Marţişorul – origine şi semnificaţie

In vechime, pe data de 1 martie, martişorul se daruia inainte de rasaritul soarelui, copiilor si tinerilor – fete si baieti deopotriva. Snurul de martisor, alcatuit din doua fire de lana rasucite, colorate in alb si rosu, sau in alb si negru, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-intuneric. Snurul era fie legat la mana, fie purtat in piept. El se purta de la 1 martie pana cand se aratau semnele de biruinta ale primaverii: se aude cucul cantand, infloresc ciresii, vin berzele sau randunelele. Atunci, martisorul fie se lega de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc, fie era aruncat in directia de unde veneau pasarile calatoare, rostindu-se: „Ia-mi negretele si da-mi albetele”. 

Reclame

Zilele Mitropolitului Visarion Puiu – 90 de ani de la alegerea, investirea și instalarea ca episcop al Hotinului

Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la Roman au debutat miercuri, 27 februarie „Zilele Mitropolit Visarion Puiu“, ediţia a XVII-a.

Genericul manifestării a fost „Visarion Puiu – 90 de ani de la alegerea, învestirea şi instalarea ca episcop al Hotinului“. La eveniment au participat un număr impresionant de cercetători, de clerici şi mireni dedicaţi cercetării trecutului Bisericii şi a neamului românesc din toate colţurile ţării.

Monica Ilaş – versuri

                                            Selectii din volumul “ Icoane de aer” 

 marea îndoială

 

           Marea îndoială a trecut prin mine

           Ochii lumi-albaştri ard şi mă fac scrum.

            Ninge peste gânduri stele albe, fine;

            Într-un alt deceniu umbra lor de fum.

Vasile Șoimaru – Românii din jurul României în imagini

Basarabia Istorică (Ucraina)

Această prezentare necesită JavaScript.

Cetatea Albă

Se zice ca ar fi cea mai veche cetate de frontiera a Moldovei, situata la limanul Nistrului. In secolul VIi.e.n. in locurile descoperite de greci se afla colonia Tiras, mai bine zis o cetate-polis greceasca si greco-romana suprapusa dupa unii cercetatori pe cetatea medievala succesiv bizantina, genoveza, romaneasca, turceasca avind in aceste perioade numele respective de origine. Grecii o numeau Levcopilis, dacii – Vidava, romanii – AlbaIulia, genovezii – Moncastro sau Maurocastro, turcii – Akkerman, rusii Belgorod. Noi i-am zis Cetatea Alba, nume si simbol al apararii libertatii si demnitatii neamului. Albul era sugerat de

Mariana Cristescu – Nicolae Dumitru, în căutarea… Paradisului pierdut

„Muzica este o armonie agreabilă în onoarea lui Dumnezeu şi desfătarea permisă sufletului.” (Johann Sebastian Bach)

 „Paradisul pierdut sau Patimile după Bach” s-a intitulat recitalul pianistului Nicolae Dumitru. Recital sau, mai degrabă one man show, momentele muzicale fiind „îmbrăcate”, prefaţate, postfaţate cu agreabilă dezinvoltură şi strălucitoare erudiţie de comentariile protagonistului.

Să ne amintim, de la început, că „Paradisul pierdut” este un poem epic scris de englezul John Milton în 1657 (publicat un deceniu mai târziu), considerat una dintre cele mai importante creaţii de limbă engleză, alături de opera marelui Will.

Ioan Miclău – Sarmizegetusa

Prin arcada inverzita din cununi si flori de ruguri,

Si de vitze ce-si dezvele a lor boabe dulci de struguri,

Calci pe-aleea cea umbroasa a gradinii milenare,

Unde sub lumini albastre ceru-i dete-ntinsa zare.

MAria RUgină – Visul purității

Ninge alb de Mărțișor,stingând aburul din glie
Cu a Cerului suflare,rămasă în inerție.
Soarele-nghețat în neguri s-a pitit după o stea,
Care l-a ademenit în singurătatea sa…

 Toată Bucuria zilei – poarta raiului deschis –
A rămas Roșul din noi, punte între NOI și VIS.
Albul pur sărută Roșul, răsucindu-l în fior
Și trasează înc-o brazdă în țărâna tuturor…

Vasile Șoimaru – Românii din jurul României în imagini

Nordul Bucovinei şi al Basarabiei şi Ţinutul Herţa (Ucraina)

Această prezentare necesită JavaScript.

