George Petrovai – Legătura inseparabilă dintre artă şi religie

Între artă şi religie (chiar în varianta ei mitologică) există o strânsă legătură, întrucât ambele compartimente sunt atât de profund umane încât vizează cu insistenţă transumanul prin cele două forme, care – aşa cum ne încredinţează Petre Ţuţea în cartea sa Între Dumnezeu şi neamul meu – definesc sacralitatea căii lor de acţiune: inspiraţia (favoarea divină) şi revelaţia (acţiunea directă a divinităţii).
Probă în acest sens sunt două exemple de referinţă pe care le-am extras din istoria spiritualităţii umane – primul din formidabila istorie a Greciei antice, celălalt din zbuciumata istorie a aşezării spiritului evreu în matca monoteismului: >>>

Reclame

Nae Ionescu – Creațiune și păcat

Nae Ionescu“Caracterul fundamental al epocii noastre  e ca se propovaduieste din ce in ce mai mult un ideal al muncii. Idealul muncii, asa cum este infatisat in ethosul contemporan, este o ideea de importatie, de origine anglo-saxona si, fara indoiala, este fortata pentru noi; ea nu are de-a face cu mentalitatea noastra rasariteana si cu realitatea umana in genere.

Munca nu este si nu poate fi un ideal. Cand a fost izgonit din Rai, i-a fost data lui Adam pedeapsa sa munceasca. Munca nu poate sa fie, intr-adevar, decat o pedeapsa pentru noi. Munca este un fel de pedeapsa, care apasa asupra umerilor nostri pentru ca, probabil, asa cum este structural construit neamul omenesc, el nu a fost facut ca sa munceasca; adica, functiunea lui fundamentala nu este aceea de a munci. >>>

Paul Cernat – Mircea Eliade, o captivitate şi două evadări prin literatură

Mircea EliadeFaptul că, în lagărul de lângă Miercurea Ciuc, chiar înainte de a începe să scrie Nuntă în cer, Mircea Eliade a tradus din engleză romanul Înger luptător (Figthing Angel) al lui Pearl S(ydenstricker) Buck (1892-1971), nimeni alta decât scriitoarea americană care avea să câştige în acel an Premiul Nobel pentru Literatură, nu e – nu avea cum să fie! – un simplu accident biografic. Şi aceasta chiar dacă propunerea traducerii, dimpreună cu un onorariu substanţial, au venit din partea lui Alexandru Rosetti, directorul Editurii Fundaţiilor Regale, într-un moment dificil pentru Eliade, rămas şomer intelectual în urma eliminării pe motive politice de la Universitatea din Bucureşti1. Indiferent că ofăcea din raţiuni pecuniare sau nu (numai), este ştiut că Eliade nu obişnuia să traducă decât scrieri convergente cu propriu-i program de acţiune culturală: de la Simple povestiri de pe coline de Rudyard Kipling, pe care le tălmăcise în 1929, trecând prin jurnalul de călătorie al lui T.E. Lawrence „al Arabiei” (Revoltă în deşert), tradus şi prefaţat de el în 1935 la Editura Fundaţiilor, şi până la romanul din 1936 al amintitei Pearl S. Buck, autorii acestor volume (dar şi eroii lor centrali) fac parte din rândul aventurierilor, al exploratorilor sau misionarilor occidentali (de regulă, anglo-americani, ca şi destule alter ego-uri ale lui Eliade însuşi) într-un Orient asiatic pe care şi-l apropriazăşi de care se lasă profund impregnaţi. >>>

Isabela Vasiliu-Scraba: Noica despre arheul istoric întrupat de Mircea Eliade

Motto: “Cel ce înţelege are aripi” (consemnează Noica la citirea lui M.Eliade). După editarea operei lui Nae Ionescu, Noica notase că “puţin lucru trebuie să fie cunoaşterea de vreme ce rămaşi cu ea [după izgonirea din Rai] suntem totuşi aşa de departe de Dumnezeu” (Noica, Jurnal filozofic, 1944)

În anii când dorinţa lui Noica de a-şi vedea manuscrisele publicate ajunsese pe căi neştiute să coincidă cu tactica ideologilor comunişti de a-şi ascunde sentimentele antiromâneşti prin acordul dat la tipărirea unui trăirist de şcoală naeionesciană s-a întâmplat ca Noica să aştearnă pe furiş următorul gând: “Intrarea în element [este] reintegrare. Nu sînt toate reintegrările o asemenea stămutare [în element]? Literatura fantastică [a lui Eliade este] o ascensiune către element. Poate şi căutarea altui plan de realitate sau a altei substanţe în care lucrurile sînt [există prin esenţa lor nepieritoare]. La Mircea Eliade lucrul e izbitor, căci fantasticul lui ţine de arhetipuri, e intrare în fiinţă. Multă vreme Constantin Noica ar fi vrut să scrie o carte despre Eliade care să ocolească zonele “obscurantismului” religios. Ea s-ar fi intitulat Cartea arheilor şi ar fi început cu “elementul înfrăţirii, al iubirii”, prin invocarea sfîntului Francisc din Assisi (Jurnal de idei, 6.20), mai uşor de trecut prin cenzură decât vreo imprudentă trimitere la naeionesciana “iubire ca instrument de >>>

Mariana Cristescu – Petre Țuțea: 110 ani de la naștere

„…Nu noi facem cinste poporului român că murim pentru el, ci el ne face onoarea să murim pentru el!»…

  „Fără Dumnezeu, fără credinţă, omul devine un animal raţional, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri”. Sunt cuvintele-sentinţă ale celui supranumit „un Socrate al românilor” – PetreŢuţea. S-a născut, într-o oră astrală pentru Neamul românesc, în urmă cu 110 ani, la 6 octombrie 1902, la Boteni, în Muscel, în familia unui preot român. S-a ridicat la ceruri în 1991.

