Maria Diana Popescu – „Mihai-Viteză” urmărit cu „Pobeda” şi cu două avioane

Maria Diana PopescuSă înceteze odată pentru totdeauna campania de spălarea la faţă a fostului rege! A mai rămas să găsim în cutiile poştale pliante cu „Happy king-day”, astfel, încît unii din neştiinţă, alţii de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni, să ne pună în spinare alţi trîntori, scrobiţi la pălării şi manşete, şi mai costisitori şi mai lacomi. La ce-i foloseşte regatul în capitalism? N-a fost răsplătit cu două avioane şi o medalie de către Stalin, pentru că l-a scutit de un efort important de război în 1944 şi pentru că a deschis drumul Glorioasei Armate Roşii să ocupe România şi să o subordoneze U.R.S.S.? La sfîrşitul lui iunie 1945, ziarele bucureştene anunţau că Stalin şi Guvernul U.R.S.S. dăruiseră regelui două avioane şi publicau telegrama sa de mulţumire. Pe 6 iulie 1945, Prezidiul Sovietului Suprem al U.R.S.S. a adoptat Decretul pentru acordarea ordinului „Victoria” regelui Mihai, fiind cea mai înaltă decoraţie de război sovietică, acordată doar cîtorva personalităţi, printre care generalul american D. Eisenhower şi generalu britanic B. Montgomery. Motivaţia era menită să-i satisfacă regelui orgoliul. Un fel de mită post-factum. La fel ca şi nostalgica expunere a fotofantomelor pe simezele Bibliotecii Naţionale. Pe cine interesează cum a huzurit în „exil”? Care exil, de fapt? Pe măsură ce apar noi versiuni ale photoshop-ului, vor apărea alte „fotografii inedite”, trucate regeşte. Mai potrivită ar fi fost organizarea unei expoziţii cu fotografiile celor care au furat şi distrus România după lovitura de stat din 1989. Prin găselniţa „Regele în dosarele Securităţii”, C.N.S.A.S. a primit ordin să-l transforme din trădător de Ţară, în victimă. Şi cît a mai îndurat bietul de el în exil? Poate ne spune şi nouă aşa-zisa casă regală (a Republicii România) cînd are de gînd să restituie valoroasele tablouri, scoase din ţară în noiembrie 1947, cînd a plecat la Londra, cu gînd să nu se mai întoarcă. L-a făcut să se răzgîndească doar Churchil, care i s-a adresat: „mai presus de orice, un rege trebuie să fie curajos”. Halal curaj! >>>

Reclame

Vavila Popovici: Recunoştinţa – ,,Miezul dragostei”

Vavila Popovici„Recunoștința este miezul dragostei față de cei care ne iubesc,
a dragostei față de semenii noștri, de la care ne vin multe ocrotiri,
și binefaceri nespus de plăcute.” – Silvio Pellico

Recunoştinţa este un sentiment de mulţumire însoțit de bucurie, ca răspuns la primirea unui dar. Este o manifestare a curățeniei și nobleței sufletului omenesc care încununează multe virtuți. Având un conținut spiritual creștin, o găsim prezentă în ideea de mulțumire pe care fiecare dintre noi o cunoaște din rugăciunile zilnice. Tradusă din textul latinesc – grația, redă gratitudinea omului pentru binefacerile pe care le conștientizează. Existența recunoştinţei ca sentiment, ca atribut moral, demonstrează că lumea poate avea un sens pozitiv, că pot fi îmbunătățite relațiilor dintre oameni.
Cel stăpânit de acest sentiment se exprimă funcție de fondul lui psihologic, de nivelul de conştiinţă, de religiozitatea avută în suflet. De fapt, omul alege între bine și rău, între a recunoaște și a fi mulțumit de ceea ce primește sau de a se opune prin respingerea darului primit, a se crede neîndreptățit sau a constata că totul îi provoacă repulsie, revoltă, starea putându-i duce pașii la găsirea rușinoasei porți a trădării, despre care nuvelista italiană Elza Morante spunea: „Cea mai mare ticăloșie este trădarea. Dacă însă cel trădat este propriul tău părinte, propriul tău superior, ori un prieten, atunci se ajunge la josnicia cea mai demnă de dispreț”. >>>

Profesorul Gheorghe Buzatu a plecat la întâlnirea cu Mareşalul

Buzatu-_Gheorghe-doliu Fie-i pe veci lumina de odihnă şi cinstire!  –   Maria Diana Popescu

