Emilia Țuțuianu: Azi… pentru mâine – dialoguri

Dialoguri cu: Rodica Anca, Petruș Andrei, Veronica Balaj, Iulia Roger Barcaroiu, Florin Vasile Bratu, Gheorghe A. M. Ciobanu, Ileana Costea, Boris David, Ștefan Dumitrescu, Tudor Ghideanu, Dimitrie Grama, Mariana Gurza, Sorin Ullea, Cecilia Bănica-Pal, Vavila Popovici , Virgil Răzeșu, Ben Todică, Tiberiu Tudor, Minodora Ursachi

Reclame

Azi… pentru mâine – dialoguri

Dialoguri cu: Rodica Anca, Petruș Andrei, Veronica Balaj, Iulia Roger Barcaroiu, Florin Vasile Bratu, Gheorghe A. M. Ciobanu, Ileana Costea, Boris David, Ștefan Dumitrescu, Tudor Ghideanu, Dimitrie Grama, Mariana Gurza, Sorin Ullea, Cecilia Bănica-Pal, Vavila Popovici , Virgil Răzeșu, Ben Todică, Tiberiu Tudor, Minodora Ursachi

Virgil Răzeşu – „Prin Vămile Vieţii” (fragment)

,,Muzica este graiul sufletului. Ea stârneşte în noi nu instinctele, ci sentimentele cele mai profunde”. (Beethoven)
Galaţi 1946-48
În vremurile acelea de după război, cu foametea şi cu greutăţile de fiecare zi, prin care trecea toată lumea, era destul de greu să ai un instrument muzical. Profesorul de muzică, Xantopol îl chema, avea un cap neobişnuit de mare, nişte urechi şi mâini la fel de mari, era şchiop, dar cânta dumnezeieşte la violoncel. Când cânta, se făcea una cu instrumentul acela, pe care-l ţinea între picioare, de parcă ar fi călărit un inorog. Glasul melancolic al violoncelului de sub arcuşul lui mă înfiora şi mă transporta parcă în altă lume. Conducea şi corul liceului şi la repetiţii, îi apostrofa, neîndurător, pe cei care cântau fals: Ureche betonată! Ploşniţă muzicală! Dar până nu scotea ce dorea din glasurile acelea contopite, nu se lăsa.
Îmi găsise şi mie prin podul liceului un violoncel dar, ba i se dezlipea ştraiful, ba se rupea căluşul, nu aveam arcuş ba trebuia să strunesc nişte sârme prăpădite în loc de corzi adevărate. Şi, deşi îmi dădeam osteneala să scot ceva, nu mă bucuram de reuşite şi mă arătam înciudat, îndurerat. >>>

Virgil Răzeşu – Măiestria la ea acasă

Marţi 4 iunie, „Zilele Bibliotecii „G.T. Kirileanu”, manifestare de anvergură a verii nemţene, au prilejuit iubitorilor de frumos o splendidă seară de muzică şi de măiestrie profesională, (aproape) fără cusur.
La o vârstă la care cei mai mulţi semeni îşi deplâng retragerea din activitate, insomniile şi articulaţiile, doamna Elena Botez, cunoscuta şi apreciata solistă de operă de altădată, ne impresionează cu neodihna de care dă dovadă, ca strălucit pedagog, interesat de viitorul unor vlăstare dăruite de Dumnezeu.
În ansamblu, recitalul-concert la care am fost prezent, m-a pus în dificultate, pentru că nu am ştiut ce să preţuiesc mai mult : talentul, prezenţa scenică, seninătatea şi modestia prota¬goniş¬tilor ori ceea ce nu se vede dar se cunoaşte : eforturile uriaşe, munca şi insistenţa dindărătul spectacolului oferit.
Protagonistele serii, de care cu siguranţă lumea artelor va mai auzi, Suzana Nădejde, cu o voce de soprană deosebit de penetrantă şi bine conturată şi Sara Stroici, violonista cu o tehnică strălucitoare pentru cel mai greu instrument muzical care există, au fost dublate de muzicianul Adrian Stroici, în acelaşi timp părinte, dascăl şi pianist de clasă, parcurgând un repertoriu dificil dar demonstrativ pentru măiestria lor. >>>

