Floriile – Intrarea Domnului în Ierusalim

„Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit și biruitor, smerit și călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgărițe. Voi nimici carăle de război și caii din Ierusalim și arcurile de război vor fi nimicite. El va vesti neamurilor pacea, și va stăpâni de la o mare la cealaltă, și de la râu până la marginile pământului.” – Zaharia 9: 9-10

Intrarea Domnului în Ierusalim, cunoscută și ca „Duminica Floriilor” sau “Duminica Patimilor Domnului” este o sărbătoare creștină, fără dată exactă, prăznuită în ultima duminică înaintea Paștelui, care ejste menționată de toate cele patru evanghelii: Marcu 11:1–11, Matei 21:1–11, Luca 19:28–44, Ioan 12:12–19

»Când s-au apropiat de Ierusalim şi au fost lângă Betfaghe şi Betania, înspre Muntele Măslinilor, Iisus a trimis pe doi din ucenicii Săi şi le-a zis: «Duceţi-vă în satul dinaintea voastră; îndată ce veţi intra în el, veţi găsi un măgăruş legat, pe care n-a încălecat încă niciun om; dezlegaţi-l şi aduceţi-Mi-l.
Dacă vă va întreba cineva: «Pentru ce faceţi lucrul acesta ?», să răspundeți: «Domnul are trebuinţă de el.»Şi îndată îl va trimite înapoi aici.”
Ucenicii s-au dus, au găsit măgăruşul legat afară, lângă o uşă, la cotitura drumului, şi l-au dezlegat. Unii din cei ce stăteau acolo le-au zis : «Ce faceţi ? De ce dezlegaţi măgăruşul acesta ?» Ei au răspuns cum le poruncise Iisus. Şi i-au lăsat să plece.
Au adus măgăruşul la Iisus, şi-au aruncat hainele pe el și Iisus a încălecat pe el. Mulţi oameni îşi aşterneau hainele pe drum, iar alţii presărau ramuri pe care le tăiaseră de pe câmp. Cei ce mergeau înainte şi cei ce veneau după Iisus strigau :
«Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Binecuvântată este Împărăţia care vine, Împărăţia părintelui nostru David! Osana în cerurile preaînalte!» Iisus a intrat în Ierusalim şi S-a dus în Templu. După ce S-a uitat la toate lucrurile de jur împrejur, fiindcă era pe înserate, a plecat la Betania cu cei doisprezece”. – Ev. Marcu : 1 – 11

Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai importantă sărbătoare care vestește Învierea Domnului, aducându-ne aminte de intrarea lui Iisus în Ierusalim.
Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor (ramurile de salcie sau măslin, care au fost tăiate pentru a fi întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim) este una dintre cele 12 praznice împărăteşti din cursul anului bisericesc. Menționată pentru prima dată în secolul al IV-lea, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, oraşul unde a şi început să fie celebrată, a cuprins în scurt timp, întreaga lume creştină, fiind celebrată cu mare fast, în fiecare an, de Florii.
Strâns legată de minunea învierii lui Lazăr din Betania, această duminică îi pregăteşte pe credincioşii ortodocşi pentru bucuria pe care o aduce biruinţa lui Hristos asupra morţii, din Duminica Învierii.

Semnificația religioasă a sărbătorii – Floriile

În Duminica Floriilor, în toate bisericile ortodoxe, credincioşii poartă în mâini ramuri de salcie, care au fost sfinţite la slujba de dimineaţă, simbolizându-i pe locuitorii Ierusalimului care l-au primit cu bucurie pe Mântuitor.
Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr, ziua în care Iisus Hrisos și-a continuat minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moartea lui.
În urma minunii săvârșite, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim. Sărbătoarea Floriilor este una de bucurie pentru întreaga creştinătate, dar cu moderație, zilele următoare fiind cele mai triste din istoria creștinismului – patimile lui Hristos.
La început, Duminica Stâlpărilor a fost ţinută numai de comunitatea creştină din Ierusalim. Având un caracter local, nefiind cunoscută şi de alte biserici, sărbătoarea nu figurează în rândul celorlalte enumerate în “Constituţiile Apostolice” – document elaborat spre sfârşitul secolului al IV-lea.

