Reforma protestantă a fost o revoluție politică și culturală, care a provocat vărsare de sânge, teroare și distrugerea artei religioase. Ea a început cu un călugăr german dintr-o zonă rurală și a amenințat cea mai puternică instituție din lumea occidentală, Biserica Catolică, cu distrugerea. Cum a reușit protestul unui om simplu dintr-o zonă izolată a Germaniei să pornească o revoluție ce avea să transforme Europa și Vestul, relatăm succint în acest material.
Reforma protestantă, pe lângă faptul că a fost o revoluție politică și culturală, e considerată și drept război sfânt al Europei. În anii 1500, Biserica Catolică era paradigma tuturor aspectelor vieții. La Roma, Papa, ca șef al acestei biserici, conducea un imperiu spiritual la sfârșitul Evului Mediu. Funcționa astfel o mecanică birocratică cu multe resurse chiar în centrul Europei, care controla educația, mass-media și familia, prin limbajul ei latin, iar clerul, indiferent de naționalitate, jura credință deplină papei, la picioarele căruia îngenuncheau până și regii ca să le sărute.
Biserica Catolică cea mai mare influență o avea asupra minții oamenilor. Bisericile erau ornate cu picturi uriașe ale Judecății de Apoi, unde Iisus trimitea sufletele spre bucuriile raiului sau le osândea la tortura iadului. Oroarea pură biserica o atenua prin doctrina purgatoriului, starea intermediară dintre rai și iad unde sufletele cvasi-păcătoase erau curățate de păcate și pregătite pentru intrarea în rai.
Timpul petrecut în purgatoriu se putea reduce prin fapte bune, rugăciuni, pelerinaje și generozitate față de săraci, ori se putea profita de faptele bune ale lui Iisus, ale sfinților, ale Fecioarei Maria, a cărei bunătate ieșită din comun a înzestrat biserica cu un tezaur de merite. Papa oferea în schimbul recompensei acest tezaur sub forma unor creanțe spirituale denumite indulgențe, pe suporturi de hârtii tipărite, cu care, în schimbul banilor, sufletul era absolvit de păcate și avea acces în paradis. Indulgențele erau vândute pentru finanțarea planurilor bisericii. În 1517, planul inițial al papei era construirea catedralei Sf Petru la scară magnifică. Extinderea indulgențelor la arie europeană a dus la impresia că biserica uitase pe Hristos în favoarea bogățiilor materiale. Pentru un călugăr german, ca Martin Luther, acest lucru era abominabil.
La 31 octombrie 1517, Martin Luther a înfierat public situația imorală a creanțelor ideale pe fonduri materiale. El a conceput 95 de teze, argumente împotriva învățăturilor bisericii despre păcat și penitență. Protestul lui Luther a aruncat Europa în războiul religios de 200 de ani. Au fost vărsări de sânge și violențe pe tot cuprinsul continentului, în numele lui Dumnezeu.
Martin Luther a fost un revoluționar mai neobișnuit. În 1517 era un călugăr de 33 de ani și activa ca profesor de științe biblice la Universitatea din Wittenberg, din Saxonia, unul din multele state mici vorbitoare de germană, care fac parte din Germania de astăzi. Aceste ținuturi erau supuse autorității papale căreia îi plăteau tribut. Luther, prin cele 95 de teze scrise în latină, limba folosită de învățați și teologi, a nutrit o reformă religioasă pentru popor. Nouă dintre teze enumeră argumentele tăioase pe care creștinii le aduceau indulgențelor. Biserica nu a manifestat vreo intenție de reformare, drept pentru care Luther a tipărit un pamflet, numit „Predică despre indulgențe și har”, în limba germană. Experții se minunează și în zilele noastre de impactul imens al pamfletului în publicul larg. Adversarii lui Luther au comparat răspândirea ideilor lui cu un virus al cărui purtător era cuvântul tipărit cu tiparnița nu de mult inventată a lui Guttenberg.
La Roma, lui papa Leon al X-lea i s-a spus despre atacul lui Luther, dar l-a respins ca fiind o neînțelegere între călugări. Birocrația vastă a Romei se mișca lent. Luther continua să-și susțină fluxul de publicații radicale în limba poporului său, ajungând și în Anglia prin rutele comerciale ale Mării Nordului, unde oficialitățile catolice au fost împotriva reformismului luteran, care preconiza că omenirea nu era salvată de rugăciuni, posturi sau indulgențe, ci doar de credința în Hristos, așa cum era consfințită în Noul Testament.
La 15 iunie 1520, papa și consiliul său au emis după dezbateri decretul cunoscut sub numele de bulă și etalat după primele sale cuvinte: Exsurge Domine, „Ridică-Te, Doamne”. Această bulă a adus mulți învingători și victime în lume, iar totul era întru Domnul și Gloria Sa.
Reforma luterană a fost alimentată în procesul ei de fundamentalism religios și oportunism politic, ducând la zeci de ani de schismă, teroare și violență politică, în timp ce catolicii și protestanții au rivalizat la supremație. Fenomenul modelează politica și cultura noastră și în prezent, peste care se va interpune inexorabil și noi fundamentalisme și oportunisme generate de adicția materială…
Constantin Enianu
Melidonium 