Centenar dr. Gheorghe Iacomi (1914 – 2014)

dr. Gheorghe iacomiUn moment de răscruce, de mare importanţă pentru sănătatea întregii zone a Văii Muntelui, îl reprezintă anul 1948 când, adoptând modelul sovietic, Facultatea de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii din Iaşi devenea Institutul de Medicină şi Farmacie. Un grup de tineri specialişti, dornici de afirmare, convinşi că le va fi destul de greu să răzbată în ierarhiile didactice, dominate de propriile legi şi obiceiuri, părăseau viaţa mai comodă a clinicilor universitare pentru a forma o adevărată echipă în Spitalul Piatra Neamţ.
Iniţiatorul acţiunii a fost, fără îndoială doctorul Gheorghe Iacomi, născut şi crescut la Piatra Neamţ, muntean prin excelenţă, mai ataşat de natură de cât de asfaltul Iaşiului, iar argumentul major l-a constituit existenţa unei clădiri spitaliceşti, încă din anul 1935, “opera cea mai monumentală de gospodărie publică ce s-a înfăptuit între graniţele judeţului nostru”, aşa cum sublinia presa vremii. Clădirea era bine amplasată la poalele muntelui Pietricica, fusese construită sub domnia Regelui Carol al II-lea şi ministeriatul doctorului Costinescu, ministru al sănătăţii, începută în anul 1934 şi terminată în 1935, aşa cum este atestat pe placa de marmură a peretelui frontal al clădirii, dar era puţin folosită.

lacul-izvorul-muntelui
>>>

Virgil Răzeşu – Identităţi …

Virgil RazesuNu cu multă vreme în urmă, Minodora Ursachi şi Editura Muşatinia din Roman, ne-au bucurat nevoia de frumos şi cunoaştere, oferindu-ne o realizare de excepţie, „Identităţi artistice la Roman”, lucrare care depăşeşte limitele unei antologii sau ale unui dicţionar de autori.
Cinstind vorbind, odată ce ai cartea în mână şi o întorci pe toate feţele, devine firească dorinţa de a-ţi exprima satisfacţia pentru reuşita editorială, aspectul general şi greutatea ei (la propriu), prilejuind prima constatare că s-a folosit o hârtie de foarte bună calitate. Confirmarea vine imediat ce începi a răsfoi cartea, numeroasele reproduceri alb-negru şi color beneficiind de o realizare apropiată de fotografie, pe suport lucios, care le pune în valoare, conferind întregului tom valoarea demnă de conţinut, pentru care „Muşatinia”, casă editorială de calitate, şi directoarea acesteia, Emilia Ţuţuianu, au dreptul deplin la felicitările şi recunoştinţa noastră.

Identitati artistice la Roman.. >>>

Arta de a fi om – Profesorul Ioan Zenembisi

ZenembisiDe ziua Buneivestiri, „Casa Învăţătorului” din Piatra Neamţ a organizat o adunare de suflet: aducerea în amintire şi omagierea profesorului Ioan Zenembisi, intrat în nefiinţă în urmă cu aproape trei ani.
În prezenţa a numeroase cadre didactice, foşti elevi şi colegi, a familiei şi a multor cu¬noscuţi, Dl. profesor Liviu Rusu, preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor, a inaugurat întâlnirea, evocând personalitatea celui omagiat, în vreme ce Dl. profesor Constantin Antonovici a prezentat date din biografia profesorului Zenembisi, iar D-na învăţătoare Stela Gaşpari, ca fost elevă şi mai apoi ca prietenă de familie şi, prin cele două fiice botezate, fină a familiei profesorului, a salutat iniţiativa comemorării colegilor de breaslă şi a pledat pentru reluarea acestei lungi şi frumoase tradiţii din viaţa dascălilor nemţeni.
Cu această ocazie, D-sa a oferit celor prezenţi volumul memorial “Arta de a fi om”, scrisă în cea mai mare parte de profesorul Zenembisi şi de apropiaţii săi, volumul fiind adus la lumină de Editura “Răzeşu”, cu sprijinul material al Familiei Carmen şi Radu Oancea. >>>

