Cicerone Ionițoiu despre identitatea istorică a Basarabiei și Bucovinei

Cicerone Ioanitoiu

Provincii însângerate de  tăvălugul  rusesc (1)

,,Identitatea istorica a Basarabiei si Bucovinei se înscrie într-un ansamblu de date care dovedesc ca fac parte dintr-un tot inse¬parabil, cu un teritoriu bine delimitat pe care s-au plămădit si dezvoltat păstrându-şi limba, credinţa, datinile si obiceiurile, co¬mori spirituale ce au constituit un izvor de energii si valori românesti ce definesc patrimoniul naţional.
Mult am sângerat si grele au fost etapele prin care am stră¬puns vitregia timpurilor datorita aşezării noastre în “calea rautatilor”, la Gurile Dunării.
In 1917, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Wilson, mişcat de drama neamului românesc scrie regelui Ferdinand:
“Suferinţele si persecuţiile la care este supus poporul român provoacă indignarea si compasiunea lumii civilizate.”
Iar primul ministru francez, Alexandru Ribot trimite telegrama: “Franţa saluta naţiunea româna, sora sa curajoasa, care a arătat în mijlocul greutăţilor de acum cele mai eroice virtuţi.”
Omenirea se găsea angajata în vâltoarea unor prefaceri fundamen¬tale de convieţuire internaţionala bazata pe morala si principii sănătoase de drept subliniate de preşedintele Wilson:
“…Nu exista puteri mari si puteri mici. Toate sunt egale si se bucura de aceleaşi drepturi. Daca o naţiune se dezvolta mai mult decât alta, ea are nu numai datoria, ci si privilegiul de a proteja si apară micile puteri,”Moldova
sau….”Nu mai poate fi vorba de a transfera popoarele de la o putere la alta printr-o simpla conferinţa internaţiona¬la sau printr-un acord între rivali şi antagonişti”
sau… “Nu vor mai avea loc acorduri secrete si separate în¬tre naţiuni, în plus diplomaţia va acţiona întotdeauna sincer fata de toţi…”
La aceste enunţări de principii pătrunse de raţionamente consecvente si temeinice trebuie sa adăugam numai un pasaj din scrisoarea preşedintelui Franţei Alexandre Mitterand (1920-1924) trimisa “Comisiunilor de Delimitare a frontierelor” prin care preciza:
“…O stare de lucruri chiar milenara nu merita sa dăinuiască când ea este recunoscuta contrara justiţiei…”
In aceasta concertare a principiilor de dreptate ce urmau sa guverneze statele se înscrie si ACTUL REÎNTREGIRII DIN 1918 pe care îl aniversam astăzi.
Omenirea aşezata pe astfel de baza în care dreptul primează a fost confruntata cu dezordinea instaurata în Rusia bântuita de anarhie si confuzie si în care bolşevicii conduşi de principii sa-tanice transformate în lozinci prin care spuneau ca “…în lupta dusa pentru revoluţia sociala minciuna, trădarea si înşelăciunea sunt arme îngăduite fata de burghezie, capitalişti si guvernele lor; iar despre morala? Nu-i moral decât ceea ce duce la revoluţie…
Restul nu-i decât absurditate burgheza. Bolşevismul nu-i un pension de domnişoare. Pana si copiii ar trebui sa asiste la execuţiile ca¬pitale si sa se bucure de pieirea duşmanului proletariatului…”
Timp de doua decenii Europa în primul rând, a privit nepăsător la consolidarea acestui regim represiv si sângeros ce a dus în stare de sclavie 15 popoare. Unindu-se cu alt regim represiv condus de Hitler au încheiat tratate secrete împărţind Europa si provocând cel de al doilea război mondial cu zeci de milioane de victime nevinovate.
Dar cum minciuna, delaţiunea, crima si trădarea erau trasaturile, comune ce unea pe Stalin de Hitler. După scurt timp de convieţuire de la încheierea tratatelor secrete, după ce trădaseră democraţii¬le occidentale în 1939, s-au trădat si între ei.
România a fost între victime. Pe 26 Iunie 1940 a primit “docu¬mentul diplomatic” cu caracter ultimativ (în ore) precizându-se: “In anul 1918, România folosindu-se de slăbiciunea Rusiei a desfăcut de la Uniunea Sovietica(?!) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculara a Basa¬rabiei, populata în principal cu ucraineni(?!). Se cerea în plus, partea de nord a Bucovinei ca “despăgubire pentru dominaţia româna în Basarabia timp de 22 de ani.”
Nici nu se putea o mai mare denaturare a adevărului.
Este de datoria noastră sa le aducem aminte acestor năvălitori ai secolului XX, ca de abia în 1263 a luat naştere principatul Moscovei (după ce locuitorii Novgorodului chemaseră pe Ruric sa domneasca peste ei pentru a-i apară de cetele de războinici ce-i nelinişteau. Inaintea lor, în sec. IX, cneazul Oleg a pus bazele statului – Kiev – si cu toţii au căzut sub stăpânirea mongola.
Paralelismul istoric dovedeşte ca atunci când lua naştere principatul Moscovei, voievodul Litovoi se lupta cu Ungurii pentru apa rărea teritoriilor Tarii Româneşti.
După câteva decenii, în 1328 Ivan I. Danielevici primeşte titlul de mare prinţ al Hoardei de Aur din mâinile tătarilor. Si tot atunci domnul Tarii Româneşti înfrângea pe Carol Robert conservându-si independenta, iar domnul Moldovei eliberându-si pământurile de sub stăpânirea tătarilor se numea cu mândrie Roman Voievod 1391-1394 “Domnul Moldovei de la munţi până la mare”.
Pentru ca în nota ultimativa este vorba de Bucovina, putem sa le amintim că regele Poloniei (Vladislav Iagelo) a amanetat domnului Moldovei (Petru Musat) Pocutia, teritoriu în nordul Bucovinei.
Tot domnii Moldovei au construit din acele timpuri, pe malul drept al Nistrului; cetăţi puternice de apărare pentru a se apară de jefuitorii ce veneau de la răsărit de Nistru.
De abia Ivan III (1462-1505) scutură jugul tătar în timp ce Stefan cel Mare era denumit – Atletul creştinătăţii – ca omagiu adus de Papa Sixt IV, pentru salvarea apusului Europei de pericolul pagân. Numai în timpul lui Ivan cel Groaznic(1547-1584) acesta ocupa hanatele Kazan si Astrahan aducând sub ascultare locuitorii de pe întregul curs al Volgăi, tătari şi alte popoare neruse.
După luptele pentru tron se instalează în 1613 dinastia Romanovilor care va fi exterminata de Lenin în 17 Iunie 1917.
Numai în 1667 se desprinde Ucraina din uniunea cu Polonia si se alipeşte tarului de la Moscova.Moldova
Cam tot pe atunci, pe 17 Mai 1656, domnul Moldovei, Gheorghe Ştefan a încheiat tratat cu Moscova care recunoştea Nistru frontiera de răsărit a Moldovei.
Deci Basarabia era recunoscuta ca parte integranta din Moldova având ca frontiera Nistru, în timp ce Ucraina nu se unise cu Rusia.
Petru cel Mare (1682-1725) trece la expansiuni, ocupând pe urmele lui Bering până în Kamciatca împingându-si urmaşi sa pună piciorul în Alaska (1725) extinzându-si expansiunea în 1784 în insula Kodiac. In Europa, angajat în războiul nordic (1700-1721) Petru cel Mare si-a anexat Lituania, Estonia, o parte din Finlanda asigurându-si ie¬şirea la Marea Baltica.
Cu prinţul Moldovei, Dimitrie Cantemir, a încheiat un tratat pe 24 Aprilie 1711 la Lutk prin care Petru cel Mare recunoaşte Nistru ca frontiera estica a Moldovei, si la art. ll preciza:
“Pământurile Principatului Moldovei, după vechea hotărnicie moldoveneasca asupra cărora Domnul va avea drept stăpânire (…) se întind până la Nistru.”
După transmiterea – testamentului – opera de acaparare de teritorii a fost urmata de Ecaterina II (1762-1796) care a participat la războiul de 7 ani (1756-1763) când trupele ruseşti au ocupat Berlinul. In continuare cu Austria si Prusia au trecut la cele 3 împărţiri ale Poloniei (1772, 1773 si 1795).
România era mereu in calea răutăţilor
Din sud, Turcii care trecuseră cu tăvălugul peste imperiul bizantin se înfruntasera timp îndelungat cu ai nostri din nordul Dună¬rii. Până la urma s-au înţeles si în schimbul unui plocon, fie tribut, au garantat integritatea teritoriilor respectând credinţa, obiceiurile si orânduirea, hotarul rămânând Dunărea după cum în rasarit aveam Nistrul.
Pericolul musulman care atinsese apogeul sub Soliman Magnificu (1520-1566) întinzându-se din Mesopotamia peste Yemen, Tripolitania si Algeria, ocupând si insulele din marile Egee si Ionica, cucerise Belgradul, transformase Ungaria în pasalac iar Transilvania capata se o autonomie politica plătită.
Acest pericol care ţintea Apusul Europei a fost oprit de “Liga Sfânta” condusa de Austria ale cărei armate au câştigat victoria de la Zenta (1697) prin generalul Eugeniu de Savoia încheindu-se pacea de la Karlowitz (1699), înglobând Transilvania în imperiul habsurgic. Continuând hartuiala necredincioşilor, Eugeniu de Savoia cucereşte o parte din Serbia cu Belgradul, Bosnia si Hertegovina, Banatul si Oltenia pe care le înglobează Coroanei de la Viena. Ol¬tenia a scăpat de jugul austriac după 21 de ani (1718-1739).
Slăbirea tot mai accentuata a imperiului otoman trezeşte interesul celor doua împaratese, Ecaterina II (1762-1796) si al Măriei Tereza (1740-1780) a Austriei si ochii lor se aţintesc asupra Gurilor Dunării, Bosforului, Dardanelelor si chiar ieşirea la Adriatica obiective urmărite de fiecare în parte.
In calea acestor interese se găseau Tarile Române si confrunta¬se vor face pe trupul tarii noastre timp de doua secole.
Năpasta asupra principatelor române
Moldova si Tara Româneasca erau state suverane, sub suzeranitatea Porţii, căreia îi plătea tribut cu condiţia apărării de duş¬manii din afara, ori care ar fi ei, si neamestecul în treburile in-terne sub nici o forma, fapt confirmat în Vol.10, pag. 329 al Ope¬rei lui Marx si Engels.
Ecaterina II urmărind consolidarea la Marea Neagra a pornit un război 1768-1774 încheiat cu pacea de la Kiiciuc-Kainargi (1774). Austriecii nu s-au amestecat în război si drept recompensa au ce¬rut Turcilor sa le dea un petec de pământ, un teritoriu de 178 mi¬le germane cadrate, cu 233 comune si sate, pentru a face legătura si Galitia rapită de la Polonezi în timpul împartii ei. Si aceasta nu gratis. Cancelarul Curţii Vieneze Anton Kaunitz Wentzel a aprobat ambasadorului Franz Măria Thugut (de la Constantinopole) sa i se dea suma de 15.012 piaştri si 20 parale pentru a achita târgul cu dragomanul Porţii si funcţionarii care l-au ajutat.
Pentru ca sa se facă cât mai repede si fara zgomot, Curtea de la Viena a dat si generalului rus Rumiantev un bacsis de 5.000 galbeni si o tabachera de aur împodobita cu diamante, în schimbul retragerii, trupelor ruseşti din ţinutul Cernautiului, Sucevei si Câmpulungului Moldovenesc staţionate din timpul împărţirii Poloniei. Afacerea cu generalul s-a făcut pe tăcute în 1 oct. 1774.
Domnul Moldovei, Alexandru Grigore GHICA pentru a nu mai protesta împotriva acestui fapt a fost omorît de turci în 1777. Acestea erau practici curente ce intrau în politica timpului si se înfaptuiau în palatele domneşti.
Astfel acest colt de rai “dulcea Bucovina”, cu pădurile cele mai bogate si sesurile cele mai roditoare, cu o populaţie de 75.000 de români si 12.000 de străini (ucraineni, evrei, poloni) a fost anexat Galitiei iar si supusa deznationalizării prin aducerea de colo¬nişti (germani, ucraineni, unguri, evrei, armeni) cărora li s-au acor¬dat privilegii importante mai ales economice ca pământuri, scăderi de impozite. Românii bucovineni neajutorati, duşmăniţi de stăpâni¬rea austriaca au luptat din greu 143 de ani contra stăpânirii perfide si puhoiului slav din Galitia ce urmarea ucrainizarea.
