Isabela Vasiliu-Scraba: Noica în cifru “humanist”

Motto: „Dobândirea puterii îl ajută [pe artist] să nu mai vadă că scrie rău și din ce în ce mai rău, că pagina lui e săracă și din ce în ce mai săracă”– Mircea Ciobanu (1940-1996).

Constantin Noica diferenţiase domeniul “spiritului” (al filozofiei) de acel domeniu al “sufletului” unde ar intra religia (cu excepţia spiritualităţii indiene), binele din domeniul social şi politic şi psihanaliza. Tristeţile lui Cioran, exprimate aforistic, ar reprezenta domeniul istorismului, cum spunea Petre Ţuţea (1). După Noica, asemenea tristeţi sînt de resortul “sufletului”. Gabriel Liiceanu, pe la patruzeci de ani, punea pe seama unor imbolduri demonice, tiranice şi negative refuzul lui Constantin Noica de a încadra în domeniul “spiritului” tristeţile cioraniene (Jurnalului de la Păltiniş , Cartea Româească, Bucureşti, 1983, p.164).
Neintrând în domeniul “spiritului” prin niciuna din cărţile sale, protejatul lui Noica a reuşit să păstreze peste ani confuzia dintre spirit şi suflet. Amestecarea domeniului filozofiei cu domeniul politicului şi conservarea nebulozităţii privitoare la distincţia operată de Noica între suflet şi spirit s-a văzut din cele spuse de G. Liiceanu pe când avea 50 de ani: “Dacă ar fi de luat o lecţie de la Noica, la ora actuală, la nivelul filozofiei istoriei ar fi că noi trebuie să ieşim din infernul comunismlui fără să intrăm în pseudo-paradisul Occidentului” (rev. “Euphorion”, Sibiu, II, 6-8/1992). >>>

Reclame

Alex. Ştefănescu – Petre Ţuţea

Petre TuteaPetre Ţuţea (născut la 6 octombrie 1901 în comuna Boteni din judeţul Argeş, în familia unui preot ortodox) a făcut parte, în perioada dintre cele două războaie mondiale, din elita intelectuală a ţării. Studiase Dreptul la Cluj, se iniţiase în istoria formelor de guvernământ la Universitatea “Humbold” din Berlin şi devorase pe cont propriu mii de cărţi, ajungând încă înainte de a împlini treizeci de ani un erudit. Gânditor original, considerat un “geniu al oralităţii”, naţionalist fervent, deopotrivă sincer şi declamativ, prieten al lui Nae Ionescu şi al celor formaţi la şcoala lui – Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica ş.a., s-a bucurat de recunoaşterea contemporanilor. În timpul lui Ion Antonescu a fost director în Ministerul Economiei. După instaurarea regimului comunist a căzut în dizgraţie şi a avut de suferit represalii drastice, fiind anchetat, bătut şi întemniţat. În cursul a 13 ani de detenţie (1948-1953 şi 1956-1964) a trecut prin penitenciare din Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari şi Aiud, cunoscute ca locuri de exterminare a deţinuţilor politici. A reuşit să supravieţuiască şi mai mult decât atât, să continue să vorbească celor din jur, deţinuţi şi gardieni, despre credinţa sa în destinul poporului român şi în valorile creştinismului. O frază rostită de el în închisoare a rămas celebră: “Fraţilor, dacă murim aici în lanţuri şi în haine vărgate nu noi facem cinste Poporului Român, ci Poporul Român ne-a făcut onoarea să murim pentru el!”

>>>

Tudor Ghideanu – Constantin Noica în context european

  Tudor Ghideanu Comprehensiune  şi explicare

Aidoma lui Empedocle, care şi-a urcat mereu Etna lui, până la dispariţie, asemenea lui Heidegger, care s-a retras în munţii săi Pădurea Neagră spre a înţelege Fiinţa, Noica şi-a instalat „ermitajul” său filosofic, pe înălţimile Păltinişului, unde l-au urmat adesea şi mucenici şi „clone” şi „fii” credincioşi, şi fii „naturali”, „bastarzi” ai cugetării, „clone” sau „entităţi vii” care se înmulţesc artificial – şi nu pe calea dată de Dumnezeu! – adică fiinţe „fără de Mamă şi Tată” excrescenţe damnate, ale unei „istorii” de clocot al secolului XX.