Virgil Răzeşu: PS Ioachim Băcăuanul, ziditorul

PS Ioachim2
La apropiata aniversare a 60 de ani de viaţă ai PS Ioachim Băcăuanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei  Romanului şi Bacăului, o amintire dintre cele mai plăcute îşi face loc spre hora cuvintelor şi mă plasează în afara bănuielilor că aş dori să mă aflu în treabă: în urmă cu mai mulţi ani, după încheierea festivităţii inaugurale a unei prestigioase manifestări medicale de la Moineşti, căreia Sfinţia Sa îi conferea consistenţă şi strălucire, organizatorul principal al adunării mă prezenta cinstitei feţe. Dar aceasta îi replica cu glas molcom, moldovenesc: „Dar … eu îl ştiu pe domnul ….”. Eram nu numai impresionat, ci şi surprins de cuvintele sale, fiindcă nu-mi amin¬team să mă fi întâlnit vreodată Preasfinţitul. Dar spusele sale ilustrau interesul pentru tot ce se petrecea în întreaga arie pe care o păstorea.

Interesându-mă de viaţa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, nu a fost deloc greu să aflu o mulţime de date. Dar cele care m-au impresionat cel mai mult au fost mărturiile despre vremea în care, după ’89, se aflase în Franţa: „Când am ajuns la Paris …, am simțit că am intrat în altă lume. Nu mi-a fost ușor. Imaginați-vă un călugăr venit din mijlocul Carpaților în mijlocul Parisului. Nu găseam niciunde atmosfera duhovnicească de acasă. Prima Sfântă Liturghie am oficiat-o într-o criptă a unei biserici catolice, cu doar trei enoriași, în limba slavonă. Când am văzut că nu e nimic ca acasă, unde bisericile sunt pline … primul gând care mi-a venit a fost: „Ce-ai greșit tu de ai ajuns aici?” Era o luptă puternică în sufletul meu … dar încet mi-am revenit și … o voce mi-a șoptit: „Ai făcut-o din ascultare”. Am înțeles că Dumnezeu este omniprezent … în mijlocul Carpaților, ca și al Parisului”. >>>

Virgil Răzeşu – Virtutea …

Virgil RazesuEeeeiiii, unde eşti copilărie ?!
Cine dintre cei cu părul alb sau rărit de vreme şi timpuri nu-şi aduce aminte, cu nostalgie, de … „Plecat-am nouă din Vaslui …”, din poezia nelipsită de la serbările şcolare de altădată. Transcriu, nu întâmplător, una dintre strofe, grăitoare pentru patriotismul moşilor şi strămoşilor noştri : „Si eu, când ochii am închis /Când mi-am luat osânda /Ah ! pot să mor de-acum, am zis /A noastră e izbânda !/Apoi, când iarăşi m-am trezit /Din noaptea cea amară / Colea pe răni eu am găsit /,,Virtutea militară !…”.
S-au dus vremurile acelea, oastea nu mai e ce-a fost, despre virtute (de toate felurile) se vorbeşte mai puţin, patriotismul a devenit o ruşine, există alte însemne, pentru altfel de merite şi, la urma urmei, nici gloanţele nu mai seamănă cu cele de pe vremea marilor apărători ai patriei.
Cu îngăduinţa cititorului, răstălmăcesc puţin versurile seninului Alecsandri : >>>

