Autoarea este o doamnă specială, care a suferit şi continuă să suporte consecinţele dramatice ale experienţei cauzate de circumstanţele istorico-economice la nivel global. Cartea este o defulare a acestor trăiri, iar conţinutul ei induce probleme a căror dificilă rezolvare presupune un efort comun uriaş.
Volumul ,,Păstrează iubirea”, de peste 300 de pagini, este alcătuit din două părţi intitulate ,,Bogdan” şi ,,Amor în stand-by”, iar fiecare dintre ele prezintă cu realism aspecte psiho-socio familiale actuale, atât personale cât şi general umane.
Prima parte este dedicate fiului Bogdan, ,,plecat” dincolo, din propria determinare, consecutive unei depresii profunde cauzate de boala ce-l făcea să se simtă marginalizat. Mama a avut un coşmar premonitoriu în timp ce se afla în Spania, în vederea clarificării unor aspecte legate de şomaj, iar Bogdan a rămăsese acasă sub supravegherea tatălui. Declanşându-se pandemia de Covid-19, nu i se permite călătoria de revenire în ţară. Suferă mult că nu poate fi alături de băiatul ei care la 20 de ani, după prima sesiune de Facultatea de turism a făcut o criză de schizofrenie ce a necesitat luarea de măsuri în consecinţă: internarea într-un spital de profil şi administrarea unei medicaţii adecvate. Băiatul era foarte inteligent dar, încă din copilărie avea episoade de halucinaţii auditive însoţite de delir.
Obligată de situaţia creată în lume de pandemie, nu se poate întoarce în ţară şi este copleşită de tot şi de toate. De aceea a şi avut coşmarul pe care l-am menţionat anterior, ,,Cordonul ombilical” energetic ce nu dispare decât atunci când mama dispare şi ea, i-a indus starea de coşmar din vis: se sufoca, iar ea se ruga Bunului Dumnezeu să o mai lase în viaţă să-l poată ajuta pe fiul ei cu problem să-şi continue existenţa. Ulterior băiatul de la Londra a anunţat-o că Bogdan şi-a luat viaţa, prin ştrangulare, pe 20 februarie în anul 2021 (i-a comunicat şi ora la care s-a produs tragedia familială) în timp ce tatăl lui era plecat la biserică. Data şi simptomele prin care, cu siguranţă, a trecut şi băiatul au coincis cu coşmarul matern. În primă instanţă s-a revoltat împotriva lui Dumnezeu, dar şi-a dat seama că, de fapt, aşa i-a fost scris lui Bogdan (i-au spus-o şi alţii). Mama mai avusese multe vise cu băiatul, printre care şi unul când acesta îi spunea marele adevăr universal: ,,venim pe Pământ cu o treabă şi când o terminăm, plecăm”… el a terminat-o la 35 de ani…
Pe lângă tragedia copilului autoarea prezintă, la fel de realist, trecerea noastră, a tuturor prin cei doi ani de pandemie, cu toate derutele, dezamăgirile şi erorile de la noi din ţară şi din lume (se pregătea invazia din Ucraina).
Autoarea ne mai prezintă şi traumele propriei copilării: este crescută preponderant de un bunic, mama era cu problem de tot felul, suferă lipsuri materiale permanent. Adolescenţa şi tinereţea îi sunt umbrite de multiple problem existenţiale, după care, urmând firul vieţii, are cinci copii, patru băieţi şi o fată, munceşte foarte mult, dar pentru creşterea şi educarea copiilor sunt necesari şi mulţi bani, nu numai produse alimentare. După anul 1989, când s-a putut, a plecat în Spania, unde a muncit 17 ani. Doar a muncit, ea nu a trăit viaţa, a trecut doar pe lângă ea.
