Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru – Suceava, Bucovina, România Ediția I, 5-12 Iulie 2014

Moto: First Fist – Best Drama

Opt zile și câteva lumi noi de văzut, prin magia trupelor de teatru aduse de FIST la Suceava, din toată lumea, nenumărate universuri scenice inventate prin texte semnate de Alexandr Galin, Nico Vaccari, Jean-Paul Sartre, Sofocle, Tadeusz Slobodzianek, Laurent van Wetter, George Ștefan, German Sadulaev, Radu Țuculescu, Sarah Kane, John Fowles: first FIST. Școlile actorului și ale regizorului sau ale scenografiei, construcția de rol și deconstruirea inteligentă a textului, șlefuirea gamelor infinite ale trăirii umane accelerând pe evoluții surprinzătoare ce țin de psihismul auctorial, toate aceste produse tipice ale artelor scenice au făcut obiectul demonstrațiilor de clasă și de studiu ale formațiilor de actori incluși în program.

O foarte originală premieră mondială pentru lumea teatrului s-a consumat recent în Bucovina: Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru a reunit, la Suceava, Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc, între 5 și 12 iulie, trupe aparținând celor mai diverse școli de interpretare, începând cu cele naționale (București, Iași, Tirgu Mureș, Sibiu, Cluj), și până la cele din Londra, Budapesta, Chișinău sau Lodz. Această primă ediție a avut ca organizatori Consiliul Județean Suceava prin Muzeul Bucovinei, Asociația pentru Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L.Caragiale” din București, Institutul Cultural Român, iar ca parteneri Ministerul Afacerilor Externe – Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, Iulius Mall și Teatrul “George Ciprian” din Buzău. Lor li s-au adăugat alte importante forțe de parteneriat media locale și regionale. Neprețuit a fost și ajutorul Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava. S-au implicat direct Ministrul pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, domnul, cunoscut actor și el, Bogdan Stanoevici, Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor și Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, precum și domnul Stelian Nistor, Președintele Adociației pentru Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru. >>>

Reclame

Felicia Nichita-Toma, Cernăuţi, Bucovina – Jurnal de război

„Fiind fiii şi fiicele Neamului Românesc din Ucraina şi purtătorii aceleiaşi istorii şi limbi, indiferent cum ne numim – români, moldoveni sau volohi, – suntem cu toţii îngrijoraţi de agravarea situaţiei politice din ţară. Drept urmare a acestei situaţii alarmante ne adresăm cu un apel de a Vă respecta obligaţiile de cetăţeni şi de a Vă apăra doar în mod paşnic drepturile acordate de Constituţia şi legislaţia în vigoare, inclusiv a Legii cu privire la principiile politicii lingvistice de stat. După stabilizarea situaţiei în Ucraina de a convoca şedinţa senatului Uniunii interregionale « Comunitatea Românească din Ucraina », la care să fie examinată starea implementării legii Ucrainei « Cu privire la principiile politicii lingvistice de stat » în toate zonele cu populaţie românofonă din Ucraina. Şi aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu!”. Apelul a fost semnat de Ion Popescu, preşedintele Consiliului Naţional, Vasile Tărâţeanu, preşedintele senatului, Aurica Bojescu, secretar responsabil. Mănăstirea Bănceni, 8 februarie 2014.Zorile-Bucovinei-20-02-2014

