CĂLĂTORIE PRIN ARHIPELAGUL POETIC ROMÂNESC
Ángela Gentile, Argentina
Traducere din spaniolă de Carmen Bulzan
Acești 20 de poeți români s-au adunat în frăția pe care o oferă limba – sunt călători de pe același continent: cuvântul. Ei sosesc ca un arhipelag până în sudul Americii, evocând o unitate componistică: frumusețea și spiritualitatea.
Voi face o paranteză pentru a mă referi pe scurt la traducătoarea acestei antologii intitulată POEME PEREGRINE / POEMAS PEREGRINOS – Antologie de poezie contemporană românească / Antología de poesía rumana contemporánea. – Dr. Carmen Bulzan, pe care am cunoscut-o cu ocazia aniversării a 800 de ani de la înființarea Universității din Salamanca, este o proeminentă hispanistă în limba română și premiată cu HUÉSPED DISTINGUIDA DE SALAMANCA pentru munca sa laborioasă de traducere a operei lui Miguel de Unamuno, printre alți autori. A avut generozitatea de a ne asculta și de a dialoga cu noi, poeții invitați la Universitatea din Salamanca pentru evenimentul menționat mai sus. Trebuie remarcat faptul că persoana sa călătorește prin armonia frumoasă a celor care oferă cunoașterea lor, esența proprie a marilor umaniști.
După ce am citit această antologie, mi-am dat seama că între călătorie și pelerinaj oscilează pendulând căutarea limbajului neunificat, ne dogmatizat. Pe poeți, călători ai cuvântului, i-am citit în spațiul insulelor lor poetice.
Veronica Balaj Descrie o cale spre o ordine spirituală și cotidiană. Locurile și ființele mitice o cheamă; iar cuvântul mână dobândește plenitudine care, sub diferite forme de a fi menționată, unește prezența ființei:
(…)
norii coborâseră în palma lumii
eu singură-mi luasem
necuviința
să cânt
(…)
Constantin Barbu Este o voce apropiată de primul strigăt pe care poate l-a scos acel prim om de pe pământ, un timp fără timp, înlăuntrul unei existențe, a lui. Existență neașteptată care se găsește în cuvântul:
(…)
peste acest poem trec ochii tăi
peste ochii tăi nu va trece nimicul
nimicul nu va trece niciodată
niciodată nu va trece niciodată
(…)
Simion Bogdănescu Ajung la mine clar obscurități care populează contrastele de a trăi cu pasiune în fiecare moment. Poetul cu un lirism senzual tranzitează orice predominanță a întunericului și răspunde cu lumină la tot ceea ce trebuie descoperit:
(…)
Ea v-ar povesti cîte a îndurat
noaptea, înainte de naşterea poeziilor,
v-ar povesti şi că tot ea va susţine
cu tărie şi resemnare
leşul poetului,
când vor începe în lume să umble statuile.
(…)
Cătălin Bordeianu Când citești cu voce tare în spaniolă, poezia încordează un anumit ritm care contribuie la poeme, marcând în unele versuri un sens elegiac, ceva de eroism tranzitează în versurile sale:
(…)
Să te zidesc în mine
Lumină-n criptă de lumină
Precum în clipa ce-o să vină
Clipa ce-am fost
Pe scutul clipei
Precum o rană vie, vie…
Carmen Bulzan (Pseudonim Carmen Peregrina) Pe această poetă am avut plăcerea să o ascult recitând din poeziile lui Mihai Eminescu, traduse de ea însăși, propiindu-ne de lumea minunată a poeziei românești. Se întorceau la mine Nichita Stănescu și elegiile sale; Paul Celan și urmele sale de lumină, Tristan Tzara și atâția alții.
Poemele lui Carmen Bulzan urmează un drum senzorial și intens, se complac în reflecție, în căutarea acelui numit sacru; și de aceea desprinde cu naturalețe compozițiile sale care uneori poartă ritmul imnului de slavă. Poemele sale resping profanul și primesc divinul:
(…)
În mic stă marele:
în picătura de apă, oceanul nemărginit;
în stropul de senin, cerul înalt;
în nota muzicală, armonia;
în cuvântul „iubire”, Iubirea;
în întâmplare, necesitatea;
în parte, întregul; (…)
În poemele sale coexistă idei epigramatice care se apropie de o poezie a gândului:
(…)
Viața noastră este și detaliu,
poate, mai ales, detaliu.