După hoţia austriaca a urmat furtul rusesc
Tot în timpul celor doua împaratese care luptau pentru subju¬garea a cât mai multe popoare si sclavizarea supuşilor, în Lumea Noua, în America populaţiile se ridicaseră cu arma-n mâna pentru cucerirea independentei, reuşind pe 4 Iulie 1776 sa dea DECLARAŢIA,
In schimb interesele tarilor autocrate, Austria, Prusia si Rusia le apropie si după moartea Măriei Tereza (1780), Ecaterina II pro¬pune succesorului acesteia, Iosif II sa accepte sa facă împărţirea imperiului otoman care intrase în descompunere din cauza armatei ce devenise o povara tezaurului din multiple cauze.
Iosif II dorea crearea unui imperiu bizantin sub nepotul Ecaterinei, arhiducele Constantin, iar din Tara româneasca si Moldova sa formeze un regat al Daciei sub un principe acceptat de Moscova si de Viena.
Planul n-a putut fi pus în practica din cauza Franţei si Angli ei care s-au opus planului austro-rus.
Si totuşi ţarina ocupa Crimeea în 1783 si o înglobează Rusiei Ecaterina porneşte un nou război împotriva Turciei împreuna cu Austria ocupând în 1889 Moldova si Tara Româneasca, an în care izbucneste Revoluţia franceza si se continua tulburările în Ungaria si Tarile de Jos, evenimente ce-l silesc pe Iosif al Il-lea sa în¬cheie pacea de la Sistoc cu Turcii în 1791.
Aceleaşi evenimente din Franţa la care se adaugă cele din Polonia fac pe Ecaterina sa încheie si ea pacea cu Turcia la Iaşi in 1792 an în care ocupa sudul Ucrainei ajungând la Nistru, si acum după cea de a doua împărţire a Poloniei (1793) urca hotarul spre Nord de a lungul Nistrului.
In acest an când Rusia ajunsese la frontiera comuna cu Moldova intervine pe 19 Nov.1792 Convenţia guvernului francez prin care se spune ca ” se va acorda fraternitate si ajutor popoarelor care ar vrea sa-si câştige libertatea”.
O noua regrupare a forţelor din Europa se realizează prin ală¬turarea Suediei, Poloniei si Turciei la politica franceza în lupta cu monarhiile absolutiste Austria, Prusia si Rusia.
Franţa înfiinţează consulate la Bucureşti si Iasi (1798).
In acest sfârşit de secol din cauza crizelor politice se schimba alianţele în funcţie de interesele lor, iar Tarile române sunt succesiv implicate, ocupate, revendicate.
Combinaţiile fac si desfac alianţe, fără logica sau morala, bazate numai pe interese de moment si pe slăbiciunile unora sau altora.
Napoleon urmărind supremaţia continentala si doborârea Angliei prin stoparea drumului ei continental spre Indii, împinsese Turcia la alianţa nefireasca cu Rusia, de scurta durata.
Combinaţiile machiavelice propun lui Napoleon sa despăgubească Austria de pierderile din Italia si Germania oferindu-i Bulgaria si Principatele Române în scopul opririi Rusiei în drumul spre strâmtorile mult visate. Dar Napoleon câstigase prin pacea de la Bratislava (1805) Dalmaţia urmărind sa prelungească armatele spre Dunăre de unde unindu-se acum cu Turcia sa înceapă războiul contra Rusiei în 1806.
Planul este răsturnat de ruşi care trec peste Tarile române unindu-se cu sârbii în timp ce revolta enicerilor turci răstoarnă sultanul, dezlegându-l pe Napoleon de angajamentul cu sultanul ras turnat si încheie acum Napoleon înţelegere cu tarul Alexandru I, care-si manifestase dorinţa de a ocupa Finlanda si Turcia.
Pe 22 Noi.1806 Rusia intra cu trupele în Basarabia pe la Balti, trec Prutul si pe 29 Noiembrie ocupa Iasul. In afara de Ismail, toate cetăţile turceşti din Basarabia au fost ocupate de ruşi care în ziua de Crăciun intra în Bucureşti si în Aprilie 1807 se unesc cu sârbii răsculaţi din 1804, astfel era însăilat drumul Adriaticei.
Dar rusii erau la aceasta data în război cu Franţa si înfrânţi semnează pacea de la Tilsit prin care, în ceea ce ne priveşte, tarul se angaja sa evacueze tarile române daca Turcia accepta medierea împăratului Napoleon. Deoarece din posesiunile Prusiei si Polonia se constituia – Marele Ducat al Varşoviei – sub patronaj francez, Rusia îsi rezerva dreptul sa ocupe Finlanda si o parte a Imperiu¬lui otoman.
Ţinutul dintre Prut si Nistru a început sa fie golit de tătari care fuseseră aduşi de turci ca aliaţi si aşezaţi în sudul Basa¬rabiei si când s-a încheiat Pacea de la Bucuresti (28 Mai 1812) si rusii nu au mai voit sa se retragă.
Acum putem spune cu adevărat ca rusii profitând de slăbiciunea Turciei (care nu putea ceda ceea ce nu-i aparţinea) au smuls Basarabia, o jumătate din Moldova (45.629 km. P., locuita de 419.240 români, 30.000 ruteni, 19.120 evrei, 6000 lipoveni), iar tarul Alexandru I adresându-se nobilimii ruse, sublinia avantajele ce o aşteptau în noua provincie: “pământ roditor, păduri, iazuri abundând de peste, nesfârşite herghelii, cirezi de vite, turme de oi…”.
Basarabenii intră sub barbaria creştinilor de la Moscova
La 37 de ani după ce bucovinenii intraseră sub jugul crestinesc al habsburgilor care foloseau roate de zdrobit iobagii, si deatii lor basarabeni au cunoscut crunta barbarie din imperiu romanovilor. Daca Viena trona peste 17 popoare, Moscova adunase numai 15.
Daca polonezii dispăruseră în 1795 sub austrieci, prusieni si rusii, românii aveau o situaţie mai privilegiata sa zicem: sub austrieci zăceau transilvănenii, bucovinenii si bănăţenii, sub ruşi gemeau basarabenii, sub stăpânirea efectiva a turcilor erau dobrogenii cu raialele Turnu, Giurgiu si Brăila si lor le rămăseseră Tara româneasca si Moldova cu o larga autonomie interna dar sub suzeranitatea omului “bolnav” de la Constantinopole.
După refuzul ruşilor de a se retrage din Basarabia, tarul Alexandru pe 26 Iunie 1812 a promulgat statutul special de colonizară cu privilegii speciale aducând, bulgari, gagauti, germani din partea ocupata din Polonia, din Saxonia si Wurtenberg, evrei din Galitia, elveţieni din Vaud, francezi. Daca aceasta a început la o luna după refuzul de a se retrage, în anul următor (1813) se trece la rusificarea forţată prin introducerea limbii ruse în administraţie, scoli si biserica.
Despre ce a urmat nu e rău sa amintim ce povesteşte Karl Marx “In însemnări despre români”, la pag. 117: “…Au avut excese groazni¬ce . Contribuţii de tot felul în produse, furaje, vite, corvezi, hoţii, omoruri. Bărbaţi si femei au fost înhămaţi la care, cu vizitii cazaci care nu-si cruţau nici bâta, nici vârful lăncii…”
Mărturia scriitorului rus Afanasieff-Ciujbsky care scrie de “ex¬ploatarea barbara a ţăranului român care cu toate procedeele folosite pentru rusificarea lui, cu toata interzicerea limbii române si folosirea cnutului si ruperea dinţilor pentru învăţarea limbii ruse” a rămas statornic neschimbându-si obiceiurile, vorba, morala.
Savantul rus Zapciuc preponderenta româneasca: “Moldovenii sunt elementele autohtone ale Basarabiei si reprezintă mai mult de trei sferturi din populaţie”, (în timp ce în ultimatumul din 26-06-1940 guvernul sovietic mintea cu aceiaşi neruşinare, ca Basarabia este “populata mai ales din ucraineni” si care în realitate formau o mica minoritate cu toata rusificarea forţată.
Tot timpul Rusia ţarista urmarea ieşirea la Marile calde si o găsim angajata pe drumul spre golful Persic în lupta cu Iranul si în 1928 smulge si o buna parte din Armenia si imediat, la numai 2 luni, în Aprilie 1828 o armata de 100.000 de ruşi trec peste Mol¬dova si Tara Româneasca si ocupa Adrianopolul si prin Pacea înche¬iata devin protectoarea celor doua provincii româneşti si isi anexează Delta Dunării menţinând trupele cu generalul Kisselef pâ¬nă în 1836.
In Europa secolului XIX dominată de interesele crescânde ale Marilor Puteri asupra Peninsulei Balcanice, prin cele 3 Congrese (Viena – 1815, Paris – 1856 si Berlin – 1878), Moldova si Tara româneasca au reuşit în ciuda jafurilor ruseşti si turceşti, ajutata de suflul naţionalităţilor purtat de tineretul ce începuse să studi¬eze în Apus, sa obţină trei judeţe din sudul Basarabiei, să facă Unirea Principatelor, să împace rivalităţile prin aducerea unui domn străin, să câştige independenta prin lupta si sa deschidă drumul spre Reîntregirea României, tot prin lupta.
Nu putem trece cu vederea că pe acest drum al Golgotei românesti au avut loc 10 năvăliri ruseşti.
Copiii satelor, fiindcă acestea fiindcă acestea au dovedit ca reprezintă rezistenta de milenii a neamului românesc, au luat drumul târgurilor, alţii al oraşelor si urmând cursurile liceelor, seminariilor si chiar al universităţilor ajungând după aceia sa-i dăscălească pe ai lor, sa le deschidă ochii si pofta de cunoaştere prin scoaterea de gazete în limba româna, perseverând în introducerea alfabetului latin si a limbii române în şcolile de la sate si în armată. Lupta grea, drumul Golgotei presărat cu locuri de tortura, închisori, deportări sau efectuarea serviciului militar pa¬na pe coasta Pacificului.
Aceasta generaţie descoperise ilegalitatea Tratatului de la Bucuresti din 1812 (ca Turcii cedaseră ceea ce nu le aparţinea), că ei sunt fraţi cu cei de peste Prut care nu apărea ca frontiera în actele internaţionale iar în discuţiile cu colegii de Universitate din Estonia se lămuriseră ca imperiul rusesc se constituise prin furtişaguri, prin ciupituri de la popoarele din jur pe care le ocupaseră cu forţa si le deznationalizau prin tot felul de me¬tode, una mai barbară decât alta.
Pe aceşti cutezători, politia ţarista i-a închis la Dorpat (Esto¬nia), Wenden (Lituania) iar pe cei socotiţi periculoşi i-au sus în gubernia Arhanghelsk, la Pinega, la Onega iar Ion Pelivan ajunge în Manciuria. Aceşti Români din tata-n fiu si din veac în veac s-au înfrăţit pe drumul căutării adevărului si au pus bazele Partidului National Moldovenesc, cu un program de revendicări publicat în ga¬zeta “BASARABIA” în care s-a putut citi si marşul lui Andrei Mure¬şeanu: DEŞTEAPTATE ROMANE.
După revoluţia din 1905-1907 se continuă politica de deznationalizare si circa 60.000 locuitori, în majoritate covârşitoare români – tarani moldoveni – sunt duşi în Siberia si Asia Centrala promitându-li-se pământ mai mult, iar în locul lor sunt aduşi străini.
Pe 16/28 Mai 1912 se fac mari serbări la Chisinau unde a venit tarul Nicolae II cu toata familia si guvernul pentru aniversarea centenarului furtului Basarabiei si în timp ce Mitropolitul preamărea răpirea calificând-o “o fericire pentru băştinaşi” a leşinat în timpul predicii (Serafim Ciciagov, fost ofiter, colonel intrând în 1891 în preoţie, si rămas văduv se călugăreşte).
Neînfricatul judecător Ion Pelivan a refuzat sa participe la “solemnităţi” si în ziua respectiva s-a plimbat pe străzile Chisinaului cu cocarda tricolora cernita, fapt pentru care a fost destituit imediat din funcţia de judecător.
Tot ca o riposta româneasca în 1913 Pantelimon Halippa a editat gazeta “Cuvânt românesc” ce apărea de 3 ori pe săptămâna.