Vasile Șoimaru – un patriot român din Moldova

Vasile Şoimaru – Economist, conferenţiar universitar şi publicist moldovean. Născut la 30 aprilie 1949, Cornova, RSS Moldovenească, URSS, astăzi în Republica Moldova, în familia gospodarilor Şoimaru Alexei şi Nina (n. Roşca). Licenţiat al Facultăţii de Economie a Institutului Politehnic (ulterior – Universitatea Tehnică) din Chişinău (1971). Studii de doctorat (1973-1977) la Institutul de Finanţe şi Economie din Leningrad (Sankt Petersburg), susţinând, în 1978, teza de doctor în

Aspecte din viaţa Mitropolitului Visarion Puiu în evocarea prietenului său, profesorul Constantin Tomescu

1. Constantin N. Tomescu – profesor de teologie şi istoric

Constantin N. Tomescu s-a născut la data de 20 februarie 1890 în Constanţa. Fiind orfan de la vârsta de 9 ani, copilăria şi tinereţea sa s-au aflat sub ocârmuirea arhimandritului Nicodim Munteanu, viitorul Patriarh. A urmat un scurt noviciat la o librărie, sub îndrumarea arhimandritului Nicodim, iar în toamna anului 1904 a fost admis la Seminarul Teologic “Veniamin” din Iaşi, unde a fost ales preşedinte al Societăţii Literare “Boldur” a elevilor seminarişti.

Visarion Puiu, călugărul luptător

Visarion Puiu născut la 27 februarie 1879, în Paşcani, jud. Iaşi, decedat la 10 aug. 1964, în Viels-Maison, lângă Chateaul-Thierry, dep. Aisne (înhumat ulterior în cimitirul Montparnasse din Paris). 

Studii la Seminariile din Roman (1993-1896) şi ,,Veniamin” din Iaşi (1896-1900), la Facultatea de Teologie din Bucureşti (19(X)- 1904), apoi la Academia duhovnicească din Kiev (ian. 1907-iul. 1908). Tuns în monahism la Roman (22 dec. 1905) şi hirotonit ierodiacon (25 dec. 1905), diacon la catedralele episcopală din Roman (1905-1908) şi Galaţi (1908), hirotonit ieromonah şi hirotestit protosinghel la Galaţi (6 dec. 1908), apoi arhimandrit (1 ian. 1909), şi numit tot atunci vicar al eparhiei Dunării de Jos, director al Seminarului “Sf. Andrei” din Galaţi (1 apr. 1909 – 1 Sept. 1918), apoi director al

Cetatea Hotin

Cetatea Hotinului – cel mai important edificiu din sistemul defensiv al Moldovei medievale, face parte din sirul de cetati, care au stat ca niste pietre de hotar la malul Nistrului. Aparatorii vrednici ai acestui tinut din nordul principatului Moldovei au tinut piept hoardelor de invadatori si venetici ce au rivnit la pamintul strabun de-a lungul intregii istorii a neamului nostru. Cetatea cu turnurile inalte a sfidat norii negri de plumb si ploile naprasnice de foc si de singe, ce s-au abatut necontenit asupra acestor paminturi manoase, dar napastuite de soarta, iar curajul aparatorilor ei baga frica in asediatori, facea sa li se moaie genunchii si sa o ia razna indarat.

Pictori romaşcani – Gheorghe Stoica

Întâmplări cu Grigore Vieru

Ochelarii lui Vieru

Când un grup de intelectuali basarabeni a fost invitat la Cotroceni, fostul preşedinte Ion Iliescu l-a aşezat pe Poet chiar lângă el, la o măsuţă pe care Vieru şi-a pus cartea cu autograf, pe care urma să i-o dea domnului Iliescu, pixul şi ochelarii.
La despărţire, autorul „Albinuţei” a luat o pereche de ochelari de pe masă, care s-au dovedit a fi ai preşedintelui României. Confuzia n-ar fi fost prea de tot, dacă ochelarii lui Vieru pe care-i lăsase pe masa lui Iliescu n-ar fi avut alte dioptrii. Şi – dacă imediat după întâlnirea noastră Iliescu nu urma să vorbească în Parlamentul României.

Eugenia Bojoga – Mihail Sadoveanu despre Basarabia la 1919

Anul acesta (2012) se împlinesc 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. Dincolo de atitudinea fiecăruia dintre noi faţă de actul istoric de la 1812 şi investirea sa cu o conotaţie pozitivă sau, dimpotrivă, cu una negativă, acest eveniment a marcat profund provincia noastră. Astăzi ştim că tratatul semnat de turci şi ruşi în data de 16 mai 1812 s-a repercutat profund asupra destinului acestui colţ de ţară, având consecinţe nu doar de ordin politic, social şi economic, ci mai ales de ordin cultural şi identitar. Ceea ce nu ştim însă este modul în care au comunicat şi s-au raportat unii la alţii basarabenii şi „fraţii” lor de peste Prut în toată această perioadă de înstrăinare şi cum s-au perceput ei reciproc după reîntregirea din decembrie 1918.