Virgil Răzeşu – Recenzie la volumul ,,Eu, chirurgul” de Dan Gabriel Arvătescu

lansare eu chirurgul2În anul 2006, cu ocazia împlinirii a 250 de ani de la naşterea lui Mozart, publicam o carte cu titlu şocant: Mozart, sunt eu… a elveţianului Max Genève. Sigur, în lumea psihiatrică ne putem întâlni cu Napoleon, Alexandru cel Mare, Iisus Christos sau cu alte personaje şi nu rămânem surprinşi (ba şi îndureraţi) decât de… rătăcirile minţii.
De asemenea, oricine poate afirma că e pasionat de muzica lui Mozart, că are „ceva” din meşteşugul lui, că se apropie de geniul său ori că a compus ceva la fel, dacă nu mai reuşit ca marele muzician şi aşa mai departe. A declara însă că eşti chiar Mozart, nu, e prea de tot, nu poate fi taxat decât ca o mare necuviinţă, care nu poate rămâne nesancţionată.
Dar autorul, care „mănâncă Mozart pe pâine”, cum afirmă personajul principal al cărţii, conştient de riscuri, ne invită la lectură, decriptează, pe cât posibil, câteva dintre datele încă neelucidate din viaţa scurtă şi zbuciumată a compozitorului şi se contopeşte (evident, atemporal!) într-atâta cu muzicianul cel mai cântat pe toate meridianele lumii, încât cititorul răsuflă liniştit, îşi reprimă revolta iniţială şi, luminat şi el, îi dă dreptate autorului : da, aşa mai merge!
Publicându-şi cartea intitulată „Eu, Chirurgul…” şi confratele nostru întru bisturiu şi condei Dan-Gabriel Arvătescu, de la Roman, îşi asumă un risc important, cu atât mai mult cu cât (aidoma latino-americanului Augusto Roa Bastos, în cartea despre dictatură „Eu, Supremul …”) transformă substantivul comun într-unul propriu, ceea ce te poate duce cu gândul la intenţia de a-şi hiperboliza profesia, activitatea, şi rezultatele, dincolo de ce se ştie, se cunoaşte ori au consemnat alţii. >>>

Interviu cu dr. Virgil Răzeşu

“În artă nu poţi fi decât primul, altfel ajungi la pupitrul opt de la vioara a doua”

– Domnule doctor, sunteţi brăilean la origine, aţi făcut studiile liceale la Galaţi în anii 50, în plină perioadă stalinistă. Cu ce fel de amintiri aţi rămas din acele vremuri?

Razesu-Virgil1– Amintirile acelei vremi aparţin celei mai frumoase perioade din viaţa unui individ, cea care marchează trecerea de la copilărie la adolescenţă. Sigur că etape din acestea de trecere de la o stare la alta sunt destul de multe în viaţa unui om, dar cea amintită nu are egal fiindcă în¬seamnă să iei cunoştinţă de lumea înconjurătoare prin propriile posibilităţi sau, mai prozaic spus, când începi să trăieşti pe propriile picioare sau dincolo de fusta sau aripa mamei. Ca de fiecare dată, amintirile sunt alambicate, diverse, dar pentru generaţia mea, ele poartă amprenta celui de Al Doilea Război Mondial şi, neapărat, a acelui fericit / nefericit prag numit 23 august 1944. Nu este o contradicţie în cele ce afirm, fiindcă data respectivă nu putea să fie decât fericită pentru că marca drumul către încheierea celei mai mari conflagraţii mondiale, cu tot cortegiul de nenorociri şi pierderi de bunuri şi vieţi omeneşti şi nefericit, fiindcă inaugura epoca unei dictaturi din care vom ieşi abia în decembrie 1989. Pentru acel timp, evenimentele majore au curs în cascadă, chiar dacă amintesc numai seceta şi foamea anilor ’45-’46, stabilizarea, naţionalizarea şi abdicarea regelui, drama deţinuţilor politici, colectivizarea, de mai târziu şi celelalte. Din tot ce am înşirat mai sus am avut parte de pecetea condamnărilor politice. Odată cu abdicarea regelui, tineretul a reacţionat, 21 colegi din clasa fratelui meu, mai mare cu un an şi jumătate decât mine, au fost arestaţi pentru acţiuni împotriva statului şi condamnaţi: între 4 şi 17 ani. Unii dintre ei nu s-au mai întors niciodată. Fratele meu a fost condamnat la patru ani, pedeapsă pe care a făcut-o în totalitate. Condamnările şi puşcăriile de astăzi sunt un fel de spectacol bule¬vardier faţă de cele din acea perioadă. Nu ţi se spunea nimic, nu aveai dreptul la avocat, apărare, nu ştiai unde se află al tău. Mama şi-a căutat băiatul în toate închisorile din ţară, aproape un an de zile şi nu a aflat că este la Canal decât când a primit o carte poştală în care anunţa că avea dreptul la pachet şi vorbitor. E greu de închipuit şi de înţeles spiritul şi teroare acelor vremuri, mai ales pentru faptul că era suficient ca cineva să-ţi facă o reclamaţie că ai spus nu ştiu ce împotriva regimului şi să ajungi foarte repede la închisoare. >>>

