NE IUBEAM ATÂT DE MULT
Ne iubeam atât de mult
încât ne uitam, iubito, unul
în ochii celuilalt
de mii de ani
timpul se subțiase,
beat,
decolorat
înțepenind
maiestuos și înalt
că la un moment dat
ochiul meu drept
a pornit cu mâinile întinse
să îmbrățișeze
ochiul tău stâng
și ochiul tău stâng a pornit
cu mâinile întinse
înspre ochiul meu drept
să-l îmbrățișeze
și după ce s-au îmbrățișat
din inerție
a plonjat fiecare ochi
înlăuntrul celuilalt
plutind înspre adâncul
lui misterios
întunecat
și ochiul tău drept
a pornit cu mâinile întinse
către ochiul meu stâng
și ochiul meu stâng a pornit
ca o săgeată cu mâinile
întinse către ochiul tău drept
atunci s-au auzit
la marginea universului
aștri cum plâng
în deșert
și după ce s-au îmbrățișat
au alunecat
fiecare
înspre adâncul celuilalt
orbitor ca un soare
simțindu-și fiecare
adâncul din el
sfâșietor
cum îl doare
și inima ta a pornit
cu mâinile întinse
către inima mea
și inima mea
a pornit cu
brațele deschise
către inima ta
și după ce s-au îmbrățișat
au continuat
să alunece
una în adâncul celeilalte
înspre esență
și înspre moarte
că s-au auzit
cutremurându-se
hăurile
și bolțile înalte
și sângele meu
a pornit cu brațele întinse
către sângele tău
și sângele tău
a pornit cu brațele întinse
către sângele meu
și atunci s-a auzit
în cer
murmurând fericit
Dumnezeu
și după ce s-au
îmbrățișat
au continuat să plutească
unul înspre adâncul
celuilalt
materia a început
să foșnească
dureros
sfâșietor și înalt
și plămânii mei
au plonjat
în adâncul plămânilor tăi
și plămânii tăi
au plonjat
în adâncul plămânilor mei
și-a început să
răsune în cosmos
corul bătrânilor zei
și oasele mele
au pornit cu brațele întinse
către oasele tale
că s-a umplut lumea
de jale
și oasele tale au pornit
cu brațele întinse
către oasele mele
și au plonjat unele în adâncul
celorlalte
ca în niște tunele
călătorind la nesfârșit
către abisul din ele
trecând
dincolo de moarte
și de stele
fiecare celulă a trupului
meu
a pornit cu mâinile
întinse către fiecare
celulă a ființei tale
și după ce s-au îmbrățișat
au pornit mai departe
înspre adâncul din ele
trecând de moarte
de stele
și de hăuri deșarte
în univers s-a auzit
o muzică divină
un cutremur dulce
un clipocit
semn că noi
vom călători, iubito,
la infinit
DOAMNE, CUM TREC VEACURILE
Doamne, cum trec anii și veacurile
și toate sunt cum fi-va să fie
eu, iubito, voi fi un deal încărcat de livezi
tu vei fi acoperită de crini o câmpie
apoi eu voi fi, iubito, un țărm înflorit
tu vei fi o mare nesfârșit de înaltă
cântând în gura mare ne vom pierde
în depărtări până în lumea ailaltă
în urma noastră vor înflori pietrele
în pustiuri vor crește păduri de crini
noi vom răsări senini pe bolta lumii
ca niște munți încărcați de vini
EU SUNT TOT TIMPUL CU TINE
Eu sunt tot timpul cu tine, Eulenia. De aceea
sunt fericit
şi zâmbesc mereu.
