Tudor Ghideanu – Constantin Noica în context european

  Tudor Ghideanu Comprehensiune  şi explicare

Aidoma lui Empedocle, care şi-a urcat mereu Etna lui, până la dispariţie, asemenea lui Heidegger, care s-a retras în munţii săi Pădurea Neagră spre a înţelege Fiinţa, Noica şi-a instalat „ermitajul” său filosofic, pe înălţimile Păltinişului, unde l-au urmat adesea şi mucenici şi „clone” şi „fii” credincioşi, şi fii „naturali”, „bastarzi” ai cugetării, „clone” sau „entităţi vii” care se înmulţesc artificial – şi nu pe calea dată de Dumnezeu! – adică fiinţe „fără de Mamă şi Tată” excrescenţe damnate, ale unei „istorii” de clocot al secolului XX.

            Teza obsesivă şi paricidă a acestei „Hydre” este „nu există filozofie românească”, totul, la noi, este un fel de Ersatz, venit de peste tot, de aiurea! Cu o îndărătnicie luciferică, „clonele” îşi ameţesc sindromul pe care l-am numit „sindromul Simion Dascălu”, acel nenorocit care l-a  „suspendat” pe venerabilul vornic, ziditor de Letopiseţ: vornicul românesc Grigore Ureche cu al său „de la Râm ne tragem!”. >>>

Reclame

Constantin Noica: “Ce e etern și ce e istoric în cultura românească?”

Constantin.NOICA-fotografiromani.ro-foto:Dinu.Lazar“De ce noi, romanii, etnic vorbind mai omogeni decat germanii, a trebuit sa asteptam soarta o mie de ani? Situatia geografica defavorabila, neprielnica conditiilor istorice, navaliri barbare, vecini salbateci? Dar acestea ar fi trebuit sa fie motive in plus de afirmare, elemente de marire proprie, daca pornirea de a face istorie, pornirea oarba si primordiala, ne-ar fi aruncat irezistibil in vartejul universal. Astazi la ce-am ajuns? La vointa de a face istorie. Cine a inteles acest lucru este lamurit cu tragedia culturilor mici, cu tot ceea ce e rational, abstract, constient in tragicul nostru “.

Randurile acestea, scrise de un tanar acum cativa ani, pot nedreptati sau nu neamul romanesc; aceasta nu ne intereseaza. Ele ne aseaza insa dintr-o data in inima tensiunii care domina, pe toate planurile lumea romaneasca de azi. >>>

Andrei Pleşu – O aniversare uitată

Pe 4 decembrie s-au împlinit douăzeci şi cinci de ani de la moartea lui Constantin Noica. Nimeni nu pare să-şi fi adus aminte de el cu prilejul acesta. Nici presa, nici scriitorimea, nici editurile care l-au publicat şi, ceea ce e încă şi mai trist, nici noi, cei care am avut privilegiul să-i fim aproape. Sînt sigur că ne-ar fi iertat. Nu-i plăceau festivităţile omagiale. „Să nu mă sărbătoriţi!“ – spusese, pare-se, unui grup de prieteni, la o întîlnire colocvială. În definitiv, e preferabil să fii prezent, zi de zi, discret, dar neabătut, în memoria oamenilor, decît să ai parte, la răstimpuri, de o cădelniţare birocratică, de un strict protocol calendaristic, de „pietatea“ administrativă a gazetelor sau a manualelor. >>>

Isabela Vasiliu-Scraba: Noica despre arheul istoric întrupat de Mircea Eliade

Motto: “Cel ce înţelege are aripi” (consemnează Noica la citirea lui M.Eliade). După editarea operei lui Nae Ionescu, Noica notase că “puţin lucru trebuie să fie cunoaşterea de vreme ce rămaşi cu ea [după izgonirea din Rai] suntem totuşi aşa de departe de Dumnezeu” (Noica, Jurnal filozofic, 1944)

În anii când dorinţa lui Noica de a-şi vedea manuscrisele publicate ajunsese pe căi neştiute să coincidă cu tactica ideologilor comunişti de a-şi ascunde sentimentele antiromâneşti prin acordul dat la tipărirea unui trăirist de şcoală naeionesciană s-a întâmplat ca Noica să aştearnă pe furiş următorul gând: “Intrarea în element [este] reintegrare. Nu sînt toate reintegrările o asemenea stămutare [în element]? Literatura fantastică [a lui Eliade este] o ascensiune către element. Poate şi căutarea altui plan de realitate sau a altei substanţe în care lucrurile sînt [există prin esenţa lor nepieritoare]. La Mircea Eliade lucrul e izbitor, căci fantasticul lui ţine de arhetipuri, e intrare în fiinţă. Multă vreme Constantin Noica ar fi vrut să scrie o carte despre Eliade care să ocolească zonele “obscurantismului” religios. Ea s-ar fi intitulat Cartea arheilor şi ar fi început cu “elementul înfrăţirii, al iubirii”, prin invocarea sfîntului Francisc din Assisi (Jurnal de idei, 6.20), mai uşor de trecut prin cenzură decât vreo imprudentă trimitere la naeionesciana “iubire ca instrument de >>>

Constantin Noica şi „cultura de performanţă“

Constantin Noica era în căutarea unor tineri până în 25 de ani, de formaţie filosofică, pentru „cultura de performanţă”, care începea cu studiul limbii germane, greacă veche şi puţină latină, cât să poată citi filosofii medievali. El îşi imagina 22 de intelectuali celebri în România, unul la un milion, şi propunea juni deosebit de înzestraţi, pentru bursa „Humboldt”. Despre aceste lucruri şi multe altele, cititorii pot afla din cartea lui Gabriel PETRIC, Jarul din zăpada sclipitoare. Revederi cu Noica (volum de memorialistică, despre întâlnirile cu filosoful la Păltiniş, dialoguri, scrisori, meditaţii pe marginea textelor, anecdote, ironii, portrete schiţate în grabă, aprecieri despre studii în devenire, erudiţie luată în răspăr…).

>>>

Constantin Noica – Pagini despre sufletul românesc

 

Constantin Noica (12 iulie 1909, Vitănești, jud.Teleorman – 4 decembrie 1987, Păltiniș, jud. Sibiu)

Pare că e un lucru foarte uşor să desprinzi din volumaşul Pagini despre sufletul românesc al lui Constantin Noica, apărut prima oară în 1944 şi întrunind cîteva eseuri circumscrise de titlul său, teza de căpetenie a filosofului. Pornind de la complexul „culturii minore” („Noi ştim că sîntem ceea ce se numeşte „o cultură minoră””), acesta schiţează un gest de revoltă faţă de ruralitatea, patriarhalitatea, anistorismul patriei noastre, refuză „România eternă” a specificului ei stagnant, în favoarea unei Românii a actualităţii: „tocmai aceasta ne nemulţumeşte azi: că am fost şi sîntem – prin ce avem mai bun în noi – săteni. Noi nu mai vrem să fim eternii săteni ai istoriei. Tensiunea aceasta – agravată nu numai prin faptul că sîntem conştienţi de ea, >>>