Virgil Răzeşu – Şapte pentru eternitate

Razesu-Virgil1Cine n-a lăcrimat citind poezia lui Coşbuc „Trei, Doamne, şi toţi trei”?! Îşi plângea bătrânul, feciorii căzuţi în luptă împotriva turcilor. Dar se împăca cu gândul că Dumnezeu îi luase băieţii, speranţa zilelor sale, pentru ţară, pentru pământul din care răsăriseră ca nişte brazi.
Cum să nu lăcrimăm pentru cei şapte care au înfruntat, nu mişelia turcului, ci propria noastră netrebnicie ? Şi nu e vorba de o netrebnicie, pur şi simplu, ci de una organizată, făloasă şi plină de ifose, bine pregătită pentru timpul în care nu se petrece nimic. Că altfel ….
Cineva ar putea spune că vinovat ar fi numai şi numai pilotul care ar fi trebuit să nu por¬nească cu un aparat dovedit cu probleme şi pe o vreme potrivnică, ori să-şi fi întrerupt drumul la Sibiu. Şi poate că aşa este. Dar cum ar fi putut proceda pilotul acela încercat altfel decât a făcut-o, când era dominat de conştiinţa că drumul lui însemna salvarea unor vieţi ? Şi-a pus speranţa în propria îndemânare şi în Dumnezeu. Care a hotărât altfel. >>>

Dr. Virgil Răzeşu – Dulcegării juridice

Razesu-Virgil1Şi aşa e puţin!

În urmă cu ceva vreme, la o emisiune TV, reportera (ce obiceiuri barbare!), întreba pe o distinsă doamnă, juristă-sadea, cum de e posibil ca soţul domniei sale, care a ocupat o funcţie foarte înaltă în magistratură, dar a fost pensionat cam pe nepusă masă pentru că a fost con­damnat cu închisoare (cu perioadă de graţie de 7 ani!?) pentru fapte de corupţie, beneficia, totuşi, de o pensie de vreo 15-16.000 de lei? Şi doamna, juristă-sadea, iritată de obrăznicia reporteriţei, în loc să-i spună… fugi, cucoană, că nu eu i-am calculat pensia, a rupt inima târgului, cu nonşalanţă vecină cu insolenţa: şi aşa e puţin! Din capul locului trebuie să spun că n-am pregătire juridică şi s-ar putea să greşesc pe ici pe acolo în folosirea termenilor, dar cetăţeanul simplu care mă aflu şi în numele căruia mă bag în vorbă, nu are nevoie de studii de specialitate, din moment ce există profesionişti la care să apeleze când are nevoie. El trebuie doar să ajungă la dreptate şi să înţeleagă. Nimic mai mult. Aşadar… >>>

Stela Gaşpari: Virgil Răzeşu – „35”

 Virgil Razesu - Ura si invidia                                                                   „Carte, cinste cui te-a scris”
35