(…)
În taină
caut rânduiala cosmică
iar în natură, casa lui Dumnezeu.
(…)
Leo Butnaru Poezia sa cheamă cititorul să intre în istorie, în spiritualul recreat dintr-un peisaj intimist, o nevoie dintr-un alt unghi, poate dintr-un alt loc de a descoperi:
(…)
Cine o fi venerabilul, bătrânul Domn
pregătit de adâncile soamne?
Poate chiar Tu, Doamne ?…
Ion Deaconescu Sentimentul de apartenență ar putea fi numit patrie sau loc unde se respiră. Totul constituie o deschidere spre universal, singular și intens. Se asistă atunci la tempo-ul poetului într-un mod silențios:
Osia timpului
Nu ruginește niciodată
Căci nimic nu se schimbă
E doar un târg
Între cei ce vin
Și cei ce pleacă
La răscruce de semne,
O altfel de graniță (…)
Viorel Dinescu Un motiv: sufletul; altul, existența. Poemele sale pline de întrebări retorice – atât de necesare pentru a vorbi din suflet – populează versurile ca o prezență transparentă:
(…)
Să ne mai plimbăm puțin pe acoperișurile cerului
(…)
Orașul se decolorase într-o singură noapte,
Fără nicio explicație, lucrurile albeau
(…)
Exist prin amintirile dintr-o altă existență
Rămase ca un document printre oglinzile mele albe
Și poate distanța fără noroc
Dintre mine și mirajul zilei de mâine
Se va transforma într-o nesperată renaștere,
Într-o neașteptată sărbătoare a întâmplării.
Alexandru Drăghici Într-un mod notoriu, poetul prezintă o călătorie bucolică spre descoperirea de sine. Corespunde împreună cu viața și trările: durerea, datele, neliniștile netransferabile, se grupează și se perpetuează în poemele sale:
(…)
Doar în stație veșnicia așteaptă
la linia doi. (…)
(…)
Şi seara ce mă ţine
un dor îmi pare greu
e liniştea ce trece
acum prin gândul meu.
(…)
Mihai Firică În aceste ocazii, spațiul poetic este ocupat chiar de existență. Se pare că substratul de bază aici este sinele liric și poetul în același timp. Cântecul poetic renaște din propria cenușa într-un mod dialogic și imperceptibil.
(…)
Două lumi sunt unite prin oameni,
așa cum timpul trece prin clepsidră
contopind secole.
(…)
N-ar strica să mai stau pe acasă,
să aștept lipit de zid și să ascult ceasul mâncat de rugină,
să aud cum se scorojesc amintirile pe chipurile bătrâne. (…)
Dumitru Găleșanu Imagini puternice de vis, suprarealiste uneori, invită la contraste emoționale care rămân în interogativitate însoțite undeori de distribuția spațială a poemelor sale:
(…)
La vremea când timpul
în mine murea,
dar eu –
în adâncul simţirii
încă nu ştiam – (…)
(…)
aş fi vrut
să-mi trimit
dragostea –
într-un cântec
divin,
şi nespus
mai curat –
chiar
decât lacrima.
Maria Grădinaru Trecem prin altă provocare de lectură, aproape ireală pe moment. Ar trebui să fie citit urmând propria noastră respirație; pentru că trăsăturile normative, cum ar fi punctuația, fac lectura în sine, compoziția poemelor.
peştii din ochii mei
au culoarea lutului ars
de vreme
de tine
de tăceri
uneori înoată
cu o viteză uluitoare
parcă ar vrea
să îmi spargă retina (…)
Nicolae Jinga Poezia sa este evocatoare a cunoașterii, a inspirației divine, a unității cosmosului aparținând acelei distanțe infinite care trece prin ea însăși și trece prin noi ca într-un fel de eternitate.
(…)
E bine când sângele are
puterea de-a nu se trufi,
gândind la bătrâna cântare
că toate țărână vor fi.
(…)
din două morți sfidate într-o zi
care-i cea grea și care cea ușoară?
cine-i naivul care s-ar trezi
să se arunce-n gol și-a treia oară?
(…)
Ioan Sf. Lazăr Lectură care duce la căutarea tăcerii, atât de evazivă și puțin probabil de găsit. Cititorul sau cititoarea își asumă vocea poetică, adună cuvintele și apoi îi dă propria voce și se întâlnește din nou.