Dintre luptătorii cu condeiul, si cuvântul ce au contribuit la acest început se secol la unirea Basarabiei cu Tara, se cuvine sa amintim o parte din ei: ARBORE Zamfir, BALTAGA Alexandru, BIVOL Con¬stantin, BODESCU Vladimir, BOTNARIUC Ştefan, CATELLI Emanoil, CAZACU P., CIUGUREANU Daniil, CIOBANU Ştefan, CODREANU Ion, COJOCARU Teodosie, CRIHAN Anton, CRISTI Vladimir, CUJBA S., FRATIMAN Ion, GAVRILITA Emilian, GORE Pavel, GRASU Gurie, HALIPPA Pantelimon, HOLBAN Ştefan, IGNATIUC Ion, INCULET Ion, NEAGA Teodor, PELIVAN Ion, SECARA Nicolae, SINADINO Pantelimon, STIRBET Luca, STERE Constantin, STROESCU Vasile, TOMESCU Constantin, TURCUMAN Grigore, UNCU Teodor.
Balcanii, acest bine numit “butoi de pulbere” izbucneste în 1913 când după ocuparea Bosniei si Hertegovinei de Austrieci, Sârbii c care voiau ieşirea la Adriatica se aliniază cu Muntenegru si Grecia sătula de jugul turcesc ajung cu trupele în suburbiile Constantinopolului tocmai când debarca si trupele Marilor puteri care-i duc pe beligeranţi la Londra impunându-le o întelegere-pace prin schiţarea viitorului stat albanez. Dar zisa pace durează pana ce protagoniştii se întorc si declanşează războiul tot balcanic ce se termina prin intrarea României în sudul Dunării si aducerea celor implicaţi la Bucureşti unde pe 10 Aug.1914 se semneaza pacea sub ochii filozofului Titu Maiorescu.
Franz Iosiv nemulţumit de ceea ce auzea a strigat ca numai un război general va putea duce la o soluţie convenabila.
Socoteala făcută de austrieci a început după o recreaţie de un an, pe 28 Iunie 1914, dar rezultatul a fost dezastruos pentru Viena care a pornit la “eliberarea” Balcanilor fără să tina seama ca în spate avea 17 naţiuni care cereau printr-un cuvânt: LIBERTATE.
Românii din apus, fraţi de sânge cu cei din răsărit
au cunoscut aceiaşi teroare a cotropitorului, fara mila.
Curtea de la Viena plătea în aur pe hoţi, trădători si criminali dar nu dădea pâine ţăranilor supuşi exterminării si deznationalizării.
După ce Măria Tereza plătise 16.890 de piaştri pentru Bucovina în 1775, la 10 ani după aceasta, urmaşul ei Iosif II a plătit 300 galbeni pădurarului Anton Melzer din Abrud care l-a trădat în zi¬ua de Sf. Stefan (27 Dec. 1285) pe Horia care reuşise sa-i ridice pe moţi, ca sa-si ceara drepturile cu furca si toporul.
La doua luni după arestare, Horia si Cloşca au fost traşi pe roata după porunca împărăteasca care suna: “…sa li se frângă toate membrele corpului începând de jos în sus…în felul acesta sa fie trecuţi de la viata la moarte…iar trupurile împărţite în bucati sa fie împrăştiate la mar¬gini de drumuri.”
Si supliciul împărătesc s-a împlinit: primul a fost Closca. Executia a durat vreun ceas si a primit 20 lovituri de roata până ce si-a dat sufletul. Horia a fost obligat sa asiste la chinuirea fra¬telui sau de lupta.
Perfidia austriaca nu era mai prejos de cea ruseasca. După 2 ani bucovinenii, sat cu sat au fost obligaţi sa jure credinţa Mă¬riei Tereza. In jurul lui 1 Oct.1777, un emisar turc cu un detasament de ieniceri, la beilicul din Iasi (conacul oaspeţilor turci) îl decapita pe principele Grigore Ghica care protesta împotriva rapirii Bucovinei. Nu se ştie cât a plătit Viena pentru crima.
Săraca țară bogată!
Asupra acestui colt de rai s-au repezit lăcustele aduse de habsburgi si au început sa distrugă toata fiinţa româneasca. In 1774 populaţia ţinutului răpit număra 75.000 locui¬tori din care 85% erau români.
Si a început colonizarea austriaca în scopul de a transforma băştinaşii autohtoni în minoritate exercitându-se metode demografice, culturale si economice. Ataşata până în 1848 la Galitia a început prin invazia cu preoţi, învăţători, funcţionari, meseriaşi polonezi si introducerea limbii poloneze alături de cea germana ca limbi oficiale. Au continuat cu colonizarea germanilor, evreilor, armenilor si polonizarea sau germanizarea numelor româneşti. Mergând greu cu catolicizarea, austriecii au subordonat Episcopia ortodoxa din Cernăuţi. Mitropoliei sârbeşti din Carlovat (1783) aducând preoti sârbi ce au început cu sârbizarea noilor născuţi si a celor căsătoriţi. O parte din învăţătorii români concediaţi au trecut în Moldova, în timp ce bătrânii făceau scoală ambulanta din sat în sat. Copiii românilor nu aveau voie la învăţământul liceal si superior.
Suflul revoluţiei din Franţa, a trecut si la Viena ajungând până la marginea imperiului, unde garantarea libertăţilor în presa si adunări au făcut pe fruntaşii românilor sa convoace pe 20 Martie 1848 Marea adunare Naţionala care a întocmit un program de 12 puncte, reuşind sa se despartă de Galitia devenind Tara de coroana autonoma administrativ, cu crearea de scoli româneşti, la Insti¬tutul Teologic de la Cernăuţi limba de predare a devenit cea romaneasca, s-a făcut Scoală Normala la Cernăuţi, iar Guvernatorul numit de Viena conducea cu un Consiliu format din 30 deputaţi din care 16 erau români. Au început sa apară gazete româneşti cu colaborări din Moldova si Transilvania.
Perseverenta bucovinenilor a dus în 1873 la înfiinţarea Mitro¬poliei de la Cernăuţi, în 1875 a răsărit Universitatea si o serie de societate ARBOREASA condusa de Ciprian Porumbescu si Junimea de Dimitrie Onciu, care se manifestau curajos pe line româneasca.
Ecoul revoluţiei din 1848 în Transilvania
Marea masa majoritara româneasca din Transilvania, după înăbu¬şirea revoltei ţărăneşti condusa de Horia, a fost supusa represiuni de către Iosif Il ceea ce a făcut pe intelectualii în frunte cu episcopii Gherasim Adamovici si Ioan Bob sa înainteze împăratului în 1791 “Supplex Libellus Valahorum” un memoriu bazat pe argumente istorice si lingvistice dovedea vechimea naţiunii române si cerea punerea pe picior de egalitate cu celelalte naţiuni minoritare ce le sugrumaseră toate drepturile după revoluţia de la Bobâlna (1437).
Acest Memoriu era si un răspuns la refuzul ungurilor care au n nesocotit desfiinţarea iobagiei publicata în 4 limbi (latina, germana, maghiara si româna) si cereau pedepsirea exemplara a preotilor si pustiirea satelor răsculate cu decimarea locuitorilor.
Revoluţia de la 1848 care cuprinsese Europa a găsit ecou si în Transilvania unde Avram IANCU a iniţiat adunarea de la Blaj din 11 MAI 1848 cerându-se desfiinţarea iobagiei si libertate naţionala deoarece împăratul l-a mintit (cu privire la desfiinţarea iobagiei), si mai ales ca protest la votarea în Dieta de la Pojon (Bratislava) a unirii forţate a Transilvaniei cu Ungaria. Conducătorii revoluţi ei din Transilvania pe lângă Avram IANCU au fost Simion Barnutiu, Gheorghe BARIT, Eftimie MURGU, Timptei CIPARIU, Andrei SAGUNA s.a. Pe 15 Mai 1948 pe Câmpia Libertăţii de la Blaj s-au auzit din pieptu¬rile celor 40.000 de tarani: NOI VREM SA NE UNIM CU TARA.
Inarmaţi cu furci si topoare “legiunile” lui Avram Iancu conduse de oameni destoinici au cutreierat munţii înfruntându-se cu austriecii care în acelasi timp se luptau si cu ungurii revoltaţi sub conducerea lui Lajos Kossuth. Revoluţionarii unguri neîntelegându-se cu cei români, ba mai mult au votat în Martie 1949 în Dieta de la Cluj unirea Transilvaniei cu Ungaria. Au profitat habsburgii ca re au chemat trupele ţariste din Tara Româneasca si la Sighişoara au fost înfrânte “armata” revoluţionara maghiara iar la Siria a capitulat pe 13 Aug.1949. Kossut condamnat la moarte a fugit în Italia unde a murit, iar Avram Iancu după a refuzat invitaţia tarului spunând: “un mincinos si un nebun nu au ce sa-si spună”. A continuat sa doinească pe văile Apusenilor si a sfârşit zile¬le odihnindu-se sub gorunul lui Horia de la Tebea.
A început o perioada de crunta asuprire a românilor si de deznationalizare forţată prin maghiarizare cu concursul Vienei.
Pe 27 Decembrie 1860 Curtea de la Viena a declarat încorpora¬rea Banatului la Ungaria, iar pe 6 Dec.1865 Dieta de la Cluj decreteaza unirea Transilvaniei cu Ungaria desfiinţând Autonomia Tran¬silvaniei , deschizându-se drumul – dualismului austro-ungar – care se înfăptuieşte pe 8 Iulie 1867 când împăratul Franz Iosef se încoroneaza si ca rege al Ungariei.
Pe plan european în acelasi timp se implinea Unitatea Italiei prin obţinerea Veneţiei de la habsburgi si se punea capăt federa¬ţiei germane.
Fruntaşii vieţii româneşti în fata pericolului de maghiarizare aleg în 1869 pe Ilie Macelariu ca preşedinte al Partidului National român si în 1881 hotărăsc unirea cu Partidul National Român din Banat trecându-se la accentuarea vieţii culturale prin ASTRA care se înfiinţase în 1861 si a altor publicaţii ce încep sa-si facă apariţia (Albina, Tribuna, Luceafărul), trezirii naţionale si a luptei pentru câştigarea drepturilor politice.
Apeluri către străinătate
Prin încătuşarea dezvoltarii culturii naţionalităţilor promova¬ta de guvernul Coloman Tisza în 1875 au fost obligaţi sa acţioneze.
Victor BABES si George BARIT au redactat un memoriu în 1881 aparut în limba româna (2.000 exemplare), în maghiara (700); în germana (600) si în franceza (750) în scopul lămuririi Occidentului asupra situaţiei disperate a românilor din Transilvania si Banat.
Ecoul s-a făcut auzit si multiplicat prin ziarul austriac “Insbrucker Nachrichten” care a subliniat:
“Memorandul acesta descrie istoria patimilor de o mie de ani ale poporului român, într-o limba aleasa, serioasa, bărbăteas¬ca si convingătoare, combătând pe adversari tocmai cu armele lor…”
Guvernul în 1883 a votat o lege foarte drastica pe linia deznationalizarii mărind numărul orelor de predare în limba maghiara si numirea de comisii de examinare.
George Barit în Adunarea de la Sibiu (23 Martie 1883) în Moţiu¬nea votata spune printre altele:
“…Protestam contra proiectului prin care este atacata instructiunea în principiile ei vitale, biserica în autonomia ei, naţiunea în drepturile ei…”
La iniţiativa transilvănenilor “Liga culturala” de la Bucureşti a redactat în 1891 un Memoriu în limba franceza adresat opiniei publice din apusul Europei, arătând suferinţele băştinaşilor majoritari din Transilvania:
“Indreptati-va privirile spre Orient, dati-va silinţa de a va încredinţa voi înşivă prin ai noştri români de încredere despre cele ce se petrec în regatul Ungariei … Atunci când va vedea ca Europa ştie cele ce se petrec, reactiunea din Ungaria se va pleca si ea, se va supune si va face act de liberalism…iar daca nu va asculta glasul timpului … noua romanilor ni se impune o grea lupta, pe care am fi dorit-o s-o înlăturam, dar pe care o primim în interesul luminii si al libertăţii…” (Memoriul studenţilor, studiu de 52 pagini).
