IOAN MICLĂU_GEPIANU: PE DRUMURILE ARTEI-Versuri

Zbor cu gândul, roibul vieții,

Cu aripile-aurite

Și cu graiul omeesc,

Pelerin pe drumul artei

Precum însuși Făt-Frumos

Prin vremi mândre și străbune.

Din chiar zorii dimineții,

Sfântul Soare cu-a lui roze felurite

Învelind cu nestemate tot rotundul pământesc,

Auzii cum îmi șoptește roibul meu orgolios;

Eu îl ascultam ce-mi spune!

Punea-n cetini a lui șoapte și în râuri susurânde,

Apoi înspre cer cu stele privea, frâul spumegând:

”Fii stăpân, să te ții bine, căci vom trece

Prin păduri de-argint și aur, vezi pe drumuri cotituri,

Grămezi mari de nestemate, aur mult, iscoditor:

”Nu gândi să le ai toate căci ești simplu muritor,

De vrei Arta cea frumoasă,

Ce-i a Duhului lucrare,

Zi întâi o rugăciune,

Ia-ți pe umeri sfânta Cruce”.

Grea ispită este Arta,

Duci pe umeri grea povară,

Ea te frige și te arde,

Căci e focul din origini,

Vântul rechemării sacre

Înspre muntele IUBIRII!