiat, si eu, de darurile acestea, cu prilejul unei vizite pe care i-am facut-o la Roman, in toamna acestui an (2010). Un prilej special, in care d-na Aspazia Otel Petrescu s-a intalnit cu doua foste colege de inchisoare din Muntii Apuseni, carora le multumesc ca m-au acceptat ca insotitor.
Dar, inainte de toate, ii multumesc gazdei noastre, care mi-a permis sa apas pe butonul reportofonului si sa public, apoi, marturiile legate de parintele Arsenie Boca, marele indrumator al vietii sale spirituale si sufletesti. >>>