O, sfântă naivitate! Dar câte apeluri privind implementarea Legii cu privire la principiile politicii de stat în domeniul limbilor a adresat respectivul deputat „fiilor şi fiicelor Neamului Românesc”? Nici unul!Cu toate că de la adoptarea legislaţiei respective s-a scurs nu puţin timp – peste un an şi jumătate – din iulie 2012, iar promisiunile s-au dus pe apa sâmbetei. „…implementarea oricărei legi noi presupune anumite cheltuieli din Bugetul de Stat”, citez cuvintele deputatului Ion Popescu din interviul amintit mai sus. „”Dacă ea nu era adoptată şi semnată până la 15 august a.c. (2012 -n.a.), se tărăgăna prea mult aplicarea ei, până prin 2014. Noi, însă, am făcut tot posibilul ca implementarea ei să poată fi prevăzută în bugetul pe anul viitor (2013 – n.a.). Cu atât mai mult, cu cât nu toate normele legii prevăd cheltuieli suplimentare din Bugetul de Stat. Ea are acţiune directă, implementarea ei urmează să se realizeze în trei luni, adică după ce Cabinetul de Miniştri va elabora mecanismul de realizare a acelor prevederi sau norme care presupun cheltuieli bugetare. Legea prevede foarte multe norme cu acţiune directă. În şcolile din toate unităţile administrativ teritoriale (sat, orăşel, raion, regiune, unde vorbitorii unei limbi regionale sau minoritare întrunesc 10 la sută din populaţie conform datelor de statistică) se studiază în mod obligatoriu nu numai în limba de stat, ci şi limba regională. În acest fel, începând cu noul an de învăţământ 2013-2014, limba română va fi predată obligatoriu şi în şcolile ucrainene din localităţile româneşti…”. [1] >>>

Cicerone Ionițoiu despre identitatea istorică a Basarabiei și Bucovinei

Cicerone Ioanitoiu

Provincii însângerate de  tăvălugul  rusesc (1)

,,Identitatea istorica a Basarabiei si Bucovinei se înscrie într-un ansamblu de date care dovedesc ca fac parte dintr-un tot inse¬parabil, cu un teritoriu bine delimitat pe care s-au plămădit si dezvoltat păstrându-şi limba, credinţa, datinile si obiceiurile, co¬mori spirituale ce au constituit un izvor de energii si valori românesti ce definesc patrimoniul naţional.
Mult am sângerat si grele au fost etapele prin care am stră¬puns vitregia timpurilor datorita aşezării noastre în “calea rautatilor”, la Gurile Dunării.
In 1917, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Wilson, mişcat de drama neamului românesc scrie regelui Ferdinand:
“Suferinţele si persecuţiile la care este supus poporul român provoacă indignarea si compasiunea lumii civilizate.”
Iar primul ministru francez, Alexandru Ribot trimite telegrama: “Franţa saluta naţiunea româna, sora sa curajoasa, care a arătat în mijlocul greutăţilor de acum cele mai eroice virtuţi.”
Omenirea se găsea angajata în vâltoarea unor prefaceri fundamen¬tale de convieţuire internaţionala bazata pe morala si principii sănătoase de drept subliniate de preşedintele Wilson:
“…Nu exista puteri mari si puteri mici. Toate sunt egale si se bucura de aceleaşi drepturi. Daca o naţiune se dezvolta mai mult decât alta, ea are nu numai datoria, ci si privilegiul de a proteja si apară micile puteri,”Moldova >>>

Emilia Ţuţuianu: Dr. Epifanie Cozărescu la centenar

EditorDesigur este o şansă de a fi contemporan şi a cunoaşte personalităţi marcante ale urbei noastre, oameni remarcabili care au avut contribuţii majore în varii domenii pentru istoria comunităţii romaşcane – dar tot atât de fructuoasă poate fi cunoaşterea unei asemenea personalităţi studiind opera sa – văzând rezultatele muncii de o viaţă, cu realizările şi neobosita implicare în viaţa concitadinilor.
L-am cunoscut indirect pe domnul dr. Epifanie Cozărescu – şi acela a fost momentul când, împreună cu membri ai Asociaţiei Pentru Antropologie Urbană, Roman am lucrat la punerea în pagină şi editarea cărţii – O viaţă în slujba semenilor – Doctorul Epifanie Cozărescu, un mănunchi de mărturii, impresii şi gânduri, rememorări de fapte şi amintiri ale celor care au lucrat, au colaborat şi care l-au cunoscut pe distinsul dr. Epifanie Cozărescu. Am descoperit astfel o persoană implicată trup şi suflet în acţiunile care au ţinut, fie de activitatea sa de medic – la Spitalul din Roman, fie de cercetările privind istoria medicinei romaşcane cu înfiinţarea Muzeului de istorie medicală din Roman şi activitatea ca Preşedinte al Societăţii de Istorie a Medicinei şi Farmaciei din Roman, fie de păstrarea identităţii cultural-medicale romaşcane prin cărţile sale Paramedicalia şi Istoricul Spitalului Municipal Precista Mare până la bicentenar (1998). >>>

