Emilia Ţuţuianu – Dizertaţii editoriale cu scriitorul Gheorghe A.M. Ciobanu

Cu ocazia Zilei Cărţii, Casa Armatei din Iaşi prin col. Tiron şi pictorul ieşean Nelu Grădeanu, cu participarea Editurii Muşatinia din Roman, prin editor Emilia Ţuţuianu, au adus în atenţia iubitorilor de carte patru volume apărute la editurile romaşcane Filocalia şi Muşatinia: Identităţi artistice la Roman, autor Minodora Ursachi, Creştinismul abia începe, autor Ioachim Giosanu, Mioriţa mit triadic şi Mecena, medic, misionar – Teodorescu, autor Gheorghe A.M Ciobanu.
Prezent la invitaţia organizatorilor în capitala culturală a Moldovei, scriitorul şi eseistul romaşcan Gheorghe A.M. Ciobanu a oferit un regal literar de înaltă ţinută, într-o luare de cuvânt concretizată într-un summum de cultură romaşcană, o exegeză literar-filosofică asupra cărţilor amintite mai sus. Dorinţa omului de a depăşi teluricul, de a transcede bioticul într-o mai mult ca finită existenţă este gândul către care ne-a purtat discursul eseistului Ciobanu. În planul religiei, picturii şi mitologiei dorinţa omului de a fi şi dincolo de vieţuirea temporală a protoplasmei celulare, este concretizată prin credinţa într-o ,,lume de apoi”, ce prelungeşte viaţa prin duh, prin operele de artă care transced vieţii şi poartă numele creatorilor în nemurirea artistică la fel şi speranţa mioriticului cioban care îşi doreşte dac-o fi să mor o nuntă cu stelele universului.
Fragilitatea protoplasmei, determinismul cosmic, existenţial şi uman este duală în concepţia scriitorului Gheorghe A.M. Ciobanu, care a subliniat rolul ,,universului” cerebral, cu toate componentele sale vizibile şi demiurgice cât şi rolul materiei. >>>

Reclame