Studenţii unguri prin intermediul unui trădător dintre români, un anume G. Moldovan, au răspuns studenţilor de la Bucureşti (Iul.1891)
Dar în 1892, studenţii români din Cluj, Budapesta, Viena si Graz au răspuns prin studentul medicinist Aurel C. Popovici, în cunoscu¬ta “REPLICA” tradusa în germana, franceza, italiana, ungara si engle¬za, o punere la punct cu răsunet în Europa occidentala ce apărea în perioada când ungurii serbau un mileniu de la venirea în pusta,
Pe 4 Iulie 1893, bisăptamânalul de la Parma “Corrispondenze Internazionale” a comentat –Replica – studentilor români:
“…Parcurgând paginile acestei carti se încearcă un senti¬ment de vie durere pentru aspra soarta a acestor fraţi ai noştri de la Dunărea de Jos, constrânşi la o lupta atât de sălbatica pentru apărarea propriei naţionalităţi…” Urmarea a fost condamnarea pentru ofensa a lui Aurel C. Popovici la 4 ani de Tribunalul din Cluj, fiind nevoit sa se refugieze în România. De fapt în perioada 1886-1896 au fost condamnaţi 363 de români pentru opiniile lor politice si apărarea drepturilor lor.
Paralel cu acţiunea curajoasa a studentimii române, Partidul National Român se întâlneşte la Sibiu pe 21/22 Ianuarie 1892, aleg preşedinte pe Ion RATIU si hotărăsc redactarea unui “Memorandum” ce a fost semnat de Ioan RATIU (presedinte), George POP, de Basesti si Eugen BROTE (vicepreşedinţi), Vasile LUCACIU (secretar general ), Septimiu Albini (secretar), Iuliu COROIANU (referent); subliniindu-se: “Noi românii, o populaţie de 3.000.000 de suflete, contribuim cu sângele nostru si cu averea noastră pentru susţinerea sta¬tului, nu avem încă pentru înaintarea noastră culturala nici un aşezământ susţinut de stat…”
0 delegaţie de 300 români a mers la Viena pentru a înmâna împăratului acest document, pe 28 Mai 1892 dar după 5 zile de aşteptare nu au fost primiţi, fiind nevoiţi sa lase – Memorandumul – si sa se întoarcă în Transilvania, unde au fost schingiuiţi de autoritatile ungureşti, Ioan Ratiu scăpând de la moarte si stabilindu-se la Sibiu unde era “cetatea” Partidului National Român.
La Viena, cu ocazia depunerii Memorandumului, Vasile Lucaci a de¬clarat la o întrunire publica:
“De vom pieri noi care am venit la Viena ca reprezentanţi în număr de 300 de oameni, naţiunea noastră nu va pieri pentru ca acasă mai sunt: .2999.999 de mii de români…”
Memorandumul nedesfăcut, sigilat a fost găsit în 1919 la Budapesta de trupele române care au eliberat Ungaria de pericolul comunist ce ameninţa Europa, iar 25 dintre delegaţii ce depusesera documentul au fost arestaţi si trimişi în judecata pe 7 Mai 1894, zi rămasa memorabila când 20.000 de ţărani îmbrăcaţi în cămăşi albe, veniţii din sate cu preoţii în frunte au invadat străzile Clujului.
“Tribuna” de la Sibiu, condusa de Iuliu Maniu, a pregătit opinia publica si zi de zi a aparat în timpul procesului cererile “inculpatilor” menţionând cu o zi înainte de proces:
“Ziua de azi va fi pururea înscrisa cu litere de aur în paginile istoriei poporului român ca o zi epocala, ca o zi de tri¬umf a conştiinţei naţionale, ca o zi de izbânda a civilizaţi¬ei europene. Ziua de 7 Mai 1894 va fi de o însemnătate nepie¬ritoare nu numai pentru politica naţionala si culturala a poporului român, ci ea îsi va săvârşi efectul binefăcător de¬parte peste hotarele etnice ale neamului …” (Tribuna nr.83 din 1894-Sibiu)
Procesul a început prin îndepărtarea cu baionetele a avocaţilor români din Tribunalul de la Cluj si violentarea “inculpaţilor” Ion Ratiu asumându-si misiunea de apărător al poporului român, sustinut prin articolul Pledoarie al viitorului preşedinte Georges Clemenceau, atunci jurnalist, publicat pe 12 Mai 1894 în ziarul “La Justcs” din Paris, argumentând printre altele:
“…In acest moment se judeca la Cluj, capitala Transilvaniei, un proces de înalta trădare care interesează în cel mai înalt grad supuşii împăratului Franz Iosef si pe toţi cei ce doresc o mai buna repartiţie a dreptăţii fata de popoare. Gânditi-va la grija unui împărat ai cărui supuşi vorbesc 17 limbi. Sunt cu totul altceva românii din Ungaria si Tran¬silvania, care în număr de 3 milioane si jumătate lupta pentru a obţine autonomia la care ei au dreptul, pe drept cuvânt … Acest proces este cu adevărat o ruşine pentru libera naţiune maghiara. Poate fi condamnat doctorul Ioan Ratiu si prietenii săi. OPINIA EUROPEANA I-A ACHITAT DINAINTE… In interesul chiar al Ungariei trebuie acordata libertatea români¬lor din Transilvania.”
Situaţia fărădelegilor de neimaginat ce domneau în imperiul Austro-ungar a prins glas prin represiunea românilor din Transilvania si ziaristul Maximilian Harden cu un deosebit curaj a înfierat aceasta stare de lucruri în ziarul “Die Zukunft” din 2 Oct.1897: “De multa vreme Ungaria este grija de căpetenie a monarhiei habsburgice, ale cărei neamuri au avut o pilda rea în egois-mul neînfrânt si nesăţios al maghiarilor. Ei care sunt doar minoritari în tarile coroanei ungare, au exploatat si călcat în picioare toate celelalte naţiuni din cuprinsul imperiului Sf. Ştefan si îsi arata puterea prin cea mai neruşinata corupţie. Fraza gazetăreasca, cum ca Ungaria este o tara libera este cea mai neruşinata înşelăciune care a putut fi vreoda¬tă servita cititorilor naivi. In aceasta tara libera, majoritatea popoarelor este lipsita de drepturi, fiind redusa la starea de robie. Aici domneşte silnicia brutala cu o perfida viclenie si orice gest care nu convine elicei stapânitoare este reprimat cu implacabila cruzime. De aceea Europeanul liber nu aude nici un protest împotriva mizerabilei legi electorale, împotriva voturilor cumpărate, împotriva asupririi ne ruşinate….”
Începutul secolului XX coincide cu intrarea în activitate hotă¬râta, plina de energie, a fruntaşilor români transilvăneni pentru înlăturarea jugului austro-ungar. Printre promotorii acestei lupte în Parlamentul de la Budapesta si ea nu încetează până la dezmembrarea imperiului. Datorita energiei depuse, în presa de la Budapesta se scrie: ” Maniu este vrednic sa fie lovit în cap ca o fiara.”
Tot la acest început de secol conflictul dintre Tripla Alianţa condusa de Germania urmarea expansiunea coloniala pe când partenera ei Austro-ungaria nu îsi lua ochii de la Peninsula Balcanica, în timp ce Tripla înţelegere, mărita cu Italia rupta din braţele Vienei, se va strădui sa lase trupul “omului bolnav de la Constantinopole în mâinile harparete ale centralilor.
In acest conflict represiunea s-a extins asupra Transilvaniei, iar ministrul de externe austriac Czernin declara “…pierderea Ar¬dealului înseamnă din punct de vedere geografic si strategic amputarea monarhiei ce echivalează cu pierderea rolului nostru de ma¬re putere în Orient”.
Când pe 26 Iunie 1914 a fost asasinat Franz Josef (prinţul moş¬tenitor austriac), teroarea s-a dezlantuit asupra românilor transilvăneni prin publicarea celor 33 de Ordonanţe în scopul asupririi si maghiarizării lor.
După respingerile propunerilor perfide ale ungurilor, trei fruntasi ai conducerii Partidului National Român (Maniu, Goldis si Popovici) invitaţi la tratative la Viena. Dupa ce si-au făcut cunoscute dorinţele, li s-a pus problema: “Daca ar fi satisfăcute doleanţele conducătorii Part. Nat. Român ar fi dispuşi sa intervină în vechiul regat pentru încetarea propagandei ostil, Iuliu MANIU a răspuns ca “răspunderea morala a actiunii familiei române o are fratele cel mare, care este Regatul liber”.
Imediat a fost anunţat Bratianu despre discuţiile purtate si acesta împreuna cu regele Ferdinand vor seconda politica de desprindere a Transilvaniei.
începutul s-a făcut când pe 14 Aug.1916 regele Ferdinand a de¬clarat: “Cred ca de aici înainte victoria Puterilor Centrale este exclusa… Austro-ungaria nu ne-a oferit niciodată ni¬mic. Victorioşi avem în Transilvania o putere de rezis¬tenta mai mare. Iau răspunderea pentru ca am încredere în viitorul tarii…”.
Și a fost începutul Marii Uniri
Românii au luptat pe cel mai lung front din Europa de 1200 km, in timp ce rusii aveau 1100 km de la Baltica la Dorna Bucovinei, si cu o armata de 3 ori mai mare având trupe si pe teritoriu românesc pentru sprijin conform angajamentului din Tripla înţelegere,
Trupele româneşti au intrat în Transilvania provocând panica în Puterile Centrale care s-au văzut nevoite sa retragă 18 divizii de la Verdun uşurând victoria Franţei pe Marna.
Dar trădarea ruseasca a încurcat planurile Antantei.
Rusii având cartierul la Feteşti au refuzat pe 7 Nov.1916 sa lupte. In fata acestei trădări trupele româneşti încep retragerea din Transilvani si trupele venite de pe frontul francez înaintează cu ofensiva ameninţând Bucurestiul. “Aliaţii” noştri care ne tră¬daseră au refuzat si pe 2 Decembrie 1916 sa lupte pe frontul din¬tre Neajlov si Dunăre.
Odată cu căderea Capitalei, se pierdeau si resursele de petrol din valea Prahovei, cu regiunea cerealiera de baza pentru continuarea războiului, si nu numai atât.
Odată cu retragerea spre Moldova, s-a încheiat un acord cu guvernul rus pentru evacuarea tezaurului si pe 21 Dec.1916 a ajuns la Moscova primul transport compus din:
-1.378 de lăzi sau 314.580.456 franci aur si doua lăzi în¬chise cu bijuteriile reginei Maria (evaluate 7 000.000 fr. aur). Te¬zaurul a fost depus în Sala de Arme (Orog Piaţa) din Kremlin si s-a semnat un protocol de reprezentanţii celor doua tari.
– Al doilea transport a ajuns la Moscova pe 5 Aug.1917 si se compunea din 188 lăzi conţinând 574523,57 lei în aur. Arhivele Băncii Naţionale, titluri bancare, depuneri si valori proprietate a B.N.R. în valoare de 1.594.336.721,09 lei aur, precum si 162 lăzi conţinând depozit al Casei de Depuneri si Consemnatiuni (apartinând particularilor), valori, bijuterii, testamente, tablouri de mari maeştri, arhivele Creditului Funciar Rural, documente vechi, tablouri ale Pinacotecii române si arhive ale Academiei Române de o valoare de 7.500.000.000 miliarde lei aur. Aceste 350 lăzi au fost depozitate la Sudnaya Kassa. S-au sigilat camerele si guvernul provizoriu a garantat inviolabilitatea, conservarea si retroceda¬rea celor doua depozite.
Am menţionat acest Tezaur deoarece face parte dintr-un litigiu care de 88 de ani n-a fost rezolvat (adică nu s-a restituit) si de¬sigur nu este greşit daca spunem este un furt din patrimoniul ro¬mânesc asa cum Basarabia si Bucovina de Nord este tot un furt din teritoriul României recunoscut prin Tratatul de la Verssailles.
1917
Trădarea Rusiei a produs mari greutăţi Aliaţilor si în special României din cauza anarhiei ce cuprinsese pe soldaţi ajungând sa¬ îşi ucidă ofiţerii, sa jefuiască tot ce le sta în cale, neascultând de nimeni. Si acest haos s-a întins ca fulgerul peste Rusia: pe 11 Martie s-a dizolvat Duma, pe 15 s-a constituit guvernul Keresnschi care pe 16 Martie au arestat pe Tar cu toata familia.
Pe 18 Martie autorităţile din Basarabia sunt anunţate ca nu mai sunt sub autoritatea ţarista si pot sa se conducă singure.
Pe 24 Martie se înfiinţează Partidul National Moldovenesc.
Debandada intrase si în trupele italiene care pierdeau lupta după lupta si circa 250.000 ostaşi italieni cazusera prizonieri.
Lenin care sosise din Elveţia într-un vagon blindat a fost ne¬voit sa se refugieze în Finlanda la începutul Iui Aprilie.
