Emilia Ţuţuianu: Stimate domnule profesor, vă invit la o întoarcere acasă – pe acel drum al fiinţei umane, în devenire, rost și împlinire. Puteţi să ne comunicaţi o anamneză a vieţii dvs.?
Citește în continuare „Emilia Țuțuianu: De la inginerie la filozofie – interviu cu prof. univ. dr. Tudor Ghideanu”
Fiind o îndrăgostită fără leac de limba şi literatura română, de poporul român, de locul unde s-a născut, de locul unde trăieşte în prezent, poeta Cecilia Bănică Pal a încredinţat tiparului, în anul 2004 primul său volum de poezie: Nelinişti fireşti, ce dezvăluie gânduri şi sentimente în imagini artistice danteşti de o candoare deosebită.
În anul 2007 poeta s-a aşezat din nou la masa de scris, cu speranţa inepuizabilă de a scrie în graiul mioritic al cuvintelor pentru toţi cei care iubesc poezia. Aşa a luat fiinţă volumul Sentimente metalizate, volum de un lirism aparte ce vibrează gingaş şi feminin în faţa trăirilor umane.
Versul său de o realitate reală şi virtuală aduce un univers aparte în lumea poeziei româneşti. Citind cu atenţie poemele sale înţelegi că ele sunt născute din suferinţă, disperare, iubire şi credinţă. Suflet nobil şi înţelept poeta scrie poezia cea mai curată şi dragă vieţii: cea venită din suflet… aducătoare de lumina Adevărului.
Prin sensibilitatea sa poetică, Cici Pal ştie să ne pună sufletele în mireasma de busuioc şi măr ca în Raiul fericirii nepământene.
Versul său ţâşneşte firesc, inspirat, aşa cum respiră, ca într-un şipot de apă proaspătă de munte, ca un izvor terestru şi sideral ce umblă vrăjit printre oameni. Citește în continuare „Emilia Ţuţuianu: O poetă romaşcană: Cecilia Bănică-Pal”
Dacă timpul nu există, ci doar viața pe care o trăim – pentru a lăsa ceva în urma noastră, semn că am existat – atunci putem spune că înfiinţarea Societății Culturale George Radu Melidon, omagiu adus cărturarului romaşcan, iniţiatorul primei biblioteci publice la Roman, profesorul George Radu Melidon, prin donația de carte din 2 aprilie 1885, stă sub semnul continuităţii şi conservării tezaurului cultural local.
Personalitatea complexă a distinsului nostru înaintaș, profesorul, publicistul, cărturarul George Radu Melidon, cât și gestul său altruist de a înființa prima bibliotecă publică în urbea ce i-a fost leagăn și loc de odihnă veșnică, ne-a inspirat și ne-a dat putere de a-i cinsti memoria și a păstra peste veac valorile locului. Pentru frumusețea sufletului său, pentru strălucirea minții sale, pentru bucuria noastră lăuntrică de-a ne constitui în Citește în continuare „Omagiu cărturarului romaşcan George Radu Melidon”
Dialoguri cu: Rodica Anca, Petruș Andrei, Veronica Balaj, Iulia Roger Barcaroiu, Florin Vasile Bratu, Gheorghe A. M. Ciobanu, Ileana Costea, Boris David, Ștefan Dumitrescu, Tudor Ghideanu, Dimitrie Grama, Mariana Gurza, Sorin Ullea, Cecilia Bănica-Pal, Vavila Popovici , Virgil Răzeșu, Ben Todică, Tiberiu Tudor, Minodora Ursachi
Dialoguri cu: Rodica Anca, Petruș Andrei, Veronica Balaj, Iulia Roger Barcaroiu, Florin Vasile Bratu, Gheorghe A. M. Ciobanu, Ileana Costea, Boris David, Ștefan Dumitrescu, Tudor Ghideanu, Dimitrie Grama, Mariana Gurza, Sorin Ullea, Cecilia Bănica-Pal, Vavila Popovici , Virgil Răzeșu, Ben Todică, Tiberiu Tudor, Minodora Ursachi
Savantul lingvist îşi începe activitatea ştiinţifică publicând articolul ,,Spre ideal” în revista Arhiva XXIV, 1-2 şi 3-4, la Iaşi, în anul 1913, în care susţine importanţa învăţământului clasic: ,,Frumuseţea clasică, rece şi liniştită, e pătrunsă de raţiune, după cum frumuseţea romantică, modernă, e dominată de sentiment. Ea trebuie să fie, pentru noi, idealul, care să alunge scepticismul şi blazarea care bântuie societatea de azi. La ea trebuie să ajungem ori de câte ori vom voi să ne înălţăm, măcar o clipă, deasupra acestei lumi”.
