Emilia Ţuţuianu: O poetă romaşcană: Cecilia Bănică-Pal

Fiind o îndrăgostită fără leac de limba şi literatura română, de poporul român, de locul unde s-a născut, de locul unde trăieşte în prezent, poeta Cecilia Bănică Pal a încredinţat tiparului, în anul 2004 primul său volum de poezie: Nelinişti fireşti, ce dezvăluie gânduri şi sentimente în imagini artistice danteşti de o candoare deosebită.
În anul 2007 poeta s-a aşezat din nou la masa de scris, cu speranţa inepuizabilă de a scrie în graiul mioritic al cuvintelor pentru toţi cei care iubesc poezia. Aşa a luat fiinţă volumul Sentimente metalizate, volum de un lirism aparte ce vibrează gingaş şi feminin în faţa trăirilor umane.
Versul său de o realitate reală şi virtuală aduce un univers aparte în lumea poeziei româneşti. Citind cu atenţie poemele sale înţelegi că ele sunt născute din suferinţă, disperare, iubire şi credinţă. Suflet nobil şi înţelept poeta scrie poezia cea mai curată şi dragă vieţii: cea venită din suflet… aducătoare de lumina Adevărului.
Prin sensibilitatea sa poetică, Cici Pal ştie să ne pună sufletele în mireasma de busuioc şi măr ca în Raiul fericirii nepământene.
Versul său ţâşneşte firesc, inspirat, aşa cum respiră, ca într-un şipot de apă proaspătă de munte, ca un izvor terestru şi sideral ce umblă vrăjit printre oameni.

Cecilia Bănica Pal – versuri

Labirintul paşilor uitaţi

Mi-am căutat urmele pantofilor mei
pe străzi pline de praful anotimpurilor,
Am găsit urma piciorului drept
stătea pitită sub conturul
unei tălpi nr. 45-46-zimţată
fin pe margini cu urme de luciu
amestecat cu nisip.

Magica Japonie

                                                                                    Silvia Mandasescu    

Călătoria de la Busan la Osaka pe calea aerului  ne oferea confruntarea cu lumea Asiei în cel mai scurt timp. Era despre oameni şi fapte, iar în tainiţa sufletului meu era străvechiul şi enigmaticul drum al Mătăsii, presărat cu basme orientale, drumul Sării sau al Porţelanului, arcul peste timp al autostrăzilor care străbat de-a lungul şi de-a latul suprafaţa ţării totul era o poveste a inteligenţei şi a naturii umane.

Calendar cultural

Calendar cultural

Emilia Țuțuianu: Zbor lin printre stele, Maestre Gheorghe A.M. Ciobanu!

„Omul este gânditorul, constructorul, artistul, luptătorul, visătorul, dar şi suferindul!” Ioan Miclău

S-a mai ridicat o stea în eternitate… Dl. profesor Gheorghe A. M Ciobanu a plecat în călătoria eternității, acolo unde domnește Iubirea, din care, aici pe Pământ ne-a oferit cu generozitate fiecăruia dintre noi, odată cu zâmbetul său cald, câte o mostră. Maestrul, profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu a plecat dintre noi, luându-şi rămas bun, aşa cum îi era caracteristic: discret şi în tăcere.

Fiecare om este un model, clădit pe alte mii de modele, unele urcând chiar din adâncurile genealogiei sale, astfel în final rezultă că fiecare părem a fi un model personal prin care ne caracterizăm, prin care ne prezentăm. Dar ceea ce identifică modelul nostru interior, ar fi să fie fapta ce o facem, după fapte, se poate înţelege modelul din noi.

in memoriam Doina Enea… ,,Te iubim până la cer şi înapoi!”

,,O floare, o poezie şi-un zâmbet,
Iluminau privirea ta măiastră.
Slăbiţi, neputincioşi rămânem…
Te vom iubi mereu Doiniţa noastră.” (Radu Enea)

Astăzi am condus-o pe ultimul drum pe cea care a fost o fiică, soră, mamă, soţie, prietenă cum foarte rar întâlnim în societatea de azi. Domnica Enea s-a născut pe data de 23 februarie 1965, la Roman, într-o familie numeroasă.
Studiile primare le-a urmat la Roman, apoi la Piatra Neamț, liceul Calistrat Hogaş, a urmat Facultatea de Relații Publice şi Internaţionale, Galaţi, terminând cu media 9,73 în anul 2017. A fost cea mai frumoasă şi împlinită zi, cea în care a primit diploma de absolvent.
A lucrat o perioadă scurtă în învăţământ, fiind foarte prietenoasă şi apropiată de copii.
A devenit mamă în anul 1989, crescând cu multă dragoste şi devotament pe Răducu, copilul ei ,,minunea cu ochii verzi”, comoara care îi va lumina viaţa şi sufletul.

Emilia Ţuţuianu: Când „lacrima se face floare și împodobește amintirile”

Un om, o viaţă

Plecarea dintre noi a doamnei Aspazia Petrescu, poetă şi scriitoare – n. 09.12.1923, Cotul Ostriţei, Cernăuţi – d.23.01.2018, Roman, Neamţ – a declanşat în sufletul meu o tristă dar duioasă şi nostalgică aducere aminte: povestiri depănate, la ceas de seară, cu 2 ani în urmă. Doream atunci să cunosc personalitatea profesorului Ilie Alexandru Barbu Petrescu, soţul domniei sale, cel care a format prima generaţie de contabili la Roman, ca profesor la Catedra de Ştiinţe comerciale (contabilitate) predând la acest liceu din 20 noiembrie 1936 până la 20 martie 1949, când sub sistemul comunist liceul se

Emilia Ţuţuianu: Rămas bun, Minodora Ursachi!

Poate această ultimă întâlnire cu un simbol al urbei Romanului să ne facă mai buni, mai înţelegători și mai umani, în aceste clipe când dictonul memento mori ne învăluie pe fiecare…
Există Demnitatea care nu ţine de șansă: acea atitudine morală de excepţie care ne distinge de ceilalţi, fiind destinată idealurilor nobile. Este acea preţuire ce ne înconjoară – de multe ori fără să ne dăm seama – prin această aureolă doamna Minodora Ursachi și-a câștigat respectul tuturor celor din jurul său.
Demnitatea a fost calitatea de căpătâi a domniei sale. Prin Demnitate și-a îndeplinit datoria, atât profesional cât și spiritual.

Odihnă veșnică pe cea mai luminoasă, colorată și strălucitoare stea…

E greu și dureros să vorbești la trecut despre un prieten drag! E greu să spui sufletului să înțeleagă că o stea a apus pentru totdeauna și că va străluci doar în sufletele celor în care-a lăsat urme. Destinul – cauză ce ține lumea aceasta laolaltă și Destinul – cauză a despărțirii muritorilor… Inevitabilul ființării, înspre neființă, ne smulge acum o Doamnă a culturii romașcane: Minodora Ursachi. Ghirlanda de litere, pusă pe fruntea sa de făptuirile în timp, nu o va putea șterge niciodată, nimeni și nimic. Un Om a cărui năzuință a fost virtutea, angajarea față de sine și față de semeni, folosirea timpului cu folos și deplin. Aceasta a fost cheia vieții petrecute lângă noi, cu zâmbet, voie bună și optimism. Ne va lipsi mereu pentru că rămânem văduviți de căldura domniei sale, de frumusețea sufletului, de prietenia ei, de râsul sănătos și atât de molipsitor ce împrăștia orice urmă de tristețe, de cuvintele alese și calde care, asemenea unui balsam, alungau temeri făcând loc