In aceasta atmosfera grea a Aliaţilor s-a anunţat pe 2 Aprilie 1917 intrarea Americii în război susţinând eliberarea popoarelor.
A fost evenimentul capital care a schimbat situaţia politica.
O banda de anarhizati ruşi trimisa de la Odesa spre frontul din Galitia, trecând de-a lungul Nistrului a făcut dezastru, distrugând, batjocorind si măcelărind populaţia si numai după intervenţia unei unităţi de cazaci au fost decimaţi la Soldanesti-Orhei lăsând campul plin de muscali beţi.
In Iunie 1917 familia tarului a fost masacrata.
In timp ce Ucraina anunţa pe 18 Iulie 1917 Crearea Ucrainei, din Caucaz până la Carpati, trupele române erau angajate în eroice lupte de la cotul Carpatilor ordonate de mareşalul Averescu fara sprijinul roşesc care anunţaseră: nici un om, nici un tun.
In toiul acestor lupte, pe 20 Iulie 1917 Congresul soldaţilor basarabeni din armata rusa, întruniţi la Odesa au hotarât convocarea Sfatului Tarii pentru contracararea acţiunii ucrainenilor. Toate acestea erau rezultatul efervescenţei româneşti basarabene care se manifestase prin:
– Congresul preoţilor din Aprilie 1917 în care s-a strigat Traiasca Moldova, trăiască maica noastră;
– Congresul învăţătorilor, tot din Aprilie 1917 unde Pan Halippa a spus ca suntem moldoveni, facem parte din marele popor român, aşezat în România, Transilvania, Bucovina, criticând rusificarea;
– Congresul studenţilor cu acelaşi obiectiv si cu dorinţa de a strânge legaturile cu fraţii lor de la Iaşi si Bucureşti;
– Congresul ţăranilor care au cerut autonomia naţionala si teritoriala a Basarabiei:
O prima realizare a fost apariţia ABECEDARULUI cu litere latine.
Ofensiva româneasca a făcut pe Mackensen sa retragă pe 24 Iulie 1917, 8 divizii din Galitia si prin Transilvania, Predeal, Ploieşti, Buzău sa le aducă în cotul Carpatilor. Au loc lupte grele. Timp de 14 zile românii au respins 61 atacuri germane iar la Marasesti pe 6 Aug.1917 românii au respins de 7 ori pe nemţi. Deviza lui Eremia Grigorescu “Pe aici nu se trece” a devenit o realitate.
Dar si trădarea ruseasca a continuat sa facă mari greutăţi. Pe 29 Iulie 1917 rusii s-au retras si din Bucovina în timp ce în Moldova unde staţionau făceau dezastru, pe când în Rusia haosul se întindea si pe 7 Oct. când s-a întors Lenin din Finlanda a fugit Keresnski în străinătate.
Pe 7 Nov.1917 s-a instaurat statul bolşevic ce a introdus cel mai barbar regim ce a cunoscut omenirea.
Lenin pe 15 Nov.1917 anunţa dreptul ca naţiunile sa dispună de soarta lor, chiar sa se separe.
Aceasta luna aduce un câştig în favoarea Basarabenilor, care se întâlnesc pe 21 Nov. la Chisinau în Sfatul Tarii sub preşedinţia lui Ion Inculet, proclamându-se pe 2 Dec.1917 Basarabia ca “Republi¬ca Democrata Federativa Moldoveneasca si aleg guvernul pe 6.Dec.
In timp ce pe 22 Nov.1917 Georges Clemenceau cerea ca războiul sa se continue fără întrerupere pana la victoria finala, Trosky anunţa pe 27 Nov.1917 ca începe discuţii pentru încheierea armistiţiului cu Germania iar generalul Scerbacev anunţa pe 3 Dec.1917 pe regele Ferdinand ca a hotărât sa înceapă discuţii cu nemţii.
După ce Lenin semnase armistiţiu la Brest Litovsk, România a făcut armistiţiu pe 5 Dec. si-l semnează pe 9 Dec. Fiind nevoiţi să continuie lupta pentru pacificarea spatelui frontului unde anar¬hiştii făceau dezastru, iar depozitele de aprovizionare ale arma¬tei române erau ameninţate. Trupele de intervenţie româneşti au fost obligate sa lupte cu dezertorii, cazând un ofiţer român.
Pericolul anarhist a fost foarte grav. Isi făcuseră un centru de acţiune la Socola de unde intenţionau sa asalteze Iasul, sa alunge, pe regele Ferdinand si guvernul. Românii au intervenit si pe 23 Dec.1917, la ora 4 dimineaţa toţi din cuibul terorii de la Socola au fost arestaţi si suiţi în tren, printre ei si Racovscki anarhistul din România si au fost expediaţi dincolo de Nistru, spre Odesa.
In fata invaziei ruseşti după încheierea Armistiţiului, Aliaţii au hotărât sa instaureze ordinea si Franţei i-a revenit Basarabia si Crimeea prin generalul Henri si din partea româna coloneii Lucasievici si Ghenadescu.
Bolşevicii au omorât printre alţii si pe deputatul Fala (Balti) au arestat pe mulţi alţi deputaţi si au arestat Membrii Comisiei Interaliate de Aprovizionare a frontului românesc jefuindu-i de 2 milioane ruble si luându-i ostatici la Odesa, unde cu aprobarea lui Lenin se instalase un Comitet revoluţionar militar cu misiunea de a răsturna regimul din România (19 Ian.1918). Printre anarhiştii de acolo se găseau Cristian Racovschi si M. G. Bujor.”
Cicerone Ionițoiu
PROVINCII ÎNSÂNGERATE DE TĂVĂLUGUL RUSESC (2)
1918 – anul impliniriilor naţionale
,,Pe 6 Ian.1918 Sfatul Tarii a trimis pe Ion Inculet la Brest Litovsk sa contracareze acţiunea Ucrainenilor la semnarea păcii de către Rusia.
La numai 2 zile, pe 8 Ianuarie 1918 presedintele Wilson a rostit Mesajul celor 14 puncte istorice ce anunţau eliberarea popoa¬relor din robie pe baza cărora urma sa se instaureze pacea.
Incheierea păcii de la Brest Litovsk a dat posibilitate nemtilor sa retragă din trupe si sa le trimită pe frontul din Apus.
Si tot urmare acestei “păcii” ucrainenii anunţa independenta s socotind teritoriul lor din Caucaz pana la Carpati.
Sfatul Tarii pe 24 Ianuarie 1918 a proclamat independenta Republicii Moldoveneşti după ce în jurul Chisnaului se produseseră incidente sângeroase, cadavrele unui general si colonel rus fiind ciopârtite de bolşevici care în smulseseră din tren, iar doua zi a fost eliberat Chisinaul.
In acelasi timp, pe 23 Ian.1918 la Petrograd Trosky declara ca va da sprijin revoluţionarilor de la Odesa conduşi de Cristian Racovschi si M. G. Bujor ca sa răstoarne regimul din România.
Frământările din Moldova în legătura cu presiunile germane au dus la demisia lui I. C. Bratianu si numirea generalului Alex. Averescu ca prim ministru. Tot în aceiasi zi bolşevicii au intrat în Kiev (2 Feb. 1918) si au arestat misiunea militară româna condusa de generalul Coanda, pe 9 Feb.).
România era prinsa între doua ultimate: cel al Bolşevicilor de la Odesa cu Racovschi care cereau evacuarea Basarabiei (16 Feb.) si cel al germanilor care ceruse pe 6 Feb. sa înceapă în 4 zile discuţiile pentru pace, iar trupele de cavalerie ale lui Makensen au ocupat au ocupat jud. Hotin pe 12 Feb.
Ca riposta a declarării independentei Basarabiei de către Sfatul Tarii, bolşevicii de la Petrograd au arestat pe ministrul Constantin Diamandy si la intervenţia Corpului diplomatic din Petrograd a fost eliberat si expulzat.
Tezaurul românesc pe 14 Feb. a trecut în mâna Consulului gene¬ral francez, dar Sovietul a socotit confiscat tezaurul si a forţat predarea cheilor. Consulul francez n-a facut-o decât după semnarea unui protocol redactat si semnat în fata consulului american si englez din Petrograd.
România a fost nevoita pe 5 Martie 1918 sa semneze Preliminariile păcii de la Buftea care au fost foarte grele cu toate ca ac¬ceptaseră punctul de vedere al României asupra Basarabiei.
Cu o săptămâna înainte, pe 28 Feb. 1918 Lenin a semnat pacea de la Brest Litovsk prin care cedau Polonia, Letonia, Estonia, Lituania si Finlanda si retragerea din Ucraina pe care imediat au ocupat-o germanii.
Consiliile judeţene ale jud. Bălti, Soroca au cerut Chisinaului sa se facă de urgenta Unirea cu Tara. Ion Inculet, Pantelimon Halippa si Daniil Ciugureanu au mers la Iaşi pentru a discuta pro-blema cu guvernul si reprezentanţii Antantei. Delegaţia a fost primita foarte călduros de reprezentantul Franţei care le-a spus: “Faceti Unirea cât mai repede posibil… este perfect în vederile presedintelui Franţei Georges Clemenceau…”
Pe 27 Martie 1918 Sfatul Tarii de la Chisinau s-a întrunit, discutiile au fost scurte si Const. Stere a fost tranşant:
“Sa tineti seama ca problema nu priveşte numai destinele noas¬tre, dar în egala măsura si pe acelea ale copiilor noştri si nepoţilor… Cel mai mare păcat a-ti face astăzi daca a-ti per¬mite ca lucrarea sa ramâna fara rezultat, pentru ca multe generaţii vor mai trece până se va mai ivi un astfel de moment asa de favorabil…”
BASARABIA A FOST PRIMA CARE A DESCHIS DRUMUL UNIRII PE 27 MARTIE 1918, cu 87 voturi pentru, 3 contra si 36 abţineri.
Treptele spre unire
Zorii eliberării popoarelor se iveau.
La Londra pe 19 Martie 1918 Conferinţa Aliaţilor constata: “România este victima torentului de dominare, iar toate pacile de acest fel (referitor la Buftea), noi nu le putem recunoaşte pentru ca ne propunem ca prin eroism si stăruinţa sa lichidam cu, politica de spoliatiuni pentru a face loc unui regim de pace du¬rabil prin organizarea dreptului.”
Prin eroism a început campania generalului Ferdinand Foch în 1 Iulie 1918 în Champagne care a făcut ca retragerea germanilor sa se transforme într-un dezastru pe zi ce trecea.
Peste un sfert de milion de români transilvăneni părăsiseră fronturile si peregrinau întâlnindu-se cu fraţii celorlalte naţiuni oprimate, purtaţi de la vetrele lor sa apere un fals conglomerat în plina dezagregare.
Revoltele izbucnesc ba în Berlin, apoi la Budapesta si completate cu cele din porturile Adriaticei arata tabloul îţi lăsau impresia ca haosul se instalase si în centrul Europei.
Pe 4 Oct.1918 împăratul Wilhelm cere armistiţiu urmat de împă¬ratul Carol al Austriei pe 7 Oct., dar Preşedintele Wilson le răs¬punde pe 8 Oct.ca nu este posibil atâta timp cât trupele lor se afla pe teritoriile guvernelor asociate.
Prăbuşirea
Pe 17 Oct. 1917 în Parlamentul de la Viena, deputatul bucovinenilor, George Grigorovici, a anunţat ca “Unirea românilor e un ideal si o ţinta pe care românii o vor urmării totdeauna si în veci…
In noaptea de 17/18 Oct 1918 a început revolta în mijlocul ar¬matei de la Budapesta care va duce la schimbarea guvernului după împuşcarea Iu Tisza.
Pe 18 Oct. 1918 în Parlamentul de la Budapesta Alexandru Vaida a citit DECLARAŢIA în numele poporului român anunţând drepturi egale, ranguri egale si liberi. In aceiaşi zi Preşedintele Wilson anunţa dezmembrarea Austro-Ungariei care cuprindea 17 naţionali¬tăţi.
Avalanşa prăbuşirii continua pe 19 Octombrie când în Parlamen¬tul de la Budapesta, cehii, croaţii, slovenii si sârbii anunţa ca se declara independenţi, nemairecunoscând ca autorităţile austro-ungare sa vorbească în numele lor.
