poezii MIHAELA CD

Cu sufletul în palmă

Cu sufletul în palmă te-am condus
Pe portativul slovelor celeste
Tu ți-ai luat bilet numai de dus
Ostatic să rămâi într-o poveste

Și-am depănat în nopți de risipiri
Descântece de taine nerostite
Tu ai știut s-alegi din toropiri
Magia clipelor îndrăgostite

Desfătări pe portativ, șoptite
Ti-au repetat divina melodie
A gândurilor ce-s nerostite
Scumpă și tomnatecă rapsodie

Pe marea care ne privea calmă
Ne-am navigat oceanul de iubire
Cu sufletul meu în a ta palmă…
Cătându-ne drumul spre fericire

Tributul dragostei

Azi dragostei îi aduc tribut
Căci fost-a mantie de pace
Si briza prinsă-n umed sărut
Fostu-mi-a cantul care tace

Prin noi cărări spre libertate
Din roșii trandafiri, coroană
Mi-ai trasat vieții-nsemnatate
Zambind,elegantă patroană

Avid dansat-am pe al tău ritm
Spre zările de-amor cuprinse
Cătând spre al vieții logaritm
Cu inimile-n vraja-ți prinse.

Iubire mândră, tu îmi ești ființă

Să nu mai fugi, de-aici să nu mai pleci
Iubire mândră, pasăre măiastră
Că te-oi păstra,te-oi îngriji pe veci
Stai aici, să rămâi mereu a noastră.

Să-mi fii viață și să-mi fi muriri
Să-mi alini inima ce nu mai poate
Să plângă printre triste amintiri
Rămâi iubire ca să-mi fii de toate

Cǎci te-ncovoi spre lutul dureros
Dar clipele cu amintiri brodate
Păstrează totuși dragostea frumos
In inimile ce-s de timp brăzdate

Te rog rămâi, nicicând să nu mai pleci
Iubire mândră, tu îmi ești ființă
Căci vreau să îmi rămâi în piept pe veci
Să crești și să-mi vibrezi în conștiință!

Romanțe pe corzi de dor

Pe corzi de dor vă scriu romanța
Vieții ce v-ajunge către apus
Și-n suflet murmură speranța
Sunetului de dragoste străpuns.

Se-împletesc cuvintele-n pripă
Și-n dansul lor lasciv,amețitor
Se-nclină spre duioasă -aripă
Cu lacrimi,cu ardoare și mult dor

Și-n cântec prescriu bucuria
Inǎltând pure gânduri către cer
Si-n zbor clǎdindu-ṣi temelia
Romanțe pe corzi de dor,ce nu pier!

Pe harpa dorurilor mele

Te inventez din mii de vorbe cu dor
Te chem și te plang în conștiință
Imi ești pasăre,ești vis, ești călător
Eu te strang la piept cu stăruință

Ești visul meu dintâi și de pe urmă
Ești valul ce se sparge spre abis
Iar eu ți-s spadă ce tristețea curmă
Sunt tot ce-ai dorit și îți sunt si vis

Te cânt pe harpa dorurilor mele
Ce se aștern pe frunze de smarald
Te-ngân în mine și în clipe grele
Căci tu mi-ești tot și rece dar și cald

Te desenez în mintea-mi obosită
Cu lauri stravezii te-mpodobesc
Tu ești scânteia-n suflet oropsită
Să vezi și să auzi cat te iubesc.

Vioara albastră

O vioară albastră în taină-mi cânta
Pe-a lunii răzlețe raze strălucind
De-atâta-nsingurare în noapte vibra
O lacrima-n note triste, poposind

Arcușul n-avea astâmpăr ca să joace
Pe corzile ei ce-n dans se-mbrățișau
Printre mii de aștrii luna doruri toarce
Și -n noaptea de-abanos se indrăgosteau

Și cerul cel brodat cu stele strălucea
Purtând candoarea dansului celestin
Ce-arcușul până-n miez de suflet aducea
Într-al albastrei viori, magic festin!

Taina iubirii

Aș vrea să-ți fiu,aș vrea să-mi fii
Din miez de noapte-n zori de zi
Și-a ta să-ti fiu într-un poem
Să mă dansezi, candid, boem

Să-ți fiu tot ce n-am fost nicicând
Să-ngân cuvinte rând pe rând
Cu pletele-n vântul uscat
Să vin cu doru-mi legănat

Să-ți mângâi sufletul c-un gând
Și șoapte nopții-i numărând
Să ne-mbătăm de simtire
Prin taina-n doi, de iubire.

Rapsodia iubirii

Cântecul iubirii se mai scrie
Tot continuând ca la-nceput
Slove-ndrăgostite pe-o hârtie
Note pe-un portativ ne-ncăput

Si doina trăirilor transcede
Prin pâcla timpului arămiu
Și-o arie de amor purcede
Pe cerul dragostei prea târziu

Și-n ritmul de suflet se așează
O melodie legănată-n doi
Dansând pe-a vremurilor spetează
Sublim refren ce lin cade-n ploi

În simfonii ce-adună fericiri
De-nveselire se-nfioară
Ea,rapsodia-aceleiași iubiri
Pe-aripi de timp valsând ușoară

Amintiri din viitor 

Se făcea că m-am trezit dintr-un  somn adânc  de câteva sute de ani. 

