Părintelui spiritual al neamului românesc

Poetul fără de pereche – MIHAI EMINESCU

    Gheorghe Zamfir – Preamărind pe Eminescu

DOINA DE JALE

Motto:

       ,,De la Nistru pân’ la Tisa
        Tot românul plânsu-mi-s-a,
         Că nu mai poate străbate
         De-atâta străinătate”

       ,,Doina” – Mihai Eminescu

Apariția maestrului Gheorghe Zamfir a fost ca o revărsare de lumină primăvăratică ce încălzește câmpia și florile trezite la viță și inimile admiratorilor. Un val de bucurie imensă a cuprins  pe toți spectatorii care-l aplaudau și-l ovaționau cu o imensă bucurie. Când s-au auzit primele acorduri date de orgă, magicianul sunetelor, Gheorghe Zamfir, care-și fixase naiul ca pe o sfântă cruce în dreptul frunții, a privit extaziat  la  Mihai Eminescu, Veronica Micle și Ion Creangă (imagimea alăturată). A  înclinat capul ușor, (omagiu fierbinte trimis Luceafărului), apoi a sărutat tuburile naiului cu gingășia  lui Apollo din vechime (fiul lui Zeus tatăl) protectorul poeziei și muzicii. Din naiul sfânt au  început să picure note fermecate, mărgăritare strălucitoare, răspândindu-se în eter ca un dulce fior pe care-l simte românul năpădit  de  gânduri, când se  află  singurel… între cer și pământ,căci numai cântecul îl mai ține în viață și-i dă speranță în viitor.

        Ascultând „Doina de jale” las aleanul să mă fure prin codrii umbroși, cobor în poiene smălțuite de razele reginei nopții, ies în câmpie și-i văd pe harnicii țărani cum brăzdează pământul sub care aruncă sămânță roditoiare pentru pâinea noastră cea de toate zilele. Din depărtare se aude ciripitul păsărelelor care aduc dor nesecat al celui ce trudește să se înfrățeacă pentru vecie cu natura, să cânte în răsărit de soare melodii de suflet.

       Doina, creație magnifică a poporului român (Doina zic, doina suspin, tot cu doina mă mai țin.), izvorâtă din patimă și dor nestins de unire a românilor cu fraţíi lor de peste Prut, iubire, speranță, rugă, deznădejde, bocet disperat, credință Bunul  Dumnezeu şi în nemurirea sufletului, alean dulce de mângâiere pentru părinții care-și trimit fiii la război; chemare către divinitate să-i aducă pe cei ce au plecat în lumea umbrelor; renunțare la cele pământești, care-s lucruri deșarte) dar, în același timp, doina este și prietena nedespărțită a eroului popular, haiducul din poveștile nemuritoare pe care le ascultăm cum sunt spuse  de la rapsozii vestiți ai satului, de bunicii noştri…, DOINA este cel mai iubit cântec al tuturor românilor, cântec înnobilat de maestru Gheorghe Zamfir şi naiul fermecat.

DOINA

Mihai Eminescu

De la Nistru pân’ la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate
Din Hotin şi pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Calea noastră ne-o aţin
Şi Muscalii şi Calmucii
Şi nici Nistrul nu-i înneacă
Săraca ţară, săracă!
Din Boian la Cornu Luncii
Jidoveşte-nvaţă pruncii
Şi sub mână de jidan
Sunt românii lui Ştefan.
Că-ndărăt tot dă ca racul
Fără tihnă-i masa lui
Şi-i străin în ţara lui.
Din Braşov pân’la Abrud
Vai ce văd şi ce aud
Stăpânind ungurul crud
Iar din Olt până la Criş
Nu mai este luminiş
De greul suspinelor
De umbra străinilor,
De nu mai ştii ce te-ai face
Sărace român, sărace!
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;

Şi cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier
Zboară paserile toate
De neagra străinătate
Numai umbra spinului
La uşa creştinului
Codrul geme şi se pleacă
Şi izvoarele îi seacă
Săraca ţară, săracă!
Cine ne-a adus jidanii
Nu mai vază zi cu anii
Şi să-i scoată ochii corbii
Să rămâie-n drum ca orbii
Cine ne-a adus pe greci
N-ar mai putrezi în veci
Cine ne-a adus Muscalii
Prăpădi-i-ar focul jalei
Să-l arză, să-l dogorească
Neamul să i-l prăpădească,
Iar cine mi-a fost mişel
Seca-i-ar inima-n el,
Cum duşmanii mi te seacă
Săraca ţară, săracă!
Ştefane, Măria ta,
Lasă Putna, nu mai sta,
Las’ arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija gropilor
Dă-o-n seama popilor
La metanii să tot bată,
Ziua toată, noaptea toată,
Să se-ndure Dumnezeu
Ca să-ţi mântui neamul tău…
Tu te-nalţă din mormânt
Să te-aud din corn cântând
Şi Moldova adunând
Adunându-ţi flamurile
Să se mire neamurile;
De-i suna din corn odată
Ai s-aduni Moldova toată

De-i suna de două ori
Vin şi codri-n ajutor;
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Daţi în seama ciorilor
Ş-a spânzurătorilor.
Ştefane, Măria Ta,
Lasă Putna, nu mai sta
Că te-aşteaptă litvele
Să le zboare tigvele
Să le spui molitvele
Pe câţi pari, pe câţi fuştei
Căpăţani de grecotei
Grecoteii şi străinii
Mânca-le-ar inima câinii
Mânca-le-ar ţara pustia
Şi neamul nemernicia
Cum te pradă, cum te seacă
Săraca ţară, săracă!

https://youtu.be/Ha1VC0rH11I Imnul LUI EMINESCU