După Florii începe Săptămâna Patimilor

Din seara Duminicii de Florii, Biserica Ortodoxă intrâ în Săptămâna Patimilor, care va culmina cu „Joia Mare”, când a avut loc „Cina Cea de Taină” şi cu „Vinerea Mare” – răstignirea lui Iisus. Este menţionată de Sfântul Ioan Gură de Aur (407), Sfântul Epifanie de Salamina (403), Sfântul Chiril al Alexandriei (444), care au scris „omilii” la această sărbătoare, precum şi de pelerina spaniolă, Egeria, care o descrie în jurnalul său de călătorie la Locurile Sfinte.
În timpul secolelor al VI-lea şi al VII-lea, sărbătoarea se răspândeşte şi în Occident, fiind menţionată de Isidor de Sevilia (636). Tot în această perioadă introduce binecuvântarea ramurilor de finic, aduse de credincioşi la biserică, iar procesiunea se mută dimineaţa. După modelul mulţimii din cetatea Ierusalimului, care l-a întâmpinat pe Mântuitor cu frunze de palmier, Biserica Ortodoxă a rânduit, după săvârşirea Sfintei Liturghii să se sfinţească ramurile de salcie aduse de credincioşi.
Slujitorii Bisericii citesc rugăciuni de sfinţire a salciei, ţinând în mâini aceste ramuri înmugurite, cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii, fiind cunoscut faptul că salcia are o putere mare de regenerare. Semnificația creştină a acestei zile este una foarte puternică, reprezentări ale lui Hristos intrând în oraş călare pe un măgar fiind întâlnite frecvent în iconografie.

Tradiții și superstiții de Florii

„Floriile“ reprezintă termenul popular al sărbătorii, amintind de o veche serbare romană de la începutul primăverii – „Floralia“.
După slujba de dimineaţă la biserică, ramurile sfinţite şi binecuvântate de preot sunt aduse acasă şi se ating cu ele copiii (să crească mari şi frumoşi), apoi se așează la icoane (unde sunt păstrate până anul următor, spre a fi înlocuite de cele noi), se pun la porţi, la grinda casei sau pe morminte.
Despre ramurile sfințite se spune că au proprietăți miraculoase, că vindecă animalele bolnave sau aduc o recoltă mai bogată. Cele puse la icoană se păstrează tot anul şi se folosesc ca leac împotriva relelor care ar putea lovi casa şi familia.Sâmbăta Floriilor este dedicată comemorării morţilor. Ziua aceasta, numită şi „Moşii de Florii” sau „Lazărul”, obişnuindu-se ca femeile să facă „plăcintele lui Lazăr“ şi să le dea de pomană.
În unele sate (mai ales din sudul țării), se mai păstrează încă obiceiul de a colinda de Florii.
În Duminica Floriilor, copiii colindă cu crenguţe de salcie sfinţite la biserică de preotul satului, apoi merg la fiecare casă, cântă şi urează de bine şi sănătate.
Aşa cum îşi amintesc bătrânii satului, plata pentru colindători erau ouăle albe, nefierte, numai bune pentru pregătitul preparatelor de Paşti.
Oamenii puneau uneori aceste crenguțe de salcie și pe pomii fructiferi, pentru a-i ajuta sa rodească. De aceea, nu se plantau pomi inainte de Florii, de teama ca aceștia să nu rămâna fără rod.

Legendele lui Lazăr

Despre Lazăr circulă mai multe legende, fiecare regiune având specificul ei.
Credința populară spune despre Lazăr, că era un fecior tânăr, fratele fetei care s-a căsătorit cu Dragobete, Cap de Primavară.
Potrivit tradiției, într-o sâmbătă, Lazăr a plecat cu oile la păscut, lăsând-o pe mama-sa să facă plăcinte.
Urcând într-un copac să ia muguri pentru animale, și-a adus aminte de plăcinte, s-a grăbit să coboare, a căzut și a murit.
Potrivit legendei, care spune că Lazăr ar fi murit de dorul plăcintelor, există obiceiul ca în această sâmbătă, femeile de la țară să facă ofranda de pomenire a morților, împărțind plăcinte de post.

Lăzărița- ceremonialul fetelor, din ajunul Floriilor

Profesorul Ion Ghinoiu afirma ca în ajunul sau sâmbăta Floriilor, se efectua un ceremonial complex, numit „Lazărița”, care era structurat dupa modelul colindelor.
El afirma că „Lazărița” era un ceremonial la care participau numai fetele.„Una din fete, numita Lazarița, se îmbracă în mireasă și colindă împreună în fața ferestrelor caselor unde au fost primite.
Lăzărița se plimba cu pași domoli, înainte și înapoi, în cercul format de colindatoarele care povestesc, pe o melodie simplă, drama lui Lazăr sau Lazăric, în care sunt enumerate etapele:
-plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor frunza.
-moartea neașteptată prin căderea din copac.
-căutarea și găsirea trupului neînsuflețit de către surioarele lui, aducerea acasă.
-scăldatul ritual în lapte dulce.
-îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci.