            Teza obsesivă şi paricidă a acestei „Hydre” este „nu există filozofie românească”, totul, la noi, este un fel de Ersatz, venit de peste tot, de aiurea! Cu o îndărătnicie luciferică, „clonele” îşi ameţesc sindromul pe care l-am numit „sindromul Simion Dascălu”, acel nenorocit care l-a  „suspendat” pe venerabilul vornic, ziditor de Letopiseţ: vornicul românesc Grigore Ureche cu al său „de la Râm ne tragem!”. >>>

Ion Ionescu- Bucovu: „Jurnalul fericirii” de N. Steinhardt „comedia inumană” a universului concentraționar comunist

seria-de-autor-Nicolae-Steinhardt-editura-polirom-jurnalul-fericiriiÎn peregrinările mele ca dascăl prin satele patriei am intrat în casa unui elev al cărui bunic venise proaspăt din închisorile comuniste. L-am găsit lângă sobă, aproape un cadavru, era speriat, cu ochii rătăciți și refuza să vorbească. Atât mi-a zis : „Eu am stat în celulă cu Steinhardt!” Vorbea încet și se uita în toate părțile. „N-am voie să spun mai multe, am jurat că-mi pun lacăt la gură, dacă află ăia iar mă bagă la închisoare.” Nu după mult timp am aflat că a murit.
Povestea lui mi-a revenit aflând cine este N. Stainhardt, acel evreu care a îmbrăcat haina lui Hristos și a scris cartea poate cea mai citită din ultimii 20 de ani, „Jurnalul Fericirii”. >>>

Ion Ionescu-Bucovu: Nicolae Steinhardt – evreul care a îmbrăcat haina lui Hristos

Nicolae-Steinhardt30 martie 1989, o zi obișnuită ca toate zilele…
Rezerva 821 a Spitalului Județean din Baia Mare. Părintele Nicolae era internat cu o zi înainte cu diagnosticul de angină pectorală dureroasă. „Pe părinte l-am găsit, povestește Florian Razmoș, cu perfuzie la mâna stângă, într-o stare de somnolență, din care periodic revenea și comunica cu cei prezenți…” A rămas singur cu părintele, lângă fereastră. „Mai bine stai aici pe pat…ca să nu răcești lângă geam”- l-a invitat Steinhardt. Văzând că i se înrăutățește starea, Florian cheamă doctorul cu un ecograf portabil. „Fetelor, le spune părintele Nicolae surorilor care încercau săi potrivească ecograful, nu vă mai chinuiți, nu aveți ce să-mi faceți.” Adresându-i-se apoi lui Florian : „Florian, aprinde o lumânare dacă ai.” „Da, părinte, am lumânare. Și i-am aprins-o imediat, spunând : „Liniștiți-vă părinte, am aprins lumânarea.” „Acum ia din geantă Cartea de rugăciuni și caută rugăciunea care se spune pe patul de moarte.”- i-a spus părintele. I-a citit rugăciunea cu pricina și a întrebat doctorița dacă e grav. „Da, e grav, i-a scăzut pulsul. Puteți să-i anunțați prietenii de la Rohia care sunt la masă.!” Când s-a întors de la telefon Florian, l-a găsit mort. „A murit, a spus doctorița, nu a mai reacționat deloc. >>>

George Petrovai – Careul de aşi al nuveliştilor moderni

Dacă prin nuvelă vom continua să înţelegem o povestire de dimensiuni rezonabile sau un roman scurt (novela corta în limba spaniolă), atunci suntem liberi să admitem că această specie literară – fără delimitările şi teoretizările ulterioare – a apărut şi s-a dezvoltat în cadrul larg al tuturor producţiilor narative, al epicului în general şi al romanului în special.
Iată de ce primii fiori ai nuvelei, aşa cum se prezintă ea azi, ne duc cu gândul la adorabilul basm despre Amor şi Psyche, altoit de Apuleius pe firul romanului Măgarul de aur, cel dintâi roman terminat din literatura universală. Fireşte, asta nu ne îndreptăţeşte să identificăm nuvela cu basmul sau cu orice fel de povestire. Evident, şi nuvela este o povestire; dar o povestire sugestivă şi rotunjită din punct de vedere artistic, care izbuteşte să ne transmită cu o mare intensitate emoţională opiniile şi trăirile scriitorului. >>>

Constantin Frosin: ,,Eliade văzut de pairii săi”

Mircea EliadeÎntrebat de ce scrie literatură, Eliade afirma, la un moment dat, că scrie pentru că nu poate altfel, şi pentru a-şi păstra sănătatea şi echilibrul sufletesc. Pornind de la acest element, să-i zicem, autobiografic, ne propunem să urmărim imaginea pe care Eliade a lăsat-o în mintea şi memoria contemporanilor săi, s i n g u r a care contează, pentru că acei semeni i-au fost aproape, l-au cunoscut mai bine decât cei care-şi dau acum cu presupusul şi dezgroapă morţii, în căutare de potcoave de cai verzi… >>>

Constantin Noica: “Ce e etern și ce e istoric în cultura românească?”