Valori artistice – Valentin Ciucă

Ciucă Valentin (1943, Vălenii de Munte, Judeţul Prahova). Critic de artă, scriitor, membru al AICA, Paris şi membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A absolvit cursurile Facultăţii de Filologie, Iaşi, 1968 şi apoi pe cele ale Facultăţii de Drept, 1978 din cadrul Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi. Începând din anul 1969 a lucrat ca muzeograf, bibliotecar, director al Şcolii Populare de Artă, director al Muzeului de Artă, Piatra Neamţ. A beneficiat de burse de studii în Italia (1985), Olanda (1995). Între anii 1990-1995, a fost redactor şef adjunct şi apoi, în perioada 1995-2005, director al Studioului de Radio Iaşi.

Gheorghe Simon: « Providenţială a fost întâlnirea cu poetul Ioan Alexandru »

Născut la 27 martie 1950, la Mânăstirea Agapia, judetul Neamţ, poetul Gheorghe Simon a făcut clasele primare şi gimnaziale în comuna Agapia, iar cele liceale la Târgu  Neamţ, la Liceul Ştefan cel Mare, în 1969, după care a urmat Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, pe care a absolvit-o în 1975. A fost membru fondator şi redactor şef adjunct al revistei „Opinia studentească” din Iaşi. În 1969, a debutat în ziarul Ceahlăul, iar editorial cu volumul „Fulgere captive” (poeme), Editura Junimea, 1984. A mai publicat: „Viata după Iisus” (poeme), Editura Panteon, 1996; „Duminica absentelor” (poeme), Editura Priceps Edit, 2004, „Ardere de tot”, Editura Princeps Edit, 2009, „Amin Agapia”, 2012. A publicat mai multe eseuri de specialitate: La quête sans conquête, Franta 1994; James Joyce, une lecture roumaine, Franţa 1996. Dintr-o convorbire întâmplată acum o lună, redau un fragment în care interlocutorul vorbeşte despre poezie şi prietenie.

Maria Diana Popescu – În memoria pictorului Ion Gheorghe Vrăneanţu

Doi învingători care duc cu ei în viitor o atmosferă de valori, aşa cum senine îşi duceau cămilele poverile cu aur, mătăsuri, mirodenii şi diamante, doi maeştri ai penelului, prin al căror sînge curg şoptind culorile în monumentalitate, în lumină şi ordine metafizică, Ioana Duţă şi Traian Duţă, cu binecunoscuta personalitate artistică, au reuşit să atragă, în luna februarie, lîngă simezele Centrului Cultural George Topîrceanu din Curtea de Argeş, un public elevat, pe măsura operei lor. Vernisajul a fost dedicat memoriei valoruslui pictor român, Ion Gheorghe Vrăneanţu. Arcuiţi în somptuozitatea pînzelor ca nişte bijutieri

Maria Diana Popescu – Năravuri de birt în anticamera Picăturii chinezeşti

Cînd îţi cîntă lăutarii şi ai buzunarul plin, nici viaţa, nici moartea nu sînt mai presus decît politica! Cum tot românul s-a născut poet, atunci cînd mă mînii scriu o poezie, cînd sînt fericită fac la fel. Aşa-i românul de cînd istoria lui! La necaz aprindea focul din deal în deal, vestind năvălitorii, războaiele şi jafurile, la sărbători aprindea focul şi săreau flăcăii peste el. Extrag de aici un adevăr mic şi simplu: în faţa presiunilor doar cei slabi stau în genunchi. Eu tot am aruncat chibritul aprins, dar cine să priceapă că unitatea, ca să rămînă finalitate, are

Minodora Ursachi – Artele plastice în Roman

Tradiţiei culturale a oraşului Roman i se integrează si creaţia artistică, apărută pe aceste meleaguri din cele mai vechi timpuri. Des­coperirile arheologice au scos la iveală numeroase materiale din epoca neolitică care surprind prin frumuseţea ornamentaţiei şi rafinamentul coloristic, prin originalitatea componistică şi stilistică a artei dacilor sau varietatea manifestărilor artistice medievale. Monumentele religioase- ctitorii domneşti sau bisericeşti, colec­ţiile de obiecte au valoare istorică şi artistică ale acestora, manuscrisele şi tipăriturile întregesc aspectul vieţii artistice romaşcane începând cu secolul al XV-lea şi până în secolul ai XlX-lea. Să amintim în această ordine de idei un document , cel din anul 1415, prin care Alexandru cel Bun dăruia două sate zugra­vilor Nichita şi Dobre, pentru

