„În lupta cu minciuna, fără excepţie, arta a învins întotdeauna!” (Alexandr Soljeniţîn, la decernarea Premiului Nobel, în 1970)
Alexandr Isaievici Soljeniţîn s-a născut la 11 Decembrie 1918, în Kislovodsk, Terek Oblast – Nordul Caucazului, tărâm binecuvântat de cer şi de legănarea celor două Ape mari, care-l îmbrăţişează la sânul lor, Marea Albastră şi Marea Caspică, într-o familie pravoslavnică, rămasă orfană de tată, primind prin botez numele marelui Împărat get Alexandru cel Mare şi pe cel al marelui Profet tot get, Isaia, prevestitorul Naşterii Fiului lui Dumnezeu – Emanuel (cu El este Dumnezeu!), respectiv Iisus Hristos – Mântuitorul lumii, din prinţesa geto-dacă Fecioara MARIA.
„Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, FECIOARA va lua în pântece şi va naşte fiu şi se vor chema numele lui EMANUEL.” (Isaia, 7, 14)
Mama lui Alexandr Isaievici, Taisia (nume provenind din termenul pelasgo-get Thais – thea = privire, cea care atrage privirea prin frumuseţe, avea ocrotitoare pe cele două sfinte muceniţe, Taisia din Egipt (+340) şi Taisia din Alexandria (+400).
Mama Taisia, când Alexandr avea 6 ani s-a mutat cu el la Rostov pe Don, pământ din care au odrăslit mulţi Aleşi ai lui Dumnezeu, între care Dimitrie al Rostovului, cel căruia Maica Domnului – Maria Vlaherna – Carpatina i-a revelat Patimile Fiului ei, în integralitatea săvârşirii ajunsă la apogeu a urii fariseo-iudaice.
De mic, Alexandr are tendinţe înspre preocupările scrisului literar. După studii strălucite gimnaziale şi liceale s-a înscris în anul 1936, la Universitatea de Stat din Rostov, studiind matematica, iar prin corespondenţă a abordat şi cursurile Institutului de Filosofie, Literatură şi Istorie din Moscova, care-i vor folosi genial în arta scrisului.
S-a căsătorit cu Natalia Alexeevna Reşetovskaia, pe când era student, în 7 Aprilie 1940. În 1941 este încorporat în armată, apoi înregimentat pe front, unde ajunge la gradul de căpitan, comandând o baterie de artilerie în cadrul Armatei Roşii. S-a remarcat în mod deosebit, pentru care a primit o serie de distincţii, precum Medalia „Pentru Victoria asupra Germaniei în Marele Război Patriotic 1941-1945; Ordinul Războiului Patriotic clasa a II-a; Ordinul „Steaua Roşie”; iar pentru contribuţia literară a primit Medalia Lomonosov; Ordinul naţional „Steaua României”; Ordinul „Sfântul Andrei”; Premiul de Stat al Federaţiei Ruse şi Premiul Nobel.
La 9 Februarie 1945, căpitanul Soljeniţîn se afla în Prusia Orientală, când a fost arestat, graţie corespondenţei sale cu un coleg de front în care îşi manifesta unele nemulţumiri vis-a-vis de sistemul represiv, sovieto-stalinist. Anchetat la fioroasa Lubianka şi la Butîrki a primit 8 ani, lagăr de muncă, dar a rămas într-o închisoare specială de lângă Moscova, destinată cercetării în care savanţii-politici lucrau pentru Uniune. În anul 1950, a ajuns în lagărul din Karaganda. Natalia Reşetovskaia, soţia lui a fost nevoită să divorţeze în 1952, s-au recăsătorit în 1957, divorţând iar în 1972.