Dimineaţa când mă trezesc
Te văd pe tine
Sunt cu tine
și astfel sunt eu
Şi când merg pe stradă
Sunt tot cu tine
Îţi simt sufletul în aerul din preajma mea
şi îţi văd ochii cum mă privesc din văzduhul care mă înconjoară
de rubine
De cele mai multe ori vorbim, glumim sau ne jucăm
Uite îmi place foarte mult să
ne jucăm de-a Crinul şi de-a narcisa
Eu sunt un crin înalt
cu tulpina puternică
Tu eşti o narcisă galbenă
care te uiţi în sus la mine cu un surâs gingaş pe buze
Şi eu mă aplec şi îţi dau o petală
Şi tu îmi dai zâmbind o petală
Apoi ne dăm bună dimineaţa
Apoi eu îţi dau altă petală
Şi tu îmi dai altă petală
Până când ne dăm toate petalele
Apoi eu te iau în mâna dreaptă
Şi rămân nemişcat
ca o statuie cu o floare în mână
Pe care i-o dăruiesc Lui Dumnezeu
Alteori ne jucăm de-a dealul şi valea. Eu sunt dealul
pe care cresc
livezi de caişi înfloriţi
Tu eşti valea
pe care se unduiesc în soare lanuri de in
mângâiate de vântul care vine din miază-zi
copilăros fericit și senin
De departe ele par lacuri albastre
Tu te întinzi cuminte şi leneşă
ca o pisică
la picioarele mele
Eu mă aplec deasupra ta
Şi te mângâi
Cu toate petalele livezilor mele de caişi
Încărcați de luceferi și stele
Uneori aşa cum stau aplecat peste tine mai vărs câteva lacrimi
ca să ud lanurile de in care tremură în bătaia vântului,
în amurg
să crească mari
Sau ne mai jucăm
De-a lumina şi de-a văzduhul
Tu eşti lumina care
mă străbate şi mă mângâie pe dinlăuntru
dând conţinut vieţii mele
Eu sunt văzduhul care te înconjor
şi de cuprind în braţele mele să te ocrotesc,
aiurând de dor. Şi te
păstrez toată în mine să nu
pleci mai departe, astfel fiind tu
cea adevărată
Dar de fapt acesta nu este un joc
Pentru că în realitate tu
chiar eşti lumină gingaşă şi dulce dinlăuntrul fiinţei
mele şi eu sunt văzduhul care te conţin
şi care sunt sufletul care
îţi umple toată fiinţa
dureros de dulce şi lin
Mi-ar mai plăcea să ne jucăm
de-a caisa şi de-a sâmburele său. Tu să
fii caisa care mă învăluie şi mă ocroteşte
Eu să fiu sâmburele
care stau în mijlocul tău ca o rădăcină, ca o stâncă pe care să te sprijini
să nu cazi în haos
Sunt sinele tău
care voi încolţi la infinit, purtându-te ca o corabie prin timp
Dar nici acesta nu este un
joc pentru că tu chiar eşti caisa zemoasă şi dulce şi parfumată
iar eu chiar sunt sâmburele
din centrul fiinţei tale
beată
Mi-ar mai plăcea ca tu să fii o aripă
a acestei paseri greoaie care este lumea
Şi eu să fiu cealaltă aripă
Să batem rar din aripile noastre imense
Când batem aerul în jos
Să ne întâlnim şi
Să ne îmbrăţişăm o clipă
Maiestuos
Apoi să ne desprindem iar
Să ne întindem aripile largi
Făcând lumea aceasta să zboare prin timp
Mi-ar mai plăcea să ne jucăm
de-a râul sau de-a fluviul
Eu să fiu malurile lui
Încărcate de păduri de zmeuriş în care cântă privighetorile şi mierlele
Tu să fii apa lui
limpede
cum este cristalul
Sărind peste pietricelele albe
Clipocind dulce
Iar eu să te ţin toată viaţa în braţele mele
dar nici acesta nu este un joc
pentru că de când mă ştiu tu
chiar eşti un râu cu apă lină
Clipocind dulce adormitor
Iar eu chiar sunt malurile
Tale mângâioase
Care te poartă pe braţe de la-nceputul lumii.. .