Constantin.NOICA-fotografiromani.ro-foto:Dinu.Lazar“De ce noi, romanii, etnic vorbind mai omogeni decat germanii, a trebuit sa asteptam soarta o mie de ani? Situatia geografica defavorabila, neprielnica conditiilor istorice, navaliri barbare, vecini salbateci? Dar acestea ar fi trebuit sa fie motive in plus de afirmare, elemente de marire proprie, daca pornirea de a face istorie, pornirea oarba si primordiala, ne-ar fi aruncat irezistibil in vartejul universal. Astazi la ce-am ajuns? La vointa de a face istorie. Cine a inteles acest lucru este lamurit cu tragedia culturilor mici, cu tot ceea ce e rational, abstract, constient in tragicul nostru “.

Randurile acestea, scrise de un tanar acum cativa ani, pot nedreptati sau nu neamul romanesc; aceasta nu ne intereseaza. Ele ne aseaza insa dintr-o data in inima tensiunii care domina, pe toate planurile lumea romaneasca de azi. >>>

Vavila Popovici – Mai sunt oameni buni!

Prima condiție a bunătății sufletului omenesc este să aibă ceva de iubit; a doua, să aibă ceva de respectat.” George Eliot

 Mi-a reținut atenția un articol publicat zilele trecute într-un ziar din România. Un cerșetor din Kansas, SUA, a înapoiat unei femei inelul de logodnă, inel din platină cu diamante, pe care din greșeală femeia l-a aruncat cerșetorului. Inelul a fost pus inițial în portofel și uitând de el, l-a scos împreună cu alți bani și l-a aruncat în cutia milei cerșetorului. A doua zi, reconstituind momentele și gesturile, dându-și seama ce făcuse, s-a dus și l-a întrebat pe cerșetor dacă a găsit un inel. Acesta i-a înapoiat obiectul. Drept mulțumire, femeia a organizat o strângere de fonduri și din donații i-a dat cerșetorului bani pentru o casă. Fericit, bărbatul a exprimat: „Pare un miracol. Nu credeam că o să găsesc o cale să revin la viaţa pe care o aveam. Cred că în viaţă ne gândim mereu la cele mai proaste concluzii, dar uite că există şi oameni buni. Bunicul meu era preot şi m-a crescut de când aveam 6 luni şi încă mai am acea bunătate de la el”, a mai spus bărbatul. >>>

163 de ani de la naşterea lui Eminescu

Eminescu„Suntem români, vrem să rămânem români și cerem egală îndreptățire a națiunii noastre” Mihai Eminescu

  Mihai Eminescu a bucurat nația noastră cu doar 39 ani de viață, dar cu o imensă activitate literară. 46 de volume, aproximativ 14.000 de file au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu în 1902. A fost poet, prozator și jurnalist român, cea mai importantă voce poetică din literatura română.

    Ion Caraion scria: „Eminescu este imponderabil și muzică”.

    Ion Luca Caragiale spunea că Eminescu avea un temperament de o excesivă inegalitate, oscilând între atitudini introvertite și extravertite: când vesel, când trist; când comunicativ, când ursuz; când blând și când aspru; mulțumindu-se uneori cu mai nimica și nemulțumit alteori de toate…  „Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist, nefericită pentru om!” >>>

Andrei Pleşu – O aniversare uitată

Pe 4 decembrie s-au împlinit douăzeci şi cinci de ani de la moartea lui Constantin Noica. Nimeni nu pare să-şi fi adus aminte de el cu prilejul acesta. Nici presa, nici scriitorimea, nici editurile care l-au publicat şi, ceea ce e încă şi mai trist, nici noi, cei care am avut privilegiul să-i fim aproape. Sînt sigur că ne-ar fi iertat. Nu-i plăceau festivităţile omagiale. „Să nu mă sărbătoriţi!“ – spusese, pare-se, unui grup de prieteni, la o întîlnire colocvială. În definitiv, e preferabil să fii prezent, zi de zi, discret, dar neabătut, în memoria oamenilor, decît să ai parte, la răstimpuri, de o cădelniţare birocratică, de un strict protocol calendaristic, de „pietatea“ administrativă a gazetelor sau a manualelor. >>>

Colocviile de Marţi

colocviile de martiColocviile de Marţi 18 decembrie 2011, ora 17, Calderon 39, București

Tema: Al 13-lea baktun cu Fraţii Grimm

 „Spieglein, Spieglein an der Wand, /wer ist die Schönste im ganzen Land?” Cu două sute de ani în urmă, Fraţii Grimm şi-au publicat cartea cărţilor de basme. Altă poveste: cel de-al 13 baktun, ultimul, din calendarul precolumbian: 21.12.2012, 13.00 GMT. Vom trăi fericiţi începând al 14 baktun, alte 144.000 zile, plus încă de 12 ori pe atât, pentru plinirea altui ciclu. Satya Yuga. Altfel, în Ciuma roşie/The Scarlet Plague(1912) de Jack London se menţioneză numirea de către Boardul Magnaţilor a lui Morgan the Fifth ca preşedinte al SUA, cu un an înainte de răspândirea Morţii roşii / Red Death. Calendar românesc pe >>>

