Dezvaţă-mă…
Dezvaţă-mă de ce-a fost bun,
Dezvaţă-mă de ce-a fost minunat!
Doar n-o să-mi spui că-ţi vine greu
Când toate astea, tu, m-ai învăţat.
Dezvaţă-mă de zâmbetu-mi de ieri –
În el, şăgalnic tu mă trimiteai –
Cine-ar mai şti să-l smulgă azi
Când tâlcul lui întreg doar tu-l ştiai?
Dezvaţă-mă de-acel ceva
Ce azi mă-ndeamnă viaţa s-o iubesc –
Să scap cumva de ce-a fost bun,
Să mor încet, cât încă mai trăiesc.
De ce să scap de ce-a fost bun?
Aşa, să fiu şi eu pe-al lumii plac!
Eu îţi promit să-nvăţ să uit,
Şi-n loc să-ţi reproşez, să-ncerc să tac…
Nu te-atinge!…
Nu te-atinge de tristeţea,
Soră geamănă a mea –
Nu o-mpart, parte-i din mine,
N-are rost, nu te-ntrista!
Lasă-mi mie doar povara
Clipelor ce ne-au strivit –
Sunt un trist, de când e lumea,
Fi-voi până la sfârşit.
Nu tristeţea vreau s-o-mpart eu,
Nu absurdul împlinit –
Vreau să-ţi dau doar amintirea
Clipelor ce ne-au unit.
Tu, să duci, şi eu, păstra-voi
Doar ce-a fost sublim în noi –
Clipe pline de lumina
Risipită de noi doi.
Luminam ce e mai tainic –
Sufletul din noi ascuns –
Chiar de am umbrit privirea
Celor ce nu ne-au pătruns.
La ce bun să fii, tu, tristă?!
Trist rămâne-voi doar eu!
Tu, păstrează amintirea
Zilelor când eram Zeu…
Melidonium 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.