Mariana Stratulat, Volumul, „Serpentine”,Editura Hoffman,2022
Poezia modernă se împlinește și se diversifică,alunecă fastuos ori agitată în ritmuri mereu noi.Am bucuria să descopăr, ca cititor, un volum care cuprinde celestul și terestrul deopotrivă.Viața și speranțele, visele, ispitele, meditațiile secrete sau, salvate de la uitare prin cuvântul stilizat poetic. Mariana Stratulat, nume cunoscut în literatura din Serbia dar și din România,adaugă încă o carte la cele 15 scrise anterior. O carte de poezii: „Serpentine”.Editura Hoffman,cu o prefață a distinsului Florian Copcea,critic și istoric literar, editor, om cu aleasă prezență în spațiul cultural. Textul semnat de domnia sa, dă certitudinea că avem de-a face cu o autoare de factură modernă.dar,cum se știe, modernismul are multe fațete,așa că, totul este în favoarea autorilor.De data aceasta, poeta are un atuu în plus: exersează cuvântul scris și ca jurnalistă fiind, Directoarea Casei de presă și Editurăi,”Libertatea,Panciova, Serbia, deține prmii în acest domeniu,este și autoare de proză scurtă și de romane .Bine primite de critica literară, vezi cel cu intitulat, „Fiorela”,iar acum, întâlnim un mânuitor înzestrat cu talent remarcabil și în arta poeziei.Nu am rețineri să spun acest lucru de la bun început.
Volumul în atenție, nu este decât o dovadă în plus că metafora slujește poemul cînd știi să găsești subtilitățile cuvântului.O încântare să le poți struni ca poet așa încât, abisul sinelui sau lumea terestră să-ți lase cale deschisă către înțelesuri: Acum cred/cuvintele au ființă/și înfometate,/cutreieră lumea. (Vremea cuvintelor).
Mariana Stratulat propune un traseu poetic sinusoidal între acum și vremea Edenului, între simțăminte umane și misterul celest.Nu este o poezie tristă, nici încărcată de meditații apăsătoare, sinele nu este un căutător nemulțumit al marilor mistere ,nu este un frustrat, un zbuciumat.Este un sine fermecat de metaforă.Lucru asemuitor cu lumina din cuvânt și astfel, cititorul este prins în mrejele unei vraje poetice. Inventivitatea autoarei fiind absolut remarcabilă.Mereu aș repeta cuvântul…farmec.Metafora te poartă stelar sau cotidian, printre mirări și dorințe.Toate senine:Am aflat că mierea cuvintelor/vrăjește/Și-și depune ouăle mai întâi pe limba de foc/a gândurilor/.Minunată imagine.Sau :Firele de nisip negru/în clepsidră/încep să lăcrimeze/.
Din subtext, este adusă în scenă ideea trecerii,ideea timpului neînduplecat.Ca o bine cunoscută lege a firii, acceptată cu înțelepciune și nicidecum nu-i un prilej de zabtere inutilă. Povestea leagă tot în subtext, vieți gânduri secrete, dorinți fără de rostire:De prin părțile acestea/cunoști vreo poveste?Am întrebat fântâna de timp uitată/și-n care suspendat încă îmi mai este cer arzând în aripa înaripată/.(Fântâna).
Nota de profunzime a poemelor este dominantă,susținută tocmai de această spiralată legătură între om și divinitate, adesea îngerii sunt prezențe misterioase, între simțăminte general umane, repetabile și mărturia unei trăiri personale.Poezia devine un ecou, un pasaj miraculos :…grăunțe de grâu/întreo piatră/și aripa licornului, liră.
Plină de sens este rugăciunea simplă,cu greutatea cuvântului poetic înscrisă emoțional.Și salvator încăutarea de sine :Lasă-ne, Doamne, harul/de-a ne regăsi pe noi înșine/în poemul ……/..făcător de minuni/.Drept mărturie artistică poate fi luat acest versadmirabil .Cuvântul este liantul magic între poetă /poet și miracolele cunoșterii adânci.
Eu trec ca o umbră prigonită
Și aud în urmă cum plânge piatra
În care lacrima-mi crește și revarsă
Strigătul păsării albe
Înfruntând timpul.(Serpentine).
Volumul în atenție este plin de captivante expresivități poetice.Printre trăiri și reflexii, printre destăinuiri discret feminine și căutări înalt celeste, verbul estepiatră de temelie, sprijin, dăinuire simbolică:Când o să apară lumina/un verb o să fie pus la păstrare/dincolo/de uitare.
Veronica Balaj
Melidonium 