Dimensiuni ale procesului de deznaţionalizare şi asimilare a românilor din zona Harghita-Covasna

Deznationalizarea este un proces istoric, care atenteaza la limba, cultura si religia unei comunitati, fie pe cale „pasnica”, fie materializata prin dezinteresul sau lipsa totala a sprijinului moral si material acordat de catre oficialitati scolii, bisericii si al altor institutii ale comunitatii respective, fie pe cale mai putin „pasnica”, prin masuri legislative (vezi legile Trefort, Appony etc.) sau pe cale violenta de „purificare”, din care nu lipsesc mijloacele extremelor violente din timpul Diktatului de la Viena, de exemplu. Asimilarea, ca proces complex, este compusa din numeroase faze succesive ce se suprapun, sau se succed unele altora, in timpul carora are loc renuntarea la propria limba si adoptarea alteia in loc, ca si un complicat mixaj si o adaptare a codurilor culturale, caracteristicilor structurii sociale si specificitatiilor afective.

Istoricul cercetărilor privind românii din Covasna şi Harghita

Este unanim acceptat ca istoria acestei zone a arcului intracarpatic nu incepe cu colonizarea secuilor, iar dupa acest moment, istoria nu se rezuma doar la cronica unei unice si privilegiate etnii, asa cum incearca sa prezinte lucrurile unii istorici maghiari interesati. Ea inseamna convietuire, interferente, complementaritate si nu in ultimul rand, o zestre comuna de avere materiala, morala si spirituala, o anumita demnitate a dimensiunii istorice legate de un destin comun, care ar trebui sa creeze o permanenta punte de legatura si de apropiere, valori care se impun cu mare forta in constructia viitoarei Europe.

Ziua limbii române

Monitorul Oficial al României, nr145/19 III/2013, partea întâi, publică Legea privind instituirea zilei limbii române și decretul pentru promulgarea ei semnat de Președintele României, încheindu-se astfel un demers pe care, de mai multe legislaturi, societatea civilă românească, prin instituții ale ei de utilitate publică precum „Mișcarea pentru Progresul Satului Românesc” și „Asociația Comunelor din România”, ca și prin decizii ale unor Consilii locale și ale unor organizații culturale din țară și ale românilor de pretutindeni, îl face pe lângă Parlamentul României.

Constantin Noica: “Ce e etern și ce e istoric în cultura românească?”

“De ce noi, romanii, etnic vorbind mai omogeni decat germanii, a trebuit sa asteptam soarta o mie de ani? Situatia geografica defavorabila, neprielnica conditiilor istorice, navaliri barbare, vecini salbateci? Dar acestea ar fi trebuit sa fie motive in plus de afirmare, elemente de marire proprie, daca pornirea de a face istorie, pornirea oarba si primordiala, ne-ar fi aruncat irezistibil in vartejul universal. Astazi la ce-am ajuns? La vointa de a face istorie. Cine a inteles acest lucru este lamurit cu tragedia culturilor mici, cu tot ceea ce e rational, abstract, constient in tragicul nostru “.

Randurile acestea, scrise de un tanar acum cativa ani, pot nedreptati sau nu neamul romanesc; aceasta nu ne intereseaza. Ele ne aseaza insa dintr-o data in inima tensiunii care domina, pe toate planurile lumea romaneasca de azi.

Nae Ionescu – Creațiune și păcat

“Caracterul fundamental al epocii noastre  e ca se propovaduieste din ce in ce mai mult un ideal al muncii. Idealul muncii, asa cum este infatisat in ethosul contemporan, este o ideea de importatie, de origine anglo-saxona si, fara indoiala, este fortata pentru noi; ea nu are de-a face cu mentalitatea noastra rasariteana si cu realitatea umana in genere.

Munca nu este si nu poate fi un ideal. Cand a fost izgonit din Rai, i-a fost data lui Adam pedeapsa sa munceasca. Munca nu poate sa fie, intr-adevar, decat o pedeapsa pentru noi. Munca este un fel de pedeapsa, care apasa asupra umerilor nostri pentru ca, probabil, asa cum este structural construit neamul omenesc, el nu a fost facut ca sa munceasca; adica, functiunea lui fundamentala nu este aceea de a munci.

Mariana Cristescu – „Cine îşi uită istoria merită să o retrăiască!”

20 martie este o zi cu semnificaţii aparte pentru români. La 20 martie 1821, Tudor Vladimirescu adresa o proclamaţie locuitorilor din Bucureşti şi o alta către cei din judeţe, în care arăta că ridicarea sa a fost provocată de „pierderea privilegiilor noastre şi jafurile cele nesuferite care le pătimea fraţii noştri”. *  La 8 martie / 20 martie 1848 are loc, la Paris, în locuinţa lui Nicolae Bălcescu, o întrunire a revoluţionarilor români (munteni şi moldoveni), unde se hotărăşte începerea Revoluţiei şi se redactează un program revoluţionar burghezo-democratic, în care se preconiza, printre altele, împroprietărirea ţăranilor cu despăgubire.