Prohodirea imperiului începută de Vaida Voievod la Budapesta a fost continuata pe 22 Octombrie de deputatul bucovinean Isopescu Grecul care în Parlament a spus printre altele: “…soarta conaţi¬onalilor de pe teritoriu austro-ungar va fi egala pentru toţi…”
In aceiaşi zi de 22 Oct. Lenin anunţa la Moscova ca monarhia habsburgica se destramă în state naţionale si “pretutindeni bate la uşa revoluţia muncitoreasca”. Deja trimisese pe Bela Khun ca¬re era amestecat în revolta de la Budapesta si urma sa-l trimită si pe Cristian Racovschi, bulgar de origine, socotit de Trosky reprezentantul social democraţilor români, ca diplomat la Budapesta după ce nu reuşise sa destabilizeze România.
Un alt anarhist, amiralul Miclos Horty pe 23 Oct. 1918 a răscu¬lat marinarii din porturile Adriaticei (Fiume, Pola, Triest) împotriva imperiului austro-ungar.
Pe 24 Oct. la poalele Alpilor Dolomiti, pe râul Piave în lupta ce a avut loc au căzut zeci de mii de oameni, iar italienii au fă¬cut 400.000 prizonieri pe care i-au dus în lagarele italiene.
Nici nu se mai putea vorbi de front.
Românii deja erau pe drumul Vienei unde Locotenentul Iuliu Maniu împreuna cu Isopescu Grecul făceau ordine si încercau sa se impuna ca o forţa organizata si hotarîta.
In Tara Româneasca Bulgarii trebuiau sa părăsească Bucurestiul până la 25 Octombrie iar Turcia începuse sa depună armele.
Viena încetase în acest sfârşit de Octombrie sa mai fie cen¬trul imperialismului sălbatic austro-ungar, el devenise centrul celor 50.000 de români întorşi de pe fronturi, care după ce depuneau jurământul către Consiliul National Român, primeau instrucţiuni si se întorceau în Transilvania.
Aici la Viena răsuna oraşul de pasul cadenţat si vocea moţului care în ritmul lui “Desteapta-te române” înlocuise valsul Dunării albastre. Ei, moţii, la cererea generalului Straeger Steiger asigurau liniştea vienezilor intraţi în panica din cauza trupelor debusolate ce nu ştiau încotro sa meargă si ce sa mănânce.
Generalul Boeriu care devenise secretarul Consiliului National Roman, prin colonelul Herbey asigura legătura cu Aradu unde era se¬diu instalat, iar Maniu trimetea ca delegaţi la Paris pe Ionel Mocionii si V. V. Tilea pentru legaturi cu Aliaţii, însărcina pe ministru plenipotenţiar Ioan Erdeli la Budapesta ca sa obtina recunoasterea organizaţiei naţionale si militare a românilor din Transilvania de către ministrul de război Bartha si sa nu fie siliţi soldaţii sa depună jurământ pe steagul maghiar, a instituit o Comisie de lichidare care sa reprezinte interesele românilor din fostul imperiu până la numirea unui ministru plenipotenţiar în Viena.
In capitala Austriei s-a scos ziarul românesc “Timpuri noi” cu misiunea si rolul de informare si educaţie naţionala a soldaţi lor ce se întorceau de pe front.
Iuliu Maniu continuând sa-si exercite si misiunea militară ce o primise de la CNR s-a extins atribuţiile si spre Budapesta, Praga si Transilvania în vederea pregătirii preluării conducerii admi¬nistrative si militare pe care o avea în vedere pentru Unire.
Când guvernul imperial de la Viena a încercat sa ridice rezervele alimentare de la Praga, muncitorii au declanşat greva generala si după manifestaţii de strada Comitetul National Ceh a proclamat pe 30 Oct. Statul National Ceh si s-a unit cu Slovacia si de¬oarece soldaţii erau răspândiţi pe front au cerut sprijin lui Iuliu Maniu la Viena care a creat la Praga “Legiunea militară romana” sub comanda lui Alexandru Simion, ajutorul de comandant al Regimentului 2 Braşov punându-i la dispoziţie si oameni din Reg. 37 Oradea si 51 Cluj. Românii au arestat pe comandantul austriac si au deschis depozitele de armament si muniţie populaţiei pentru a se organiza rezistenta până la întoarcerea ostaşilor. Au stat la Praga ostaşii români până la 26 Noiembrie 1918
In acest context de anarhie împăratul Wilhelm fuge pe 28 Oct. 1918 în Olanda unde va abdica.
Pe 1 noiembrie 1918, ţinuturile poloneze răpite de ruşi si aus¬trieci se unesc si se declara independente sub conducerea gene¬ralului Josef Pilsudschi în Statul polonez.
Bucovinenii deja începuseră sa-si rezolve problema mai ales ca împăratul Ungariei Carol anunţase printr-un manifest federalizarea imperiului, fapt ce nu mai era posibil.
Ziarul “Glasul Bucovinei” apărut pe 22 Oct.1918 si care adunase intelectualii bucovineni, chiar din primul număr a anunţat convocarea unei Adunari Constituante la Cernăuţi pentru 27 Oct.1917.
La aceasta data a declarat suveranitatea naţionala si hotaraste unirea cu celelalte ţari româneşti. Aceasta adunare constituanta se împotriveste orice divizarea a Bucovinei militând pentru întelegerea cu toate popoarele conlocuitoare si a ales un Consiliu National format din 50 membri având ca preşedinte pe Dionisie Bejan si un guvern din 14 secretari de stat sub conducerea lui Iancu Flondor.
Iancu Flondor a somat pe guvernatorul austriac al Bucovinei, pe Etzdorf sa predea administraţia guvernului român ales. Acesta a căutat sa câştige timp tergiversând. Intre timp, în jurul lui 1 No¬iembrie au intrat în Cernăuţi circa 700 de ucraineni dezertori din armata austriaca în plina descompunere si sub conducerea unui locotenent Vorobetz au început jafurile, crimele si teroarea asupra locuitorilor oraşului Cernăuţi îngrozindu-i prin atrocităţile comise, pretindeau ei, în numele Marii Ucraini din Caucaz la Carpati.
S-a întâmplat ca pe 3/4 Noiembrie 1918, o companie româneasca din reg. austriac 309 sa dezerteze din Transnistria unde făcea paza după pacea de la Brest Litovsk si sa vina spre Tara pentru a se preda trupelor române. Compania era condusa de sublocotenentul maramuresan Ilie LAZAR Cu multe peripeţii aceasta companie a in¬trat în Piaţa din Cernăuţi fara sa ştie ca oraşul este ocupat de trupe ucrainene în debandada.
Proaspătul guvern bucovinean în fata lipsei unei forte armate de apărare a apelat la Guvernul român de la IAŞI CARE A APROBAT, ca divizia 8-a de sub conducerea generalului Iacob ZADIG sa plece spre Cernăuţi pentru stabilirea ordinii.
La compania româneasca staţionata în Piaţa Cernuţilor s-a pre¬zentat prof. Sextil Puscariu care a arătat pericolul ce era asupra românilor, si faptul ca Iancu Flondor cu guvernul erau ameninţaţi si el era ascuns în Palatul Mitropoliei. In fata acestei situaţii Ilie Lazar s-a pus la dispoziţia bucovinenilor si Sextil Puscariu a adus câţiva tineri bucovineni care i-au dus pe transilvăneni la adăpost până a doua zi.
Avioanele româneşti au zburat asupra oraşului aruncând manifeste prin care anunţau sosirea lor.
Intraţi în panica, ucrainenii toata noaptea au jefuit si carat tot ce le cădea la îndemâna spre Sniatin. După aceasta “noapte de groaza” s-a aşternut bucuria asupra locuitorilor.
Iancu Flondor a doua zi însoţit de Ilie Lazar si 5-6 ofiţeri români proveniţi din armata austriaca au mers pe la autorităţi sa preia conducerea administrativa a oraşului si regiunii.
Pe 6 Noiembrie 1918 guvernatorul a predat imperiul (puterea) românilor, generalul Fischer care conducea jandarmeria si în timpul războiului a împuşcat foarte mulţi români s-a predat si promitea baronului Flondor supunere desăvârşita numai sa nu fie împuşcat. In locul generalului austriac a fost instalat locotenentul român Dan ca sef al jandarmeriei. Mergând pe drumul preluării puterii, la primărie Iancu Flondor a instalat pe preotul profesor Sandru iar pe edificiu a fost înfipt primul steag românesc după 174 de ani, de către Ilie Lazar si tânărul bucovinean Nicoara.
Acesta echipa care preluase puterea, în frunte tot cu Iancu Flondor au în întâmpinarea armatei române pe care au întâlnit-o la 50-60 km. spre sud, într-o mica gara.
PE 10 Noiembrie, capul coloanei româneşti cu regimentul 29 Dorohoi, de sub comanda colonelului Gheorghiu s-a oprit în suburbia Cernautiului, comuna Ceahor, iar a doua zi, 11 Nov.1918 generalul Zadig Iacob însoţit de colonelul Rovinaru au ajuns la Casa Naţionala unde erau autorităţile, fiind făcuta o primire extraordinara. Apoi armat a continuat curăţirea terenului până la Ceremus si Nistru.
Ioan Nistor, preşedintele refugiaţilor bucovineni de la Iasi, s-a întors impreuna cu aceştia pe 23 Noiembrie, cu un mesaj din partea regelui Ferdinand si guvernul Iancu Flondor a cooptat 12 fruntasi din rândurile refugiaţilor, iar Ion NISTOR a fost însărcinat cu redactarea Actului Unirii.
Joi 28 Noiembrie 1918 s-a ţinut congresul în sala de marmura a Mitropoliei din Cernăuţi unde 74 de membrii au votat în unanimitate Unirea Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremos, Colacin si Nistru.
La festivitate au participat si reprezentanţi ai polonezilor, germanilor, transilvănenilor din partea Basarabiei au sosit: Pantelimon Halippa, Ion Pelivan si Vladimir Cazacliu.
Transilvania și Banatul se unesc cu Ţara
După ce organizase etapele pe drumul Unirii, Iuliu Maniu a plecat spre Arad si în drum s-a oprit la Budapesta a purtat discuţii cu saşii în legătura cu ceea ce se va crea în Transilvania, dar Ungaria nu vrea sa se despartă decât de Slovacia si Croaţia.
Guvernul ungar a trimis pentru tratative la Arad pe ministrul Oskar Jaszi care a sosit pe 13 Nov. 1918, tocmai când în com. Belis de la izvorul Someşului Cald, la 35 km. sud de Huedin, avusese loc masacrul îngrozitor cu arderea pe rug a 45 tarani români de către jandarmii unguri bolsevizati trimişi de la Budapesta.
Discuţia a fost amânata până la venirea lui Iuliu Maniu care era pe drum si când pe 15 Noiembrie ungurii nu doreau dezlipirea Transilvaniei de Ungaria si au întrebat prin Oskar Jaszi: în definitiv ce vor românii, Iuliu Maniu prin doua cuvinte a rezolvat: DESFACERE TOTALA.
Si asa s-a întâmplat. Pe 20 Nov. Consiliul National Român a facut declaraţia “Către popoarele lumii” si anunţa Adunarea de la Alba Iulia pe 1 Dec.1918 unde s-a votat de cei 1228 delegaţi: UNIREA CU TARA.
Au participat si delegaţi de la Bucuresti, de la Chisinau si Cernauti, împlinindu-se întregirea neamului românesc, prin Unirea tu¬turor românilor din Transilvania, Banat si tara ungureasca.
Acţiunea de guvernare a Consiliului Dirigent începea paralel cu trecerea armatelor româneşti în Transilvania pentru a opri ac¬ţiunile devastatoare ale bandelor lui Bela Khun care ucideau pe bieţii tarani români.
Cu toate ca prin Armistiţiu încheiat la Belgrad trupele române nu puteau înainta decât până la Mureş, restul teritoriului fiind ocupat de trupele franceze, în fata atrocităţilor bolşevice, Iuliu Maniu, ignorînd dispoziţiile Consiliului suprem aliat, a încuviintat ca trupele române conduse de generalul de cavalerie Rusescu de sub comanda generalului Traian Mosoiu sa izgoneasca bandele comuniste. Si românii nu s-au oprit decât la Budapesta extirpând flagelul comunist din centrul Europei pe 3 Aug. 1919.
In acest timp Conferinţa de Pace ne-a impus hotare prin care aproape 2 milioane de români din nordul Maramureşului, câmpia ungureasca, Banatul sârbesc, valea Timocului si din Bulgaria si chiar Transnistria rămâneau în afara României. Aceasta a dus la retragerea lui Ionel Bratianu de la Conferinţa de Pace în semn de protest pentru nerespectarea angajamentelor din 4 Aug.1916 luate de Aliata la intrarea în război.