Se aud clopotele în bisericile noastre. O veste grea s-a răspîndit ca un ţipăt sfîşietor din instituţii şi universităţi pînă în zare. S-a stins din viaţă cel mai respectat istoric şi cercetător, de mare probitate ştiinţifică, un corifeu din galeria valorilor de patrimoniu naţional, mare patriot şi iubitor de Ţară, savantul care a luptat toată viaţă de partea dreptăţii şi a adevărului, Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu, care, deşi a pierdut lupta cu viaţa, a cîştigat-o pe cea cu adevărul. Pentru că din adevăr se îndulcea ca din aghiazmă. Profesorul meu de patriotism şi de curaj, pentru care răspîndirea adevărului istoric însemna hrana zilnică şi iscălitura fiinţei, a plecat ascultător în nemoarte şi nemurire, dincolo de hotarele lumii noastre, pe tărîmul de ireductibilă taină, de unde a venit pe Pămînt. A plecat la punctul însemnat de Domnul pe harta cerului. >>>

16 Mai 1812 – Primul rapt al Basarabiei

conferinta-basarabia-1812-chisinau-iasi-2012-ziaristi-online„Un steag nu fâlfâia în aer şi o oaste nu stătea supt arme…”

 Motto: „Lucrăm către neîntârziata trezire a neamului întreg. Neînţelegerea de sus şi neputinţa inculturii sărăciei de jos vor trebui să înceteze. Nu vom cruţa nicio silinţă pentru ca să ajungem acolo.” (Nicolae Iorga, Bucureşti, 16 mai 1912)

 În număr de şase, în perioada 1711-1812, Războaiele ruso-turce au însemnat o adevărată calamitate pentru poporul român. Dintr-o descriere a cronicarului Ioan Neculce, la 1736, aflăm că ruşii jefuiseră atât de crunt Moldova, încât supravieţuitorii refugiaţi în mănăstiri mureau acum de foame. În mod paradoxal, salvarea a venit de la tătari, care au adus ceva grâu. >>>

Vavila Popovici – Fragment din cartea „Popasurile vieții”- în pregătire

Statuia lui Mihai Eminescu din satul Noua Sulita, regiunea CernaNoua Suliță –  Hotin

Nu plânge pentru că s-a terminat, zâmbeste pentru că s-a petrecut.”

Gabriel Jose Garcia Marquez

  Trecutul însemnă timp trăit, prezentul este doar o clipă. De aceea refuz să cred că ceea ce s-a petrecut aparține morții, întrucât trecutul, se răsfrânge asupra clipei prezente și asupra viitorului nostru.
Istoric vorbind, după dezintegrarea marilor imperii din Europa Centrală și de Est la sfârșitul Primului Război Mondial, Transilvania, Basarabia și Bucovina s-au unit cu Regatul României în 1918, formând pentru a doua oară în istoria românilor după Unirea realizată de Mihai Viteazul în anii 1599- 1601, România Mare. >>>

Istoricul cercetărilor privind românii din Covasna şi Harghita

Romani-Covasna-Harghita-Blog-Roncea

Este unanim acceptat ca istoria acestei zone a arcului intracarpatic nu incepe cu colonizarea secuilor, iar dupa acest moment, istoria nu se rezuma doar la cronica unei unice si privilegiate etnii, asa cum incearca sa prezinte lucrurile unii istorici maghiari interesati. Ea inseamna convietuire, interferente, complementaritate si nu in ultimul rand, o zestre comuna de avere materiala, morala si spirituala, o anumita demnitate a dimensiunii istorice legate de un destin comun, care ar trebui sa creeze o permanenta punte de legatura si de apropiere, valori care se impun cu mare forta in constructia viitoarei Europe. >>>

Visarion Puiu, călugărul luptător

Visarion PuiuVisarion Puiu născut la 27 februarie 1879, în Paşcani, jud. Iaşi, decedat la 10 aug. 1964, în Viels-Maison, lângă Chateaul-Thierry, dep. Aisne (înhumat ulterior în cimitirul Montparnasse din Paris). 