Amintirile de mai sus şi altele se derulează în timpul primei călătorii în Spania: nu scapă din vedere nici deosebirile de civilizaţie dintre România şi ţările pe unde trece. Aduce elogii aspectelor pozitive ale perioadei comuniste prin contrast cu ,,migrarea” către câştiguri mai mari a multor români, contribuind prin munca lor la prosperitatea străinilor. Autoarea este justiţiară şi cu toate guvernele din România, de la Revoluţie încoace, interferând cu ,,aventurile” casnice de la diferite locuri de muncă. Ulterior, i-a luat cu ea, în Spania, pe soţ şi pe Bogdan, dar băiatul, dominat constant de atitudini schizoide, şi-a făcut ,,prieteni” printre drogaţi, iar banii rezultaţi din muncă îi dădea unei femei ce avea un copil de vârsta lui. Această femeie a determinat-o, de fapt pe mama să-l ducă pe Bogdan la spital cu forţa. Au urmat zece ani de infern, iar tratamentul adecvat l-a pus pe picioare pe Bogdan.: îşi conştientizase boala şi suferinţa, dar stătea la hotel, singur. Se simţea marginalizat de societate. Fraţii lui, ceilalţi patru erau toţi realizaţi: locuri de muncă bune, aveau familie fiecare…
În prima partea a cărţii autoarea îşi face, prin scris auto psihoterapie pentru a reuşi să iasă din depresia profundă de după tragedia familială trăită.
Deşi mentalitatea autoarei este ,,cu cât dai mai multă bunătate, cu atât primeşti mai multă linişte şi te simţi fericit”, conştientizează totuşi, dura realitate când trebuie să le atragi atenţia celor care vor să profite de bunătatea ta, fără a răspunde similar, că ,,democraţia lor se termină unde începe democraţia ta”!
Autoarea menţionează câte ceva şi despre ceilalţi patru copii: Cosmin ,,petrecăreţul” s-a cuminţit, Ana este foarte apreciată la locul de muncă, ceilalţi doi băieţi îşi văd conştiincios de treburile lor, dar îşi aminteşte şi de modul în care Bogdan a avertizat-o, prin caracterizări caustic aduse fraţilor săi, c-ar fi bine să nu tragă nici o nădejde de la ei, inclusive de la el, căci toţi vor doar avantaje, bani şi îi vor juca pensia la păcănele etc. I-a mai spus şi că el se va teleporta pe o stea, adică…
Limbajul autoarei, după atâţia ani petrecuţi în Spania, este presărat cu cuvinte în spaniolă, care-I confer scrisului un plus de atractivitate şi sinceritate spontană. Îşi exprimă cu tristeţe revolta că românii, în marea lor majoritate, sunt obligaţi să devină sclavii Europei, şi nu numai, pentru un pumn de bani… Disperarea existenţială a autoarei o determină să adreseze, fictiv, întrebări guvernanţilor, să propună soluţii realiste în condiţii adecvate situaţiei şi se întreabă totodată dacă nu cumva e necesară… o altă revoluţie. Până la clarificare, oricum, fiecare trebuie să se descurce pe cont propriu, aşa cum o sfătuise bunicul ei în copilărie.
Cartea revine mereu asupra luptei personale a autoarei pentru existenţa familiei: creşterea de capre, porci, etc. De fiecare data când avea problem, o ajutau rugăciunile către Dumnezeu şi mulţumea pentru tot ceea ce realiza. În privinţa sănătăţii proprii credea mai mult în remedii naturiste decât în cele farmaceutice.
Toate amintirile sunt înşiruite împreună cu observaţii pertinente din propria existenţă, inclusive cele legate de modul de creştere a copiilor: părinţii să nu aibă dispute în prezenţa acestora, iar dacă un copil are probleme, părinţii sunt primii vinovaţi că nu îi acordă suficient timp. Toţi copiii au nevoie de multă atenţie, de iubire, de tandreţe, de exemplul părinţilor, să nu-I crească alţii, şi nu prioritar de bunuri material, în orice aspect de viaţă. Ei trebuie învăţaţi de mici cu obligaţia de a munci, că nimic nu e gratis, că ,,din acelaşi lemn se poate face fie icoană fie măciucă”. Autoarea este conştientă de adevărul propriilor spuse: ,,cele mai diferite problem ale vieţii ne oferă şi cele mai mari oportunităţi de creştere ca indivizi”. Munca, familia şi dragostea sunt leacuri pentru depresie, exact cum este prevăzut în psihologia holistică.
