Admirație / Recunoștință

Timișoara e orașul care m-a făcut ceea ce sunt azi. O stea care a aprins in mine toate simțămintele omenești – cifrul divin. Curiozitate, interes, pasiune, iubire și altruism. A DĂRUI. Sunt mândru de voi și de dragostea Domnului Dumnezeu. Nu am urmat nicio școală a statului comunist oferită de oraș. Am fost un băiat simplu, fiu al unor părinți harnici și curați, refugiați din Moldova din cauza lichidării gospodăriei lor de valul comunist al anilor de după război. În Ciudanovița dormeam in paturi de fier militare și scaune fabricate, ad hoc, din lanteți/resturi aduse în spinare de tata de la mină, ca lemne de foc. Am văzut Timișoara, întâia dată, într-o fotografie din manualul de limba română la școală. Era o fotografie a bulevardului Gării de Nord, cu blocuri moderne și lămpi pe stâlpii înalți ce luminau o stradă plină de oameni, autoturisme, troleibuze și tramvaie. Mi s-a părut un oraș extra-modern, ca din filme.