Nu știu cum am dormit atât de mult dar cert este că  patul  meu elegant din dormitorul alb  pe care-l știam atât de bine  nu mai era același cu patul în care m-am trezit și care  mă înțepa  până la piele prin cămașa de noapte  de in  cu care eram îmbrăcată. Culoarea pereților era de un alb imaculat  și mă întrebam unde a dispărut verdele ca iarba de pe pereții dormitorului meu cu a căror imagine mă trezeam în fiecare dimineață?! Speriată m-am  uitat în jur și văzând că nu cunosc locul și  fiind ferm convinsă că visez  mi-am zis ok închid ochii și dorm mai departe  că nu-i decât un vis. 

Dar un mieunat  insistent de pisică mă obliga să deschid ochii  căci pufoșenia se afla lângă mine. O  scumpete de pisicuță mică albă  cu ochi  albaștri se uita la mine  cerând parcă de mâncare!  O, dar ce mult seamănă  cu Alicia pisicuța noastră  ce o aveam cândva în România!  Și parcă înțelegându-mi gândurile  pisicuța s-a apropiat mai mult de mine punându-și căpșorul la mine în palmă.  Vai  de mine  așa făcea și Alicia!  Dar e imposibil  sa fie ea  doar știu ca ea a murit în urmă cu 25 de ani  și asta era în  România  iar eu mă aflam  acum în Canada! Pisicuța  se lipea de mine tot mai mult  și  mi-era atât de dragă  încât  îmi făcea bine să o am aproape! Mângâind-o  pe blăniță îmi văd mâinile  și nu pot să cred, am mâinile  îmbătrânite și  slabe,  oare ce oi fi pățit? Observ că nu  am nicio bijuterie nici măcar  verigheta  și inelul de logodnă la care nu renunțam niciodată. Un gând m-a străbătut ca un fulger până-n  măduva spinării,  mi-am pierdut verigheta, să o caut! 

Încercând să mă ridic din pat observ că  odaia  cu pereții albi ca varul  este adevărată și  categoric nu mă aflu în dormitorul meu de-acasă. Mobila  elegantă de dormitor și dulapurile pline de oglinzi au fost înlocuite cu niște policioare de lemn  pe care stăteau  două ulcele de lut. Pe jos un preș țesut  ține loc covorului de blană pe care călcam când coboram din pat! Nu pot să cred!  Unde sunt? Patul în care dormisem avea  o saltea de paie   și prin cearșaful de pânză   ieșea câte un fir de pai. Ah , de asta mă înțepa atât de tare! Of Doamne cum or fi trăit bunicii noștri  cu așa ceva?  Mă întreb  măsurând patul cu privirea! 

Mi-am căutat papucii de blană  pe care întotdeauna  îi lăsam la ușa dormitorului dar nu văd nimic de încălțat! Încă nedumerită  am început să  studiez încăperea în care mă trezisem  fără voia mea  parcă teleportată în timp. În cameră  erau două paturi  unul lângă altul  cu saltea de paie iar pe margini  de-o parte și de alta a patului erau  niște scăunele  pătrate de lemn. O fereastră mică  lăsa să intre  în cameră  razele de soare  ale amiezii.Nici nu puteam sa mă apropii ca sa mă uit pe geam căci lumina  mă orbea  atât era de puternică. Pe celălalt perete  în fața patului  erau două policioare de lemn  iar  lângă  era  o măsuță  mică pe care  trona un lighean  de lut, un ștergar țesut  și o ulcică cu apă. 

M-am gândit ca n-ar fi o idee rea să mă spăl pe față  poate mă trezesc?! Apa  avea un miros de mentă , m-am spălat pe față și m-am simțit imediat înviorată! Ștergarea de in  mirosea a  levănțică  proaspăt culeasă!  Doamne  unde sunt?

Pisica de lângă mine dispăruse , dau să o caut, mă aplec  să văd pe sub pat  și mi-am adus aminte că tocmai avusesem  în urmă cu câteva  zile o intervenție chirurgicală  la  un spital din Montreal  dar culmea ca nu mă durea nimic. Caut să pipăi  operația  și bandajele  dacă mai sunt acolo  dar constat cu stupoare că nu am  nici bandaje nici  tăieturi, nici cicatrici  măcar!  Starea de uimire s-a transformat în una de panică,  cum e posibil Doamne? Cum? 

Instinctiv am dus mâna la pântece parcă vrând să protejez  ceea ce  era o urmă a maternității  pe corpul meu, operația de cezariană. Pipăi abdomenul și ridic cămașa de noapte, spre surprinderea mea  și această  cicatrice  a dispărut… am căutat  și lovitura  pe care mi-o făcusem cu bicicleta,  urma de arsura de pe picior de la 5 anișori și toate dispăruseră ca prin minune!  Am ridicat  mâinile și mi-am mângâiat părul  care nu-mi depășea  umerii, am  reușit să-l văd … era alb!  Mi-am întors ochii spre  perna pe care dormisem  și care  obișnuia  să  aibă  fire lungi de păr negru pe ea. Pe perna albă ca neaua nu  se vedea  nici un fir . Și dacă  acum sunt căruntă   firele albe nu prea se văd, mă gândeam… ei  dar unde -mi sunt ochelarii ? Nu văd nicăieri ochelarii  și totuși văd!  Chiar mă întreb cum am plecat eu în călătoria asta  fără ochelari? De felul meu sunt foarte cochetă  și la două lucruri  nu  puteam să renunț oriunde  aș fi plecat  și dacă muream le-aș fi avut cu mine căci  soțul și fiica mea știu  asta , le-am spus:  ochelarii  și cerceii!  Căci nu am să mă duc nicăieri  ca o maimuță fără cercei  și nici fără ochelari să nu pot citi! 

Dar ei?  Unde or fi ei? Soțul meu  și copila  mea! Doamne am încremenit… oare pe ei îi mai am ? 

Mihaela CD