Studii la Seminariile din Roman (1993-1896) şi ,,Veniamin” din Iaşi (1896-1900), la Facultatea de Teologie din Bucureşti (19(X)- 1904), apoi la Academia duhovnicească din Kiev (ian. 1907-iul. 1908). Tuns în monahism la Roman (22 dec. 1905) şi hirotonit ierodiacon (25 dec. 1905), diacon la catedralele episcopală din Roman (1905-1908) şi Galaţi (1908), hirotonit ieromonah şi hirotestit protosinghel la Galaţi (6 dec. 1908), apoi arhimandrit (1 ian. 1909), şi numit tot atunci vicar al eparhiei Dunării de Jos, director al Seminarului “Sf. Andrei” din Galaţi (1 apr. 1909 – 1 Sept. 1918), apoi director al >>>

Personalităţi romaşcane – Ioan Strat

Ioan_StratIoan Strat (alternativ Ion Strat [1], n. 1836, Roman, judeţul Roman – d. 21 oct. 1879, Bucureşti), jurist, economist, profesor, primul rector al Universităţii din Iaşi, politician, senator, deputat, de două ori ministru al Finanţelor, ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, diplomat la Paris şi Constantinopol. A fost un promotor al liberalismului economic.

Originea, studiile. S-a născut la Roman, în familia lui Dimitrie Strat, boier, agă, prefect de Roman şi senator. Mama sa se trăgea la rândul ei dintr-o veche familie de boieri moldoveni. Educaţia primară a primit-o în casa părintească de la Roman şi la moşia familiei din Băcnăşeni (Bacău), sub supravegherea unui profesor german venit de la Heidelberg. După ce a terminat studiile secundare în ţară a plecat la studii în Germania, mai întâi la Heidelberg şi apoi la Universitatea din Berlin, unde a studiat dreptul. >>>

Ioan Miclău: Drumurile artei – restituiri

  …Cand de la paralela 45 a Romaniei, calatoresc  cartile dlui Artur Silvestri, Apocalypsis cum figuris – Sapte nuvele fantastice cu prolog si epilog  si  Artur Silvestri-Fapta culturala  peste Ecuator, peste Tropicul Capricornului pana la paralela 30 sudica a Australiei, putem vorbi de semne bune. Dar cand ma gandesc ca primitorul acestora e nascut tot acolo la paralela 45, mai ales in Zodia Capricornului, miracolul s-ar putea ivi, vorbind literar. Ce-mi doresc acum este sa citesc aceste carti si sa incerc a le intelege. Am citit multe carti ale eruditului Artur Silvestri, deci pot spune ca intuiesc din stilul lui de scriere si expresie cartea care-i apartine din alte zeci de carti ale altor autori. Dar, niciodata nu m-am aventurat a ma apropia de leu inaintea celor ce au batatorit drumurile artei cu mult inainte, cunoscatori ai labirinturilor de execeze si critici literare. >>>

Familia Capri, poveşti romantice despre armeni

biserica-armeneasca

…Ioan Capri devenea, astfel, primul ne­gustor armean înnobilat din Bucovina şi totodată, cel dintîi nobil bucovinean căruia i se recunoştea apartenenţa la starea nobiliară de cavaler al statelor supuse coroanei austriece. Peste cîţiva ani, neamul Capriilor (de acum, Kapri, în documentele oficiale) obţi­nea de la împăratul Leopold al II-lea înălţa­rea la starea nobiliară de baroni galiţieni. (Bucovina a fost circumscrisă din anul 1786 în administrarea Galiţiei)…

Membrii familiei Capri pot fi trataţi ca o dinastie, de la Suceava şi până la Roman, pe proprietăţile pe care le vor cumpăra şi dezvolta putându-se identifica aceleaşi nobile gesturi de implicare în viaţa comunităţilor pe care le dominau. În evul mediu, activitatea economică a Romanului a fost strâns legată şi de existenţa unei numeroase comunităţi armene, ce şi-a adus o importantă contribuţie la stimularea comerţului şi a producţiei meşteşugăreşti sau la facilitarea operaţiunilor financiare. În acest sens, Nicolae Iorga susţine că, în anul 1609, la Roman vieţuiau mai mult de 500 de familii armene, cifră >>>

Mărioara Vlioncu: Mircea Eliade – radiografia propriei identităţi sau dimensiunea eului în proza autobiografică

Literatura autobiografică a generat, de-a lungul timpului, numeroase controverse, mai ales în ceea ce priveşte apartenenţa literară a unui gen cum este cel al jurnalului. Pentru că literatura autobiografică eliadescă este reprezentată de Memorii şi Jurnalul portughez, se impune o trecere în revistă a câtorva dintre opiniile pe care le-am considerat pertinente în ceea ce priveşte funcţiile estetice ale jurnalului. Astfel, dacă G. Călinescu apreciază jurnalul intim ca pe o adevărată prostie, Eugen Ionescu vorbeşte despre un gen literar în adevăratul sens al cuvântului. Între aceste opinii, bazate pe studiul aprofundat al acestui gen de scriitură, jurnalul intim pare să-şi definească un statut estetic meritat.