Isabela Vasiliu-Scraba: Noica despre arheul istoric întrupat de Mircea Eliade

Motto: “Cel ce înţelege are aripi” (consemnează Noica la citirea lui M.Eliade). După editarea operei lui Nae Ionescu, Noica notase că “puţin lucru trebuie să fie cunoaşterea de vreme ce rămaşi cu ea [după izgonirea din Rai] suntem totuşi aşa de departe de Dumnezeu” (Noica, Jurnal filozofic, 1944)

În anii când dorinţa lui Noica de a-şi vedea manuscrisele publicate ajunsese pe căi neştiute să coincidă cu tactica ideologilor comunişti de a-şi ascunde sentimentele antiromâneşti prin acordul dat la tipărirea unui trăirist de şcoală naeionesciană s-a întâmplat ca Noica să aştearnă pe furiş următorul gând: “Intrarea în element [este] reintegrare. Nu sînt toate reintegrările o asemenea stămutare [în element]? Literatura fantastică [a lui Eliade este] o ascensiune către element. Poate şi căutarea altui plan de realitate sau a altei substanţe în care lucrurile sînt [există prin esenţa lor nepieritoare]. La Mircea Eliade lucrul e izbitor, căci fantasticul lui ţine de arhetipuri, e intrare în fiinţă. Multă vreme Constantin Noica ar fi vrut să scrie o carte despre Eliade care să ocolească zonele “obscurantismului” religios. Ea s-ar fi intitulat Cartea arheilor şi ar fi început cu “elementul înfrăţirii, al iubirii”, prin invocarea sfîntului Francisc din Assisi (Jurnal de idei, 6.20), mai uşor de trecut prin cenzură decât vreo imprudentă trimitere la naeionesciana “iubire ca instrument de >>>

Mariana Cristescu – Petre Țuțea: 110 ani de la naștere

„…Nu noi facem cinste poporului român că murim pentru el, ci el ne face onoarea să murim pentru el!»…

  „Fără Dumnezeu, fără credinţă, omul devine un animal raţional, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri”. Sunt cuvintele-sentinţă ale celui supranumit „un Socrate al românilor” – PetreŢuţea. S-a născut, într-o oră astrală pentru Neamul românesc, în urmă cu 110 ani, la 6 octombrie 1902, la Boteni, în Muscel, în familia unui preot român. S-a ridicat la ceruri în 1991.

Strălucitul filosof, eseist, economist şi om politic, astfel se mărturisea: „Mă mişc între Dumnezeu şi neamul din care fac parte. În afară de aceşti termeni, nu văd nimic semnificativ între cer şi pământ!”. >>>

Eveniment cultural european: Au apărut primele 25 de volume din „Integrala manuscriselor Cantemir”

Sub coordonarea scriitorului Constantin Barbu, într-o ediţie de lux, au văzut lumina tiparului primele 25 de volume din „Integrala manuscriselor Dimitrie Cantemir”, primul set fiind achiziţionat chiar de către Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse, care a aprobat scanarea documentelor aflate de sute de ani în Arhivele din Moscova. Vă prezentăm mai jos interviul pe care l-am realizat cu scriitorul Constantin Barbu, cel despre care filosoful Constantin Noica spunea că este „excepţional de înzestrat pentru lucrări de erudiţie şi istorie literară”. Interviul a fost înregistrat chiar înainte de plecarea la Moscova, unde, împreună cu sponsorul acestei întreprinderi culturale, Paul Tudor, urmează să aducă în ţară fotocopiile următoarei tranşe din ediţia acestei integrale Cantemir. >>>

Istoria literaturii ca ecritură a disperării şi a iubirii de semeni

După cum se ştie, George Călinescu a publicat, în 1941, monumentala lucrare, Istoria literaturii române de la origini până în prezent (cu ediţia secundă, din 1982, îngrijită de fostul său asistent universitar, Al. Piru), rod al unei munci titanice, pe măsura doar a omului de geniu. Întâmplarea a făcut ca, după 65 de ani, unul dintre foştii săi studenţi din cumplitul debut al epocii staliniste / proletcultiste, prof. univ. dr. Ion Rotaru, să realizeze o lucrare impresionant-asemănătoare, evident, pe un mai mare segment temporal, de la „originile dacice“ ale Valahimii (Dacoromânimii), ori, şi mai exact spus, de la Ovidiu (Publius Ovidius Naso, născut la Sulmona-Italia, în 20 martie 43 î. H., exilat în Dacia Sud-Dunăreană, la Tomis / Constanţa, unde a murit în anul 17 d. H.), şi până în orizontul anului 2006, O istorie a literaturii române de la origini până în prezent (Bucureşti, Editura Dacoromână TDC, 2006, pagini mari, 240 x 310 mm, „A-3“: 1336). >>>

Vavila Popovici – Politeţea

Politețea este pentru spirit ceea ce grația este pentru trup”.

