Gheorghe A. M. Ciobanu. „Portret” și „Autoportret”

Motto: „Lăsați Planeta să existe pentru ea și nu ca de pe ea să fugă Omul …” (Gheorghe A. M. Ciobanu, „Prefață” la „Mileniul trei pe portativ”, vol. III)

Pe 25 martie 1925 s-a născut, la Roman, cel căruia cohorte întregi de oameni, de la adolescenți și până la cei aflați la vârsta senectuții, îi datorează inițierea în experiențe estetice inedite, precum și nenumărate clipe de trăire a sublimului artistic.

Dintre toate caracterizările pe care i le-au făcut profesorului Gheorghe A. M. Ciobanu contemporanii săi care l-au cunoscut mai mult sau mai puțin – în calitate de colegi de cancelarie sau colaboratori, ca elevi sau ca auditori la cele peste trei mii de expuneri tematice publice – nici una nu e mai sintetică și, în același timp, sugestivă, ca „autoportretul” pe care ni l-a lăsat la finalul unuia dintre volumele sale: „pluralic, corelații orizontalice, viziune expansiv-ascendentă, imaginativ, creativitate, vrea să nu supere pe nimeni, e mai mult cosmic, e dai și nu davai, recunoaște, ca trăsătură centrală, diversitatea lumii”. Această dovadă a unei profunde cunoașteri de sine încheie primul volum „Portrete printre rame” (Editura „Mușatinia”, 2012). Cartea însumează 151 de „portrete”, de fapt, crochiuri literare, creionate de un literat cu ochi de pictor și comentate de un filozof cu suflet de poet. Ele reprezintă existențe umane individualizate și reduse la esența lor.

Emilia Țuțuianu: Zbor lin printre stele, Maestre Gheorghe A.M. Ciobanu!

„Omul este gânditorul, constructorul, artistul, luptătorul, visătorul, dar şi suferindul!” Ioan Miclău

S-a mai ridicat o stea în eternitate… Dl. profesor Gheorghe A. M Ciobanu a plecat în călătoria eternității, acolo unde domnește Iubirea, din care, aici pe Pământ ne-a oferit cu generozitate fiecăruia dintre noi, odată cu zâmbetul său cald, câte o mostră. Maestrul, profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu a plecat dintre noi, luându-şi rămas bun, aşa cum îi era caracteristic: discret şi în tăcere.

Fiecare om este un model, clădit pe alte mii de modele, unele urcând chiar din adâncurile genealogiei sale, astfel în final rezultă că fiecare părem a fi un model personal prin care ne caracterizăm, prin care ne prezentăm. Dar ceea ce identifică modelul nostru interior, ar fi să fie fapta ce o facem, după fapte, se poate înţelege modelul din noi.

Gheorghe A.M. Ciobanu: IRIMESCU – Un Cavaler Carpat al „Ordinului…Dalta”

Sculptorului Irimescu…

Sau, mai profund gândind, Sculptură prin Irimescu. Un binom, care s-ar putea relua, prin zicerea de „creaţie irimesciană” – şi spunând aşa, am ajuns la relaţia esenţială a fenomenului artistic: singularitatea.
Luată în sine, ca meşteşug „de peste zi”, în a ciopli materia, dăruindu-i închipuire omenească, de la „cariatidele” de pe Insula Paştelui, la prefigurările lui Modigliani, existenţa cosmică, cu a ei „materie neagră”, ajunsă a fi şi stelară, tinde, prin creativitatea fiinţei noastre, nu doar să se antropomorfizeze, ci, mai mult, să se umanizeze. Oricare sculptură este uman – duală, o bio – formă abiotică şi o spiritualitate aspirituală. O dualitate, cu geneză unică: creaţia.

Liviu Dănceanu – Scrisoare deschisă către Gheorghe A. M. Ciobanu

Stimate Domnule Profesor,
Ani de zile v-am citit cronicile şi eseurile împrăştiate cu generozitate prin varii reviste moldave. Mărturisesc, vă credeam un om pedant, scrupulos, uneori surprins, alteori uşor iritat fiind de consecvenţa cu care vă menajaţi cele două iniţiale din nume: Gheorghe A.M. Ciobanu, ca şi cum aţi fi ţinut să îmbrăcaţi cât mai extravagant un obştesc manechin. Nu mi-a trebuit mult să înţeleg că era o pedanterie protocolară, ce cobora de pe versanţii inundaţi de aerul tare al unei conduite existenţiale exemplare. Articolele dumneavoastră despre fenomenul muzical deconspirau, înainte de toate, o candidă curiozitate. Vă şi vedeam uitându-vă prin gaura cheii unei porţi ce duce miraculos la cei ce modelează