Chinuit de o tumoare malignă şi torturat de regimul bolşevic de exterminare, s-a retras în sine, către Dumnezeul Salvator, care i-a hărăzit Darul scrisului, prin mijloacele neconvenţionale pe care i le-a furnizat mintea sa excepţională. În anul 1957, Alexandr Soljeniţîn a fost reabilitat, primit de Hruşciov şi felicitat pentru nuvela O zi din viaţa lui Ivan Denisovici, publicată în vara lui 1962.
Nuvela explică psihologia lui Ivan Denisovici, respectiv a lui Alexandr Soljeniţîn, asumată calvarului deţinuţilor politici, deopotrivă cea a intelectualilor şi a muncitorilor care au ajuns în lagărele de concentrare ca, cei mai decăzuţi dintre sclavii sclavilor.
Înainte de a primi lumina verde a editurii de la poetul, redactorul şef A.T. Tvardovski (1910-1971), al revistei „Novîi mir” – Lumea nouă, redactorul l-a atenţionat destul de înfoiat, că totuşi, el are ultimul cuvânt, atătându-i „creionul roşu”, care poate elimina oricând câte ceva din nuvelă…
Replica lui Soljeniţîn care ţîşnea din seva unui excesiv sentiment al demnităţii a fost tăioasă ca o spadă de Toledo: „- Integritatea nuvelei este mai importantă decât publicarea ei.” (Alexandr Soljeniţîn, O zi din viaţa lui Ivan Denisovici, trad. Sergiu Adam/ Tiberiu Ionescu, Ed. „Quintus”, Bucureşti-1991, p. 6)
Ivan Denisovici şi-a derulat ZIUA gulagului cu toate cele întâmplate de la sculare, percheziţie, încolonare, marş, sloată, ger, zăpadă, ploaie, soare, înjurături, loviri, muncă extenuată, taigaua, turba, zămârca, foamea, păduchi, întoarcerea la barăci, apel, stingere, interogatoriu, în lagărul regimului de exterminare sovietic, aidoma celor 3.653 de zile ale lui Alexandr Soljeniţîn, fără a socoti zilele anilor bisecţi.
Noile autorităţi sovietice nu bănuiau ce TITAN se ascunde în acest autor, atunci destul de modest, dar în care se întrezărea forţa unui autentic artist, care peste câţiva ani va depăşi hotarele Artei, declanşând prin trilogia Dramei – Arhipelagul Gulag, un VULCAN înfricoşetor ce va zgâlţâi din temelii întreaga omenire.
O primă concluzie de atunci a autorului: „Dacă prima picătură mică-mică de adevăr a exploadat ca o bombă psihologică, ce va fi în ţara noastră când Adevărul se va prăvăli în cascade? Şi se va prăvăli, în mod inevitabil.” (Arhipelagul…,vol. II, p. 250)
Percheziţia din anul 1965, i-a confiscat manuscrisul Primul cerc. Tot atunci apare şi marele detractor, scriitorul filosovietic Mihail Şolohov, cel care v-a primi premiul Nobel, evocând scenele dramatice ale războiului civil în romanul Pe Donul liniştit, obedient al autorităţilor roşii, cerându-le să-i interzică lui Soljeniţîn să mai scrie. (!)
Cinci ani mai târziu, în anul 1970, va primi şi el premiul Nobel pentru Literatură cu romanul Pavilionul canceroşilor. (incomparabil ca erudiţie cu Arhipelagul Gulag n.a.)
În anul 1973 s-a căsătorit cu matematiciana Natalia Dmitrievna Svetlova, cu care va avea 3 băieţi: Yermolai, Ignat şi Stepan.
În vara lui 1973, GB-ul i-a confiscat o variantă secundară a trilogiei sale, obligându-l să forţeze apariţia Arhipelagului Gulag la Paris. (YMCA-Press, Paris, dec. 1973).
În Februarie 1974, i s-a confiscat cetăţenia sovietică, fiind expulzat din ţară, emigrând mai întâi în Elveţia, apoi stabilindu-se în Vermont- Cavendish SUA.