Aspazia Oţel Petrescu – …frumoasa mea Bucovină

Basarabia-Pământ-RomânescStimată doamnă Mariana Gurza,

Acum, când m-am hotărât să vă scriu este sfârşit de toamnă şi în grădiniţa mea „doamna melopeelor” îşi desfăşoară nostalgica sa romanţă. Îşi aşterne covorul galben-auriu de frunze moarte printre florile înfiorate de suflul rece al acestei dimineţi sticloase, cu un cer încă senin, dar cu geană de nori plumburii spre asfinţit. Copacii aproape goliţi de frunze se leagănă trist în vântul sprinţar; par stindarde zdrenţuite ce se pleacă în calea soarelui, care se mai îndură să salute cu suliţe lungi de lumină trandafirii şi daliile ce se străduiesc cu elan să mai dea „farmec regretelor”.
Părea o zi obişnuită, nu lipsită de farmec, dar o tristeţe surdă punea stăpânire pe sufletul meu – îmi lipsea ceva. Un dor nesfârşit îmi încleştă inima, ziua aceasta semăna cu ceva ce pierdusem definitiv şi iremediabil şi totuşi ceva ce era dorit cu intensitate. >>>

Prin cuvânt, Mariana Gurza însuflețește omul și istoria literară

Coperta Fata.page1Întrucât o cunosc bine pe Mariana Gurza, am rămas plăcut impresionată de complexitatea abordării genurilor literare, motiv pentru care am citit această carte cu mult interes. Cu atât mai mult cu cât am aflat că personajul real al cărții în cauză, Vasile Plăvan, este unchiul ei. Dar cine este Vasile Plăvan?

În anul 1936 a apărut la „Tiparul Glasul Bucovinei” cartea intelectualului de marcă Vasile Plăvan, carte intitulată „Boabe de lacrimi”. Lucrare care a relevat personalitatea și talentul unui scriitor de marcă al Bucovinei.

Au trecut 71 de ani fără ca această importantă lucrare a Bucovinei să mai vadă lumina tiparului. Apoi, în 2007, eruditul om de cultură Artur Silvestri, a tipărit ediția a doua a cărții „Boabe de lacrimi” la Editura Carpathia Press. >>>

Diana Toma – Să nu uităm că suntem români, că avem o Mamă, un Grai și o Ţară

Părinţii mei, români cu rădăcini adânci în pământul istoric al Bucovinei, se conduc după înţelepciunea că dacă nu-şi cunoaşte graiul matern, omul nu are viitor. Or, fiind bucovineni cu inimă română, tot timpul au vorbit şi vorbesc în familie în limba română. Această dragoste faţă de graiul străbunilor am sorbit-o şi eu odată cu laptele mamei. De micuţă am fost deprinsă şi de bunei să-mi iubesc Limba şi Neamul, să le port în suflet ca pe o sfântă icoană. Şi deoarece în acele timpuri nu exista în Cernăuţi o >>>

Viaţa Sfântului Daniil Sihastrul

Situată în inima frumoasei Bucovina, într-o poieniţă sus pe creste, la o altitudine de 1100 metri, Mănăstirea Sfântul Daniil Sihastrul este închinată cuviosului Daniil Sihastrul, duhovnicul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. 

