MAria RUgină – 31 A U G U S T

Din tot ce am făcut în viață,
Un singur lucru va rămâne:
Întâia baie de lumină
În ZIUA SFINTEI LIMBI ROMÂNE.

Primul cuvânt articulat,
Rostit în clar, pe la opt luni:
Privind la Lună, am strgat
LAMPA! Și anii cei mai buni >>>

George Petrovai – Absolutul şi libertatea

1. “Eu sunt Cel ce sunt” (Exodul 3,14)

Lumea n-a fost făcută din nimic , ci din preaplinul lui Dumnezeu. Pentru că nimicul, golul este o abstracţiune filosofică cu rol aparent consolator pentru limitativul demonstraţiei logice, în fond o capcană conceptuală cu consecinţe sterilizante pentru orgoliul uman. O formulare cu adevărat vrednică de om ar fi următoarea: nimic nu există în afara lui Dumnezeu, iar omul este un nimic în raport cu Dumnezeu! De altminteri, demnitatea şi înţelepciunea omului consistă în conştiinţa nimicniciei lui în raport cu Absolutul divin. Prin urmare, Dumnezeu fiind totuna cu absolutul şi eternitatea, El stă faţă-n faţă doar cu Sine Însuşi, şi nu se poate defini decât prin propoziţia tautologică de esenţă translogică, hărăzită auzului lui Moise: ”Eu sunt Cel ce sunt”! Întreaga existenţă iradiază din El, deoarece El este aici şi pretutindeni, Unul etern viu în multiplicitatea lumii, ”Unitatea tuturor unităţilor” cum splendid afirma Petre Ţuţea. >>>

părintele Iustin Pârvu – Semnele vremii noastre

Iustin Parvu„Un monah care lasă misia sa de izbelişte ca să trăiască precum un mirean va fi de o mie de ori mai vinovat pentru ceea ce se întîmplă creştinului”

–         Părinte, stînd la uşă, aşteptînd să intrăm la dvs., ca să continuăm discuţiile noastre, a venit un preot de mir, din vreun sat de-al nostru, a făcut ce a făcut şi a intrat înainte, peste rînd… Credeţi că la Rai va fi la fel? >>>

Te iubesc, o Doamne, mai presus de toate

icoanaRasai asupra mea… – Mihai Eminescu
 
 Răsai asupra mea…
 
   de Mihai Eminescu, 1879
   Răsai asupra mea, lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;
O, Maică Sfântă, Pururea Fecioară,
În noaptea gândurilor mele vină.
 
Speranţa mea tu n-o lăsa să moară
Deşi al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă, caldă, plină,
Îndurătoare-asupra mea coboară. >>>

Mihail Ciupercescu – versuri

Ziua Poeziei

Ar fi momentul azi să-ți spun cum te gândesc,
capodoperă ce n-ai fost încă pusă
pe piedestal, pe ape, pe firmament ceresc,
pe pânză sau într-o anume spusă.
 
În fața ta de basm romanticii-amuțesc,
natura însăși intră-n umbră și-i sedusă,
admiratori de-a valma se îngrămădesc
iubirea să ți-o pună caldă în mănușă.
 
Nu am stare, stau singur doar să te tânjesc;
cum de te-aș culege ca să te pun în vers
când curgi sau zbori ca nimenea lumesc
poemul meu de suflet devine un eres. >>>

Mariana Cristescu – „Cine îşi uită istoria merită să o retrăiască!”

