Emilia Țuțuianu: Azi… pentru mâine – dialoguri

Dialoguri cu: Rodica Anca, Petruș Andrei, Veronica Balaj, Iulia Roger Barcaroiu, Florin Vasile Bratu, Gheorghe A. M. Ciobanu, Ileana Costea, Boris David, Ștefan Dumitrescu, Tudor Ghideanu, Dimitrie Grama, Mariana Gurza, Sorin Ullea, Cecilia Bănica-Pal, Vavila Popovici , Virgil Răzeșu, Ben Todică, Tiberiu Tudor, Minodora Ursachi

Reclame

,,N-a fost să fie”, autor Boris David – Editura Muşatinia

Daris Basarab - N-a fost sa fie...

Şansa şi bucuria de a întâlni un om ales – Boris David – cu realizări exemplare în plan profesional şi un inspirat poet, o asemăn unui curcubeu ivit după furtunile vremii care ne dă încă speranţă în oameni… Refugiat din Basarabia sudică, petrece anii tinereţii la Oradea, iar studenţia la Timişoara, unde o întâlneşte pe cea care va fi aleasa inimii sale – Margareta Kruch.
Cariera profesională îi este încununată de succes la Institutul de metale rare din Bucureşti unde realizează mai multe invenţii şi inovaţii. Continuă lectura

Azi… pentru mâine – dialoguri

Dialoguri cu: Rodica Anca, Petruș Andrei, Veronica Balaj, Iulia Roger Barcaroiu, Florin Vasile Bratu, Gheorghe A. M. Ciobanu, Ileana Costea, Boris David, Ștefan Dumitrescu, Tudor Ghideanu, Dimitrie Grama, Mariana Gurza, Sorin Ullea, Cecilia Bănica-Pal, Vavila Popovici , Virgil Răzeșu, Ben Todică, Tiberiu Tudor, Minodora Ursachi

O viaţă de Om şi un nume: Boris David

Daris BasarabInterviu de Emilia Ţuţuianu
,,Ismailul răpit rămâne pentru mine parte din România Mare”

Născut în anul 1929 (10 mai) în oraşul de pe malul Dunării, Ismail, din România Mare, Boris David (Daris Basarab, pseudonim literar) este invitatul meu în a ne destăinui fapte, întâmplări, realizări, dintr-o interesantă şi exemplară viaţă de om. În anul 1941, aflându-se sub ocupaţie sovietică, familia sa scapă dintr-o coloană de deportaţi şi ia drumul pribegiei: Boris avea 12 ani. Un lung şi istovitor periplu prin oraşe din România începe în primăvara lui 1944 odată cu spargerea frontului pe Nistru, la nici 15 ani împliniți : Călăraşi, Râmnicu Sărat, Beiuş, se încheie în Cetatea Continuă lectura

Boris David: Se sting…

amurg-de-toamna-16791

Se sting luminile din suflet –
Mă uit și nu mai văd nimic –
Mai ieri zburdam prin el și-n cuget,
Fixam orice-amănunt, oricât de mic. >>>

Emilia Ţuţuianu – La mulţi ani Boris David!

Un om între oameni, un suflet încărcat de doruri, de la dorul de Basarabia la dorul ,,de ducă” ce l-a purtat în călătorii pe meleaguri europene şi africane, Boris David îşi destăinuie în poezia şi prozele sale sentimentele, trăirile şi întâmplările unei vieţi exemplare, plină de patosul aventurii şi al cunoaşterii dar şi de melancolia amintirilor.

La zi aniversară îi urăm multă sănătate şi La mulţi ani!