Mihai Burada – medic, muzician şi compozitor romaşcan

Mihai Burada (1 martie 1841, Iaşi – 7 noiembrie 1918, Roman, judeţul Neamţ) – compozitor şi pianist. Studiile muzicale le-a început la Iaşi (1857-1861) cu Constantin Ionescu-Gros (pian) şi Paul Hette (armonie), continuându-le la Paris (1861-1867) cu Henri Herz şi Eugen Ketterer (pian). A urmat Facultăţile de Medicină şi Ştiinţe Naturale din Paris, obţinând doctoratul în medicină (1867). Pianist-concertist şi de muzică de cameră; membru-fondator (1907) şi preşedinte (1907-1918) al Societăţii culturale „Miron Costin” din Roman.

Poetul romaşcan Grigore Melidon şi Mihai Eminescu

A doua poezie pe care o trimite Eminescu de la Viena este Epigonii. Deşi redacţia Convorbirilor literare îi comunicã poetului unele rezerve faţã de mai mulţi autori ,,cântaţi de dânsul”, o publicã în numãrul din 15 august 1870 chiar în fruntea revistei, unde versurile apãreau rar.[1] Între timp, Eminescu scrie redacţiei (17 iunie 1870) pentru a explica motivele esenţiale ale poeziei. ,,Ideea fundamentalã – scrie el – e comparaţiunea dintre lucrarea încrezutã şi naivã a predecesorilor noştri şi lucrarea noastrã trezitã, rece. [ … ] Predecesorii noştri credeau în ceea ce scriau, cum Shakespeare credea în fantasmele sale, îndatã însã ce conştiinţa vede cã imaginile nu sunt decât un joc, atunci, dupã pãrerea mea, se naşte neîncrederea scepticã în propriile sale creaţiuni.
Comparaţiunea din poezia mea cade în defavorul generaţiunei noi (s. autorului) şi cred cu drept”. [2]

Ştefan Lucian Mureşanu – Sărbătoare a iubirii la români, Dragobetele

Motto: Dragobete blând şi darnic, / Se-nfăşoară ca năvalnic, / Patimi vechi le reaprinde, / Dragostea în plasă prinde. (Viorica Pop)

 1.     Încercare de etimologizare a cuvântului Dragobete
Sărbători ale iubirii au existat şi încă dăinuie ca date de celebrare în calendarele lumii, ca simbol al fertilităţii a ceea ce în fapt oamenii au avut cel mai la îndemână gest de manifestare a dragostei, iubirea, de atunci, de când lumina a călăuzit dezvoltarea conştientă a omenescului.

Interviu cu Mircea Druc: ,,Un concept pentru salvarea naţiunii române”

Românii, ca toţi europenii, sunt într-un moment de răspântie. O răsturnare absurdă a valorilor ne marchează pe toţi, chiar dacă nu tuturor ne îngăduie timpul să conştientizăm acest dezastru. Alte popoare se pregătesc temeinic pentru experimentele campionilor globalizării. Nu toţi europenii vor să devină „sat mondial” şi se pregătesc să riposteze. Înainte de Crăciun, Parlamentul de la Budapesta a adoptat o lege uluitoare pentru liderii de la Bruxelles: „Începând cu 1 ianuarie 2013, numai ungurii vor putea cumpăra pământ în Ungaria”, a comunicat ministerul maghiar al Dezvoltării Rurale. Ungurii îşi conservă spaţiul cucerit târziu. Noi ne înstrăinăm pământurile. L-am sunat pe Mircea Druc, primul şef de guvern anticomunist de la Chişinău, excelent cunoscător al teoriilor antropologice şi realităţilor actuale din spaţiul euroasiatic. Mi-a spus: „Mie îmi place constatarea gen: «Cine ştie nu vorbeşte, iar cine vorbeşte nu ştie»”. După mai multe replici ţâfnoase, l-am convins totuşi să vorbim.