Voltaire

   În aceste zile frumoase ale lunii septembrie, când vara și-a făcut ultimele bagaje și a plecat tot „în călduri” fiind, iar nori nervoși vizitează cerul după atâtea zile secetoase, iată că evenimentele politice se succed, lumea se agită. Lupta politică devenită acerbă în ultimele luni ale acestei veri fierbinți, a agitat spiritele și în Parlamentul European întrunit zilele acestea. Jurnaliștii au catalogat atmosfera în diferite moduri, precum: „USL a exportat bălăcăreala în Parlamentul European – Politica”, „Gâlceava de Dâmbovița la Strasbourg” etc. Mândria exagerată, lipsa de politețe, și-au arătat fețele în luările de cuvânt ale unor politicieni. După tot bâlciul referendumului, minciunile și fariseismul >>>

Mariana Cristescu – O carte şi un autor „despre care nu se va vorbi” ?

De la bun început, precizez că rândurile următoare nu sunt o cronică, ci un simplu semnal de carte. De carte excepţională!
Nu foarte recent, dar nici foarte demult, a văzut lumina tiparului, la Editura Semne, sub auspiciile Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni (preşedinte prof.dr.Victor Crăciun, care semnează şi Postfaţa), volumul „România moluscă” – Douăsprezece discursuri publice despre starea naţiunii, autor fiind generalul (r) Mircea Chelaru, una dintre cele mai interesante şi controversate personalităţi ale prezentului.
Într-o lume a totalei degringolade a societăţii româneşti, a convenienţelor ipocrite dictate de interese mercantile şi/sau politice, a alunecării individului sub pragul acceptat al condiţiei bipedei sensibile şi la altceva decât la clinchetul >>>

Constantin Noica şi „cultura de performanţă“

Constantin Noica era în căutarea unor tineri până în 25 de ani, de formaţie filosofică, pentru „cultura de performanţă”, care începea cu studiul limbii germane, greacă veche şi puţină latină, cât să poată citi filosofii medievali. El îşi imagina 22 de intelectuali celebri în România, unul la un milion, şi propunea juni deosebit de înzestraţi, pentru bursa „Humboldt”. Despre aceste lucruri şi multe altele, cititorii pot afla din cartea lui Gabriel PETRIC, Jarul din zăpada sclipitoare. Revederi cu Noica (volum de memorialistică, despre întâlnirile cu filosoful la Păltiniş, dialoguri, scrisori, meditaţii pe marginea textelor, anecdote, ironii, portrete schiţate în grabă, aprecieri despre studii în devenire, erudiţie luată în răspăr…).

>>>

Isabela Vasiliu-Scraba: Despre G. Liiceanu şi plagierea de tip “inadequate paraphrase” la Patapievici

Motto: “Patapievici a plagiat fără ruşine toate seminariile făcute de părintele Scrima…Fieştecare cu talentul lui” (Claude Karnoout, 17 iulie 2012)

http://www.criticatac.ro/17875/ochii-de-sticl-ai-beatricei-patapievici-notat-inspiratorii-doar-la-bibliografia-general/#comment-37349). >>>

Cezar Ivănescu – in memoriam

Cezar Ivanescu (6 august 1941 – 24 aprilie 2008)

Către cerul ascuns, către neant, către ceea ce trebuie văzut şi arătat, te înalţ, gând liber, cum liber sunt să te trimit către ceea ce te poate învia sau ucide; tocmai liber fiind, dintre cei liberi, care mor liberi.

Cu ce curaj, din întâmplare fără margini, neruşinat este curajul meu, te voi căuta aruncând duios ucigătoare săgeţi, raze iubitoare către tine; tu, singura atotiertătoare; eşti întocmai neantul

   O libertate aleasă îţi dau, Privire Creatoare!

