CONȘTIINȚA – o poveste, plictiseală sau IZBĂVIRE?

Când ne naștem, venim dintr-o altă lume, poate undă magnetică, fum sau praf ori câmp magnetic. Suntem eterni și ajunși aici din acea dimensiune, sigur că va trebui să ne adaptăm la noua experiență, și ca să funcționăm trebuie să o înțelegem,  învățăm limbajul și simbolismul tuturor formelor și culorilor în care ne-am trezit. Să nu uităm nici de mirosuri, emoții și senzori termali. Constiința are misiunea cea mai grea pentru că trebuie să se împartă între minciună și adevăr pentru a funcționa. Descoperi că specia om funcționează și comunică datorită unui mecanism numit poveste. Omul crede în povești. Istoricii sunt parte din cei care confecționează povești, însă cea mai mare poveste, care e motorul civilizației de azi, este BANUL. Omul e singurul animal care funcționează astfel, ne spune istoricul Yuval Harari. Tot domnia sa ne spune că și democrația tot pe poveste se bazează, însă ca să funcționeze bine, specia trebuie să fie bine informată/educată. Când se întâlnesc în senat, partidele trebuie să vină cu idei diferite pe care să le dezbată. Azi nu e o problemă așa de mare că populația de la căderea blocului sovietic s-a lăsat pe tânjală în amândouă taberele și nimeni nu a mai învățat mare lucru, așa că nu prea mai au ce dezbate și când nu se înțeleg scot ciomegele și se bat.

Citește în continuare CONȘTIINȚA – o poveste, plictiseală sau IZBĂVIRE?

Gheorghe Constantin NISTOROIU: ÎN LOC DE EPILOG: ALEXANDR SOLJENIŢÎN – ARHIPELAGUL GULAG

„În lupta cu minciuna, fără excepţie, arta a învins întotdeauna!” (Alexandr Soljeniţîn, la decernarea Premiului Nobel, în 1970)

Alexandr Isaievici Soljeniţîn s-a născut la 11 Decembrie 1918, în Kislovodsk, Terek Oblast – Nordul Caucazului, tărâm binecuvântat de cer şi de legănarea celor două Ape mari, care-l îmbrăţişează la sânul lor, Marea Albastră şi Marea Caspică, într-o familie pravoslavnică, rămasă orfană de tată, primind prin botez numele marelui Împărat get Alexandru cel Mare şi pe cel al marelui Profet tot get, Isaia, prevestitorul Naşterii Fiului lui Dumnezeu – Emanuel (cu El este Dumnezeu!), respectiv Iisus Hristos –  Mântuitorul lumii, din prinţesa geto-dacă Fecioara MARIA.

Citește în continuare „Gheorghe Constantin NISTOROIU: ÎN LOC DE EPILOG: ALEXANDR SOLJENIŢÎN – ARHIPELAGUL GULAG

Milena MUNTEANU: RELATIVIZĂRI

Motto:

„Nu se glumește cu moartea și nici despre ea…

asta, desigur, cu excepția Halloweenului

sau a Cimitirului Vesel de la Săpânța”.

În drumul meu spre culmi înalte ale certificărilor computeristice, îmi pierd nopțile învățând sau doar ruminând, rulând scenarii combinaristice ce se derulează în vis. Am ajuns să trăiesc în CyberSphere, în sfera cibernetică ce nu are viață, ci doar algoritmi, dar care creează o lume paralelă celei pe care o trăim.

Citește în continuare „Milena MUNTEANU: RELATIVIZĂRI”

Emilia ŢUŢUIANU: Mănăstirea Văratic, oază de lumină

Văratic – oază de lumină, de credinţă, sălaş de cultură, loc de detaşare de tumultul vieţii şi descoperire a liniştii interioare, după care tânjesc oamenii acestor timpuri tulburate și pline de incertitudini!

 Locul acesta, de înălţare şi de purificare spirituală, te cheamă cu dangăt de clopot, cu murmur de rugăciuni, să vii să-i absorbi cu nesaţ aerul proaspăt, mirosind a brad şi dătător de sănătate. Şi glasul lui e auzit… în fiecare anotimp sosesc ,,vizitatori,, – aşa-i numesc măicuţele pe cei ce poposesc şi se odihnesc în căsuţele lor primenite ca nişte pahare de cristal.

Citește în continuare „Emilia ŢUŢUIANU: Mănăstirea Văratic, oază de lumină”

 Ucraina o țară de falie”

Este de mirare că, în tot războiul informațional/dezinformațional care însoțește conflictul armat din Ucraina, nimeni nu face referire la celebra carte, din 1996, a lui Samuel Huntington Ciocnirea Civilizaţiilor şi Refacerea Ordinii Mondiale (The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order), unde Ucrainei i se acordă o analiză specială, care pune în evidență o bună parte dintre motivațiile conjuncturii geopolitice în care ne aflăm astăzi.

Citește în continuare  Ucraina o țară de falie”

Ben Todică: HARMONICA MINCIUNII

  Civilizația înoată într-un ocean, care, deși plin ochi de cunoștințe și informații dobândite și transmise prin educație sunt pe cale de dispariție. Mulțime de viețuitoare țipă după ajutor. Singurul rămas pe mal strigă: Dați din mâini! Este singurul sfat pe care îl știe. Toți improvizează. Nu mai sunt legi. Tot ce a fost câștigat de generații a fost abandonat dintr-o boală denumită Lene. Civilizația este victima acestei pandemii. Lenea ca și durerea de măsele sau durerea din lovitură este un mecanism de inițiere a mecanismelor de apărare. Tratamentul. Antidotul lenii este educația, informația. A șți cum să te implici în astfel de stări. Bogătașii, din puturosenie nu au mai învățat și acum din lipsă de cunoștințe dau cu parul, consumă droguri, jefuiesc, pornesc războaie și prin asta duc la decimarea civilizației. Din acest întuneric și sărăcie se nasc idei constructive, omul se ridică, își întărește iar urmașii, dar de prea mult bine repetă fenomenul. Cine e de vină? Răspunsul e: CONȘTIINȚA, diminuarea și chiar anihilarea ei, lipsa de pârguire și coacere a minții, MATURITATEA sa în stabilirea unui ECHILIBRU al SUFLETULUI.

Citește în continuare „Ben Todică: HARMONICA MINCIUNII”