Izbucnirea dureroasă a iubirii de ţară ,,te rog să mă ierţi mama mea, dragă România mea” este parte integrantă a realităţii şi a apartenenţei atât la o naţie cât şi la un tot mondial ce nu ne permite să ne sustragem nici globalizării şi nici destinului comun implacabil. Noi românii trăim sub semnul fatalităţii mioritice căreia ne supunem toţi, vrem sau nu vrem. Se cunoaşte realitatea istorică a faptului că oameni politici vizionari se nasc foarte rar în lume, iar asta se întâmplă tot numai cu îngăduinţa Bunului Dumnezeu. Fiecare din noi e bine să ne facem partea de datorie ce ne revine: să dăm tot ce putem, neprecupeţind nici un efort. Dacă dăm tot ne mai rămâne doar iubirea ca să o păstrăm, iar iubirea este legătura dintre noi şi univers.
Partea a doua a cărţii ,,Amor în stand by” este o pledoarie în favoarea realităţii acceptate sau nu de apartenenţii la un cuplu. Tot ce se petrece în paginile consacrate acestei părţi exprimă ficţional şi concordant cu realitatea, tot despre iubire, dar o altă component a ei; iubirea dintre parteneri. Sunt exemplificate multe aspect ale unei căsnicii care ar trebui să se bazeze pe considerentul că esenţial în viaţă este doar iubirea. Dar dacă apar problem cauzate mai ales de vârsta crizei partenerilor, autoarea crede, pe bună dreptate, că lucrul cel mai important în astfel de cazuri este comunicarea sinceră între ,,combatanţi” şi fiecare să întâmpine, criza celuilalt cu înţelegere şi… tandreţe.
Şi în această a doua parte a cărţii se fac referiri la energia universală, de ce ne naştem, care este sensul vieţii. Se reiterează conceptul că avem o viaţă, programată, şi că venim pe Pământ cu o treabă, pe care trebuie să o ducem la un sfârşit cât mai bun şi cu lecţiile învăţate.
Aş vrea, tot ca cititoare, să adaug câte ceva şi despre prezentarea grafică a cărţii. Coperta îmi sugerează artistic, intervenţia calmă a naturii: fulgi mari de nea căzând în cercând să lumineze cu albul lor partea de umbra din mintea şi inima autoarei parcă pentru a atenua suferinţele şi a le înţelege mai bine. Cea de a patra copertă redă probabil, privirea cu îngăduinţă atât a focului inimii cât şi a întunericului pricinuit de absenţa luminii.
Fiecare pagină are în partea de sus o cheie ce descuie uşa trecutului, pentru a putea fin înţeles în toată complexitatea lui, trecut ce ar putea contribui la clarificarea prezentului, iar crucea de la capătul din dreapta al cheii lasă, parcă la alegere, calea spre viitor.
Numărul de pe pagină se află în partea de jos ca şi cum ar vrea să scoată în evidenţă importanţa conţinutului scris deasupra lui, coroana care înconjoară numărul reprezintă însăşi viaţa cu luminile şi umbrele ei.
De asemeni fiecare capitol începe cu o majuscule îngroşată pentru a atrage atenţia asupra unui alt început.
Felicitări autoarei pentru redarea sinceră, realistă şi uneori pitorească a conţinutului, iar editurii Muşatinia pentru forma graţioasă, sensibilă şi adecvată a prezentării cărţii.
Octombrie 2023, Roman Vic P.
Melidonium 