>>>

Scriitori din județul Roman– fişe de dicţionar: litera B

Revista Melidonium  publică fişele de dicţionar ale câtorva scriitori născuţi/trăitori în localităţi din istoricul Judeţ Roman, abuziv desfiinţat de administraţia comunistă după Al Doilea Război Mondial. Prezentele fişe se vor regăsi într-un dicţionar alcătuit de noi şi care, probabil, va fi publicat până la sfârşitul anului 2015. Dacă cititorii au şi alte date referitoare la iniţiativa noastră, îi rugăm să ni le facă cunoscute, iar noi ne obligăm să le folosim în forma finală a dicţionarului nostru şi să menţionăm numele colaboratorilor. (autor: Constantin Tomşa) >>>

Nicolae Steinhardt – 100 de ani de la naştere

        “Orb, neghiob şi strâmt la minte, cum mă aflu, n-am fost totuşi atât de stupid şi de neştiutor încât să cred că Hristos ne cere să dăm din prisosul nostru: asta o fac doar şi păgânii. Am fost însă îndeajuns de nepriceput şi de rătăcit în beznă spre a cugeta – ceea ce pare întru totul conform cu învăţătura creştină – că ni se cere să dăm din puţinul nostru. Ba am şi mers până la a mă învoi cu ideea că din pilda celor doi bani aruncaţi de femeia văduvă în cutia darurilor (Marc. 12, 41-44; Luca. 21, 1-4) reiese îndemnul de a da tot ce avem, toată avuţia noastră.

A fost nevoie să nimeresc a citi, acum câtva timp, un text al poetului francez Henri Michaux pentru a înţelege, cutremurându-mă, înfiorându-mă, că Hristos ne cere cu totul altceva. Şi anume: să dăm ceea ce nu avem…” (Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi) >>>

Constantin Noica – Pagini despre sufletul românesc

 

Constantin Noica (12 iulie 1909, Vitănești, jud.Teleorman – 4 decembrie 1987, Păltiniș, jud. Sibiu)

Pare că e un lucru foarte uşor să desprinzi din volumaşul Pagini despre sufletul românesc al lui Constantin Noica, apărut prima oară în 1944 şi întrunind cîteva eseuri circumscrise de titlul său, teza de căpetenie a filosofului. Pornind de la complexul „culturii minore” („Noi ştim că sîntem ceea ce se numeşte „o cultură minoră””), acesta schiţează un gest de revoltă faţă de ruralitatea, patriarhalitatea, anistorismul patriei noastre, refuză „România eternă” a specificului ei stagnant, în favoarea unei Românii a actualităţii: „tocmai aceasta ne nemulţumeşte azi: că am fost şi sîntem – prin ce avem mai bun în noi – săteni. Noi nu mai vrem să fim eternii săteni ai istoriei. Tensiunea aceasta – agravată nu numai prin faptul că sîntem conştienţi de ea, >>>

Nicolae Steinhardt- Centenar

Miercuri, 4 iulie 2012, începând cu ora 10.00, la Academia Română (Calea Victoriei nr. 125), va avea loc o sesiune de comunicări dedicată Centenarului Nicolae Steinhardt (1912–1989). Evenimentul este organizat de Fundaţia „Nicolae Steinhardt” şi Academia Română (Secția de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie). Vor lua cuvântul: Acad. Ionel Haiduc (Președintele Academiei Române), P. F. Părintele Daniel (Patriarhul României), I. P. S. Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului, P. S. Justin Sighețeanul (Președintele Fundației „N. Steinhardt”), Acad. Alexandru Surdu (Presedintele Secției de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie Academiei Române), C.S.I Dr. Nicolae Mecu (Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”), Pr. Conf. Univ. Dr. Stefan Iloaie (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca), Conf. Univ. Dr. Florian Roatiș (Universitatea de Nord Baia Mare), Lect. Univ. Dr. George Ardeleanu (Universitatea din București). >>>

Arhimandritul Mina Dobzeu:”Balaurul Roşu de la Răsărit a venit”

Eruditul eseist Nicolae Steinhardt, care avea să devină părintele Nicolae Delarohia, istoriseşte cu farmec indicibil – drama­tis­mul situaţiei parcă e în plan secund – cum s-a creş­tinat „ovreiul” în închisoa­rea politică de la Jilava, cine l-a botezat întru credinţa ortodoxă. Aplecarea căr­tu­rarului de religie mozaică spre creştinismul ortodox, înţelegem din paginile mărturisitoare ale Jurnalului fericirii, mai apropiat spiritului său decât alte confesiuni creştine, a fost un proces complex, de lungă durată, primele semne ale convertirii făcându-se simţite încă din copilărie şi, mai accentuat, din adolescenţă, când păşea, adesea, alături de părinţi, pragul multor lăcaşe de cult ortodox. („Mai erau – ţin bine minte – şi clopotele de Paşti, acelea diferite: nu îndemnau spre duioşie, ca la Crăciun, ci răscoleau, stăruind făgăduindu-ţi pacea”.) Chiar dacă >>>

Petru Ursache- Înapoi la Platon

„Doamna Isabela Vasiliu-Scraba trece peste „mlaştina prezentului” (de care se scutură discret) şi decis şi începe cu începutul, adică readuce în memorie elementele esenţiale de care trebuie să se ţină seama în construirea actului de gîndire.”