Viaţa Sfântului Daniil, numit Sihastrul pentru că şi-a desăvârşit credinţa în sihăstria codrilor Bucovinei, este strâns legată de cea a marelui domnitor al acelor vremuri, Ştefan cel Mare. Despre vieţuirea Sfântului Daniil însă se cunosc destul de puţine lucruri, poate şi din cauza firii retrase şi discrete a sihastrului. Pentru sfânt, smerenia a însemnat şi retragerea din calea măririlor lumeşti. Sfântul Daniil Sihastrul s-a retras din lume la fel de blând şi înţelept cum a trăit, lăsându-ne ca amintire nu trăsăturile sale pământeşti, ci spiritul său, ca un îndemn la cumpătare şi bună chibzuinţă. Viaţa sa a fost aspră şi dură, precum piatra chiliilor în care s-a ascuns din calea lumii.  >>>

Mare sarbatoare a ortodoxiei romanesti: 20 de ani de la canonizarea Sfântului Ştefan cel Mare

“În sfârşit, la anul 1504 Ştefan Vodă se coborî în mormânt, gârbovit de greutăţi şi de vârstă, după 47 şi mai bine ani de domnie, iar poporul în urmă-i i-a zis cu dragă inimă şi Bun şi Sfânt şi Mare, căci aşa Domn nici n-avusese până atunci, nici poate că va mai avea de acum şi pururi.” – Mihai Eminescu

La 2 iulie 1504, după 47 de ani de slujire a poporului cu timp şi fără timp, în vremuri de furtună, alesul lui Dumnezeu Ştefan, Domnul Moldovei, s-a mutat la locaşurile de veci. Țara „l-a îngropat cu multă jale şi plângere în mănăstire în Putna care era de dânsul zidită. Atâta jale era de plângeau toţi ca după un părinte al său, căci cunoşteau toţi că s-au scăpat de mult bine şi multă apărătură”. >>>

Credincios regelui său până la moarte

Veteranul Ilie Tudoreanu primind pe Regele Mihai I al Romaniei în 14 august 1997, Campulung Moldovenesc

Uneori, în anii copilăriei, în după-amiezile de vară cu ploi calde şi luminoase, ne adunam într-un mic salonaş, în jurul mamei şi făceam „conversaţie”, discutând despre diverse subiecte, mai vechi sau mai noi. Mama, care ne „patrona” discuţiile, ne-a propus într-o astfel de zi să încercăm, scormonind în memorie, să relatăm cea mai veche şi mai impresionantă amintire din viaţa noastră. Surorile mele, mai mari ca vârstă, erau avantajate, aveau „amintiri” , în vreme ce eu eram în plină copilărie, întreaga-mi existenţă concentrându-mi-se în jurul unui frumos „şoricar”, pe care îl alintam cu numele de Pufy, şi al unui ied. Nopţi de-a rândul am căutat în tainiţile minţii răspunsul la această întrebare, care mi s-a părut, sufleteşte vorbind, interesantă şi răscolitoare, ca şi astăzi de altfel. Când, în sfârşit, am găsit-o, m-am grăbit, într-o nouă discuţie, să o împărtăşesc familiei. Era o secvenţă din începutul vieţii mele, pe care nu mi-o puteam explica, aşa >>>

Huţulii din munţii Bucovinei

Un neam distinct, cel mai mic neam din lume, altul faţă de cel al rutenilor, moldovenilor sau polonezilor, reprezintă neamul huţul. Imprevizibili şi adanci ca şi pădurile în preajma cărora au supravieţuit, suspicioşi şi prudenţi ca sălbăticiunile codrilor. Iubitori de linişte şi de singuratate, buni cititori ai naturii, îşi construiau gospodăriile în locuri izolate, cât mai departe de mulţimi. Acolo puteau simţi libertatea deplină, feriţi de oameni şi de legi, înfrăţiţi cu ţinuturile fără poteci, şi-au petrecut trăirile de la generaţie la generaţie, supravieţuind ageri şi vicleni într-o lume în care doar cei puternici au şanse… De cand se ştiu, huţulii trăiesc într-o încrengatură de neam care işi lasă moştenirea de spiritualitate şi tradiţie de la bunici la nepoţi.  Aşa au rezistat, în mijlocul pădurilor, de-a lungul a sute de ani. >>>

