Lucian Iosif Cueşdean – Limba rumânilor nu se trage de la Roma

limba-rumanilor-model-22Prefaţă. Fiecare cuvânt este rodul unei activităţi intelectuale.

Graiul este un rezultat al gândirii. Limba decimilenară a rumânilor este o operă desăvârşită de neamul nostru, un fenomen raţional, un produs al minţii lor. Neamul românesc, iniţiatorul Civilizaţiei danubiene, este etnia celor care sunt de origine din mijlocul Europei, din România, centrată pe Bazinul Hidrografic al Dunării de Jos, vorbitori ai limbii materne rumâne. Cine este de origine din spaţiul adiacent Bazinului Hidrografic al Dunării de Jos are drept limbă maternă rumâna şi dialectele sale. El este rumân, indiferent de ce alte nume a purtat sau poartă, i se atribuie ori îşi atribuie.

Cuvintele au determinat modificări structurale anatomice ale creierului, edificând un centru al vorbirii, proces ce a necesitat multe mii şi sute de mii de ani. Unele vorbe contemporane pot avea această vârstă, precum onomatopeele, iar altele au apărut abia ieri, ca neologismele.

Rumâna, spre deosebire de toate celelalte limbi ale Europei, începe cu transformarea sunetelor din natură în cuvinte, în forma cunoscută sub numele de onomatopee. >>>

MAria RUgină – Starea de viață, ca atare

                                             ȚIE

Tu ești muzica ce-aprinde cu o singură scânteie

Sufletul întregii lumi, fiindcă te-ai născut FEMEIE!

Tu dai florilor culoare, cerului îi dai senin,

Celor slabi le dai speranță, iar copiilor, destin.

Tu ne-ai ,,condamnat”  la viață, la iubire și sublim. >>>

Vavila Popovici – În ce barcă ne urcăm? Încotro vâslim?

Rațiunea nu aprobă fericirea, dacă nu este unită cu demnitatea de a fi fericit, adică cu puritatea morală. – Emmanuel Kant
O întreagă horă a declarațiilor am putut auzi în aceste ultime zile, privitor la Aderarea la Schengen, multe lipsite de modestie, însușire despre care se spune că ar aparține inteligenței. În final am înțeles că Aderarea la Schengen nu mai este o prioritate pentru autorităţile de la Bucureşti. E greu însă ca toate aceste declarații bătăioase să-i convingă pe românii cu judecată că e mai bine „ să se mute în barca lui Putin decât într-o uniune de state libere şi prospere”, după cum scria un jurnalist, bine inspirat. Iar cu fundul în două luntre, iarăși nu se poate! Diversiunile au curs și ele, după o primă declarație a  ministrului de interne german. În concluzie: elevii prinși cu lecțiile nefăcute, nu vor mai intra în clasă. Punct! >>>

Octavian D. Curpaş – Soluţii pentru crizele şi confictele din familie

Familie2013

S-au scris multe cărţi despre viaţa de familie şi ne-am putea întreba dacă ar mai fi ceva de spus sau de adăugat în această privinţă. Multe cărţi care tratează acest subiect merg pe o abordare foarte specializată, ce restricţionează numărul potenţialului auditoriu. Nu acesta este cazul cărţii „Ce vrea Dumnezeu să ştiu despre viaţa de familie. Soţ, soţie, părinţi, copii. Întrebări şi discuţii pentru grupul mic”, de Cristian Barbosu. Îmbinând în mod armonios o abordare dinamică cu un conţinut plin de valoare, autorul reuşeşte să ne captiveze prin profunzimea, am putea spune cristalină, a gândurilor pe care ni le împătăşeşte. >>>

Unirea noastră cea de toate zilele

Basarabia-Pământ-RomânescIon Coja: „Idealul Unirii trebuie trecut în Constituţie!”

„Unirea în cuget şi simţiri a românilor de pretutindeni este mai importantă decât unirea politică!”

Domnule profesor Ion Coja, aţi primit din Basarabia un filmuleţ de câteva minute cu Iacov Golovcă, pătimaşul şi inimosul luptător pentru Unirea Basarabiei la Patrie. Iar celui care v-a trimis filmul, dlui Ilie Bratu, i-aţi trimis următorul comentariu:

E frumos ce spune bravul Iacob Golovcă. Dar cât este de realizabil acum? La 1918 a fost un concurs de imprejurari excepțional de favorabile! Nu mai putem spera să se repete! Și cu toate astea, marile puteri – SUA; Anglia, Franța, nu au recunoscut Unirea Basarabiei cu Țara!… De ce oare?!…
Condițiile de azi sunt net diferite! România nu are niciun aliat care să o susțină! Lucrul cel mai important de făcut este să se pună capăt rusificării! Să se întoarcă Basarabia la o viață românească! Să întărim conștiința românească pe ambele maluri ale Prutului! Să redobândim sudul Basarabiei! >>>

Ioan Miclău – Versuri ieşite înafara matricei

E veşnică unda

E vesnica unda, izvorul tot tanar,
Din crestet de munte incet se prelinge,
Si-n vale crescand al undelor numar
Cu spuma duioasa se strange!

Dar cine-i batran si cine e tanar?
Aci filosoful gandirea si-o frange;
Caci nu batranetea cu-al anilor numar,
E ceea ce-n suflet pun moartea ce-nvinge, >>>