Tiberiu Tudor, Enisala, Versuri, Editura Mușatinia, 2022
Un tur virtual prin cărările cetății medievale Enisala, arată, în chip transfigurat, un ținut arid, calcaros, împrejmuit de lacurile Dobrogei. Ziduri și bastioane, terenuri sinuoase care la prima vedere, nu oferă priveliștii nimic spectaculos. Și totuși, de unde vine misterul, magia acestei cetăți din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, construită cu scop militar de negustorii genovezi, deţinători ai monopolului navigaţiei în Marea Neagră? Acest mister și-a propus să-l descifreze, împreună cu cititorul, în măsura posibilului, autorul Tiberiu Tudor.
Volumul beneficiază de o condiție grafică excelentă. Eleganță și sugestie. De altfel, nu este prima oară când editoarea, și ea poetă, Emilia Țuțuianu, secondată de Redactorul șef al Editurii ,,Mușatinia”, domnul Dorin Dospinescu, au dat la iveală cărți măiestrite cu aleasă inspirație. Probabil se merge pe ideea că, orice carte trebuie să fie personalizată și prin aspectul grafic. Ne duce gândul rapid către tipăriturile lucrate cu artă inegalabilă în vechile mânăstiri. Tehnica desigur a intrat în forță, modernizarea și-a pus amprenta și în acest domeniu. Fiecare epocă își are valențele sale tipografice, artistice, specificitatea sa. În esență, când arta este în atenție și în privința formatului literelor și a coperților, cartea induce un spor de interes. Nu doar comercial. În cazul de față, nu este acest caz. Mai degrabă o admirație discretă pe care o putem atașa versurilor. Deducem asta din faptul că, autorul nu lasă loc nici unei inserții în biografia sa. Optează pentru discreție totală. Cititorul nu știe dacă autorul scrie din pasiune, dacă ticluirea de poeme este o preocupare permanentă, îndelung exersată sau, o formulă de mărturisire a raportului său cu lumea la un anume moment. Categoric nu-i confortabilă vria aprecierilor, a catalogărilor a comparațiilor cu alți autori. Contează versul și felul cum acesta se arată a fi semn emoțional, semn de mărturisire, semn de trăire.
Când am fugit din țară după libertate m-am îndepărtat de atât, cât mai înțelegeam din ea. Încetul cu încetul în destrămarea ei, am realizat că noii conducători ai țărilor noastre ne-au supus și vândut economiei mondiale, ne-au mințit că nu vor introduce taxe și după ce i-am votat le-au legalizat imediat. Deci am promovat conducători mincinoși în timp ce cetățeanul onest este penalizat la fiecare pas inocent. Tot mai mult se simte orchestrarea apocalipsei biblice. Sunt scuzele marilor manipulatori: Nu e vina noastră, sunteți voi păcătoșii care l-ați crucificat pe Hristos.
După ce a înființat Fundația Literar-Istorică „STOIKA” și Revista „Independența Română – Independența prin Cultură”, pe care le patronează de câțiva ani, domnul Florian Laurențiu Stoica a intrat onorabil în rândul oamenilor de cultură, jurnalism și literatură, publicându-și creațiile proprii în volume de autor intitulate sugestiv: „Bucle de Lumină”, poezii, 2014; „Lumini sub umbre”, eseuri, 2015; „Lumini pestrițe”, eseuri, 2020 și „Lumini în ultraviolet”, poezii, 2022, Editura LAURENT.
Voi, papistași cu minte scurtă, Unii purtând odăjdii sfinte Sau filozofi mustind de ură Disimulată în cuvinte, Vi s-a pus … pata (știți voi bine Pe unde bat cu înțelesul) Și-n pledoarii îmbârligate Susțineți înfocat eresul Sfintelor Paști aliniate Cu ale altora din lume, Ca vechi tradiții și credințe Pe veci să fie condamnate.
Citeam „undeva” că în al doilea război mondial unui soldat american, prizonier într-un lagăr japonez i se pregătea să i se taie capul de către un ofițer. Venind cu sabia sus deasupra capului, gata să-l dea exemplu pentru că își băgase mâinile în buzunar din cauza gerului de afară, îl întrebă dacă are vreun ultim cuvânt înainte de moarte. Prizonerul se întoarse și privindu-l pe ofițer direct în ochi îi spune: tu poți să mă omori fizic, însă niciodată sufletul. Sufletul meu va intra în tine și te va bântui până la moarte. Ofițerul înlemnit lasă sabia jos și pleacă. Această CONȘTIINȚĂ NE ESTE STRIVITĂ AZI. Filmul a fost promovat pentru America de azi în care politicienii sunt arestați și bisericile închise.
Emilia Țuțuianu: În ciuda neființării, cu siguranță va rămâne, în amintire, acel suflet ales, generos și implicat în orice înseamnă echilibrarea oamenilor și a daimonilor lăuntrici.
Sunt în gara insulei Filip din Australia. Aștept trenul care să mă ducă la destinație. Nu știu unde, poate undeva pe fundul Oceanului. Calea ferată vine de pe continent și aici pe plaja Pinguinilor coboară în picaj, se scufundă în ape. E o gară frumoasă, betonată cu structuri de conductă galvanizată și sticlă. Pinguini, pescăruși și verdeață tropicală.
„Nu trebuie niciodată să ne fie frică să mergem prea departe,
pentru că adevărul este dincolo de frică.”
(Marcel Proust)
Când descopăr ceva nou și bun în viață, existența îmi izbucnește într-o inefabilă bucurie. Asemenea unui ocean înspumat răscolit de o mică furtună, senzațiile se ridică în vârtejuri amețitoare, apoi se revarsă într-un noian de stropi înviorători pe cărările interioare ale ființei. Dintr-o materie asemănătoare sunt create și povestirile din „Crâmpeie din viața unei femei”, o carte publicată sub egida Academiei Româno-Australiene de Cultură. În timp ce imaginația își cerne magia în cuvinte, spiritul, adeseori însetat să răscolească pământul și universul, se revoltă cutremurat de mărturii și adevăr, cugetă, discerne, în final aducând la lumină noi recunoașteri.
Melidonium 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.