Mituri și obiceiuri păgâne de Florii

La sate, pe vremuri, se practicau de Florii câteva obiceiuri păgâne.
La miezul nopţii dinspre Florii, fetele fierbeau apa cu busuioc şi cu fire de la ciucurii unei năframe furate de la înmormântarea unei fete mari.
În Duminica de Florii, ele se spălau cu această apă pe cap, aruncând-o apoi la rădăcina unui pom fructifer, sperând că în acest fel să le crească părul frumos şi bogat.
În alte locuri, oamenii nu se spală pe cap în această zi tocmai ca să nu încărunţească la fel ca pomii în floare.
Se crede că cel care înghite trei mâţişori întregi in ziua de Florii nu va suferi tot anul de dureri de gât.
Tot la sate exista credinţa potrivit căreia dacă aprinzi mâţişori şi afumi casa cu ei când este furtună, căminul va fi ferit de fulgere.
În ziua de Florii nu se lucrează, iar în toate casele de la sate se coc pâini din făină de grâu împletite şi ornate cu cruci, care se dau de pomană la săraci.

Floriile – a doua dezlegare la pește din Postul Paștelui

De Florii se mănâncă peşte, a doua dezlegare din postul Paştelui, prima fiind cea din ziua Bunei Vestiri, pentru creștinii care au consumat mâncare de post.
La sate, femeile nu torc, nu țes și nu cos, pentru ca nu cumva morţii, care aşteaptă la poarta Raiului, să revină pe Pământ.

Cum va fi vremea de Florii, aşa va fi şi de Paști

Se spune ca Soarele vine odată cu Floriile și cum va fi vremea de Florii, așa va fi și de Paști, iar dacă nu din punctul de vedere al vremii, sufletul să înseninează la venirea primăverii, ce intră în suflet cu bucurie, așa cum a intrat Mântuitorul în Ierusalim, în urmă cu 2000 de ani. 

Să privim cu bucuria renașterii naturii în muguri, iarbă și flori. Mugurii copacilor sunt gata să ofere frunze și flori, într-o nouă primăvară, ce promite ofrande vieții în rodul florilor înmiresmate din pomi și leguminoase. În această zi, când Mântuitorul a fost întâmpinat cu frunze de fenicul și ramuri de salcie la intrarea în Templul Sfânt, să ducem aceste ramuri la lăcașurile sfinte, spre a fi sfințite și prin harul divin să le primim ca pe „ramurile virtuţilor”: iertarea, smerenia, bunătatea, răbdarea, milostenia, cumpătarea, cinstea, blândețea și credința nesfârșită în Dumnezeu.

*„Religia este sanctuarul de comunicare a omului cu Divinitatea. – Maria Filipoiu

De Florii îşi sărbătoresc ziua onomastică, toti cei care la botez au primit nume de flori:
Narcis, Narcisa, Garofița, Florin, Florina, Florica, Floare, Iris, Margareta, Camelia, Crin, Crina, Cornel, Cornelia și altele.

La mulți ani sărbătoriților cu nume de flori!

---

Tradiții și ritualuri de Florii

După datină străbună,
într-o sacră rânduială,
Floriile sunt cunună
la Sărbătoarea Pascală.

În Templul din Ierusalim,
Iisus ca Mare Împărat
a fost cu ramuri de măslin,
de credincioși întâmpinat.

Crengi din sălcii înverzite,
dar și flori de primăvară,
în biserici sunt sfințite
prin credință milenară.

La icoană se păstrează,
în casa credinciosului,
că Dumnezeu o veghează
pe tot parcursul anului.

În cimitire, morminte
se îngrijesc, se-mpodobesc
de rămurele sfințite,
cinstind pe cei ce se-odihnesc.

Când ploaia se dezlănțuie
și o furtună stârnește,
se ard frunze de salcie,
până când se domolește.

Pe secetă sau furtună,
salcia înclină ramuri,
lăcrimând la rădăcină,
ca-n legenda unor vremuri.

Spre a credinței menire,
ramuri de sălcii sfințite,
au harul de lecuire
pentru suflet, trup și minte.

Despre salcie se spune
că pod din crengi arcuite
s-a făcut, ca prin minune,
Fecioarei Neprihănite.

Sau că lacrimile-i ștergea
cu crengile mlădioase,
Maicii Domnului ce-și plângea
Fiul, când Iuda-l trădase.

Intrarea în Ierusalim
deschide porți de rugăciuni,
mereu încrezători să fim
în ale Domnului minuni.

Minunea de a-l învia
pe Lazăr din Bretania,
credinței a fost făclia,
de a-L cinsti pe Mesia.

Postul se mai îndulcește
la această sărbătoare,
prin dezlegare la pește,
ultima din postul mare.

De Florii e sărbătoarea
ce precede pătimire
în datini nepieritoare,
spre pace și mântuire.

Celebrată-i renaștere,
cu viață nouă-n muguri noi,
iar credința-n Înviere
e Calea-n viața de apoi.

Creștini cu nume de floare,
reînnoind tradiție,
fac cinste de sărbătoare,
bine prin an să le fie.

În ceremonial ludic,
merg fete cu Lăzărică.
Fiecare vrea logodnic,
să o facă miresică.

Între mit și rațiune
e neclintită credință
cu a Domnului minune,
ce dă har și iscusință.

Din vol. „Tradiții creștine și ritualuri populare românești”

Maria FILIPOIU