Mi-ar mai plăcea ca eu să fiu
zefirul dulce de primăvară
Iar tu să fii câmpia înverzită
Să mă aplec asupra ta mângâindu-te
sărutându-ţi fiecare fir de iarbă
miliardele de flori de pe câmpie
Dar nici acesta nu este un joc
Pentru că eu chiar sunt zefirul
De primăvară
Iar tu eşti dulcea şi înmiresmate mea câmpie
înverzită
Abia acum observ că nu mai există
nici un joc
pe care să-l jucăm
Pentru că noi chiar suntem
Toate lucrurile şi fiinţele
Şi fenomenele
La un loc
La sfârşit aş vrea să ne mai jucăm
De-a moartea şi de-a veşnicia
Dar acest joc nu este posibil
Întrucât moartea nu există
Şi atunci ne vom juca
de-a timpul şi de-a veşnicia
Eu voi fi timpul care te voi
Înconjura mângâindu-te
Ocrotindu-te
Iar tu vei fi conţinutul
luminos al fiinţei mele nemărginite
Care mă va umple şi mă va
mângâia pe dinăuntru
Dând sens existenţei mele
Întru al lui întru
sfinte
După care ne vom juca
de-a materia şi de-a universul
Eu voi fi universul care te voi ţine
toată veşnicia în braţele mele
Mă voi umple de gingăşia şi de moliciunea ta,
De mireasma focului tău
Te voi înconjura şi te voi
săruta
Ţinându-te în braţele mele mirosind a flori de cais
și a hău
Tu vei dormita zâmbind
Fericită şi luminoasă
Înlăuntrul meu
Sau vei fi asemenea unui
Ocean
Îmbrăţişat de ţărmurile lui
Încărcat de crânguri înflorite
În care cântă mierlele şi privighetorile
Îmbrăţişându-mă pe dinăuntru
cu valurile tale de spumă albă
Dar nici acesta nu va fi un joc
Pentru că eu chiar voi fi
Timpul albastru nesfârşit
Iar tu vei fi dulcea veşnicie
Eu chiar voi fi universul
Care te voi ţine în braţe
Iar tu dulcea materie
Vișinie
Care vei clipoci în fiinţa mea
AU ÎNFLORIT PIETRELE ÎN PUSTIU
Au înflori pietrele în pustiu, iubito
Drumurile s-au ridicat în picioare
Pianele s-au întors tăcute-n păduri
Pe mine adâncul fiinţei mele mă doare
Tu eşti o statuie pe un munte
Rece maiestuoasă strălucitoare
Morţii se întorc cuminţi la casele lor
Pe mine toată lumea asta mă doare
Peste mii de ani voi ajunge pe munte
Va fi o lumină divină ucigătoare
Te voi lua de mână şi vom porni
Pe mine tot universul acesta mă doare
EU SĂ FIU CUVÂNTUL TE IUBESC
Eu să fiu cuvântul Te iubesc
Tu să fii un crin
Înalt ca un plop pe un deal
Să te mângâi cu toate
Sunetele mele
Senin
Hohotitor înalt transcendental !
Să te ating cu sunetul T
Care îl naşte pe Tatăl ceresc
Să se audă până-n adâncul universului
Plângând în hohote cum te iubesc
Să te mângâi apoi cu sunetul E
Care face ca toate lucrurile să fie
Să existe cuvântul Este
Cuvântul iubire şi moarte şi veşnicie
Cu sunetul I m-aş pune
Pe petalele tale
Ca un fluture,
Un ţipăt înalt, orbitor, dureros
Să mă pătrundă frumuseţea ta
Până-n adâncul lumii,
Până la os
Cu sunetul U m-aş mira
Cât de frumoasă şi de gingaşă
Poţi să fii
Sfinţii ar muri de dragoste-n biserici
Marginile lumii s-ar topi
Cu sunetul B te-aş săruta
Ca o sămânţă care pocneşte încolţind
Din care s-ar naşte lumea toată
Că s-ar auzi izvoarele
Clipocind înalt până la Ind
Cu toate sunetele lumii te-aş iubi
Ca un roi de albine care se aşează pe un ou
Şi care ar creşte la nesfârşit
Astfel materia şi universul
S-ar naşte din nou !
DOAMNE, TE CAUT!
Doamne, Te caut demult și te strig
aș vrea să te mângâi să mă sprijin de Tine
îmi e sufletul materie râncedă și nu-mi e bine
îmi este rău îmi este univers îmi este frig
Doamne, se prăbușește Creația Ta
scârțâie din toate încheieturile miroase urât
măcelarii jupoaie popoarele cântând
în lumea ailaltă se lasă o iarnă adâncă și grea
unde sunt, Doamne, iubirile care-au fost pe pământ
în locul orașelor au crescut munți de ghețari
în lumea subatomică se aud pașii Tăi apăsați și rari
ucigașii lui Iisus se văd pe zare dansând !
Melidonium 