Anul 1990 este de bun augur pentru Alexandr Soljeniţîn. I s-a publicat capodopera în URSS, iar preşedintele Mihail Gorbaciov i-a redat la 16 August, cetăţenia rusă.
În anul 1994, alături de soţia sa, deveniţi cetăţeni americani, s-au întors în Rusia, unde s-au retras într-o casă la ţară, în localitatea Troiţe-Likovo, în vestul Moscovei, reîntregându-se astfel, vieţii, culturii, tradiţiei lor străbune. Laureatul Premiului Nobel, a militat pentru restaurarea monarhiei ţariste. La 3 August 2008, viaţa sa pământeană s-a stins, aprinzându-se în cea din ceruri, hărăzită de Dumnezeu.
Arhipelagul Gulag – capodopera naţional-universală rămâne pentru posteritate una dintre cele mai vehemente Cronici a Crimelor comuniste înfăptuite de cei mai mari şi mai sângeroşi Dictatori PROLETARI ai Uniunii Sovietice.
Milioane de ruşi intelectuali şi din cei aparţinători Elitei spirituale au colonizat Arhipelagul Gulag, în postura de deţinuţi politici transformaţi în sclavi, mutilaţi fizic, psihic, moral, religios ori exerminaţi. „Pentru întâia oară în istorie, un număr atât de mare de oameni instruiţi, maturi, cu o bogată cultură, s-au trezit peste noapte şi pentru totdeauna în pielea de sclavi, de captivi, de tăietori de pădure şi mineri.”
(Alexandr Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag, vol. II, trad. Ion Covaci, Ed. Univers, Bucureşti – 2008, p. 378)
Previziunea unui dizident rus despre sistemul roşu stalinist s-a adeverit întocmai. „După ce Europa de Vest va fi fost ocupată de Armata Roşie, în primul rînd vor trebui lichidaţi toţi cei care ne-au oferit în mod benevol ajutorul: comuniştii, stîngiştii, pacifiştii, neutrii, intelectualii, scriitorii, profesorii, tinerii, bătrânii… De ce? Deoarece ei şi-ar veni în cele din urmă în fire şi se vor întoarce împotriva noastră. Şi în general, fie să ne apere Domnul de prieteni: duşmanii ni-i eliminăm singuri.” (Alexandr Zinoviev, Homo Sovieticus, trad. Andi Ştefănescu, Ed. Dacia Cluj, 1991, p. 13)
Escaladarea crimei de stat organizate a fost lentă şi atent chibzuită, temeinic pregătită ideologic, germinată teoretic doctrinar, pentru încolţire, răsărire, creştere, dezvoltare, răspândire, distrugere totală, prin câteva etape clar definite:
Marxismul – fondat de Marx/ Moses Modechai şi Engels, prin ateismul – ura lor faţă de Biserică, Familie, Monarhie, Educaţie, Tradiţie, fundamentând lupta de clasă, care a condus inevitabil la revoluţia proletară, având drept scop lichidarea adversarilor, instituind mai întâi societatea socialistă, apoi pe cea comunistă.
Leninismul – a fost propăvăduit de Vladimir Ilici Lenin – supranumit <<părintele terorii>> (FAZ Nr.207/06.09.91, Truppen in Sri Lanka toten 226 Menschen) ori <<demonul cu gândire criminală>>,(Opus 1991, Dosarele totalitarismului (pag. 6).”Fără paşaport în URSS”), care a declanşat <<ura de clasă>>, a brevetat sintagma de <<duşman al poporului>>, culminând în maniera ideologiei ateo-proletare cu lichidarea poporului pentru a nu mai avea duşman. A urmat definirea şi punerea în aplicare a imperativului distrugerii <<comunismul de război>>, pentru a-şi crea bazele teoretice ale primului sistem totalitar din istorie.