Ştefan şi Mărioara Porumbescu, oaspeţi la Viena

Ștefan, Mărioara și Ciprian Porumbescu, 1881, Viena

Pe la jumătatea lui iulie 1881, Ciprian Porumbescu a fost vizitat de fratele şi surioara sa din Bucovina. Mărioara a venit la Viena pentru a cunoaște Austria și a se confrunta cu frumusețile capiltalei imperiale, iar Ștefan pentru a fi consultat de un medic cu autoritate profesională, care i-ar puta ameliora boala ereditară ce-i măcina, iremediabil, sănătatea. >>>

Emilia Spătaru: „Mariana Gurza, fiică a satului Cupca“ (Bucovina de Nord)

Fostul Palat al Mitropoliei Ortodoxe din Cernăuţi

Născută pe meleaguri bănăţene, în România, poeta Mariana Gurza, domiciliată în Timişoara, rămâne, totuşi o fiică a satului Cupca. De ce ? Pentru că nu uită baştina părinţilor săi, pentru că, fiind departe, este totuşi, atât de aproape sufleteşte de noi. Iar poeziile sale dedicate Bucovinei, ne dovedesc mereu că tânjeşte după baştina părinţilor, că visează, trăieşte, scrie despre ea. >>>

Mănăstirea Moldovița

Mănăstirea Moldoviţa este una dintre cele mai vechi aşezări monahale, cu un important trecut istoric. 
Originea sa nu este cunoscută cu precizie, însă tradiţia o aminteşte încă din perioada voievozilor Muşatini. Sub domnia lui Alexandru cel Bun a fost zidită prima biserică din piatră, atestată documentar între 1402-1410 cu întregul ansamblu de contrucţii, având hramul Buna Vestire şi fiind deja un centru cultural. Mănăstirea Moldoviţa s-a bucurat de privilegii şi din partea lui Ştefan cel Mare. Prin mai multe hrisoave voievodul a confirmat >>>

Marian Malciu- fragmente din romanul-reportaj „Dor de Bucovina”

La casa ouălor încondeiate

            Autocarul era deja la poarta pensiunii când am ajuns noi acolo, imediat după micul-dejun. Plouase puţin în timpul nopţii şi aerul era mai rece ca în ziua precedentă. Cerul era acoperit aproape în întregime şi norii nu păreau prea prietenoşi ori nu învăţaseră, poate, să ne privească altfel decât ameninţător. M-am urcat, împreună cu Silvia, după ce m-am asigurat că am luat aparatul de fotografiat, cu sentimentul că, în sfârşit, visul meu ori doar o parte din el se va împlini în acea zi. Eram fericit să ştiu că voi vedea locuri cărora le-am dus dorul peste patruzeci de ani, locuri în care istoria, cultura şi religia se împletesc în acest spaţiu multietnic şi multicultural,  ce dăinuie într-un areal plin de frumuseţe naturală cum puţine locuri în România mai există. >>>

Mariana Gurza- UNDE EŞTI BUNICULE ? În amintirea moşilor mei implicaţi în evenimentele de la Fântâna Albă..

 UNDE EŞTI BUNICULE ?

Unde eşti bunicule, uitat printre străini
aruncat într-un colţ de pământ,
ţi-o fi pus cineva o cruce,
fiind român,
sau te-au batjocorit
şi te-au făcut scrum?
Ridică-te din mormânt şi spune,
ce haină e haina în ţara-nstrăinată,
strigă cât poţi să te-audă
Ardealul , Banatul,
ce moş bucovinean ar fi avut Regatul!
De ce te-au schingiuit, biet român
şi tălpile bătute ţi-au fost,
fără hrană, fără apa,

cu capu-n jos?
Ridică-te şi povesteşte-mi,
ce ţi-a făcut străinul
de ce ne-am îndepărtat din nou?
Ce-ţi spun sfinţii în adâncuri,
ce mai face Cernăuţiul? >>>

