Ziua limbii române

Monitorul Oficial al României, nr145/19 III/2013, partea întâi, publică Legea privind instituirea zilei limbii române și decretul pentru promulgarea ei semnat de Președintele României, încheindu-se astfel un demers pe care, de mai multe legislaturi, societatea civilă românească, prin instituții ale ei de utilitate publică precum „Mișcarea pentru Progresul Satului Românesc” și „Asociația Comunelor din România”, ca și prin decizii ale unor Consilii locale și ale unor organizații culturale din țară și ale românilor de pretutindeni, îl face pe lângă Parlamentul României. >>>

Reclame

Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Intrarea Maicii Domnului in Biserica este praznuita pe 21 noiembrie. Aceasta sarbatoare este cunoscuta in popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia.

Parintii Maicii Domnului sunt Sfintii Ioachim si Ana. Lipsiti de copii, dar cu credinta in Dumnezeu, L-au rugat pe Dumnezeu sa le daruiasca cinstea de a fi parinti, fagaduind ca daca vor avea un copil, il vor duce la templu si il vor inchina Lui. Un inger le vesteste ca vor avea o fata pe care o vor numi Maria. Sfintii Ioachim si Ana nu au uitat de promisiunea facuta lui Dumnezeu si la trei ani de la nasterea Maicii Domnului au dus-o pe fiica lor la templu. >>>

Drăgaica sau Sânzienele

In ziua de 24 iunie a fiecarui an bisericesc, Biserica Ortodoxa face pomenirea Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul, cunoscuta in popor si cu denumirea de Dragaica sau Sanziene.

Biserica Ortodoxa serbeaza de obicei ziua mortii sfintilor, ca ziua lor de nastere. Numai Maica Domnului si Sfantul Ioan Botezatorul fac exceptie de la aceasta regula; ei au privilegiul de a li se sarbatori atat zamislirea (23 septembrie, 9 decembrie) si nasterea (8 septembrie, 24 iunie), cat si alte evenimente din viata lor (ca Bunavestire, Aflarea capului Sfantului Ioan Botezatorul). >>>

Maria Diana Popescu – Ziua femeii

eseist, poetă

Bazele sărbătorii de 8 Martie au fost puse în perioada societăţii comuniste de către militanta revoluţionară Clara Zetkin, din Wiederau, Saxonia. Aceasta a lansat ideea unei zile a femeii la Conferinţa Internaţională a Femeilor Socialiste, de la Copenhaga, din anul 1910. A fost aleasă această zi, pentru că tocmai în ziua cu pricina avusese loc la New York, în anul >>>