Mariana Gurza – Rezonanţa dorului…

981397_686282558084533_5369182593412807894_oVolumul Dor de ducă, purtând semnătura scriitorului Daris Basarab alias Boris David, apărut la Editura Muşatinia, 2014, îngrijit de editoarea Emilia Ţuţuianu, reprezintă o provocare pentru autor, o curiozitate pentru cititori, fiind un volum dedicat prietenului său ing. Gheorghe Filip.
Autorul îşi motivează titlul: ,,Dor de ducă… ce frumos sună această sintagmă la noi! Oare de când a intrat în vocabularul curent al românului? Cred că dintotdeauna! Da, aşa trebuie să fie. Altfel, cum aş putea explica faptul că de mic copil am simţit un ,,dor” mistuitor de necunoscut care mă cuprindea ori de câte ori auzeam pe cineva descriind locuri şi întâmplări din alte lumi, lumi pe care le urmăream cu degetul pe hartă, încercând să reconstitui cele auzite”
Fascinat de imaginea unchiului sau Alex, fermecat în copilărie de poveştile năstruşnice care veneau din peregrinările acestuia prin Africa, autorul a moştenit aceeaşi dragoste pentru necunoscut, prin acel imbold primit în copilărie, înțelegându-şi unchiul. ,,Prin cuvintele lui pe care le-am înțeles doar la maturitate mi-e dor de ce las, când sunt departe şi mă întorc ca să-mi fie dor de ce-am văzut şi, mai ales, de ceea ce n-am văzut încă…Era definiția lui pentru neostoitul dor de ducă.” >>>

La ceas aniversar, gânduri pentru Daris Basarab- LA MULŢI ANI !

  M-am născut…

M-am născut în Ucraina?!
Aşa scrie-n paşaport!
Nu mai pot, nu mai suport,
Vreau să ştiu a cui e vina. >>>

poezie dedicată mamei – Eminescu, Steriade, Crainic, Militaru, Vieru, Labiş, Mateevici, Vavila Popovici

Mihai Eminescu

O, mamă…

O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;

Deasupra criptei negre a sfântului mormânt
Se scutură salcâmii de toamnă si de vânt,
Se bat încet din ramuri, îngâna glasul tau…
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.

Când voi muri, iubito, la crestet sa nu-mi plângi;
Din teiul sfânt si dulce o ramura sa frângi,
La capul meu cu grija tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei sa cada a ochilor tai stropi;
Simti-o-voi o data umbrind mormântul meu…
Mereu va creste umbra-i, eu voi dormi mereu.

Iar daca împreuna va fi ca sa murim,
Sa nu ne duca-n triste zidiri de tintirim,
Mormântul sa ni-l sape la margine de râu,
Ne puna-n încaperea aceluiasi sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sânul meu…
Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.

MIHAIL  STERIADE

O, mamă!

Îmi vin în minte cântecele simple
Cântate pe cerdac pe când eram copil.
Pe cer mai erau stele, în inimă o rugă,
Si mai presus de toate aproape îmi erai,

O, Mamă! De ce-am plecat pe drumuri necunoscute, lungi,
Împins de-un dor de ducă în dorul de-a găsi
O dragoste mai ‘nalta de ţară şi de-ai mei,
Fiind aşa departe ?

Ah, cântecul mă-nchide în el până-n adânc,
Cum te-a închis pământul! …
În ţara-aceasta rece, sub cerul neprivit,
Streine-mi sunt de-a valma visările ce mint,

Aducerile-aminte şi poate şi-acest cânt
Ce sufletu-mi răneşte,
Când doar părerile de rău
De-mi mai vorbesc pe româneşte …

  

Nichifor Crainic

MAMĂ DE DEPARTE

Lângă lacul larg-înfiorat şi pal,
Te-am văzut în toamnă rămânând pe mal,
Profilată trist pe cerul sângeriu,
Printre foi căzute prea de timpuriu,
Cu năframa-n care căutai să-ngropi
Sfâşiatul suflet risipit în stropi,
Mamă de departe.
Şi de-atunci mereu
Lacrimile tale cad în gândul meu:
Frunze veştejite peste lacul pal
Turburându-i veşnic sfărâmatul val.

            

   VASILE MILITARU (n. 19 septembrie 1885, Dobreni, Giurgiu – d. 8 iulie 1959, închisoarea Ocnele Mari) a fost un poet şi scriitor român naţionalist, fost deţinut politic sub regimul comunist

