Eugen Dorcescu: Despre filia, agape, Eros / About philia, agape, Eros

Emilia Țuțuianu

Doamna Emilia Ţuţuianu aparţine acelor the happy few, despre care, pe urmele lui Shakespeare şi Goldsmith, vorbeşte Stendhal, definindu-i drept „âmes sensibles”. Doamna Emilia Ţuţuianu este, categoric, un „suflet sensibil”. După cum este, totodată, nu doar un individ uman, pur şi simplu, ci, mai cu seamă, o persoană, în accepţiunea pe care eu însumi, în smerenia mea, am conferit-o acestei noţiuni.
Anume: „Persoana este acel exemplar uman, purtător de excelenţă, care trăieşte pentru un ideal, care poartă cu sine şi sentimentul, dar şi cultul valorilor, care îşi recunoaşte necesităţi spirituale conştientizate”. Continuă lectura

Reclame

Emilia Țuțuianu: Iuliana Năstase-Onu – prezentul și trecutul multicultural, multietnic al orașului Roman

Oraşul Roman, prin amplasarea lui geografică pe o ruta comercială importantă, folosită din Evul Mediu până astăzi, prin arteră europeană E85, este cunoscut ca un centru economic, comercial şi cultural important al Moldovei de mijloc. În afară de români aici au trăit şi alte grupuri etnice stabilite în decursul veacurilor. Despre etniile care au convieţuit aici şi au format cultură şi personalitatea oraşului nostru muşatin o rog să ne vorbească pe dna Iuliana Năstase Onu.
– Stimată doamna Iuliana Năstase Onu vă invit la un dialog despre trecutul multicultural şi multietnic al oraşului Roman… Continuă lectura

,,N-a fost să fie”, autor Boris David – Editura Muşatinia

Daris Basarab - N-a fost sa fie...

Şansa şi bucuria de a întâlni un om ales – Boris David – cu realizări exemplare în plan profesional şi un inspirat poet, o asemăn unui curcubeu ivit după furtunile vremii care ne dă încă speranţă în oameni… Refugiat din Basarabia sudică, petrece anii tinereţii la Oradea, iar studenţia la Timişoara, unde o întâlneşte pe cea care va fi aleasa inimii sale – Margareta Kruch.
Cariera profesională îi este încununată de succes la Institutul de metale rare din Bucureşti unde realizează mai multe invenţii şi inovaţii. Continuă lectura

Emilia Ţuţuianu – Dincolo de timp…

Două asociații – Societatea Culturală George Radu Melidon și Asociația Cetatea Nouă – un singur scop: reafirmarea identității culturale romașcane

Sentimentul a precedat totdeauna reflexiunea şi a fost cel dintâi învăţător. Astăzi, 17 noiembrie 2015, am înţeles de ce Dante scria: ,,cu cât un lucru e mai desăvârşit, cu atât simte mai mult binele, dar şi durerea”.
17 noiembrie, o zi cu rezonanţe deosebite pentru cultura urbei muşatine a Romanului. Cu 130 de ani în urmă, în anul 1855, publicistul George Radu Melidon oferea o donaţie de carte comunei, pe atunci, Roman, constituindu-se în acest mod prima bibliotecă publică a comunităţii romaşcane. Continuă lectura

Eugen Dorcescu – Despre excelenţă

Intelectual subtil, foarte instruit, cu mare vocaţie şi generozitate culturală, cu iubire de carte, de cuvântul tipărit sau desenat pe fila virtuală a computerului (a întemeiat şi conduce o editură, Muşatinia, şi o revistă, Melidonium, este fondatoare a Societății Culturale George Radu Melidon din Roman, a realizat ample şi inteligente interviuri cu importante personalităţi etc.), Doamna Emilia Ţuţuianu se impune, concomitent, şi ca un înzestrat creator de literatură, aşa cum probează cele două volume de poezie publicate până în prezent: Flori de măr, 2002 şi În amurg, 2004. Am avut prilejul să-l citesc, de curând, pe cel de al doilea, apărut la Editura Timpul, din Iaşi, şi prefaţat, cu pricepere şi acurateţe, de Tudor Ghideanu. Un profil al autoarei ne oferă şi Ion Rotaru în O Istorie a literaturii române de la origini până în prezent, Ed. Dacoromână, Bucureşti 2009. Ceea ce urmează nu sunt altceva decât nişte simple însemnări, glose, ce mi-au însoţit şi încheiat Continuă lectura

Emilia Ţuţuianu – Irimescu demiurgul de tăceri

Irimescu demiurgul de tăceri

Opera personalităţii artistice marcante a urbei fălticenene, Maestrul Ion Irimescu, explorată în volumul Irimescu demiurgul de tăceri, semnat de eseistul romaşcan Gh. A. M. Ciobanu, a avut lansarea marți 19 iulie 2016, cu ocazia Zilelor oraşului Fălticeni, la Muzeul Ion Irimescu din localitate.
Editura Muşatinia a primit cu deosebită onoare participarea la acest eveniment, intitulat Sub semnul Lovineștilor, datorat în parte familiilor de notorietate: Lovinescu, Tatos, Ghițescu, Gorovei, Sadoveanu, Costăchescu, și altora, a căror bogăție intelectuală a rămas pecetluită în istoria culturii locale și naționale. Continuă lectura