Emilia Ţuţuianu: Gheorghe Stoica – un artist din satul Cordun jud. Neamţ, descoperit în sertarul cu amintiri al nepoţilor

Câte valori culturale, oameni cu real potenţial  artistic nu au fost descoperiţi şi apreciaţi la timp…ajutaţi sa-şi împlinească visul…crezul pentru care au ars, au dăruit totul în cursul vieţii?
Întâmplarea a făcut, ca lucrând la punerea în pagina a volumului Valori artistice la Roman, sub semnătura distinsei doamne Minodora Ursachi , să descopăr un nume: Stoica Gheorghe din localitatea Cordun, Neamţ.
Curiozitatea şi fascinaţia pentru acest poet şi artist plastic a venit în momentul în care am descoperit, păstrat cu veneraţie, de către familia artistului, un caiet, în care, fostul elev de la Colegiul Roman Vodă din Roman a consemnat peste 40 de poezii…Versuri diafane de un lirism elocvent  care uimesc şi seduc cititorul…versuri scrise la vârsta de 15-16 ani. Ne bucurăm că putem reaşeza la locul cuvenit şi iubit pe acest artist al satului Cordun de care şi oamenii locului vor fi mândri, în ciuda unui destin sentimental mai dureros al artistului.

Lucian Avramescu – de Dragobete

 Amorul i-a ucis de Dragobete

 

                     Ce faci când din iubire crește ura

                     Când dragostea dă tot ce-i hâd la schimb?

                     Azi cineva a întrecut măsura

                     Punând în toate prea funestu-i nimb.

Gheorghe Stoica – pictor din Cordun, Neamţ

Combatanţii din Moldova, de Ziua Memoriei

Comandor (r) prof. universitar Jipa Rotaru, în dialog cu istoricul militar, colonel, ing. dr. Anatol Munteanu, autorul cărții „Epopeea Libertății”.

În urmă cu 200 de ani, la 16 mai 1812, ca urmare a războiului ruso-turc din 1806-1812 şi semnării tratatului cu Turcia otomană, Rusia Ţaristă a ocupat cu forţa armată o parte din Țara Moldovei. Ocuparea de către ruşi a teritoriului dintre Prut şi Nistru – partea cea mai bogată şi roditoare a Moldovei, instaurarea unui regim asiatic, barbar şi sângeros, a adus la schimbarea radicală a condiţiilor politice, social-economice şi culturale. Ca şi alte popoare din Imperiul rus, românii basarabeni au îndurat tot greul în războiul ruso-turc, asigurând aprovizionarea armatelor ruse cu cereale, furaje, carne, animale, iar populaţia a muncit „cu mâinile şi cu dobitoacele”, plătind impozite foarte mari, de 2-3 ori mai mari decât la turci. Basarabia a fost transformată într-o colonie rusească, cu o politică de rusificare şi deznaţionalizare a românilor basarabeni.

Interviu cu P.S. Ioachim Băcăuanul

P.S. Ioachim Băcăuanul: “Hristocentrismul reprezintă soluția salvatoare a ieșirii din criză”

Preasfinția Voastră, vă rog de la început să-mi scuzați modul abrupt de a vă invita să răspundeți câtorva din nelămuririle ori curiozitățile pe care mi le voi permite de-a lungul acestui mic dialog. Ați fost primul călugăr care, imediat după 1989, a avut acces neîngrădit la Institutul parizian Saint Serge. Cu nuanțe vag polemice, ați declarat: „Nu cred în Revoluția din ’89. N-a fost decât una, la crearea lumii, anume la Nașterea lui Hristos, restul sunt mișcări populare, lovituri politice, răscoale”. Cât de actuale vi se par în conștiința intelectualului de astăzi sensurile Îndumnezeirii omului?

Mariana Cristescu – „Rădăcinile lui Gheza Vida”….

Centenar Vida Geza. De fapt, Gheza Vida. Pentru  a pune capăt unor controverse, precizez că Vida Gheza nu era maghiar, ci român!

 S-a născut într-o familie de mineri, la 28 februarie 1913, la Baia Mare şi s-a înălţat la ceruri la 11 mai 1980 acelaşi oraş. Tatăl său, Iosif Vida, era miner, dintr-o familie de ţărani români, iar mama sa, Rozalia, avea, după tată, origini slovace. Gheza Vida însuşi povesteşte, în cartea regretatului Raoul Şorban, „VIDA” (Ed. Meridiane, Bucureşti 1981): „Am mai avut şapte fraţi. Toţi şapte au murit datorită condiţiilor grele de viaţă. […] Când m-am născut, fraţii mei nu mai trăiau. Şi ca să rămân măcar eu în viaţă, al optulea fecior, după un obicei ţărănesc din acele timpuri, s-a încercat o «solomonie»: s-a adunat tot neamul nostru şi s-a hotărât să fiu «vândut» şi «schimbat» în taină cu o păpuşă, prin fereastră, ca să fie păcălită în acest chip ursita.  Au căutat şi un nume care să nu fi fost purtat de nimeni în tot neamul nostru de români. Mi s-a dat numele de Gheza, după un ortac al tatălui meu, care mi-a fost şi naş. Era maghiar. Între mineri, în special, nu existau probleme de naţionalitate.”