Strălucitul filosof, eseist, economist şi om politic, astfel se mărturisea: „Mă mişc între Dumnezeu şi neamul din care fac parte. În afară de aceşti termeni, nu văd nimic semnificativ între cer şi pământ!”. >>>

Mircea Eliade și „generația” sa

 La sfîrsitul anilor 20, un număr de intelectuali care si-au spus tînăra generatie si care erau profund influentati de Nae Ionescu, au căutat să scape de goliciunea înspăimîntătoare a pozitivismului si a tehnologiei moderne si să realizeze un nou echilibru spiritual.

Nichifor Crainic a identificat în febrilitatea lor confirmarea unei noi orientări în viata intelectuală românească si o reîntoarcere la religie si le-a deschis acestora paginile revistei „Gîndirea”. Dar această generatie avea propriul său program. Hotărîti să descopere adevăratele coordonate ale spiritualitătii românesti si dornici să aseze cultura română pe un nou făgas, reprezentantii acesteia au format o asociatie numită Criterion. >>>

Cristina Maria Necula : Exilul românesc – O nostalgie și o ,,chemare” a ,,patriei-cuib”, o ,,călătorie” și o regăsire a sinelui în străinătate

Cristina Maria Necula

Fascinația povestirilor din cartea Exilul românesc la mijloc de  secol XX – ,,Pașoptiști” români în Franța, Canada și Statele Unite, Editura Anthem, Arizona, 2011, aparținând  scriitorului și publicistului Octavian Curpaș, cade sub incidența darului povestirii, originalității și genialității spiritului artistic autohton, specific românesc, revelând ecouri din universul nuvelelor lui Caragiale, cât și din universul povestirilor lui Ion Creangă, Mihail Sadoveanu. >>>

Mircea Eliade văzut de Mircea Eliade

scriitor, filozof

Viaţa e făcută din plecări
Jurnal portughez, 19 iulie 1945 (p. 369) 

Mircea Eliade este un personaj faustian, odiseic şi dionisiac, marcat în destinul său de un delir al omnipotenţei, de peregrinări şi contradicţii. S-a născut pe 13/9 martie 1907 (calendarul ortodox stil vechi: 28 februarie) şi a murit pe 22 aprilie 1986, deci a trăit ceva mai mult de 79 de ani. A petrecut trei ani în India, aproximativ un an în Anglia, în >>>

Cine l-a ucis pe Nae Ionescu? (1890-1940)

filozof, jurnalist (1890-1940)

 Petre Tutea si Petre Pandrea evoca pista otravirii profesorului nationalist de catre agentii lui Carol al II-lea si ai nefastei Elena Lupescu

Moartea lui Nae Ionescu, survenita in ziua de 15 martie 1940, cu trei luni inainte sa implineasca 50 de ani, a fost considerata, atunci si mai tarziu, efectul unui asasinat. Unul care nu putea porni decat din cercurile Palatului, mai precis din ordinul sau la sugestia Regelui Carol al II-lea. Au circulat trei versiuni. >>>

Mircea Eliade (1907-1986) remember

scriitor, filozof

 Mircea Eliade s-a născut la 13 martie S.V. 28 februarie 1907, la Bucureşti. A fost un gânditor şi scriitor român. Filozof şi istoric al religiilor,Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetăţean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume ştiinţifice, opere literare şi eseuri filozofice traduse în 18 limbi şi a circa 1200 de articole şi recenzii cu o tematică extrem de >>>

Florin Ţurcanu – Mircea Eliade. Prizonierul istoriei

Una dintre cele mai aşteptate cãrţi, viu comentată în România încã de la apariţia ediţiei franceze (cred cã la un punct, cel puţin la Universitatea Bucureşti, era cea mai discutatã şi doritã carte), publicatã în româneşte la Humanitas, cu previzibil succes. Eliade a fost mereu, dupã 89, unul dintre cei mai bine vânduţi autori români, iar în bunã parte succesul de început al editurii s-a datorat tocmai publicãrii lucrãrilor marilor interbelici, interzişi sau semi-interzişi preţ de decenii. Dar dincolo de interesul pentru lucrãrile unor Cioran, Eliade, Ionesco, ce deveniserã în comunism adevãrate mituri (pentru cã avuseserã şansa de a pãrãsi ţara la timp, spre deosebire de mulţi alţi colegi de generaţie), a apãrut şi interesul pentru biografiile acestora. >>>