Ovidiu Trifan, dirijorul și compozitorul

prof. dr. Ovidiu Trifan Dirijorul și compozitorul Ovidiu Trifan, cadru didactic al Școlii de Artă “Sergiu Celibidache” din Roman, predă muzica în comuna Valea Ursului. Din zona în care lucrează au pornit nume mari ale muzicii lăutărești sau populare, cum ar fi violonistul Marinică Botea.

 Două dintre disciplinele școlare, muzica și educația plastică, au fost – și, pe alocuri, încă mai sunt – desconsiderate în școlile românești. Este părerea profesorului doctor Ovidiu Trifan, cadru didactic la Școala de Artă “Sergiu Celibidache” din Roman. Lipsa cadrelor didactice pregătite să predea aceste discipline și numărul redus de ore pe săptămână fac ca, de mulți ani, muzica și desenul să fie date în completarea catedrei altor dascăli. >>>

Reclame

Colinde cu lei

Interzise şi etichetate, sistematic, până în decembrie 1989, ca mistice, colindele au apărut parcă mai pline de vitalitate, de prospeţime, cu mesajul lor creştin nediminuat, fiindcă ele, spunea C. Brăiloiu, „reprezintă, în ansamblu, o adevărată Biblie a imaginaţiei populare, o Biblie plină însă de ecouri păgâne”, cu textele lor arhaice şi cu muzica lor amintind de aceea a colindelor apusene, cum spunea tot Brăiloiu, cum toate secţiunile lor – protocolare, cosmogonice, profesionale, flăcăul şi fata – iubiţi şi peţitori, despre curtea feudală, edificatoare şi moralizatoare, biblice şi apocrife, colinde-baladă, colinde-cântec. Cât deînrădăcinate sunt în memoria populară stau mărturie şi ample colecţii apărute după 1990: Dan Octavian Cepraga, Graiurile Domnului. Colinda creştină tradiţională (1995), Traian Herseni, Colinde şi obiceiuri deCrăciun. Cetele de feciori din Tara Oltului (Făgăraş) (1997), Ioan Bocşa, coordonator, 1484 colinde cu text şi melodie (I-II, 1999), Iosif Herţea, Colinde româneşti, antologie şi tipologie muzicală (2004), Nicolae Băieşu, Sărbători domneşti închinate Maicii Domnului şi Mântuitorului (Chişinău, 2004), Macarie Marius-Dan Drăgoi, Colinde de pe Valea Tibleşului, cu 498 de poziţii (2006). >>>

Tradiţii – Pomul de Crăciun

Cei mai mulţi dintre români care, încă de la începutul lui decembrie, cercetează pieţele în vederea cumpărării unui brad arătos şi, totodată, colindă magazinele pentru a cumpăra cadouri celor dragi, cred, probabil, că obiceiul împodobirii bradului de Crăciun vine dintr-un trecut insondabil. Dacă s-ar face un studiu asupra contestării, de către români, a unorobiceiuri, acuzate de nespecificitate românească, pomul de Crăciun (bradul luminat şi împodobit) ar constitui un capitol semnificativ, pentru că i s-a tăgăduit, timp de vreo şase decenii, între 1882 şi 1940, dreptulde a exista printre obiceiurile de Crăciun ale noastre. Obiceiul a iscat, la noi, încă din ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea, o aprigă discuţie pe tema nespecificităţii lui. Contestarea lui a fost începută, în chip paradoxal, de Petre Ispirescu, care, cum se ştie, a fost culegător deproducţiuni populare şi doar într-o mică măsură aplicat spre teoretizări pe astfel de probleme. Şi totuşi, P. Ispirescu a atacat cu înverşunare acest obicei, atât în cadrul unei serate a Junimii bucureştene, în casa lui Titu Maiorescu (acesta ar fi spus: „Pe mine m-ai convins şi în casa mea nu voi lăsa să se mai facă”), care i-a tipărit textul în Convorbiri literare (1882, nr. 9), cât şi într-o conferinţă ţinută la Societatea „Concordia română”, unde a denunţat originea „barbară” a obiceiului. Textul lui Ispirescu a apărut în broşură în 1886 şi a fost reprodus în Calendariu din Sibiu (1902, p. 127-141). >>>

Maria Tănase- Personalități feminine din România

Maria Tănase (25 septembrie 1913, Bucureşti-22 iunie 1963, Bucureşti). Interpretă de muzică populară. Fiica lui Ion Coandă Tănase şi a Anei (născută Munteanu), studiază la Şcoala de fete „Ion Heliade Rădulescu” din Bucureşti, doar cursul inferior, fiind obligată să muncească, alături de fraţii şi părinţii săi, pentru a se putea întreţine. Începând cu 1945, a urmat Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică, avându-l ca profesor pe Ion Manolescu împreună cu care juca pe scena Teatrului Municipal. În 1934 este admisă, prin concurs, la Teatrul „Cărăbuş”, condus de Constantin Tănase, şi distribuită într-un grup vocal în spectacolul de revistă Cărăbuş-Expres, pe al >>>

Simion Kirileanu Teodorescu: in memoriam

folclorist, Neamţ

Născut pe 7 martie 1879 în satul Holda, judeţul Neamţ, azi Suceava. S-a remarcat ca institutor, folclorist, scriitor. Studii: şcoala primară în comuna natală, Şcoala Normală „Vasile Lupu”, Iaşi. Învăţător la „Orfelinatul agricol Prinţul Ferdinand” din Zorleni – Tutova, având director pe Mihai Lupescu; Şcoala din Broşteni, iar din 1906 şi până în 1926, la Şcoala din Holda. Participă la războiul Balcanic din 1913 şi la primul război mondial, când este rănit în luptele din Munţii Călimani, în 1918 – 1919. >>>

Denis Marian Malciu -Totul despre Dragobete

 Cele mai multe date despre „Dragobete” le avem de la marele folclorist şi etnolog Simeon Florea Marian (1847-1907), în preţiosul studiu etnografic „Sărbătorile la români”, în volumul al II-lea, intitulat „Păresimile”, apărut la 1899. Pe parcursul volumului întâlnim trei tipuri de informaţii cu privire la Dragobete, şi anume: >>>