Opiniile contradictorii nu fac altceva decât să semnaleze mai întâi, negând sau susţinând apartenenţa estetică, existenţa în sine a acestui gen, ignorat până la cea de-a doua generaţie de critici, cea a lui Nicolae Iorga, a lui Garabet Ibrăileanu, Mihail Dragomirescu şi Eugen Lovinescu. Merită menţionată părerea lui Eugen Ionescu, cel care consideră jurnalul superior romanului, tragediei sau poemei, deoarece el reprezintă o formă netrucată de reproducere a vieţii, cu rezerva că, utilizat fără talent, ca, de altfel, orice formă de literatură aşa-zis subiectivă, poate naşte mediocritate, ducând la decăderea acestui gen sau a oricărui altuia: Jurnalul (jurnalul intim sau reportajul) nu este numai preferabil romanului, tragediei, poemei şi celorlalte genuri literare, pentru că e mai complet (în sensul că nu e nevoie să alegi) şi mai adevărat (în sensul că nu elimină realităţile care luminează, de fapt, sensurile), dar jurnalul este genul originar literar, genul tip, iar romanul, tragedia, poema etc. sunt pervertiri ale jurnalului pur. Jurnalul este adevăratul gen literar (Ionescu 1991: 191). >>>

Prima tiparniţă din Moldova, la Mănăstirea Bisericani

bisericaniLa început, la Bisericani era o biserică din lemn, cu hramul „Buna Vestire“. A fost ridicată în a doua jumătate a secolului al XV-lea de câţiva sihaştri de la un schit de pe valea Iordanului, din Ţara Sfântă. În fruntea acestora se afla ieroschimonahul Iosif, de la Mănăstirea Bistriţa, împreună cu ucenicii săi.

Singura aşezare monahală achimită (neadormită)

Aşezarea pustnicească s-a numit la început „Sihăstria lui Iosif“, fiind singura aşezare monahală românească a cărei regulă de viaţă era cea „achimită“, adică neadormită, după tradiţia Mănăstirii Studion din Constantinopol. Astfel, obştea mănăstirii era împărţită în trei cete: o ceată se ruga opt ore, a doua lucra cu mâinile (împletea metanii, coşuri etc.), iar a treia se liniştea la chilii. Din opt în opt ore, se schimbau la biserică, astfel încât lauda lui Dumnezeu se săvârşea necontenit. Pentru râvna lor, în secolele XV-XVI, sihăstria a căpătat denumirea de „Sihăstria bisericanilor“, adică „a evlavioşilor, bisericoşilor“, de aici şi numele muntelui, Bisericani. Monahii aduşi de Iosif de la Ierusalim au umplut Muntele Bisericani de nume (opt poieni şi culmi de munte, ce formează masivul Bisericani, le poartă numele: Simon, Metodie, Varnava, Petru, Gherman, Pir şi Grecu) şi de minuni. Poate cel mai preţios dar adus de călugări a fost Rugăciunea inimii sau Rugăciunea lui Iisus, care, până atunci, era mai puţin cunoscută în Moldova. Urmaşii Cuviosului Iosif i-au urmat exemplul vieţuirii pline de sfinţenie. Unul dintre aceştia, Chiriac, s-a nevoit gol, în munte, şaizeci de ani. >>>

Sfântul Ierarh Dosoftei

DosofteiDe-a lungul timpului, cercetatorii au propus mai multe variante privind originea mitropolitului: greceasca, macedoromana (sau meglenoromana) sau romana. Ipoteza originii grecesti a fost abandonata. Dintr-o interpolare a sa in traducerea vietii Sfantului Evanghelist Luca, in care se vorbeste succint despre istoria romanilor de la sud si nord de Dunare, reiese ca Dosoftei avea constiinta ca este roman: ‘acesti romani a nostri sa despart pre trii scaune: Moldova, Tara Romaneasca si Ardealul. Mai este inca una, alature de Tara Greceasca.’ Conform dovezilor existente, viitorul mitropolit s-a nascut la Suceava, in anul 1624, in preajma sarbatorii Sfantului Dimitrie, primind din botez acest nume. Parintii sai, Leontie si Misira Barila, binecredinciosi crestini, erau romani de neam, avand rude in Transilvania si in tinutul Liovului (Polonia).  >>>