1 aprilie 1941– masacrul de la Fântâna Albă

Mărturii: Șirul nemulțumirilor populației s-a acumulat treptat și a dus în final la declanșarea dramei de la Fântana Alba din 1 aprilie 1941. Atmosfera din rândul populației din zonă în primavăra 1941 reiese din informațiile culese de la martori. Vom prezenta concluziile scriitorului Vasile Levințchi din Carapciu, el însuși participant la marșul în cauză. Acesta sintetiză astfel, în 1991, cauzele hotărârii oamenilor de pe valea Siretului Mic și a Siretului de a emigra cu orice preț în România: >>>

“La Fântana Albă vor fi comemorate victimele masacrului din anul 1941″

Cu prilejul Zilei Naţionale în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă, Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac, va participa, duminică, 1 aprilie, în această localitate, la o ceremonie dedicată evenimentului din 1941. >>>

Victor Leahul – “Starţun între temniţă şi vecie” (XVI)

Fratii Ionica si Victor Leahul

Inginerul Solcan Dumitru, absolvent al Politehnicii Gheor­ghe Asachi, din Iaşi, din seria cu un an înaintea noas­tră, se distinsese ca un om capabil şi bine pregătit în­că din primul an al funcţionării lui ca inginer. Angajat la Căile Ferate, a fost trimis ca şef de şantier să se ocupe de construcţia podului de cale ferată peste râul Moldova, de la Roman.  >>>

George Roncea – românii din jurul graniţelor

ziarist, Bucureşti

Romanii din jurul granitelor – uitati, vanduti, tradati, pierduti…abia acum se internationalizeaza cat de cat situatia romanilor din Serbia …asa cum rusii au inventat “moldovenii” si sarbii au inventat “vlahii”. Protocolul interministerial semnat ieri intre Belgrad si Bucuresti este apa de ploaie,in opinia mea, daca avem in vedere ca exista inca din 2008 un document european in care se cerea Belgradului respectarea drepturilor romanilor ce traiesc in Serbia, ignorat complet. >>>

Emil Loteanu şi arta ce urcă la cer

regizor, scenarist, poet Moldova

Emil Loteanu s-a născut la data de 6 noiembrie, în satul Clocuşna din raionul Ocniţa. A învăţat la şcoala din Clocuşna. După anexarea Moldovei de est de către URSS în anul 1944, Emil a rămas la Rădăuţi, împreună cu tatăl său (Vladimir), în timp ce fratele său, Marcel, şi-a însoţit mama (Tatiana) la Bucureşti. A urmat apoi studii la Liceul Sf. Sava din Bucureşti. În decembrie 1949, rămas orfan de tată, el a trecut ilegal Prutul, refugiindu-se la casa bunicilor din Colencăuţi. A fost prins şi predat grănicerilor români, care l-au trimis la Bucureşti, unde mama sa lucra la Ambasada Sovietică. În anul 1950, pe când familia Loteanu locuia lângă Studiourile Sahia, în casa lor s-a turnat primul film artistic românesc – «Viaţa învinge». A încercat să dea examen la IATC Bucureşti, dar dosarul său de admitere a fost respins . >>>

Victor Leahul – “Starţun, între temniţă şi vecie” (VIII)

    În acest timp norii grei ai istoriei se adunau peste nordul Europei. În urma primului război mondial, Prusia Orientală, o provincie germană, rămăsese despărţită de restul ţării prin coridorul Danzig ieşire la Marea Nordului, acordat Poloniei prin tratatul de pace. >>>

Sorin Ullea – Există o singură Moldovă

           istoric, Bucureşti1812-2012: 200 de ani de la anexarea Moldovei de Est de către  ruşi

            Într-o frumoasă zi de vară, prin August 1956, mă aflam în incinta mănăstirii Suceviţa. Era  pe  la  patru după-amiază şi-mi trăsesem din biserică o masă şi un scaun şi cu binoclul citeam inscripţiile de pe faţade şi le  transcriam   într-un  caiet.  Pe  atunci  nu  erau  turişti   (n-aveau  maşini),  iar  drumurile  erau  grele  şi  trebuia să  mergi  mult  pe  jos,  ori  să  ai  norocul  să  agăţi  la întâmplare un camion sau o căruţă.

>>>