Politica agresiva a URSS
Imperialismul rusesc, fie ţarist, fie comunist a urmărit prin pro¬vocări sau agresiuni teritoriale sa-si extindă influenta împotriva vecinilor săi.
De aceasta pacoste n-a scăpat nici România.
Nereuşind provocările din Ungaria si Transilvania, Lenin si Stalin au încurajat infiltrarea comandourilor si provocarea de inci¬dente sângeroase pentru destrămarea României.
La Congresul de la Harcov din 1919 acelasi Racovski cu Bela Khun acuzau pe social democraţii din România de trădare si oportunism pentru ca participaseră la Unirea României, după aceia la Congresul III si următoarele tot trădători erau socotiţi pentru ca nu ajutau crearea organizaţiilor clandestine în vederea pregătirii revoluţiei comuniste în România si au creat o filiala, PCR-ul ca¬re sa popularizeze problema dezmembrării unor provincii din statul român, directiva data chiar de Stalin în 1923.
In scopul urmărit s-a înfiinţat pe 12 Oct.1924 Republica Socialista Autonoma Moldoveneasca incitând pe basarabeni sa se afilieze si trimiţând numeroase comandouri ce au eşuat.
Au fost 22 de infiltraţii comuniste în Basarabia.
După introducerea terorii în HESS, numai între Decembrie 1931 si Martie 1932 au trecut în România peste 1.110 ţărani fugiţi din cauza colectivizării sângeroase în timp ce la Nistru grănicerii au împuşcat 14 ţărani, au rănit 24 si din Nistru au fost pescuite cadavrele a 9 români. Exista memoriu a 300 ţărani scăpaţi atunci care protestează asupra tratamentului de exterminare la care erau supuşi de politia ruseasca.
Pe 26 Martie 1932 Nicolae Iorga vorbind în Parlament la 14 ani de la Unirea Basarabiei a descris sălbăticiile la care erau supusi românii de pe ambele maluri ale Nistrului.
Subliniind barbaria ruseasca merita de reţinut Cristian Racovski, cel care a luptat atât pentru răsturnarea regimului din Romania si din Ungaria, participând la vărsări de sânge si solicitând dezmembrarea statului Român, a fost împuşcat din ordinul lui Stalin. Asemănătoare a fost si soarta lui Lucretiu Patrascanu care a fă¬cut jocul URSS-ului căreia i-a subjugat România.
Trecând peste foarte multe aspecte sângeroase ajungem la târgul murdar germano rus din 23 August 1939 după care a urmat evacuarea a zeci de sate din regiunea Liov ocupata de ruşi si concentrarea a numeroase forte armate în Aprilie 1940 în vederea invadării Ro¬mâniei. Deci totul era premeditat. Iar ultimatumul mincinos de 3 zile din 26 Iunie 1940, nu a fost decât un pretext.
Ce a urmat este de neimaginat în raporturile diplomatice internaţionale.
Tot pe 26 Iunie Berlinul anunţa ca Germania este ocupata cu r războiul contra Angliei si are nevoie de linişte în Balcani, dar se poate ajunge la o înţelegere prin unele sacrificii ce pot fi compensate prin schimb de populaţie.
La răspunsul României de prelungire a termenului si de purtat discuţii, Molotov pe 28 Iunie comunica nemulţumirea fata de răspunsul Bucureştiului si anunţa începerea operaţiunii, adică începerea evacuării începând de la ora 14 din 18 Iunie 1940 pe o durata de 4 zile. Si chiar în cursul acelei zile URSS ocupa oraşele Cernauti, Chisinau si Cetatea Alba. Restul trupelor vor intrat în 4 zile.
Mai mult ruşi încerca impiedicarea retragerii trupelor si în acest interval de 4 zile.
Pe 28 Iunie rusii provoacă incidente sângeroase la Herta care nici nu figura în zona ceruta de ei pentru evacuare.
Pe 29 Iunie generalul Mitrea V. si o serie de funcţionari CFR din Cernăuţi au fost arestaţi de sovietici. In aceiaşi zi la Ioveni (sud Chisinau) au fost dezarmate 2 regimente de artilerie. Un alt batalion de infanterie a fost dezarmat la Bălti.
Pe 30 Iunie se continua dezarmarea unităţilor româneşti la Comrat si Cismilia, Belgradul si Renii ocupate de ruşi iar populaţia ce se evacua maltratata si împiedicata, iar trenurile oprite.
La 1 Iunie dezastrul a fost si mai mare. O brigada de cavalerie, româneasca a fost oprita sa treacă Prutul, la Badragi au fost pierderi si ofiţeri capturaţi si făcuţi prizonieri trimişi peste Nistru.
Si mai grav, pe 3 Iulie rusii au pătruns 20 km. din în Maramureş spre Baia Borsa .
Actele de barbarie comise de ruşi au început din prima zi când au pus piciorul pe acest teritoriu si continua de peste 62de ani.
Să dăm glas faptelor.
La Cernăuţi s-a instituit un comitet al poporului sub conducerea lui Sallo Brun şi Glaubach care se proclamase şi primar pe deasupra, pentru a avea mai multă autoritate sovietică. Deţinuţii au fost eliberaţi şi au trecut la acte de terorism împotriva armatei, dezarmând-o; împotriva populaţiei, jefuind-o şi împotriva autorităţilor, devastându-le. Şi Catedrala Sf. Nicolae a fost devastată, apoi dinamitată iar “odoarele sfinte batjocorite.
In aceste ore de groază, de declanşare a bestialităţii sovietice, au fost omorâţi: Pădureanu (inspector financiar), Preotescu (inspector), Racoci (directorul în¬chisorii), Mateescu Constantin, Pascal Nicolae şi Stog (comisari), şeful gării, preoţi şi conducători administrativii
La Vijnita (lângă frontiera cu Polonia), şeful sanatoriului a silit persona¬lul românesc să nu se refugieze în România, iar percepţia din localitate a fost pră¬dată, în timp ce funcţionarii erau schingiuiţi.
Chişinăul a cunoscut zile de groază sub conducerea lui Steinberg instalat ca preşedinte al sovietului orăşenesc, în trupele care se retrăgeau, populaţia ne¬românească ce fraterniza cu invadatorii, arunca cu pietre, apă fierbinte şi oale de noapte pline cu murdării. Aceiaşi soartă au avut-o studenţii teologi şi funcţionarii ce se scurgeau pe strada Alexandru cel Bun, în căutarea unor mijloace de transport spre tară. Trenurile ticsite cu lume până şi pe acoperişuri, plecau cu mare întâr¬ziere. Populaţia era înspăimântată de Etea Biner şi medicul Derevici care întocmeau liste cu numele acelora cari urmau să fie executaţi de criminalii avocatului Carol Steinberg, care cutreierau oraşul.
Elevii Liceului militar se retrăgeau amărâţi, în timp ce localul în care în¬văţaseră, era dinamitat şi aruncat în aer. Oraşul avea un aspect dezolant, ca după trecerea vandalilor. Monumentele de artă erau distruse, edificiile publice şi locuin¬ţele demnitarilor devastate, iar Statuia lui Ştefan cel Mare şi a Regelui Ferdinand batjocorite. Biserica Facultăţii de Teologie a fost transformată în dormitor pentru soldaţii sovietici, iar Mitropolia a ajuns sală de dans, în timp ce obiectele preţi-oase din aur şi argint au dispărut.
Soroca a trecut prin momente apocaliptice datorită conducerii Comitetului popular instalat de sovietici şi care era format din Minai Flexor, Onac Alexandru, Ion Cutubal, Petre Sfecla (învăţător) şi Gheorghe Lupaşcu (fost prefect al FRN-ului). Banda acestora a oprit camionul care transporta tezaurul Băncii Naţionale şi l-au prădat. Funcţionarii şi preoţii au fost perchezitionati şi împiedecaţi să se refu¬gieze. Vladimir Mustafa, Gabriel Eustatiu şi Stănescu au fost omorâţi după ce au îndurat chinuri bestiale.
La Tighina locuinţele Românilor erau devastate de bandele ce cutreierau oraşul încercând să împiedice populaţia să-l părăsească. Elevele Şcolii Normale au trecut prin momente de groază.
Şeful Staţiei de cale ferată din Căuşani (la sud de Tighina), a fost seches¬trat şi terorizat, împiedecându-se plecarea trenului, pentru ca să poată fi jefuiţi călătorii ce se refugiau spre punctul de frontieră de la Reni.
Ciadâr-Lunga, comună înstărită aşezată pe traseul Româneşti-Bolgrad, a cunos¬cut orgia prin chinuirea şi omorârea perceptorului şi notarului din localitate.
Preotul din comuna Româncăuti, localitate situată la circa 60 Km. est de Hotin, a fost bajocorit şi omorât.
Şeful postului de jandarmi din comuna Abaclia a fost de asemenea omorât.
La Cetatea Albă, preoţii , poliţiştii şi funcţionarii au cunoscut barbaria dezlăntuită de Alexei Burman şi Carol Huma. Eusebiu Popovici, preotul catedralei lo¬cale a fost împuşcate de un anume Zuckerman. Alti preoţi printre care Micanor Maleschi şi grefierul Iosif Ştirbu au plătit cu viata în timp ce se predau bisericile.
Şirul acestor fărădelegi este nesfârşit.
Dâra de sânge nevinovat străbate de la Storojinet trecând prin Cernăuca, Hotin, Comorova, Târnova, Cotiugeni, Călăraşi, Mănăstirea Ciocârdita, Bulboaca, Sălcuta, Româneşti, Cahul, Bolgrad, Ismail, Chilia Noua, urmele neputând fi şterse nici de Dunăre si nici de Marea cea Mare care au străjuit hotarul din timpul lui Ştefan.
Si urme care nu se pot şterge reprezintă si cei respinşi de la repatriere (dintre cei 70.000 care au cerut), si după torturi, împreuna cu deputaţii din Sfatul Tării, au luat drumul Siberiei.
Au rămas în schimb bucăţi de “Katyn” pe teritoriu românesc, în număr de 340 împuşcaţi în ceafă si cu mâinile înfăşurate cu sârma ghimpata, aruncate în grădina Consulatului Italiei (str. Viilor nr. 125), str. Grenoble nr. 159, descoperite, dar câte alte” zeci si sute de victime zac căci “podit de oseminte si pământul basarabean”.
Pentru a şterge urmele “raptului” răufăcătorul pe 2 August 1946 a sfâşiat prada aruncând o parte din nord si alta din sud, Ucrainei.
Si pentru a-si împlini opera de distrugere a României, paralel cu invazia Basarabiei, după modelul aliatului german, ministru rus de la Budapesta încurajându-i pe unguri, le declara ca Uniunea So¬vietica se “dezinteresează” de Transilvania. Molotov (ministru de externe rus) a promis ungurilor că le va satisface propunerea transferării a 12.000 maghiari din cele 5 sate bucovinene si a dat dispoziţie ca navele ungureşti aflate la Reni si Ismail să pri¬mească liber, ca si vasele germane.
U.R.S.S-ul a fost si în spatele smulgerii Cadrilaterului de către Bulgari (din 7 Sept.1940), mergând si mai departe, întrebând Berlinul dacă ar putea Rusia da aceleaşi garanţii Bulgariei pe care le dăduse Germania.
Cu ochii mereu îndreptaţi pe teritoriul românesc a mai răpit 5 insule(Tătarul Mare, Dalerul Mare, Dalerul Mic, Maican si Limba) de pe braţul Chilia si a schimbat talvegul Dunării prin dragare. Deocamdata Germanii i-au asigurat pe Ruşi că nu intervin în incidentele cu România: Herta, Dunăre si repatrierea românilor din Basarabia.
La repatrieri se adăuga numărul refugiaţilor care ajunsese la peste 70.000 de români basarabeni, a căror situaţie se degradase din cauza colectivizărilor si a deportărilor care începuseră. Dis¬perarea ajunsese aşa de mare că satele plecau în grupuri masive, mai ales în Bucovina de nord, ca sa treacă în România. Masacrul din 1 Aprilie 1941 de la Fântâna Albă pe Şiret este grăitor.
La presiunile ruseşti din ce în ce mai accentuate de recunoaştere a răpirilor, guvernul român pe 26 Mai a dat următoarele instrucţiuni ambasadorului Gr. Gafencu la Moscova:
“Domnule ministru, guvernul român nu este de loc grăbit de a relua negocierile româno-sovietice cu privire la delimita¬rea liniei de demarcaţie. Intr-adevăr, este mai bine ca rapirea Basarabiei si Bucovinei de Nord să rămână caracterizata ca un act de forţă, pe care România nu l-a acceptat, decât ca atare. Nu avem nici un interes de a legaliza acest act, oferind sovieticilor un titlu juridic pentru deţinerea acestor provincii”.