Lenin: „Vor fi împuşcaţi toţi cei ce nu ni se vor supune, chiar şi şovăielnici” ; „Nu trebuie să stopăm pedeapsa cu moartea, ci dimpotrivă să o extindem” ; „Fiţi fără milă!” ; „Nici un minut de amânare, împuşcaţi fără încetare şi transportaţi cadavrele”.
(Florin Mătrescu, Holocaustul Roşu – Addenda, Ed. Irecson, Bucureşti-2008, p.49)
Stalinismul – generat de Iosif Vissarionovici/ Djugaşvili Stalin – întruchiparea cruzimii bestiale prin instituţiile terorii, „teroarea roşie”, lagărele de concentrare, colectivizarea forţată, foamea provocată, distrugerea Bisericii, Familiei, Culturii, Şcolii, Armatei, deportările, Gulagul, Holocaustul roşu.
Stalin: „O puternică şi eficientă dictatură a proletariatului, asta este ceea ce ne trebuie acum, astfel ca ultimile resturi ale claselor muribunde să fie nimicite.” (idem.)
Troţkismul – lansat de Leon Troţki – copărinte al Gulagului, pentru a distruge toate Elitele spirituale a născocit conceptul de „revoluţie permanentă”.
Fanatismul – măsura Rosei Luxemburg – o fanatică a conceptului <<acţiunea spontană a maselor>>, ce trebuie să declanşeze valul continuu al crimelor.
– liderii comunişti care şi-au adjudecat marxismul şi marxism-leninismul, folosind idei originale, autohtone, pentru a nu fi mai prejos de Maeştrii răului.
– grupări neomarxist-leniniste care au pus pe scena secolelor XX-XXI, terorismul.
Aşadar, Holocaustul roşu s-a fundamentat pe doctrinari, s-a ordonat prin experimentatori, s-a aplicat prin executanţi şi s-a finisat prin colaboratori.
Troica apocaliptică – Lenin – Troţki – Dzerjinsky a elaborat proiectul – protocol de nimicire a LIBERTĂŢII, Darul divin plămădit de Dumnezeu în Om, prin următoarele trăsături distrugătoare:
„Teama permanentă, generalizată, priponirea (legarea de loc), disimularea, suspiciunea, ignoranţa generală, ciripitoria, trădarea ca formă de existenţă, descompunerea, ingratitudinea, minciuna ca formă de existenţă, psihologia de sclav.” (Arhipelagul Gulag, vol. II, p. 492-510)
Cutremurătoarea DRAMĂ – ARHIPELAGUL GULAG a provocat un adevărat CATACLISM, o MUTAŢIE de esenţă în modul de a percepe real COMUNISMUL oferit, impus lumii de teoreticienii, experimentatorii, executanţii şi colaboratorii distrugerii Armoniei divine din viaţa socială, morală, spirituală, religioasă a omenirii.
Procedeele barbare care au pornit regimurile de exterminare bolşevist, fascist, hitlerist, horthyst, titoist, maoist, kimirsenist…, peste zecile de ţări şi popoare paşnice, n-a fost produsul unor minţi paranoice – , ci al sistemelor ideologice-doctrinare care le-au produs, sisteme care la rândul lor s-au întrupat din Oculta apocaliptică.
Pelasgo-geto-dacii grăiau Tradiţiei sacre că, Libertatea, Adevărul, Credinţa, Dragostea, Frumosul, Creaţia, Jertfa, Pacea, respectiv Cerul şi Pământul trebuie să le zidim întotdeauna în Casă – Acasă, adică, piatră cu piatră!