După ce, în primăvară, doctorul Virgil Răzeşu ne-a bucurat cu două apariţii editoriale, „Glontele cu parfum de crini”, un roman şi „Umbra noastră cea de toate zilele”, o carte de atitudine care reproduce dosarul său de securitate, acesta recidivează la mijlocul toamnei cu o nouă carte, „35”, dedicată ediţiei cu acelaşi număr al Reuniunii Chirurgilor din Moldova, recent desfăşurată la Piatra Neamţ.
În deschiderea reuniunii, autorul şi-a exprimat satisfacţia faptului împlinit, avizându-i pe cei prezenţi că volumul aflat în mapele lor nu este doar un gest de protocol, întrucât cartea aparţine tuturor chirurgilor români, este scrisă de cei care au luat, an de an, drumul Neamţului, pentru a-şi exprima propriile gânduri şi experienţe.
Prezentându-şi cartea, Virgil Răzeşu apelează, inspirat, la un proverb chinezesc: „Oricât de bună ar fi sămânţa pe care ai semănat-o, nu aştepta roadele înainte de împlinirea vremii” şi consideră că, pentru sine, vremea aceea chiar s-a împlinit şi ea îl îndeamnă să în¬oarcă privirile către viaţa ce s-a scurs şi să se întrebe dacă a trăit-o cum se cuvine sau nu. >>>

„Basarabenii sunt mult mai sufletişti, pentru că ei au suferit mult mai mult decât noi” – convorbire cu doctorul şi scriitorul Virgil Răzeşu

Virgil Razesu - Ura si invidiaDomnule doctor, am aflat din presa basarabeană, Biblioteca Municipală „B. P. Haşdeu” din Chişinău a găzduit o întâlnire al cărui protagonist aţi fost. Despre ce e vorba?
– Uniunea Scriitorilor şi Asociaţia Chirurgilor din Moldova „Nicolae Anestiadi” au organizat „O întâlnire cu cartea şi cu medicul-scriitor Virgil Răzeşu din Piatra Neamţ, România”. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unor personalităţi de primă mărime ale Ba­­sa­rabiei. În afara confraţilor mei, Gh. Ghidirim, Eugen Maloman, Romeo Scerbina, Gh. Rojnoveanu şi alţii, pe care îi cunoşteam din întâlnirile noastre de specialitate, am avut marea satisfacţie de a intra în dialog direct cu Vlad Pohilă, critic de artă, moderatorul întâlnirii şi, mai ales, cu cunoscutul scriitor Nicolae Dabija, cu Ion Ungureanu, omul de teatru şi fostul ministru al culturii, cu compozitorul Constantin Rusnac şi cu mulţi alţii. >>>

Virgil Răzeşu – Dragă maidanezule

E ceas greu şi rău, şi pentru tine şi pentru mine. Degeaba aş invoca vechile noastre relaţii de înţelegere şi într-ajutorare care te-au ridicat la rangul de cel mai credincios prieten al omului. Cine nu ştie că mai degrabă rabzi bătaia, rabzi de foame sau de frig, dar nu-ţi părăseşti stăpânul precum face pisica, repede alergătoare acolo unde îi este mai bine ?
Eram mic, dar mândru nevoie mare că puteam să citesc singur, fără să-l mai trag de mânecă pe Mau, bunicul („iar, mă băiete, abia am închis cartea ?”) să-mi citească ceva şi am dat de „Câinele soldatului”, a lui Grigore Alexandrescu. Atunci am vărsat primele mele la¬crimi nevăzute de altcineva şi am strâns la piept cartea aceea cu „Cele mai frumoase poezii”. Dar versurile acelea nu le-am uitat nici acum : … rănit în războaie, soldatul căzuse …. >>>

Virgil Răzeşu – De ziua limbii române

Virgil Razesu - Ura si invidiaÎn finalul unui mai vechi interviu cu semnatarul unei rubrici interesante al revistei Info Kappa online, pe numele său Peter Glück, un om de cultură solidă, enciclopedică, trăitor în Cluj, dar care n-a uitat niciodată perioada frumoasă când a lucrat la Săvineşti, la CFS, acesta spunea :
– Citindu-vă, am o revelaţie constantă : Doamne, ce frumoasă şi bogată e limba română ! Cum reuşiţi? >>>

Virgil Răzeşu – Bebeluşul regal

Virgil Razesu - Ura si invidiaDA’ NOI ?