Emilia Ţuţuianu – Cultura cu… ochii iubirii

Iosif Haidu

Iubirea de arte şi literatură, iubirea pentru păstrarea memoriei înaintaşilor m-a făcut să iniţiez şi să fondez o asociaţie culturală, în parteneriat cu biblioteca locală din Roman, ce poartă numele distinsului om de cultură George Radu Melidon, având şi sprijinul unor oameni luminaţi şi deschişi dialogului cultural. Şi tot iubirea aceasta m-a dus la fondarea revistei Melidonium – ca reamintire peste timpuri a testamentului cărturarului romaşcan.
Am plecat la drum cu dorinţa firească de a promova valorile culturale locale romaşcane şi de a intra într-un dialog cultural cu iubitorii şi creatorii de valori spirituale din ţară şi diaspora, pentru crearea unor punţi culturale. Continuă lectura

Emilia Ţuţuianu – Omagiu cărturarului romaşcan George Radu Melidon

omagiu Melidonium George Radu Melidon

Dacă timpul nu există, ci doar viața pe care o trăim – pentru a lăsa ceva în urma noastră, semn că am existat – atunci putem spune că înfiinţarea Societății Culturale George Radu Melidon, omagiu adus cărturarului romaşcan, iniţiatorul primei biblioteci publice la Roman, profesorul George Radu Melidon, stă sub semnul continuităţii şi conservării tezaurului cultural local. Continuă lectura

Maria Diana Popescu: Psihologul Emilia Ţutuianu, în spectacolul oamenilor culţi

Azi pentru maine

Plin de semnificaţii, copleşitor în frumuseţe, pilduitor şi profund, generator al unui ambient spiritual superior, imposibil de ignorat, de pe verticala timpului atrage în mod plăcut atenţia şi va intra în ritmul sufletesc al literaturii contemporane volumul de interviuri „Azi… pentru mâine„, apărut la Editura „EIKON” – Bucureşti, sub semnătura psihologului Emilia Ţuţuianu, directorul revistei Melidonium din Roman, Neamţ. Cele trei sute patruzeci şi două de pagini, cu personalităţi pregătite să supravieţuiască în vreme prin renumele dobândit, sînt o bunăvestire pentru autoare şi se bucură deja de un ecou neaşteptat printre cititori. Mica istorie a fiecărui intervievat şi în integralitate, compartimentările volumului, cu Continuă lectura

Emilia Ţuţuianu – Argument, contemplare, artă, frumos… şi un nume: Minodora Ursachi

Fenomenul artistic romascan

Minodora Ursachi, muzeograf, publicist, s-a născut la 22 decembrie 1934, în localitatea Negrea, comuna Lascăr Catargi, Galaţi. Urmează cursurile primare în satul natal (1942-1946), Liceul de Fete Mihail Kogălniceanu în Galaţi (1946-1953) şi Facultatea de Istorie a Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi (1953-1957). După terminarea facultăţii este repartizată ca profesor-muzeograf la Muzeul de Istorie din Roman, unde a activat între anii 1957-1968. Continuă lectura

Testamentul artistic al romaşcanului Constantin Bârjoveanu

Bârjoveanu

Poezia, pictura diversificată-religioasă, laică şi caricatură – pamfletul jurnalistic, toate s-au contopit neaşteptat de solid într-o operă indestructibilă, lăsându-ne imaginea totală a unui om ce s-a dăruit fără rezerve artei: Constantin Bârjoveanu.
Admis la Şcoala Medie de Arte Plastice din Iaşi (1952) unde se formează ca pictor, sub îndrumarea atentă a celor două mari personalităţi din acest domeniu: Corneliu Baba şi Dan Hatmanu. Continuă lectura

Irina Lucia Mihalca – Dincolo de luntrea visului

Continuă lectura

La mulţi ani, Gh. A.M. Ciobanu!

Irimescu demiurgul de tăceri

Profesorul, eseistul şi omul de cultură Gh. A.M. Ciobanu, un adevărat maestru al cuvântului rostit dar şi al cuvântul scris, aniversează 91 de ani de viaţă, ani dedicaţi culturii, artei şi educaţiei în urbea muşatină.
Cuvântul scris lăsat posterităţii de Maestrul Ciobanu cuprinde 16 lucrări dintre care 8 titluri poartă amprenta Editurii Muşatinia – editură ce a avut onoarea, dar şi responsabilitatea punerii în pagină a acestor volume reprezentative pentru cultura romaşcană. Continuă lectura

Proiectul Cultură, artă şi educaţie – Muzeul de Istorie Roman

Cărţi dăruite profesorilor participanţi în cadrul proiectului

Participarea la proiectul educaţional Cultură, artă şi educaţie, iniţiat şi coordonat de muzeograf Otilia Mircea, concretizat şi prin realizarea unui album, constituie o punte peste timp între artefacte ale străbunilor şi creaţiile tinerei generaţii – în ce este peren pentru memoria comunităţii – cartea.
Acest proiect ne arată preocuparea pentru educarea copiilor şi tinerilor în respect faţă de trecutul istoric. Aşa cum am consemnat şi în prefaţa volumului, o comunitate fără cultură, artă şi educaţie nu are viitor. Continuă lectura

Valorificarea patrimoniului muzeal

program lansare carte Ed. Muşatinia

Vă invităm să participaţi la activităţile desfăşurate în cadrul programului Valorificarea Patrimoniului Muzeal, care vor avea loc la Muzeul de Istorie Roman, din str. Cuza Vodă, nr. 36 (Casa Nevruzzi) în ziua de 30 ianuarie 2016, începând cu orele 11.
invitaţi: Prof. Laurenţiu Dan Leoreanu, Primarul Municipiului Roman, Inspector Şcolar General Viorel Stan, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ, Prof. univ. dr. Ion Sandu, Universitatea Alexandru loan Cuza laşi, Psiholog Emilia Ţuţuianu, Director Ed. Muşatinia Continuă lectura