Ontifonismul sau dragostea fãrã rest

La începutul anilor 80 ai secolului trecut, Ştefan Niculescu îmi atrăgea atenţia asupra unui autentic discipol al meşterului Manole, care şi-a zidit, n-o să vă vină să credeţi, existenţa într-o scriere, blocând suveran orice insinuare a vanităţii, orgoliului şi meschinăriei. Alexandru Bogza, căci despre el este vorba, trudise întrega lui viaţă la o singură carte. O carte ce-l supusese la o asceză intelectuală unică în peisajul spiritualităţii româneşti, căci cartea lui Alexandru Bogza este o construcţie teoretică întemeiată pe reflecţia profundă asupra criticismului filosofic de sorginte kantiană, ce motivează o soluţie inedită de abolire a crizei fizicii contemporane, precum şi o ofertă surprinzătoare de instituire a unor baze muzicale ale metafizicii de la sfârşit de secol 20.

Gheorghe A. M. Ciobanu: „Un zugrav” şi al său penel – Ştefan Luchian

Lanţul carpatic al Spiritualităţii româneşti, lansat la o altitudine impresionantă, cunoaşte o multitudine de piscuri vizionare, pe care generaţii de demiurgi s-au încumetat să le escaladeze şi să rămână, apoi, în perimetrul lor creator, îmbogăţind astfel revărsările artistice, de la condei la baghetă şi de la daltă la pe¬nel, ale acestui spaţiu daco-strămoşesc, mult încărcat de zbucium, dar şi aureolat de realizări.
Un astfel de „Zburător”, cu aripi îndrăzneţe, dar cu o protoplasmă care 1-a şi prăbuşit, a fost, pentru pictura noastră naţională în arcuirea ultimelor două veacuri ale ei, Ştefan Luchian. O retină ajunsă dincolo de sensibilitatea fotonilor, ce a devenit însă, treptat, stânjenită de a mai reţine tremurul imponderabil al acestora, din cauza unui penel neputincios acum în a mai răspunde la zvâcnirile unei mâini, atât de bogată odinioară, în coregrafii creatoare.

Gheorghe A. M. Ciobanu – De ,,Înălţare”, la Cordun, popas înălţător

Cordunul, în ,,multiplă” sărbătoare. Cordunul, acest până mai ieri, un ,,..sat patriarhal”, iar astăzi, o ,,metropolă” în devenire, a fost, în zilele din urmă, în haine festive, ajunsă, de ce nu, chiar la dimensiune de ,,Festival”. O simbioză fericită de ,,sacru cu profan”, de amintiri şi perspective, de omagieri şi preţuire. Un ,,fenomen de masă”, petrecut într-o aşezare statornică, cu oameni gospodari din ,,moşi-strămoşi”, ce s-a impus de la un an la altul, în istoria acestor locuri şi economic sau religios dar şi în zămisliri intelectuale.
Vom poposi la un alt moment valoric al acestei zile de excepţie pentru Cordun, acel al conferirii solemne al Titlului de ,,Cetăţean de Onoare” cu apartenenţă locală. Au fost 14 nominalizări, nu numai declarative, ci şi însoţite de o amplă motivaţie ,,pro” pentru fiecare.
Dorim mult să-i omagiem şi noi, într-o succesiune alfabetică, aşa cum o cer şi uzanţele oficiale. Acatincăi Ioan (colonel), Balint Filip (primul primar liber ales după 1989), Chelaru Ioan (senator), Diaconu Adrian (inginer, actual primar al Cordunului), Dumitrache Toader (inginer), Ghideanu Tudor (profesor universitar), Jicmon Ioan (preot), Panaite Nica (economist), Pelin Ioan (preot, veteran de război), Jesus Arturo Sagredo Fernandez (profesor) şi Spoială Nicolae (consilier). Au fost omagiaţi post-mortem, cu acelaşi Titlu: Feraru Petrică (economist), Ionescu Adrian (profesor) şi Tudor Constantin (funcţionar).
Diplome de Onoare au fost conferite ziaristei Cristiana Bortaş, coautoare la Monografia Cordun şi editoarei, scriitoarei Emilia Ţuţuianu-Dospinescu, coautoare şi editoare a ultimei ediţii a volumului Monografia Cordun.