(…)
Și peste tot,
în noapte,
stăpână-i doar
Tăcerea…
(…)
Ca stele ivind,
din negura densă
a nopții de gând,
ochii sticlind
ai vieții (pe care
întunericul nu o
cuprinde!) (…)
Neagu Nicolae (Pseudonim Nidi Ioanid) O poezie contemplativă, de transformare spirituală în care nucleul a tot ceea ce este absolut este ființa umană; și, de asemenea, modul în care se conduce prin observarea și privirea poetului.
(…)
lumea este un corp eteric
şi-o apă agitată de întuneric
(…)
el se ascunde
în iregularitățile timpului și spațiului
unic calendar
în spuma cuantică
în nimic
(…)
Sever Negrescu-Negresti Preotul-poet conduce la religie în sensul strict de a lega, nu de a dogmatiza, de a se reuni prin cuvant. În acest fel ajungem pe un teren solid, chiar dacă cititorii nu mai sunt cei de la începutul cărții. Pentru a-l parafraza pe Celan, am avansat din prag în prag pentru a fi mai aproape de centrul nostru.
(…)
Nenumăratele-mi tăceri
s-au strâns prescure-ntr-un cuvânt
de azi întruna până ieri
bătându-mi cuiele în gând
(…)
are doar pomenire
de Cuvânt și Cer.
(…)
Spiridon Popescu Viața sau existența este singurul lucru care contează pentru acest poet care provoacă prin cuvânt să caute abisurile incertitudinii și să persiste în pasiunea verbului ca singura rezistență.
(…)
M-am aruncat în mine îmbrăcat
Fără să știu ce lac adânc e-n mine,
Puteam fi tras la fund și înecat
De nu-notam, probabil, foarte bine.
(…)
De aceea, poetul este insul cel mai punctual: ajunge întotdeauna la întâlnirea cu moartea, fără să aibă întârziere nici măcar un minut.
Vasile D. Suciu (Pseudonim Vasile Derunc) Susținută ideea de spiritualitate, de forta pe care o adopta ea însăși atunci când cuvântul o cristalizează. Poetul se alătură originii vieții, creează și crede.
(…)
Eu cred că Poezia e mesajul cosmic
transmis prin sunet și întrupat în cuvânt
iar Poetul – mesagerul revelator și catalizator
al simțirii Cerului pe Pământ.
Eu cred că Poezia e spirit întrupat
iar Poetul, trup spiritualizat.
(…)
Doamne, Doamne, ajută-ne Doamne
Să înviem în Duh, nu în carne!
Robert Șerban Această poezie țese imagini labirintice cu o anumită extra și intertextualitate. Pare că ne întreabă despre ce este ceea ce ține împreună cuvintele, el întreabă. Imprimă poemelor sale propria libertate: le eliberează din închiderea punctuației.
(…)
vreau să scriu
cu un tăvălug de cuvinte
versuri care să iasă din pagini
și să se agațe de pereți de ferestre de uși
ca firele unui păianjen care a prins o insectă uriașă
ce tocmai se pregătește să-l devoreze
și
înnebunit de frică
țese întruna întruna întruna
până când se topește
în ațele ce se întind – o cămașă a morții
prea mare
și
prea subțire
Clara Georgeta Tîrcă O altă poetă care eliberează cititorul sau cititoarea în călătoria prin versurile sale. Combină structura sa liberă cu utilizarea foarte precisă a punctuației finale. Unește existențial sinteza și reflecția.
creioanele
mi se lipsesc
între degete
și paginile albe
se umplu miraculos
de cuvinte
în prezența mea
nu mă pot abține
să le privesc
în ochi
și ele-mi citesc
mintea.
Această călătorie de lectură prin poezia românească a fost intensă și variată. Cititorul descoperă un mod de citire, aproape pliat pe sine însuși. Se peregrinează pe deasupra sensului vieții-existență, se reformulează sentimentul și se adoptă atingerea miezului a tot ceea ce este uman. Cititorul de poezie se provoacă pe sine însuși din propria sa incompletitudine. Poeții și poetesele din insulele lor individuale din apropierea Dunării ajung la noi ca arhipelag poetic în cea mai sudică țară din lume: Argentina. Aici, în America de Sud.
Noiembrie 2022,
La Plata -Bs.As- Argentina
Melidonium 