Sovieticii au inventat axioma lor oculto-proletară: „Vom lupta pentru pace pînă nu va mai rămîne piatră pe piatră!” (Proverb sovietic, consemnat de Alex. Zinoviev)
„Această literatură – de Rezistenţă, oferită lumii de scriitorul-mărturisitor, prigonit şi persecutat politic Alexandr Soljeniţîn, se asumă conceptului de Rezistenţă prin Religie, de Rezistenţa prin Credinţa Ortodoxă, care a străbătut de la un capăt la altul Gulagul românesc, la fel de represiv, poate chiar mai represiv decât Arhipelagul Gulag, prin toate formele de oprimare dorite de iudele Iluminate străine, care au impus prin slugarnicii proletari autohtoni, violenta reeducare, după metodele pedagogilor atei din seminţia de ei, aleasă, Anton Semionovici Makarenko (1888-1939) şi Naftali Aronovici Frenkel: vină închipuită, fabricată, urmărirea, distrugerea întregii familii prin întemniţare sau alungarea din şcoală, biserică, armată, serviciu, casă, proprietate, urmată de un şir de anchete, temniţă, penitenciar, lagăr, deportare, tortură, foamete, frig, boală, cruzime, umilinţă, exploatare dincolo de epuizare, suspiciune, delaţiune, vânzare „pe 30 de arginţi”, supraveghere continuă, crimele zilnice, omorurile de noapte, gropile comune, teama generalizată, naţionalizată, dar dincolo de toate aceste fapte abominabile, au triumfat Eroismul, Martiriul, Mărturisirea, Mucenicia, Sfinţenia prin, Adevăr, Bine, Credinţă, Dragoste, Jertfă, Suferinţă, Cruce, Demnitate, Onoare, Omenie, Creaţie, Înviere şi Dăinuire.
Renumitul scriitor-mărturisitor şi-a dorit ca Arhipelagul să fie reflectat în filme şi în monumente, pentru care presonal a întrezărit o iscusită schiţă de arhitect.
„Undeva pe Kolîma, pe un loc înalt – un Stalin de dimensiuni gigantice, aşa cum ar fi visat el să se vadă, cu mustăţile de mai mulţi metri, cu rânjetul unui comandant de lagăr, cu o mână trăgând hăţurile, cu alta fluturând biciul ca să lovească atelajul alcătuit din sute de oameni, înhămaţi câte cinci şi opintindu-se din greu. Această statuie ar arăta foarte bine la marginea peninsulei Ciukotka, lângă strâmtoarea Bering.” (Arhipelagul…vol. I, p. 447)
Eşuând intenţia din tinereţe de a se face actor, Alexandr Soljeniţîn a devenit un artist emerit al scrisului. El a conferit CUVÂNTULUI scris, sublimul SUFERINŢEI sale, prin autoritatea unei elevaţii spirituale, căpătând valoarea unei legi universale.
Câteva Îndemnuri moral-spirituale transmise posterităţii de către autor
Pe lumea asta pământească, nici o pedeapsă nu te ajunge fără s-o meriţi.
Sigur, în aparenţă, ea poate veni nu pentru o faptă de care suntem cu adevărat vinovaţi. Dar dacă îţi cerni viaţa şi reflectezi cu seriozitate, sfârşeşti întotdeauna prin a discerne crima pentru care eşti lovit de soartă.
Să nu alergaţi după ce este iluzoriu, după avere, după titluri: acestea se obţin cu zeci de ani de nervi şi se confiscă într-o noapte!
Să trăiţi având superioritatea egală asupra vieţii: să nu vă speriaţi de nenorocire şi să nu tânjiţi după fericire, căci: amarul nu ţine un veac, şi dulcele nu-l bei până la fund!
Dacă merg amândouă picioarele, dacă amândouă braţele se îndoaie, amândoi ochii văd şi aud amândouă urechile – pe cine vreţi să mai invidiaţi? De ce? Căci a invidia pe altul înseamnă să-ţi faci mult rău ţie.
Frecaţi-vă ochii, spălaţi-vă inima şi mai presus de orice să-i preţuiţi pe cei care vă iubesc!
VITA SINE LITTERIS MORS EST – Viaţa fără învăţătură este moarte!
–––––––––––––––-
Gheorghe Constantin NISTOROIU
14 Octombrie 2022 + Sf. Cuv. Maica Parascheva
Brusturi, Neamț
Melidonium 