Gheorghe A. M. Ciobanu – ,,Primii fiori” ai mei, la ,,Muşatinia”

Cu zece ani în urmă, eram la ,,primul meu rendez-vous” editorial, încredinţând tinerei ,,Muşatinia”, cele dintâi înfiorări ale mele, în meşteşugul literar. Astfel, în anul următor, cu o copertă adolescentină, ce reproducea culorile de miraj ale unei ,,Singurătăţi” victoriene – Stanciu – a văzut lumina tiparului volumul, el în sine o capodoperă ,,gutenbergiană”, postfaţat de universitarul de altitudine Tudor Ghideanu şi grafiat portretistic de sculptorul Demo, volum ce cuprinde în el acel ,,taifas” al autorului, purtat, juvenil, cu frumosul condeiesc.
,,Primii fiori”… Prima mea poposire în lumea cuvântului scris, primele mele îndrăzneli literare, în una din cele mai îndrăzneţe şi ele, domenii ale creativităţii umane. Şi toate, dăruite contemporan unui non-stop cultural, prin la fel de curajoasa Editură Muşatinia. De aceea, parafrazând denumirea unui film ,,mare” al lui ,,ieri”, voi şopti mereu: ,,Muşatinia, dragostea mea”. O ,,Muşatinie” dominant spirituală, ca şi Voievodul cu acelaşi nume, turnat, în viziune zaharesciană, din veşnicie şi din bronz, veghind Oraşul multisecular.

Emilia Ţuţuianu – Dizertaţii editoriale cu scriitorul Gheorghe A.M. Ciobanu

Cu ocazia Zilei Cărţii, Casa Armatei din Iaşi prin col. Tiron şi pictorul ieşean Nelu Grădeanu, cu participarea Editurii Muşatinia din Roman, prin editor Emilia Ţuţuianu, au adus în atenţia iubitorilor de carte patru volume apărute la editurile romaşcane Filocalia şi Muşatinia: Identităţi artistice la Roman, autor Minodora Ursachi, Creştinismul abia începe, autor Ioachim Giosanu, Mioriţa mit triadic şi Mecena, medic, misionar – Teodorescu, autor Gheorghe A.M Ciobanu.
Prezent la invitaţia organizatorilor în capitala culturală a Moldovei, scriitorul şi eseistul romaşcan Gheorghe A.M. Ciobanu a oferit un regal literar de înaltă ţinută, într-o luare de cuvânt concretizată într-un summum de cultură romaşcană, o exegeză literar-filosofică asupra cărţilor amintite mai sus. Dorinţa omului de a depăşi teluricul, de a transcede bioticul într-o mai mult ca finită existenţă este gândul către care ne-a purtat discursul eseistului Ciobanu. În planul religiei, picturii şi mitologiei dorinţa omului de a fi şi dincolo de vieţuirea temporală a protoplasmei celulare, este concretizată prin credinţa într-o ,,lume de apoi”, ce prelungeşte viaţa prin duh, prin operele de artă care transced vieţii şi poartă numele creatorilor în nemurirea artistică la fel şi speranţa mioriticului cioban care îşi doreşte dac-o fi să mor o nuntă cu stelele universului.
Fragilitatea protoplasmei, determinismul cosmic, existenţial şi uman este duală în concepţia scriitorului Gheorghe A.M. Ciobanu, care a subliniat rolul ,,universului” cerebral, cu toate componentele sale vizibile şi demiurgice cât şi rolul materiei.

Profesorul Gheorghe A. M. Ciobanu

Viaţa cetăţilor şi a locuitorilor lor este de obicei marcată de zbaterile obişnuite ale zilelor care trec nelăsând nici urme, nici semne pe pânza vremii. De aceea doar Dumnezeu mai ştie numele atâtor oraşe care au apărut, au ars un timp în flacăra vieţii, apoi au dispărut în neantul uitării ca firele de nisip ale deşertului spulberat de vânturi. Din când în când, însă, în agora câte unei cetăţi apare un om, un simplu om, aşa cum au mai fost poate până atunci mii ca el, care, însă, prin vocea sa marchează definitiv identitatea ei în istorie. El reprezintă quintesenţa valorilor şi aspiraţiilor, sublimând într-o formă profund identitară cultura locului.
În micul nostru oraş cu nume de imperiu antic avem şansa de a avea printre noi un concetăţean care ne-a dat şansa la neuitare. Zilnic, de nouăzeci de ani, micuţa umbră a profesorului Gheorghe A.M. Ciobanu se strecoară timidă pe străzile pline de amintiri, printre clădiri şi oameni, ca un memento perpetuu al întâmplărilor, viselor şi năzuinţelor unei urbe aproape milenare. Un secol de istorie, un secol de viaţă cu Profesorul a fost şansa pe care ne-a dat-o Dumnezeu să ne cunoaştem şi să ne regăsim. A fost şansa de a nu ne pierde identitatea culturală într-o lume prea uşor dispusă la a renunţa la valori pentru a se amorfiza într-un neant existenţial numit modern mondializare. Poate profesorul nostru drag n-a încercat decât să facă ceea ce ştie mai bine: să ne crească, să ne înveţe, să ne ajute să iubim ceea ce contează cu adevărat în viaţă. Tocmai acest lucru simplu, dar făcut în mii de feluri a fost ceea ce aveam nevoie într-un secol chinuitor şi sărac, ajutându-ne să nu ne pierdem creativitatea şi identitatea.