Fiecare carte din seria „inefabila metafizică” purtînd semnătura doamnei Isabela Vasiliu-Scraba (şi au apărut cîteva după 1989, scrise cu elan şi publicate în trombă: Filosofia lui C. Noica.Între fantasmă şi luciditate, 1992, 142 p,; Inefabila metafizică, 1993, 224 p.; Atena lui Kefalos, 1997, 215 p.; Configuraţii noetice la Platon şi la Eminescu, 1998, 191 p.; Mistica platonică, 1999, 358 p.; Contextualizări. Elemente pentru o topologie a prezentului, 2002, 187 p.; Propedeutică la eternitate, 2004, 190 p.; precizare: lista nu este „la zi”) întăreşte convingerea că autoarea doreşte să re-valorizeze tradiţia gîndirii filosofice, grav afectată prin ruptura produsă de ideologia bolşeocomunistă începînd cu primul deceniu proletcultist, inclusiv prin catastrofala reformă a lui Iosif Chişinevschi, fără posibilitate de revenire la normalitate nici pînă în zilele noastre. Şansa autoarei şi a noastră este că Filosofia (ca şi Teologia, de altfel) a reuşit să se menţină în cîteva forturi, împotriva vremuirilor, cel puţin ca semne de identitate şi de supravieţuire. Mă refer la gînditori prestigioşi de talia lui Ion Petrovici, Constantin Noica, Anton Dumitriu, la preoţi, teologi, monahi, ca Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae, Iuliu Hossu, Arsenie Papacioc; şi unii şi alţii trecuţi prin închisori, umiliţi, martirizaţi pentru idee, pentru adevăr, pentru credinţă. >>>

Vorbind cu Cerul în Săptămâna Luminată despre Aurel Turcuş

Aurel Turcuş, scriitor, poet şi ziarist, membru al Uniunii Scriitorilor şi autor a numeroase volume de poezie, proză, critică literară sau etnografie, ne-a surprins plecând spre lumea veşniciei, la câteva zile după ce îşi lansase ultima carte, Muzeografie timişoreană, ediţia a II-a, Editura Eurostampa, Timişoara, 2012, la Biserica Parohială Ortodoxă Română Dacia. >>>

Dan C. Mihăilescu- Lui Gabriel Liiceanu, cu prietenie, respect şi erudiţie

„Cînd vrei să faci performanţă culturală, trebuie să ajungi la 70 de ani“, exclama Constantin Noica în Jurnalul de la Păltiniş (ed. a III-a, Humanitas, 2003, p. 216).

Cum să nu-ţi vină să-ncepi tocmai cu aceste cuvinte un text menit să figureze în sumarul unui Festschrift pentru Gabriel Liiceanu, ajuns cu seniorială impetuozitate (şi la fel de imprevizibil profesional) la vîrsta cu pricina? >>>

Carmen Tania Grigore: Convorbiri cu Alexandra Wilson-Noica

Am pierdut noţiunea de timp, de spaţiu; sunt parcă pe o insulă spirituală, descălţata de urma terestră.  Câteva miresme îmi amintesc de toamnă.

Din cerul solzos, lenevit, pântecos, câţiva pescăruşi îmi trimit semnale cifrate.  În acest decor, în această zi anume creată apropierilor, am lansat ideea unor convorbiri cu doamna Alexandra Wilson-Noica , pe care eu le-am numit   „Paşi spre comoara din suflet.”     >>>

Mariana Gurza- „Acolo unde este inima ta, acolo e şi casa ta!”

 Putem spune despre Octavian Curpaş, autorul volumului EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX – „Paşoptişti” români în Franţa, Canada şi Statele Unite, volum apărut la Editura Anthem, Arizona, 2011, că face parte din suita intelectualilor români ce au reuşit departe de ţară.

 Destinul celor plecaţi, de multe ori complicat de evenimente şi motivaţii necunoscute nouă, lasă amprenta locului. Aşa cum ar spune şi M. Eliade „destinul este acea parte din Timp în care Istoria îşi imprimă voinţa ei asupra noastră.“ >>>

Vavila Popovici- Despre intelectuali

Comunismul a creat acel odios sistem al securității în anul 1948, principalul instrument al represiunii  împotriva poporului român. Modalităţile prin care s-a exercitat teroarea au fost multiple: arestări, anchete, torturi, condamnări, continuând cu teroarea psihologică – organizarea unei formidabile reţele de informatori, colaboratori, punerea la punct a unui diabolic sistem de diversiune şi dezinformare a maselor, ameninţări, şantaj şi încheind cu presiunile făcute asupra întregului aparat de stat, economic şi administrativ. Au fost întemniţați, ucişi în închisori şi lagăre de muncă sute de mii de deţinuţi politici, oameni de toate vârstele şi de toate categoriile sociale şi profesionale, printre care foarte mulți  intelectuali, așa-zisa „cremă a intelectualității românești”. >>>