Pe 13 Iunie 1941 a urmat un nou val de deportări, si mai masiv, în care au intrat 22648 moldoveni din Basarabia care au luat drumul Kazahstanului si regiunii Tomsk.
Dar cum Rusia trădase în 1939 pe Anglo-francezi trecând de partea germană, acum, pe 22 Iunie 1941 Nemţii i-au trădat pe ruşi lărgind aria celui de al doilea război mondial.
Transferarea genocidului rus
Odată cu răpirea Basarabiei si Bucovinei de nord au început aceleaşi operaţiuni de exterminare ce au avut loc la răsărit de Nis¬tru si pe teritoriu românesc.
Mulţi români ce nu se evacuaseră în sfârşitul lui Iunie 1940, văzând urgia ce se abătuse peste ei au încercat sa treacă clandestin în România. Unii au reuşit dar cei mai mulţi au fost ucişi.
Perfidia ruseasca provocatoare care urmarea dispariţia elementului românesc prin agenţi puşi în slujba ocupantului au încercat sa îndemne pe unii sa plece pentru ca grănicerii au primit ordin sa-i lase sa treacă închizând ochii.
Astfel, în noaptea de 6/7 Februarie 1941 circa 400 de persoane în majoritate tineri din comunele Buda, Coteni, Boian, Horecea, Corovia si altele din jurul raionului Noua Suliţa si Herţa au încercat sa treacă Prutul îngheţat. Prin viscol si nameti, fiind vânduţi de cozile de topor au fost reperaţi si grănicerii au tras asupra lor având loc un groaznic masacru. Numai 57 de persoane au reuşit sa ajungă în România. Câteva zeci au fost arestaţi si duşi în temniţă de la Cernăuţi. Cei morţi au fost îngropaţi în trei gropi comune, poate si mai multe, din albia Prutului. După eliberarea Basarabiei în Iulie 1941 a fost descoperita o groapa comuna cu 107 cadavre care au fost duse si înmormântate în cimitirul din com. Mahala. Restul gropilor comune au fost acoperite de viiturile Prutului din luna Aprilie 1941 si nu s-au mai descoperit. Supravieţuitorii, chiar răniţi au ajuns în temniţa NKVD de la Cernăuţi unde pe 13 Iunie au fost împuşcaţi si îngropaţi în cimitirul militar din Cernăuţi.
Măcelul de la Fântâna Albă: 1 aprilie 1941
In satele de pe valea Şiretului Mic au început în luna Martie 1941 măsurătorile în vederea înfiinţării colhozurilor iar zvonuri le care circulau anunţau încorporarea tineretului în armata sovietica în timp ce echipele de activişti ridicau dările pentru stat, maturând hambarele, si cei ce se opuneau, se zvonea ca vor fi duşi în Siberia.
Alţii bănuiau ca poate, ca si la nemţi si germani li se va drumul sa plece în România. In aceasta atmosfera, agitaţia a fost mare, si sătenii de prin satele Camenca, Corceşti, Volcinetul Vechi, Patrautii de Jos si de Sus au plecat cu prapori si cruci, încolonaţi, ca sa de¬pună cerere de plecare la raionul de la Adâncată. Era sfârşitul lunii Martie 1941.Toata aceasta atmosfera a fost creata de agenţii NKVD-ului, unul din ei – Kobeli Izidor – spunând ca s-a primit ordin ca cei care vor sa plece sa depună cereri iar unii funcţionari (Reif Guşata si Druciuc Gheorghe) întocmeau astfel de cereri luând 5 ruble fiecăruia. Aceşti tarani porniţi pe drumul României nu s-au mai întors. La Suceveni în rugăciunea ce au făcut-o la pornire au implorat: “Asculta Atotputernice lacrimile noastre si ne ajuta sa scăpam de stăpânirea păgâna care ne chinuieşte si distruge biserica”.
Coloana a luat-o prin pădure 8-9 km. până au ajuns în poiana Varniţa văzându-se înconjuraţi pe 3 pari de armata. Erau 2500-3500 încolonaţi pe 2 km. Era cam ora 19 seara când a început măcelul. Morţii si răniţii ce nu se puteau mişca au rămas pe loc si a început vânătoarea după ceilalţi. Arestaţii au fost duşi spre Adâncată si Cernăuţi.
A treia zi a început îngroparea celor de pe teren. Erau traşi de cai si aruncaţi în gropi, unii chiar mişcau si peste ei au turnat var. Zona a fost arata si s-au plantat molizi tineri interzicându-se accesul. Nici azi nu se ştie numărul morţilor. Se vorbeşte de sute. Dar câţi numai Dumnezeu ştie.
Urmările: proces si deportări masive
Românii care au fost porniţi pe drumul spre Românie au trecut prin anchete dure ala care au participat generalul Jucov si depu¬tatul Hrusevschi. După torturile NKVD-ului care a înscenat procesul au fost condamnaţi prin dosarul 12696/1941 al Trib. militar un număr de 22 tarani .Dintre ei, Grijincu Vasile a lui Ion a fost condamnat la moarte si a murit la Sverdlovsk înainte de pronunţa¬rea sentinţei. Restul au fost 16 condamnaţi la câte 10 ani si 5 la 8 ani închisoare. Din lotul de 22 condamnaţi au supravieţuit doar trei, restul murind la Sverdlovsc exterminaţi prin foame, frig si lipsa de îngrijiri medicale după torturile din ancheta.
Intre timp se întocmeau liste cu românii presupus ca ar fi voit sa plece în România si cu cei presupuşi ca adversari ai URSS si pe 13 Iunie au fost ridicaţi si trimişi bărbaţii în Siberia iar femeile, bătrânii, copii si bolnavii în Kazahstanul de Sud.
Peste 20.000 de persoane si ce cei din Basarabia au 9ost deportaţi. Cei închişi sau răniţi ce încercaseră sa plece la Lunca si Fântâna Alba au fost scoşi, împuşcaţi si îngropaţi la Cernăuţi.
Un fapt deosebit de important este răspunsul guvernului român din 26 Mai 1941 trimis ambasadorului Grigore Gafencu, la insisten¬tele ruşilor de recunoaşterea răpirii ţinutului Herta si a insule¬lor de pe Dunăre (cinci) printr-un protocol:
“Domnule ministru, guvernul român nu este deloc grăbit de a relua negocierile româno-sovietice cu privire la delimitarea liniei de demarcaţie. Intr-adevăr este mai bine ca răpirea Basarabiei si Bucovinei de Nord sa ramâna caracterizata ca un act de forţa, pe care România nu l-a acceptat decât ca atare. Nu avem nici un interes de a legaliza acest act oferind sovieticilor un titlu juridic pentru deţinerea acestor pro¬vincii româneşti.”
Genocidul împotriva basarabenilor şi bucovinenilor
Zi şi noapte, în grupuri mici sau în Valuri uriaşe au fost ridicaţi si condamnaţi în lagăre de exterminare, pe tot cuprinsul Ru¬siei, până în Kamciatka.
Condamnaţi penal au fost 15.500 în 1946; 21.707 în 1947 si 6.903 in primele luni din 1949. In afara de cei deportaţi.
In noaptea de 6/7 Iulie 1949 au fost deportaţi peste 35.000. Pe 1 Aprilie 1951 deportaţi peste 15 mii de români.
Ministrul de interne Kruglov pe 17 Feb.1950 într-un raport secret adresat lui Stalin menţiona: “Numărul Moldovenilor deportaţi pentru totdeauna, cu statutul de – colonişti speciali – se ridica la 94.792 persoane.
La aceste cifre se adaugă si zecile de mii omorâţi prin înfometarea organizata în 1946-1947.
O alta cifra cutremurătoare este cea de 2.750.000 închişi în anul 1953 la moartea lui Stalin si care se găseau în 500 colonii de munca forţată, 60 complexe penitenciare si 15 lagăre cu regim special, aceştia pe baza înscenărilor judiciare în afara celor 10 milioane deportaţi până în Kamciatca.
Pe 27-03-1953 au fost eliberaţi 1.200.000 dintre condamnaţi.
Hrusciov Nichita declara pe 24 Februarie 1956, în public: comu¬nismul a provocat în URSS o imensa tragedie, în perioada cultului personalităţii, fara a pune în discuţie responsabilitatea întregu¬lui partid fata de societate, fata de omenire.
Tragedia nenorocitului sistem comunist s-a resimţit până în ce le mai îndepărtate sat si comune ale Basarabiei si Bucovinei. Nu a fost sat sa fi fost trecut cu vederea, dar sa exemplificam câte-va:
BASARABIA: CRUZESTI 139 morţi, MERENI 276 morţi, COTUIGENI 173 morţi, HARTOPUL MARE 159 morţi, FETESTI 235 morţi, LEOVA 290 morţi, CHIPERCENI 178 morţi, CAHUL 418 morţi, CAUSENI 252 morţi, SLOBOZIA 172 morţi, CARACUSENI 440 morţi, DREPTCAUTI 180 morţi, DONDUSENI 220 morţi, LOPATNIC 247 morţi, ULMU 194 morţi, ZAICANI 409 morţi, ORHEI 522 morţi, BALTI 1374 morţi, TIGANCA 63 morţi, CORJEUTI 515 morţi, LARGA 491 morţi, TARNOVA 234 morţi, FALESTI 193 morţi, CIUCIULENI 309 morţi, TICHINA 663 morţi, SOROCA 515 morţi, CHISINAU 2610 morţi;
si asa continua cifrele în cele circa 1.000 de localităţi de unde am primit date asupra victimelor comunismului.
BUCOVINA: MAHALA 602 morţi, GODINESTI morţi 34, MOLNITA morţi 62, OSTRITA 136 morţi, HORBOVA morţi 52, PILIPAUTI 104 morţi, SUCEVENI 109 morţi, CORPACIU 117 morţi, TEREBLECEA 236 morţi, BOIAN 179 morţi, CRASNA 276 morţi, PATRAUTII 192 morţi, MAIDAN 87 morţi.
si asa continua cifrele în cele 40 localităţi de unde am primit date.
De reţinut ca toţi care au făcut parte din Sfatul Tarii ce a proclamat UNIREA din 1918 au fost arestaţi si exterminaţi, iar cei ce reuşiseră sa treacă în România au fost extrădaţi. De asemenea toţi care au deţinut funcţii administrative după 1918, ca primari, notari, jandarmi, administratori financiari si perceptori au fost condamnaţi si exterminaţi.
După 23 August 1944 teroarea s-a continuat si împotriva bucovinenilor si basarabenilor care au fost ceruţi de URSS sa fie extrădaţi .
Fruntaşii Basarabiei au încercat sa meargă la autorităţi pentru a cere sprijin, dar Gheorghiu Dej nu a primit delegaţia, iar Pe¬tru Groza i-a primit dar le-a spus: “Din cauza voastră, a basarabenilor nu putem stabili relaţii bune si sincere cu guvernul URSS”
Pantelimon Halippa a fost predat ruşilor la 69 de ani si a fost condamnat la 25 de ani munca silnica si reîntors în tara după moar¬tea lui Stalin a continuat sa stea în temniţa. Si totuşi după ce a ieşit acest neînfricat luptător s-a adresat preşedintelui Sta¬telor Unite cu un Memoriu, la 24 Ianuarie 1973 încheind:
“Fara o justa soluţionare a problemei hotarelor etnice, pace durabila în Europa si în lume nu poate fi aşteptata”.
Dar după 1990?
Guvernul fesenist creat prin lovitura de stat a lui Iliescu n-a fost în stare sa folosească ocazia oferita de eşuarea punciului de la Moscova si ulterior de prăbuşirea regimului comunist al lui Gorbaciov pentru a obţine reîntregirea Tarii prin revenirea Basa¬rabiei si Bucovinei la locul de baştină.
“Diplomaţia” româna n-a folosit momentul proclamaţiei independentei Republicei Moldova din 27 Aug.1991.”
Iar în 1997 Emil Constantinescu a cedat Ucrainei, nordul si sudul Basarabiei (inclusiv Bucovina, de buna voie si nesilit de nimeni iar parlamentul, ruşinos act, a ratificat.)
Cicerone Ionițoiu

http://www.procesulcomunismului.com/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cicerone Ionițoiu și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.