Mariana Cristescu – „Din Boian la Vatra Dornii/ Au umplut omida cornii…”

540px-coat_of_arms_of_moldavia-svg„De ce nu scrieţi şi despre Ţinutul Herţei? Vă este teamă?”- m-a întrebat, mustrător parcă, un cititor. – „Eu ştiu de la bunicul meu, care a reuşit să scape de acolo pe când era copil, dar copiii mei şi ai altora de unde să afle despre grozăviile care s-au petrecut neamului nostru, că nici măcar eu nu am găsit în vreun manual de istorie!?!” Are dreptate. Nici în manualele şcolare din vremea copilăriei mele nu era măcar menţionat numele Herţei. Mai târziu, nici atât. Nu l-am întrebat ce vârstă are, dar precis copiii cititorului nostru – bucovinean, fie şi doar parţial – „beneficiază” de manuale alternative! Dacă mi-e teamă? Nu. Mă tem doar de Dumnezeu. Aş fi scris, oricum, pe rând, despre toate pământurile româneşti furate, mai ales că ceea ce s-a întâmplat cu Herţa depăşeşte orice imaginaţie. Deşi nu era prevăzută nici în Pactul Ribbentrop – Molotov, şi nici în Notele ultimative sovietice din 26 iunie 1940, decât cedarea acelor părţi ale Basarabiei şi a Bucovinei care nu făcuseră parte din Vechiul Regat, trupele sovietice au săvârşit un abuz, prin încălcarea termenilor ultimatumului, şi au ocupat şi un teritoriu cu o suprafaţă de 400 km pătraţi şi o populaţie de aproximativ 50.000 de locuitori din Vechiul Regat, teritoriu cunoscut astăzi sub denumirea de Ţinutul Herţa. Sovieticii au afirmat ulterior că au ocupat acest teritoriu din cauza unei erori cartografice, deoarece fusese trasată pe hartă o linie de demarcaţie cu un creion gros de tâmplărie. >>>

Mariana Cristescu – O nouă descoperire senzaţională, in timpul excavaţiilor de la Turdaş! Inscrisuri dacice pe un trovant!

Mircea Chelaru: „Pietrele dacilor au început să vorbească din nou”

 Da! am fost acolo! Vă trimit în premieră absolută ceea ce am văzut la Turdaş (n.n. – luni, 24 septembrie 2012), pe traseul excavaţiilor autostrăzii. Am fost cu prof. Victor Crăciun şi senatorul Avram Crăciun, alăturat fotografului Virgil Jireghie, de la Arad. 

Priviţi înscrisurile şi comparaţi-le cu cele de la Tărtăria şi Oţelenii de Iaşi! Sau chiar cele de pe inelul de aur de la Ezerovo. Este numitorul comun al existenţei noastre inteligente de peste 20 de mii de ani. Constatările sunt numeroase, dar vom dezvolta public subiectul.  >>>

Evoluţia feminismului românesc

Începuturile emancipării femeii române. Contextul internaţional

 Dacă odată cu izbucnirea, în 1789, a Revoluţiei franceze, femeia iese din spaţiul domestic devenind luptătoare egală cu bărbatul pentru principiile întregii societăţi, reformularea statutului ei social a presupus încă o lungă perioadă de timp. Deşi până la sfârşitul secolului al XIX-lea locul şi rolul ei în societatea europeană rămân încă marginale, nu încetează să evolueze. În pofida persistenţei clişeelor tradiţionale, sub impactul mişcării feministe, cu trăsături specifice pe zone şi perioade (unii autori au subliniat că nu există feminism, ci feminisme) inserţia femeilor în viaţa societăţilor europene, şi dobândirea de drepturi pe diverse planuri, se produce treptat. Feminismul însuşi evoluează de la cel iniţial, al egalităţii (vizând stipularea în constituţie a egalităţii de drepturi), la cel al diferenţierii şi al eliberării, până la feminismul radical, lansat în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Situaţia femeii în spaţiul românesc are o serie de asemănări cu cea general-europeană, dar şi o serie de elemente specifice. >>>

Criticul literar Ion Rotaru

Între oamenii de seamă ai judeţului Neamţ din domeniul literar, criticul şi istoricul literar Ion Rotaru ocupă un loc important. Deşi comuna în care s-a născut (la 11 septembrie 1924), Valea lui Ion, face acum parte din judeţul Bacău, dom’ profesor se considera nemţean. Cîndva, Valea lui Ion era în judeţul Neamţ.

