ȘI ÎN MATERIE ȘI-N UNIVERS E SĂRBĂTOARE
ȘI DUMNEZEU ȘI TOATĂ MATERIA CÂNTĂ ÎN MINE !
ȚIPĂT ADÂNC ȘI-NALTĂ ÎNTREBARE !
Binecuvântată ești Limba română
Și darul mare și dulce al lui Duimnezeu
În tine iubeșteși plânge și suferă și cântă
Și moare și se naște neamul meu !
IUBIREA DE LIMBA ROMÂNĂ
Ca sâmburele arzând
în fructul dulce, nesfârşit şi înmiresmat
al Cireşei înroşită la soare
stau în mijlocul limbii române
ca un turn,
beat
pe un deal
tăcând în gura mare !
Văzduhul mă mângâie
Lumina mă scrijeleşte
Materia mă doare
Ca plopul înflorit pe un deal
Cu un crin în mână
Cântând nebun în gura mare
Stau în limba română
Ucigător de dulce
Ameţitoare
Ca o câmpie smălţuită ce nu se mai termină
Strălucind în răsăritul soarelui
Învăluită în gogoaşa de lumină
A irealului
Şi a Marelui
Limbă de foc sunt, iar tu îmi eşti cerul gurii de miere
Pe care-l gust
Care mă bei şi mă mănânci
În care mă topesc prin ere,
Târându-mă pe brânci
Dureros de dulce,
Închis în sine şi în tăcere.
Răsăritul soarelui,
Marea strălucind în lumină,
Privighetorile cântând în crângurile înmiresmate,
Grele de brocate
şi de vină,
Ochii iubitei,
Adierea vântului venind de departe
Razele lunii
Mângâind turlele argintate,
Toate
Sunt silabele tale,
Cu care scrii
Nesfârşita carte !
Iubirea mea
Care mă-nvălui dinspre adânc înspre afară,
Dinspre esenţă
Şi dinspre moarte înspre vară
Şi care mă cuprinzi
Dinspre cer
Înspre adânc
Materie şi trup
Care veşnic pe mine mă nasc
Şi mă mănânc
Ochi îmi eşti
Iar eu îţi sunt vedere
De piatră de mâl
Şi de miere
Moarte amestecată cu-nviere
Ţipăt orbitor
Învăluit în ere !