MAMA

A venit aseară mama, din sătucu-i de departe,
Să mai vadă pe fecioru-i, astăzi “domn cu mulă. carte”!
A bătut sfios la uşă, grabnic i-am ieşit în prag;
Ni s-a umezit privirea de iubire şi de drag;
Sărutandu-i mâna dreaptă, ea m-a strâns la piept, duioasă,
Şi-ntrebând-o câte toate, am intrat apoi în casă.
Inăuntrul casei mele, -cătă brumă-am adunat,
Dă prilej bietei bătrâne să se creadă-ntr-un palat:
Nu-ndrăzneşte nici să intre, cu opincile-n picioare,
Şi cu multă grijă calcă doar pe-alături de covoare.
Eu o-ndemn să nu ia seama şi să calce drept, în lege,
Că doar e la fii-su-n casă, nu e-n casa vreunui rege,
Şi de-abia o fac să şadă pe-un divan cu scoarţă nouă…
-”Mi-era dor de tine, maică…Ţi-am adus vreo zece ouă,
Niţel unt, iar colea-n traistă nişte nuci, vreo două sute…”
Şi, cu ochii plini de lacrimi, prinde iar să mă sărute:
-”Poate mor, că sunt bătrâna şi-a prins dorul să mă-ndrume
Să mai vad o dată, maică, ce mi-e azi mai drag pe lume!
Caierul mi-i pe sfîrşite…mâine poate-şi curma firul
Şi-ntre patru blăni de scînduri să mă cheme cimitirul…
Jale mi-e de voi, mămucă, dar visez, chiar şi deşteaptă,
Cum, pe-o margine de groapă, bietul taică-tu m-aşteaptă…
Tu, odorul mamii, in urma sa te-aduni cu fratii-acasa
Şi să-mparţi agoniseala de pe urma lui rămasă:
Lui Codin să-i dai pămîntul de la moară şi cu via;
Vaca şi-un pogon de luncă, maică, sa le ia Maria;
Lui Mitruş să-i dai zăvoiul de răchiţi dintre pîraie;
Carul, boii şi cu plugul să le dai lui Nicolae,
Iară tu, ca mai cu stare decât fraţii zişi pe nume,
Să iei casa-n care ţie ţi-a fost dat să vii pe lume…
Când şi când, în miezul verii sau de Paşti, să vadă satul
Cum îmi vine ca-n toţi anii, la căsuţa mea băiatul
Şi-având tihna şi odihna, la venire sau plecare,
S-aprinzi şi la groapa maichii câte-un pai de lumânare!…
A tăcut apoi bătrâna şi-a plâns mult, cu lacrimi grele,
Ce curgându-i lin în poala, se-ntâlneau cu ale mele.

 
 
 
 

Grigore  Vieru

MI-E DOR DE TINE MAMA

Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o sama,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mama.

Măicuța mea: gradina
Cu flori, cu nuci si mere,
A ochilor lumina,
Văzduhul gurii mele!

Măicuțo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor si omenie
Si cântec fără moarte!

Vânt hulpav pom cuprinde
Si frunza o destrăma.
Mi-e dor de-a tale brațe,
Mi-e dor de tine, mama.

Tot casca leul iernii
Cu vifore în coama.
Mi-e dor de vorba-ti calda,
Mi-e dor de tine, mama.

O stea mi-atinge faţa
Ori poate-a ta năframa.
Sunt alb, bătrân aproape,
Mi-e dor de tine, mama.

Chipul tău, mamă

Chipul tău, mamă,
Ca o mie
De privighetori rănite,
Ochii tăi
În care s-au întâmplat
Toate
Câte se pot întâmpla
Pe lume!
Lacrima ta:
Diamant ce taie-n două
Oglinda zilei.
Nedespărţită de cer
Ca apa de uscat,
Locuieşti o casă
Cu două ferestre:
Una ce dă spre viaţă,
Alta cu faţa spre moarte,
La fel de limpezi amândouă.
O, mamă,
Spre mine mâinile-ţi întinde:
Spre cel
Care cu dor te-aşteaptă,
Şi ţie apropiindu-mă,
Apropie-mă liniştii ce eşti.
Acum şi-ntotdeauna.

  

Nicolae Labis

Scrisoare mamei

În munţii noştri astăzi zăpezile torc leneş,
Izvoarele îngheaţă în clinchete subţiri,
Şi caprele de munte nervoase prin poiene-şi
Urmează-n taină calea iernaticei iubiri.

Cred că pe masă vinul aşteaptă-n adormire –
E vinul roş din care pe-atunci n-ai vrut să-mi dai,
În vremurile-acelea săpate-n amintire
C-o mamă grijulie şi-un băieţel bălai.