Viitorul universitar urmează Şcoala Normală din Bacău (1936-1944) şi, concomitent, cursul superior al Liceului “Principele Ferdinand” din aceeaşi localitate, luîndu-şi bacalaureatul în anul 1947. Este învăţător în şcolile din Cîndeşti şi Vădurele din judeţul Neamţ, între anii 1946-1848. Îşi continuă studiile la Facultatea de filologie a universităţii bucureştene (1948-1952). În paralel cu pregătirea doctoratului devine colaborator extern la Istitutul de Lingvistică al Academiei. Îşi susţine doctoratul în 1964 cu teza “Eminescu şi poezia populară”, lucrare care a fost tipărită în anul următor. Este cooptat în anul 1953 la catedra de literatură română a facultăţii de filologie a Universităţii din Bucureşti, trecînd prin toate gradele didactice, pînă la cea de profesor. Se pensionează în anul 2001. Între anii 1968 şi >>>

Mariana Cristescu – O carte şi un autor „despre care nu se va vorbi” ?

De la bun început, precizez că rândurile următoare nu sunt o cronică, ci un simplu semnal de carte. De carte excepţională!
Nu foarte recent, dar nici foarte demult, a văzut lumina tiparului, la Editura Semne, sub auspiciile Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni (preşedinte prof.dr.Victor Crăciun, care semnează şi Postfaţa), volumul „România moluscă” – Douăsprezece discursuri publice despre starea naţiunii, autor fiind generalul (r) Mircea Chelaru, una dintre cele mai interesante şi controversate personalităţi ale prezentului.
Într-o lume a totalei degringolade a societăţii româneşti, a convenienţelor ipocrite dictate de interese mercantile şi/sau politice, a alunecării individului sub pragul acceptat al condiţiei bipedei sensibile şi la altceva decât la clinchetul >>>

Sergiu Găbureac – Roma, Roma!

Această prezentare necesită JavaScript.

(file de jurnal paranormal)

 Trenul ne duce glonţ şi ne lasă pe peronul Gării Termini. În 15 minute păşim pe Via Ottaviano ce duce direct la Sf. Scaun. O coadă uriaşă unduia în Piaţa Sf. Petru, sub soarele arzător al dimineţii, plin de vigoare. Noroc că făcusem exerciţiul, la o coadă mult mai mică, într-un sfârşit de toamnă târzie. Atunci am admirat Roma de pe acoperişul marii catedrale.  >>>

Maramureşul din dreapta Tisei, „cununa României”

Maramureşul istoric, zonă pe care marele poet şi publicist român Ioan Alexandru o numea, în 1977, în „Luceafărul”, cununa României, este cunoscut românilor mai ales datorită obiceiurilor şi portului unice. Totodată, amănuntele trecutului acestei părţi a României rămân necunoscute. De exemplu, nu mulţi cunosc faptul că sintagma „Maramureşul istoric” face trimitere la un teritoriu din care doar o treime se află în prezent în componenţa statului român, celelalte două, situate la nord de Tisa, făcând parte din Ucraina. >>>

Afrodita Carmen Cionchin – Interviu în exclusivitate cu Bianca Valota Cavallotti, nepoata lui Nicolae Iorga. Despre italieni şi cultura română

„Între provincialism, superficialitate şi interese politice”.

„În Italia, specialiştii calificaţi în istoria română sunt foarte puţini. Istoria şi istoriografia română sunt destul de puţin şi deficitar cunoscute”. Este viziunea critică a nepoatei lui Nicolae Iorga, Bianca Valota Cavallotti, cunoscut specialist în istoria Europei Orientale, autoarea unor importante volume ca: Storia dell’Europa Orientale (Istoria Europei Orientale, Jaca Book, Milano, 1993) şi Pronipoti di Traiano: Roma, l’Italia e l’immagine di se dei Romeni (Strănepoţii lui Traian: Roma, Italia şi imaginea de sine a românilor, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2000).