În anul 1927, fiind asistent la Catedra de Limba şi Literatura greacă, de la Universitatea din Iaşi, Simenschy şi-a susţinut doctoratul, sub conducerea lui Cezar Papacostea, cu tema ,,Le complement des verbes qui signifient ,,entendre” chez Homer”, studiu de sintaxă istorică şi comparativă care-l anunţă pe filologul comparatist de mai târziu.
Tipărit la editura ,,Casa Şcoalelor”, studiul lui Simenschy a fost recenzat în termeni elogioşi de savanţi iluştri, precum André Meillet şi P. Kretschmer. Este bine de ţinut minte că: ,,la propunerea lui André Meillet, din anul 1927 Theofil Simenschy devine membru perpetuu în ,,Societé de Linguistique de Paris”. În acelaşi an, este numit membru în Societatea ştiinţifică Indogermanische Gesellschaft.
Devine conferenţiar suplinitor, de limbi clasice, la Facultatea de Teologie din Chişinău, începând cu anul 1929. După trei ani, din 1932 devine membru permanent şi în Societatea ştiinţifică ,,Deutsche Morgenländische Gesellschaft”. La data de 27 august 1936, Simenschy este ales, la Copenhaga, ca reprezentant al României în Comitetul de conducere al Societăţii ştiinţifice Indogermanische Gesellschaft, alături de savanţi ca Charles Bally, E. Schwyzer, F. Sommer, J. Wackernagel, A. Debrunner etc. >>>
Adesea îmi întorc gândul, înapoi, spre satul meu natal şi îmi repet acele versuri inimitabile, ale marelui nostru Eminescu, cuvinte ce nu pot fi spuse, în şoaptă, iubitei:
,, Atât de fragedă te-asemeni, cu floarea albă de cireş”, pentru că prin faţa ochilor memoriei, îmi trec cei vreo 10-12 cireşi mari, foarte mari, al căror trunchi nu putea fi cuprins decât de trei oameni, stând cu mâinile întinse: astfel, de la fântâna-adăpost, a celui poreclit ,,Roşu” (Constantin Nica) şi din faţa caselor familiilor Dinu (zis ,,Slabu”) şi Miron, cireşii seculari – toţi cu gustul dulce, nici unul amar, se înălţau, aliniaţi pe zona dinspre Răsărit a şoselei dintre Roman şi Simioneşti, ca nişte adevăraţi paznici ai vechimei satului Cordun, oricum mai tânăr decât satul Simioneşti (unde se şi aflase Primăria şi Jandarmeria, pe timpul naşterii mele: 30 Martie 1938!).
Dacă satul Simioneşti se înălţase în jurul conacului moşierului Cristoveanu, satul Cordun se ridicase încă din veacurile al XVII-lea al XVIII-lea pe pământurile, foste ale Episcopiei Romanului!
Mi-aduc bine aminte că cireşul din faţa casei noastre (chiar în poarta familiei Radu Vasile, poreclit ,,Haplea” , fost coleg de clasă al mamei mele, Anica Ghideanu (fostă Tudor, după numele bunicului meu, Gheorghe Tudor, participant la Primul Război Mondial – un frate al său, Pavel, a murit pe frontul de Apus (în Ungaria), cireşul din faţa casei noastre era – desigur, aşa cum mi-l proiectează fidel memoria – era, zic, cel mai înalt şi cel mai rămuros dintre toţi semenii săi seculari. >>>
Pământul acesta binecuvântat de Dumnezeu s-a populat încă de la Roman I Muşat, dar sporadic, pe daniile Domneşti, de la Smirodava şi Gâdinţi până la Porceşti şi Trifeşti, de la Tămăşeni, Adjudeni, Doljeşti şi Butea, pe râul Siret, la Cordun, Simioneşti, Pildeşti, Gherăeşti, Săbăoani, pe râul Moldova.
Încă de la Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare, după nume, Cordunul vine din acel Nord – nespus de frumoasa Bucovină – dintre Udeştii Sucevei al lui Eusebiu Camilar – şi ţinutul Herţei, mai la deal de Botoşanii lui Eminescu, ţinut de graniţă, pe unde poetul nepereche al neamului nostru putea să treacă spre Şcolile sale către Cernăuţi, cu Aron Pumnul, marele transilvan de la 1848.
Pe-acolo, trecând, Eminescu scria catrene în felul popular, de puternică expresie critică: Sună pietricică (de la Perpessicius intitulată chiar: Scrisori din Cordun): >>>
Melidonium 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.