Palatul Cuza de la Ruginoasa

 La jumatatea distantei intre orasul Târgu Frumos si Paşcani se afla comuna Ruginoasa, asezata pe o veche mosie boiereasca, cumparata de boierul Sturdza de la Duca Vodă la sfârşitul secolului al XVII-lea.
In anul 1804, logofătul şi marele vistiernic Săndulache Sturdza angajeaza un arhitect vienez pentru a ridica o reşedinţă luxoasă in locul casei vechi boiereşti, ulterior in anul 1811, Săndulache Sturdza construieste în spatele palatului o biserică de conac pe fostul loc al unei biserici din lemn.
Palatul a fost moştenit de către logofătul Costache Sturdza, fiul lui Săndulache şi văr al domnitorului Mihail Sturdza (1834-1849) care a refăcut palatul în stil neogotic, stil păstrat pana astăzi.

Pictori romaşcani – Gheorghe Stoica

Dinu Poştarencu – Politică rusească în Basarabia a fost antiromânească

Dinu Poştarencu, doctor în istorie, cercetător ştiinţific superior la Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, în dialog cu Ilie Gunca, de la Jurnal md. –Ilie Gulca: Stimate domnule profesor, pentru început, aş vrea să-mi satisfaceţi o curiozitate jurnalistică. La o primă privire a hărţii etnografice a RM, constatăm că elementul românesc este concentrat preponderent în zona centrală, iar la extremităţile de sud şi nord avem un pronunţat mozaic etnic…

Marin Sorescu – de Nicolae Manolescu

Puţini mai ştiu astăzi că Marin Sorescu a fost şi un remarcabil critic şi eseist. Dacă e să-l credem, a scris critică de prin 1962, şi numai întîmplarea (adică articolul lui Călinescu din Contemporanul) l-a consacrat ca poet şi mai apoi ca dramaturg. Eseurile din Teoria sferelor de influenţă (1969) şi cronicile literare din Uşor cu pianul pe scări (1985) vădesc o acurateţă stilistică, o luciditate venite din simpatia declarată pentru Ş. Cioculescu, şi o imaginaţie călinesciană, capabilă de formulări frapante şi memorabile. Mai totul este citabil. Ciobanul din Mioriţa are un ,discurs hamletian”, balada populară ca atare ţinînd de ,un fel de matriarhat” al poeziei noastre. Sau: ,O pompă monstruoasă atîrnă deasupra lumii urmuziene. Cînd dă ea

Vavila Popovici – Bach și Debussy în interpretarea pianistei Angela Hewitt

„Muzica este o putere spirituală în stare să lege toţi oamenii între ei.”   George Enescu.

În data de 17 februarie 2013 a avut loc concertul pianistei Angela Hewitt, în sala teatrului „Reynolds Industrie” din cadrul Universităţii Duke (Reynolds Industries Theater, Duke University) din orașul Durham, Carolina de Nord.

Zoe Dumitrescu-Buşulenga: ,,Să deschidem o fereastră largă, spre o lume care să ne înţeleagă şi să înceapă să ne iubească” – interviu cu Grigore Ilisei

– Stimată doamnă Zoe Dumitrescu-Buşulenga, ne aflăm la Văratec, într-un mic rai, care era şi locul de odihnă şi popas al Valeriei Sadoveanu. Mi se pare că dumneavoastră l-aţi descoperit prin prietenia ce v-a legat de această aleasă fiinţă?

– Sîntem aici pe un picior de plai, pe o gură de rai, dar de-adevăratelea, într-adevăr. E o imagine a unui loc absolut de excepţie pe care Valeria Sadoveanu, draga, foarte draga mea prietenă, mi l-a descoperit şi cumva mi l-a lăsat într-o moştenire spirituală, fiindcă aici era un loc de mulţi ani, un loc de întîlnire a atîtor prieteni dragi, unii mai sînt, alţii nu mai sînt. Doamna Lili Teodoreanu, Ştefana Velisar, părintele Anania, care stă mai sus, Profira Sadoveanu, Didica Sadoveanu. Eram aici o mînă de prieteni care trăiam într-un fel de paradis, dublat de o mică societate literară. Fireşte, lucrurile acelea s-au dus de mult şi noi trăim astăzi în alte împrejurări, dar locul a rămas tot atît de frumos, tot atît de binecuvîntat, ca un loc sacru ce se află.