Tudor Ghideanu- Urmările filosofiei românești ( interviu realizat de Tiberiu Roșu)

Motto: „Sunt momente istorice când unitatea este mai importantă decât însăși contradicția, pentru că în vreme ce contradicția poate să ducă la dizolvarea sistemului însuși, minându-l, unitatea poate să unifice și poate duce la salvagardare.

„Nulla dies sine laetitia spunea Constantin Noica. Cine nu a lăcrimat asupra versului mişcat în întreaga fiinţă, cine nu a pierdut nopţile căutând sensul liber al frazei, cine nu şi-a dedicat trăirile interioare cărţilor citite, nu-şi le poate răspunde niciodată la puţinele întrebări retorice, existenţiale.

Ca mulţi filosofi români, Tudor Ghideanu despică firul în patru, creează propriile idei filosofice având ca fundament filosofii antici pe care îi aşterne în rânduri frumos împletite, ţinându-se de mână cu filosofii moderni în îmbinarea ideologică dintre profanul cotidian şi sacrul criptei strămoşeşti. Un gânditor al pământului curat, cutreierând pe sub obloanele culturii, săpând parcă în izvorul înţelepciunii, un pasionat al cercului închis, filosoful Tudor Ghideanu duce spre mâine tradiţia gânditorilor idealişti adunaţi sub semnul întrebării. >>>

Vavila Popovici- Politica, cultura și neobrăzarea

publicist, S.U.A

„Da, frate, sunt nevrednic, sunt vinovat în toate;
Un biet bătut de patimi și de păcate plin”.
Moliere

   Despre neobrăzare aș vrea să scriu astăzi, fiindcă mi se pare că a atins cote înalte. Prezentă în toate mediile, cel politic, cel cultural, în spațiul străzii, mă rog, unde te învârți în această societate dai de oameni obraznici, plini de ură, sentiment care mustește în sufletul lor, gata oricând să răbufnească sub forma unei spume pentru a murdări suprafețele din jur. >>>

Ioan Miclău- Cuvinte de minte

scriitor, Australia

Motto: “La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.” (Sfânta Evanghelie după Ioan)

 “Ioan Miclău este un scriitor român din Australia. Poet, dramaturg, jurnalist, autor de memorialistică literară, promotor cultural de seamă. Fondator de grupări literare în ţara de la Antipozi. Cărţi reprezentative: „Poezii alese” (vol. I, II), „Teatru”, „Fiica Zeiţei Vesta”, nuvelistică. >>>

Mircea Eliade (1907-1986) remember

scriitor, filozof

 Mircea Eliade s-a născut la 13 martie S.V. 28 februarie 1907, la Bucureşti. A fost un gânditor şi scriitor român. Filozof şi istoric al religiilor,Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetăţean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume ştiinţifice, opere literare şi eseuri filozofice traduse în 18 limbi şi a circa 1200 de articole şi recenzii cu o tematică extrem de >>>

Florin Ţurcanu – Mircea Eliade. Prizonierul istoriei

Una dintre cele mai aşteptate cãrţi, viu comentată în România încã de la apariţia ediţiei franceze (cred cã la un punct, cel puţin la Universitatea Bucureşti, era cea mai discutatã şi doritã carte), publicatã în româneşte la Humanitas, cu previzibil succes. Eliade a fost mereu, dupã 89, unul dintre cei mai bine vânduţi autori români, iar în bunã parte succesul de început al editurii s-a datorat tocmai publicãrii lucrãrilor marilor interbelici, interzişi sau semi-interzişi preţ de decenii. Dar dincolo de interesul pentru lucrãrile unor Cioran, Eliade, Ionesco, ce deveniserã în comunism adevãrate mituri (pentru cã avuseserã şansa de a pãrãsi ţara la timp, spre deosebire de mulţi alţi colegi de generaţie), a apãrut şi interesul pentru biografiile acestora. >>>

Ştefan Dumitrescu: Diana Maria Popescu – Un Rimbaud al eseisticii moderne

                                             „Omenirea în paragină savantă” – Editura Conphys
În generozitatea lui, Domnul a vrut să întâlnesc în viaţă mulţi oameni minunaţi, extraordinari, – mari Întâlniri mirabile, cum ar spune un filozof – oameni care mi-au îmbogăţit sufletul, formaţia de intelectual, >>>