Oh, lumea cenuşie cum se spărgea deodată
Şi năvălea într-însa al datinei popor! –
Strălucitoare capre cu lâna colorată
Şi toboşari de basme săltând într-un picior.

Şi feţi-frumoşi cu stele de-oglinzi din tălpi în creştet,
Şi draci blajini, tot focul punându-şi-l în joc,
Şi ursul cu dairaua purtând cojocul veşted,
Şi dorul de pădure purtându-l în cojoc.

Sau clopoţeii molcomi cernuţi pe-ntreaga vale,
Care-aduceau colinde la noi în lung convoi,
Când ascultam la geamuri şi palma dumitale
Îmi mângâia obrajii îmbujoraţi şi moi.

Azi e la fel, şi vinul aşteaptă-n adormire;
M-aştepţi cu vinul roşu, voioasă să mi-l dai,
Dar sunt acum departe, privind în amintire
O mamă grijulie şi-un băieţel bălai.

  
 

Vavila Popovici

Dragoste de mamă

Bucură-te că mă ai,
Că-ţi sunt încă mamă!
Bucură-te de încrederea şi sfatul pe care ţi-l pot da
Şi nu uita: o mamă ştie întotdeauna să asculte,
Să dojenească şi să ierte.
Ochii mamei privesc numai cu dragoste. 
Copilul meu, ascultă poveşti adevărate:
…cum înveleam cu grijă, în timpul somnului,
Trupul mic, descoperit,
Cum vegheam, uneori, nopţi întregi asupră-ţi,
Cum trezeam îngerii din somn
Şi-i rugam să-ntindă aripile lor ocrotitoare…
Copilul meu, bucură-te că mă ai, 
Că-ţi sunt încă mamă!
Şi lasă-mă să-ţi mângâi obrajii, să-ţi sărut fruntea,
Să te binecuvântez.

 
 

Alexei Mateevici

Mama

Te-am zămislit eu cu iubire,
Cu drag în mine te-am purtat
Şi de la Domnul fericire
Eu cu plânsoare ţi-am rugat.

Sub inima tremurătoare
Păzit-am micul copilaş,
Şi dragostea mea arzătoare
Ţi-a fost de strajă şi sălaş.

Şoptit-am rugăciuni smerite
Şi cu plânsoare m-am rugat,
Să-ţi fie zilele scutite
De nenoroc şi de păcat.

Şi-ai fost cu firea părintească,
Cu duhul părintesc senin,
Cu-nţelepciunea ta firească
Copil cuminte şi blajin.

Şi când în floarea tinereţii
Venit-a vestea războirii,
Tu jertfa sfântă a vieţii
Ţi-ai dat-o cetelor oştirii.

Şi-n bătălia cea aprinsă
Sărit-ai plin de vitejie
La moarte, ca la stea nestinsă,
Ai năzuit cu bucurie.

Acum la vatra ta străbună
Încet eu numele-ţi şoptesc,
Din lacrimi ţi-mpletesc cunună,
Dar moartea ţi-o blagoslovesc.

 

boris Boris David

Nu e-n lumea asta…

Nu e-n lumea asta, zâmbet ca al mamei,
Nu e strălucire, ca în ochii ei;
Nu pot da uitării, chipu-i de icoană,
Şi nici clipa-n care, a plecat spre Zei.

Zile trec în fugă, neputând să şteargă,
Lacrimile-i calde, ce au curs adesea
Anii de băjenii, fără de hotare,
O înalţă şi mai, într-un neam ales.

Nu e-n lumea asta şi nici nu va fi mai,
O fiinţă-n care să-i văd chipul ei
Va rămâne veşnic, o făptură sacră,
Ce-a dus crucea vieţi-n anii cei mai grei.

Nu pot da uitării, chipu-i de icoană,
Şi nici clipa-n care, a plecat spre Zei…
                                                               (Bucureşti 4 oct. 1994)

emilia tutuianu

Emilia Dospinescu Ţuţuianu

Iubire

Ţi-e faţa brăzdată,
de şanţurile durerii.
Ţi-e părul albit,
de povara anilor.
Ţi-s buzele subţiri,
de mânia tăcerii.
Ţi-s ochii adânci,
de mulţimea dorurilor.
Dar sufletul ţi-e plin,
de harul Iubirii,
revărsat asupra Tuturor…