Cum a ajuns Oceakovul colonia Moldovei

O perioadă, această cetate a fost în stăpânirea domnitorilor Moldovei. Cetatea este cunoscută în literatură sub trei nume: Oceakov, Lerici şi Vozia.

Ctitorie genoveză. Cetatea Lerici a fost ctitorită de către coloniştii genovezi în secolul al XIV-lea şi a servit drept loc de comerţ între negustorii italieni şi autohtonii români şi slavi care locuiau în regiunea din jurul cetăţii.

Pompiliu Comşa: Trezeşte-te naţiune

Viaţa în România nu e un galop de sănătate. Asta după ce în comunism românii erau o clasă de ’’viermi sociali’’ cărora li se dirijau mişcările şi gândirea. S-au creat în psihologia ultimilor 50 de ani ai românilor nişte blocaje, care au fost atât de ermetice şi atât de dureroase, ca nişte chingi de oţel, care au strâns spiritul, obligându-l pe om să se concentreze la non-valori, la salarii şi concediu. Pentru el, această bucăţică de cvasi-libertate care i s-a dat l-a făcut să creadă că este foarte bine în carcasa lui, în limitarea vieţuii lui, serviciu-acasă, serviciu-acasă. În opinia mea, dar nu numai, pierderea monarhiei a fost una dintre cele mai mari drame din istoria ţării noastre.

Maria Rugină – Fii prin tine!

Vaccinat cu libertate, un popor inteligent
Se va ridica deaspura efectelor de moment:
Nu se va propti umil cu privirea în momeală,
Alunecând fără șansă de la prima amețeală;

Va-nțelege, chiar sub drog, că renegându-și trecutul,
Își dezgolește călcâiul, aruncând în aer scutul;
Nu-și va scoate la mezat, pe un preț de ambalaj,
Trupul, mintea și pământul, într-un neoprit picaj!

Ioan Miclău – Versuri sisife ridicate spre neant

Cântec…
Ah, de unde bate vântul,
De acolo vine cântul,
Vântul sufla dintre fagi,
Cantecul din locuri dragi!
Vântul vine pe furis,
Cantecul pe langa Criş!
Eu ma-nnec Doamne de dor

in memoriam Mircea Dinutz

La 19 februarie a.c., s-a stins din viaţă scriitorul, publicistul şi criticul literar Mircea Dinutz, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Născut la Bacău la 24 septembrie 1948, Mircea Dinutz a urmat Facultatea de Filologie de la Institutul Pedagogic (1967-1970) şi Facultatea de Limba şi Literatura Română (secţia latină) din Bucureşti (1971-1975). După absolvire, a lucrat în câteva oraşe din ţară, din 1984 stabilindu-se în Focşani. Împlinirea menirii de dascăl a cunoscut-o, ca profesor titular, la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza” şi la Colegiul Naţional „Unirea”, activitatea didactică fiindu-i încununată cu Ordinul „Meritul pentru Învăţământ în grad de Ofiţer, pentru abnegaţia şi devotamentul puse în slujba învăţământului românesc” (2004).

Vintilă Mihăilescu – Jos capra!

„Murim noi, muriţi şi voi!“ Am crezut iniţial că nu am citit bine, aşa că am aşteptat, poate camera va reveni asupra acestei pancarte ridicate cu mînie spre cer de un grup de grevişti. Peste cîteva minute, lozinca a apărut din nou în prim-plan, acoperind tot ecranul. Da, aşa era…– Să moară şi capra vecinului!… a comentat, gînditoare, soţia mea. – Mda, cam aşa ceva… am recunoscut şi eu, cu ochii încă în televizor. Deci asta era ce aşteptau oamenii muncii de la guvern – sau, mă rog, ce-o mai fi el acum. O stranie „pace socială“, cam necrofilă – căci despre negociere nu prea văd cum putea să fie vorba. Dacă tot e să ne ia dracu’, barem să vă ia şi pe voi, şi atunci sîntem liniştiţi cu toţii.

– Stai să-ţi arăt ceva, se ridică nevastă-mea de pe fotoliu şi caută printre nişte hîrtii de pe o etajeră. Citeşte! îmi întinde ea un ziar mai vechi.