>>>

Pe 28 Iunie ieșim în stradă la București și Chișinău pentru Basarabia!

Pe 28 iunie, la ora 17.30 , românii ies în stradă pentru a cere unirea României cu Basarabia.

Pe 23 august 1939 Hitler şi Stalin s-au înţeles , peste drepturile celorlalte popoare ale Europei, să îşi împartă continentul aşa cum consideră ei că e mai bine. La Moscova, pactul semnat între cei doi şi denumit dupa miniştrii de externe semnatari , Ribbentrop-Molotov, prevedea într-o anexă secretă interesul deosebit pe care Rusia îl manifesta faţă de teritoriul românesc de la Est de Prut. >>>

Ilarie Chendi: Viaţa literară în 1907

Ediţia de Scrieri Ilarie Chendi, ca toate seriile de Opere ale clasicilor din colecţia „Scriitori români”, înaintează greu. A fost iniţiată de Dumitru Bălăeţ, un mai vechi truditor pe tărâmul istoriei literare, în 1988, la Editura Minerva, unde au apărut şi următoarele trei volume (în 1989, 1990 şi 1995), pentru ca volumul al cincilea să se mute în 2001 la Editura „Grai şi suflet – Cultura naţională”. Volumul VI apare la Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, continuatoarea Editurii Minerva, sub auspiciile Academiei Române şi în colaborare cu Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”. Este menţionat tirajul de două sute de exemplare, subvenţionat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Această fabuloasă colaborare dintre cel puţin patru instituţii pentru apariţia ediţiilor critice ar merita un comentariu aparte şi o investigaţie specială. >>>

66 de ani de la asasinarea Mareşalului Ion Antonescu şi a celorlalţi trei martiri

„Să nu uităm că istoria nu va uita pe vinovaţi, şi vinovaţi suntem cu toţii: unii, pentru că am tăcut; alţii, pentru că am greşit, cu toţii, pentru că am suportat.” (General Ion Antonescu – Alba Iulia, 1 Decembrie 1940)

Poporul îl consideră pe Mareşal în rândul celor mai de seamă români, de oricând şi de orişiunde!

Biografia Mareşalului Antonescu, care nu poate şi n-are cum decade în hagiografie, se întemeiază pe realităţi indiscutabile, verificate şi susţinute numai pe temeiul unei multitudini de documente, multe cercetate de noi cu predilecţie în arhive şi biblioteci apoi valorificate, numeroase în premieră, judecate şi relatate de specialişti sau de participanţii la evenimente, unii interogaţi special de noi – Gh. Barbul, George I. Duca, Barbu Călinescu, Henriette şi Gh. Magherescu ş.a., ş.a. Nu este lipsit de interes să precizez că biografia este populată de cel puţin o mie de personaje, fiecare ocupându-şi natural locul în funcţie de rolul jucat în devenirea, desfăşurarea şi consecinţele faptelor examinate. >>>

Despre comunitatea armenească din Roman de-a lungul timpului

Biserica Armeneasca din Roman

 Armenii, purtători ai unei civilizaţii milenare au dat un imblod deosebit vieţii economice în ţările în care au emigrat. În Moldova, potrivit documentelor, emigrări masive ale armenilor au avut loc în timpul domniilor lui Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare. Astfel, la începutul sec. al XV-lea s-au aşezat în Moldova aproximativ 3000 de familii de armeni în şapte târguri ale acesteia, între care Romanul nu figura . În timpul domniei lui Ştefan cel Mare, Romanul este menţionat ca târg, unde au fost aşezaţi armeni, alături de Suceava , Iaşi, Botoşani şi Focşani. Prima menţiune a unui centru armenesc la Roman a fost făcută de diaconul Minas din Tokat, la anul 1551, în scrierile lui despre persecuţiile suferite de armenii din Moldova în timpul domniei lui Ştefan Rareş.1 >>>

27 mai 1600: Prima Unire politică a celor trei principate româneşti

La 27 mai 1600 Mihai Viteazul este intitulat “Domn al Ţării Româneşti, Ardealului şi Moldovei”. 

Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti, a deschis în istoria poporului român o nouă epocă, care va avea drept scop unirea celor trei principate române. Acesta a venit la tronul Ţării Româneşti într-o situaţie de cumpănă, într-o conjunctură internaţională complexă, cînd presiuni externe şi dificultăţi politice şi economice interne puneau sub semnul întrebării durabilitatea statului român. >>>

Tudor Arghezi- in memoriam

Testament

Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin râpi şi gropi adânci
Suite de bătrânii mei pe brânci
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
Cartea mea-i, fiule, o treaptă. >>>

Fraţii noştri din Alpi- Urme aproape româneşti în Elveţia

“E la noi un cuvant foarte vechi, poate chiar cel mai vechi, la fel de batran ca si megalitii astia din piatra pe care-i vedeti. E vorba de cuvantul “carp”, ceea ce in romansa inseamna “piatra”, “stanca”. Nimeni n-a putut stabili vreodata originea acestui cuvant, ea se pierde in adancul istoriei. Noi insa il avem in numeroase nume de locuri, de munti si de vai: Carp, Carpet, Carppa… Cateva piscuri de aici, din jurul satului, se numesc chiar asa: Carp. Un altul se numeste Carpats. Da, Carpats, de ce va mirati?…”

Un reporter frenetic: Iorga

Sunt vreo 60.000 in toata Elvetia si isi spun, cu mandrie, “romansi”: oamenii liberi ai muntilor, de alt neam decat vorbitorii de limba germana si italiana care ii inconjoara din toate partile. Candva, tara lor, asezata la aproape 4000 de metri inaltime, se numea Retia. Azi se numeste Engadin si se afla in cantonul elvetian Grison. Cu toate ca limba lor a fost recunoscuta abia in 1938, dupa lupte grele si indelungate, ca cea de-a patra limba nationala, ea e de fapt singurul grai nascut si vorbit pe actualul teritoriu elvetian (germana, franceza si italiana fiind limbi de imprumut, aduse de peste munti). Nu de mult, romansii si-au sarbatorit, ca si noi, 2000 de ani de continuitate istorica, chiar daca sunt, tot ca si noi, mult mai vechi. Urmasi ai mandrilor reti, latinizati la fel de greu ca si dacii de armatele Imperiului roman, Nicolae Iorga le spunea “frati mai mici” ai romanilor. In studiul sau “Paralelisme romano-helvetice”, marele istoric ii socotea inruditi cu traco-ilirii, dar si cu celtii, de la care au mostenit un fond de cuvinte prezente si in limba noastra. >>>

Sunt moldovenii români sau nu? Despre teoria moldovenismului…

Istoriografia din Republica Moldova, scrisă după 1940, s-a construit în întregime pe baza ,,teoriei moldovenismului”, cea de-a doua teză importantă falsă a istoriografiei privind trecutul spaţiului românesc (prima fiind teoria roesleriană). >>>

Prof. Univ. Dr. Adina Berciu-Drăghicescu: Institutul Român de la Saranda

Un deceniu după încheierea Tratatului de Pace de la Paris din 1920, în 1931, profesorul Nicolae Iorga a primit din partea poporului albanez şi a regelui Zogu al Albaniei un teren pe malul portului Saranda (atunci Zogai, apoi Santa Quaranta, Porto Eda, în albaneză Saranda) aflat pe malul Mării Adriatice, în faţa insulei Corfu, ca recunostinţă pentru sprijinul dat de marele istoric român în obţinerea şi recunoaşterea independeţei statului albanez. >>>

Călătoria lui Nicoale Iorga în Basarabia de la Hotin la Soroca (I)

Nicoale Iorga (1871-1940)

„Vom fi vre-odată la olaltă, toţi noi aceştia,
noi proştii şi bunii şi blânzii şi supuşii,
de la Hustul Maramureşului până la această Sorocă a Nistrului?” (N. Iorga, 1905)

                                                                                                                 Asupra zbuciumatei istorii a pământului românesc cuprins între Prut şi Nistru s-au aplecat multe condeie de poeţi, prozatori, eseişti, publicişti, critici literari, istorici, scrierile lor întregind imaginea noastră asupra trecutului istoric şi spiritual al Basarabiei. >>>

Academicianul Florin Constantiniu a murit la vârsta de 79 de ani

Istoricul Florin Constantiniu, membru titular al Academiei Române, a decedat la vârsta de 79 de ani, a declarat pentru MEDIAFAX academicianul Răzvan Theodorescu, prieten apropiat al acestuia. Florin Constantiniu va fi înmormântat cel mai probabil luni, la cimitirul Ghencea Militar din Capitală. >>>