Păi bine, fraţii mei, de ce dormiţi precum geamantanul în gară ?
Tot mapamondul britanic şi extrabritanic a privit cu răsuflarea tăiată de emoţie bebeluşul regal, la nici două zile de la prima res¬piraţie. Şi noi ?
Noi ce-am făcut ? Am holbat ochii pasivi şi atât, ratând momente epocale, care nu se mai întorc cu una cu două. Să fi ieşit şi noi cu două-trei bannere de protest că nu ne-au făcut dovada că bebeluşul este spiţă bărbătească. Dacă ne-au tras în piept ? Cu perfidul Albion (nu e vorbă de clacă) nu ştii niciodată la ce să te aştepţi. >>>

Virgil Răzeşu – Limba română

600px-flag_of_romania-svg

Limba română sunt eu!
Am fost zămislit de părinţi
În limba română.
Fiecare celulă a fiinţei mele
Pământene,
E plămădită în grai românesc.

Până am ieşit la lumină,
Am început a-l şopti,
Odată cu prima picătură de sânge
Pornită să ducă viaţa şi limba
În celelalte alcătuiri
De le zicem celule sau inimă. >>>

Virgil Răzeşu – Ura şi invidia, adevărate poveri ale sufletului

Virgil Razesu Dacă vrei să fii fericit o clipă, răzbună-te!
Dacă vrei să fii fericit o viaţă, iartă! (Dr. Virgil Răzeşu)

Mă oprise un cunoscut:
– Ei, domnule, ce bine-mi pare că vă întâlnesc! Nu v-am văzut de-un car de vreme. Dar … spuneţi-mi … ce formulă adoptaţi, ce elixiruri folosiţi, ce secret stăpâniţi de vă păstraţi aerul pe care l-aţi avut de când vă ştiu?
– Ei, ce să spun …. aşa se vede … mai de departe… La drept vorbind, nu cunosc nici for¬mule magice, nici elixiruri sau ceva miraculos. Şi dacă e adevărat ce spuneţi, atunci ştiu despre ce e vorba. Şi … pentru că e secret, nu?, vi-l pot împărtăşi sau, şi mai bine, vi-l vând … pe o vorbă bună: nu urăsc şi nu invidiez pe nimeni! – Asta-i culmea! Păi numai eu ştiu o mulţime de indivizi care v-au …făcut necazuri.
– Da, se poate, dar am învăţat şi nu uit niciodată: ura înveninează cel mai mult sufletul. Pe cei pe care ar fi trebuit să-i urăsc, i-am iertat. Iar când n-am avut încotro, am făcut ce-am făcut şi mi-au devenit indiferenţi. >>>

Virgil Răzeşu, lansare carte

Societatea scriitorilor din judeţul Neamţ, Biblioteca judeţeană „G. T. Kirileanu” Piatra Neamţ organizează o întâlnire cu cartea: Glontele cu parfum de crin roman   şi Umbra noastră cea de toate zilele carte de atitudine autor Virgil Răzeşu 

Razesu >>>

Petruș Andrei: Virgil Răzeșu-„Mai multă lumină!”

Izbânda literară anterioară a chirurgului, scriitorului și editorului Virgil Răzeșu: ,,Mic tratat de deflorare”(Editura ,,Răzeșu”, Piatra Neamț, 2011) mi-a dat ghes să citesc recentele sale apariții editoriale: Antologia ,,Scriitori din Neamț”, volumul de schițe, cronici, recenzii, tablete, interviuri și amintiri intitulat galant ,,Ce ne facem, doamnelor?” și romanul ,,Inelul pierdut”, toate apărute la Editura ,,Răzeșu”,Piatra Neamț, 2012. >>>

Scriitori din Neamţ- Antologie

Un „tablou de familie” al creatorilor de literatură nemţeni

Orice antologie are exigenţele şi criteriile ei. Cred că Antologia datorată lui Virgil Răzeşu şi-a impus două obiective principale: pe de o parte, să ofere o panoramă asupra vieţii literare existente în spaţiul judeţului Neamţ, iar pe de alta să realizeze un bilanţ, provizoriu fireşte, pe seama autorilor afirmaţi in anii din urmă, mulţi dintre ei cu numeroase scrieri la activ.

>>>