Ce urât ne-am purtat cu Zoe Dumitrescu-Buşulenga! de Alex. Ştefănescu

A murit Zoe Dumitrescu-Buşulenga! Avea în ea o flacără despre care nu-ţi venea să crezi că s-ar putea stinge, era o iluminată şi totuşi a murit. A închis ochii cuminte, respectuoasă faţă de lume, făcând până şi din dispariţia ei un act de pedagogie. Poate că toţi aceia care îşi deplâng indecent îmbătrânirea, arătând contemporanilor o faţă schimonosită de nemulţumire şi resentimente, vor învăţa ceva din lecţia marii profesoare.

S-a pregătit din timp, cu o smerenie reală, fără nimic teatral, pentru moarte, călugărindu-se, sub numele Benedicta, şi petrecându-şi o mare parte din ultimii ani de viaţă la Mânăstirea Văratec, unde şi-a găsit acum o sută şi ceva de ani liniştea şi Veronica Micle. „Am socotit – explica Zoe Dumitrescu-Buşulenga lui Grigore Ilisei, într-un interviu publicat în revista noastră (nr. 33/ 2000) – că un creştin intelectual trebuie să-şi petreacă ultimii ani ai vieţii aşa cum se făcea pe vremuri şi mai cu seamă soţiile care rămâneau singure, se retrăgeau la mânăstiri. Era o frumoasă obişnuinţă, mai ales în lumea boierească.”

Pictori romaşcani – Gheorghe Stoica

Constantin Enianu: Un rău necesar – CIA

Războinicii invizibili ai Agenţiei Centrale de Informaţii au ajutat SUA să câştige Războiul Rece, dar pentru victoriile lor au plătit un preţ neaşteptat. Consecinţele nedorite ale operaţiunilor secrete au zdruncinat agenţia. Totuşi, nu le păsa de asemenea consecinţe. Timp de 50 de ani, CIA a fost mâna nevăzută a puterii americane, care a răsturnat guverne, a format armate secrete, a colaborat cu seniorii drogurilor şi a angajat asasini. Filosofia CIA este: „Daţi-le arme şi lăsaţi pe Dumnezeu rezolve“. Pentru a teroriza lumea este nevoie de „Central Intelligence Agency“(CIA).

Ticu Lăcătuşu la 52 de primăveri, La mulţi ani!

Constantin Lacatusu s-a nascut la Piatra Neamt in data de 21 februarie 1961. A absolvit Facultatea de Geologie din Bucuresti in 1986. Este primul roman care a urcat pe Everest, precum si singurul roman care a cucerit cele mai inalte varfuri ale celor 7 continente.

Dumitru Mnerie: Demnitatea muntelui

Demnitatea se asociază, prin definiţie oamenilor, care dovedesc autoritate moralã, prestigiu, manifestă o gravitate, măreţie, respectă şi sunt respectaţi sau celor care deţin o înaltã funcţie de stat şi care se consideră că au calitatea de a fi demni de poziţia pe care o ocupă în societate. Dar, într-o lume creată de Dumnezeu, în care nimeni nu e „fără de păcat”, e practic imposibil să găseşti oameni cu o demnitate absolută, astfel fiind greu de imaginat un sistem lumesc de referinţă, în care să încadrezi oamenii Demni pe care îi cunoşti, sau spre care să tinzi să fii cuprins.

Iulian Arcadie Trofin, un pianist romaşcan

Maestrul Iulian Arcadie Trofin a fost invitat să predea cursuri de pian la Academia Regală din Scoția. Timp de o săptămână, zeci de viitori maeștri pianiști au solicitat să ia lecții de la maestrul din Budești. Din cei 40 de cursanți ai Academiei, 30 au dorit să ia lecții de la maestrul Iulian Arcadie Trofin. Elevii provin din 15 țări de pe toate continentele.

Bisericuţa din Gura Văii Deal

Biserica din Gura Văii Deal, comuna Girov, judeţul Neamţ, care poartă hramul „Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul“ se află pe lista monumentelor istorice din judeţul Neamţ. Ea a fost construită la 1822, de obştea satului, Gura Văii fiind sat răzăşesc, şi păstrează un patrimoniu iconografic de mare valoare. În registrele parohiei se păstrează însemnarea conform căreia sfinţirea lăcaşului a fost făcută de însuşi Veniamin Costachi, mitropolitul de atunci al Moldovei şi episcop de Roman între anii 1796-1803.