Rodica Cernea – ,, Chemarea timpului”, volum de versuri apărut la Editura Muşatinia, Roman

„Năzuinţa este tot ce el timpul mi-a dat” (Atingerea sacră) mărturiseşte poeta în volumul Chemarea timpului, apărut recent la Editura Muşatinia. Poeta  dezvoltă  tema trecerii timpului, plecând de la faptul că  viața nu este decât o punte între naștere şi moarte. Meditaţia poetică capătă un sens existenţial tragic prin „nisipul clepsidrei” care „macină timpul” /„alintând aurora cu brizǎ de mare,/însângerând zarea, nǎscând curcubeie”

Ernest Maftei in memoriam

Ernest Maftei a fost un actor român, epigramist, adept al Mişcării Legionare. S-a născut la 6 martie 1920 în comuna Prăjeşti, Bacău. Se stinge din viaţă la 19 octombrie 2006, la București. La şcoala normală (şcoala de învăţători) din Bacău a debutat cu versuri în revista Liliacul, editată împreună cu patru colegi. Tot aici a aderat la frăţia de cruce, organizaţie anticomunistă a tineretului naţional-creştin, al cărei lider a devenit la vârsta de 17 ani. În 1937 a participat la tabăra FDC de la Carmen Sylva (Eforie Sud). În 1938 a fost arestat de autorităţile dictaturii regelui Carol II şi încarcerat în lagărul de la Vaslui, unde, la 21 septembrie 1939, au fost executaţi câteva zeci de membri ai partidului „Totul pentru Ţară”, moment

Ovidiu Trifan – Influențe ale folclorului muzical românesc în lirica eminesciană

Motto: Există o ,,Idee Eminescu” iar aceasta s-a zămislit sub zodii româneşti. (Lucian Blaga, Spaţiul mioritic)

 Nichita Stănescu spunea că pentru el patria este limba română. De aceea – continuă poetul –pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte. Cu aproape un veac mai înainte, Eminescu a notat în epopeea dramatică Horia, unul din proiectele sale nefinalizate: Limba e muzica celui mai mare maestru al ei, muzica nu e decât limba română pusă-n muzică. Limba română născută pe note, limba română cântată în ape, ţeara unei feerii[1]. Ambele definiţii sunt complementare şi surprind în sintetize metaforice transcedentale tot

Dorina Şişu

 Șoaptele trădării
Sângele îl simt cum aleargă în corp. Pașii devin grei. Lumea își vede de drum. Eu caut o cale. O explicație apoi o întrebare nu-mi dă pace; ”de ce?” și continui să-mi schimb gândul privind la fețele oamenilor de pe stradă.
Eram într-un pătrat. Un om a venit și a spus:
– Acesta este locul tău. Aici faci tot ceea ce trebuie, ceea ce vrei, dar să fie bine pentru toată lumea.
Fericită am intrat în pătrat și am aranjat totul după cum mi-a spus sufletul și după cum prietenii m-au ajutat. Pereții pătratului prinseseră viață cu toate poveștile lumii, dar mai ales cu istoria și legenda lui. În mijlocul pătratului am pus o masă frumoasă. În dreptul ușii s-a oprit cineva. Vântul aducea o șoaptă. Șoapta aceea a vândut adevărul și a lovit în tâmpla mea cu o sabie. Multă cenușă s-a adunat la picioarele mele. Vântul o ridica și o așeza în ochii mei. Șoaptele continuau să intre aduse de vânt:

Ovidiu Trifan – Hora, arc peste timp și spațiu

  Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu inima română/ Să-nvârtim hora frăției/ Pe pământul României, sunt binecunoscutele versuri ale Horei Unirii pentru care Alexandru Flechtenmacher a compus celebra melodie cu același nume. Ca și în cazul multor romanțe inspirate din lirica eminesciană, majoritatea publicului leagă atât poezia cât și muzica de numele lui Alecsandri. Faptul că bardul de la Mircești a apelat la cuvântul horă pentru a-și intitula poezia și că adresează românilor îndemnul: să-vârtim hora frăției, ne atrage atenția că hora – ca fiind cel mai popular dans românesc – are o semnificație aparte pentru neamul nostru, ca purtătoare ale unor valențe culturale aparținând spiritualității românești. Pornind de la această idee, vom încerca să realizăm o conexiune între Hora Unirii, ca expresie artistică a unității noastre naționale și rolul îndeplinit de acest joc străvechi în viața culturală și spirituală românească.

Ovidiu Trifan, dirijorul și compozitorul

Dirijorul și compozitorul Ovidiu Trifan, cadru didactic al Școlii de Artă “Sergiu Celibidache” din Roman, predă muzica în comuna Valea Ursului. Din zona în care lucrează au pornit nume mari ale muzicii lăutărești sau populare, cum ar fi violonistul Marinică Botea.

 Două dintre disciplinele școlare, muzica și educația plastică, au fost – și, pe alocuri, încă mai sunt – desconsiderate în școlile românești. Este părerea profesorului doctor Ovidiu Trifan, cadru didactic la Școala de Artă “Sergiu Celibidache” din Roman. Lipsa cadrelor didactice pregătite să predea aceste discipline și numărul redus de ore pe săptămână fac ca, de mulți ani, muzica și desenul să fie date în completarea catedrei altor dascăli.

Georgeta Resteman – Poeme de dor

De-ar fi…

De-ar fi să mă descopăr dintr-o urmă
De lujer smuls din rădăcini şi rupt
Când gândurile-n tâmpla clipei scurmă
                            Şi-nnoadă-n franjuri visul întrerupt

Al. Florin Ţene – Starea poeziei româneşti la începutul secolului XXI

Pentru a aborda această temă este necesar un îndelung exerciţiu de receptare a poeziei româneşti în ansamblu, cu aplecare spre tendinţa de evoluţie a poeziei din a doua parte a secolului XX, şi numai apoi este necesară o plonjare în panorama poeziei secolului XXI.

În acest context, cristalizarea criteriilor de selecţie şi a conceptelor cu care trebuie lucrat stau la baza analizei noastre. O panoramă a poeziei de la Nichita Stănescu, trecând pe la Cristian Popescu, până la Claudiu Simonati se întinde pe o suprafaţă de timp considerabilă, greu de cuprins doar într-un articol, mai degrabă poate fi expusă în Biblia înţelegerii poeziei romîneşti din secolul nostru, de care făcea vorbire Ion Simuţ.