20 martie este o zi cu semnificaţii aparte pentru români. La 20 martie 1821, Tudor Vladimirescu adresa o proclamaţie locuitorilor din Bucureşti şi o alta către cei din judeţe, în care arăta că ridicarea sa a fost provocată de „pierderea privilegiilor noastre şi jafurile cele nesuferite care le pătimea fraţii noştri”. *  La 8 martie / 20 martie 1848 are loc, la Paris, în locuinţa lui Nicolae Bălcescu, o întrunire a revoluţionarilor români (munteni şi moldoveni), unde se hotărăşte începerea Revoluţiei şi se redactează un program revoluţionar burghezo-democratic, în care se preconiza, printre altele, împroprietărirea ţăranilor cu despăgubire. >>>

Părintele Gheorghe Şincan, Paroh la Târgu Mureş: Mariana Cristescu – admiraţia şi preţuirea noastră

Într-o lume trepidantă, deschisă la bârfă  mai degrabă, la ridicol şi senzaţional, în care tot mai puţini dintre semenii noştri au răbdare să se aplece cu respect şi pioşenie asupra unei cărţi, la ce bun să mai scrii, la ce bun freamătul unei metafore, interesul pentru litera tiparită,  când toate cele omeneşti sunt deşertăciune a deşertăciunilor?  Într-o astfel de lume, iată că, anul acesta, Doamna Mariana Cristescu ne-a invitat, cu  drag,  şi mult  curaj am putea spune,  cu generozitate şi seninătate sufletească, la o dublă lansare, la un eveniment aşteptat îndelung şi minuţios pregătit, emoţionant atât pentru domnia sa, cât şi pentru noi cei de faţă. >>>

Iurie Osoianu – versuri

* * *

… Eu am avut norocul să mă nasc român
Şi-am mai avut norocul de a şti
De mic copil, în ciuda comunismului păgân
Că sunt român
Român că voi muri… >>>

Mihai Horga – Vinul

  Motto: ,, Aroma vinului trecut

           Încet la cap se suie

           Era pe când nu s-a băut

           Azi îl vedem şi nu e…”  (Păstorel)

Se varsă podgoria-n cramă

Butoaie cu guri însetate

Se-mbată din nou, că e toamnă

Bând mustul pe nerăsuflate >>>

Constantin Călina – Povestea unui supravieţuitor de pe frontul de Est

Constantin Călina este unul din cei cinci veterani de război ai Regimentului 6 Artilerie Grea Timişoara, care au mai rămas în viaţă. Constantin Călina a participat la campania armatei române împotriva Uniunii Sovietice, din vara anului 1944, sprijinind acţiunile trupelor germane. Regimentul său a supravieţuit ofensivei sovietice declanşată la 20 august 1944 pe aliniamentul Iaşi-Chişinău. >>>

Aurel Dumitraşcu – Un jurnal postum

Aurel Dumitraşcu nu încetează a ne face surprize la peste două decenii de la prematura-i stingere din viaţă. Osîrdia exemplară a unui prieten apropiat, nu foarte des întîlnită în lumea noastră literară, marcată de egocentrisme şi impulsuri pizmaşe, Adrian Alui Gheorghe, dă acum la iveală un masiv jurnal al său, în două tomuri, alcătuind atît oglinda în care poetul s-a privit în perioada 1982-1990, cît şi o imagine a epocii care l-a cuprins, de nenumărate ori ultragiindu-l, amărîndu-i zilele. E un soi de cursă contra cronometru cu anomaliile răstimpului totalitar, o cursă teribilă despre care s-ar putea afirma că i-a reprezentat destinul. Fiinţă fragilă, vulnerabilă, Aurel Dumitraşcu resimţea o stringentă nevoie de libertate precum de văzduh, dar nedispunînd de ea, s-a retranşat într-o bulimie a lecturilor şi într-un scris frenetic, id est într-o libertate lăuntrică, inviolabilă. Libertatea >>>

Maria Diana Popescu- Electrificarea și pârleazul

Ura dintre urşii care au luat stupii cu miere cu tot este „aproape canibalică”. Locul lor ar fi în cuşti bine păzite. Cu unul singur pe targă, nu rezolvăm nimic. E o tragedie. Nu-mi permit să comentez. Dacă legea ar fi fost în mîna mea, pentru subminarea economiei naţionale, i-aş fi confiscat averea toată. Inclusiv cea de la mătuşă Tamara. L-aş fi lăsat liber, fără arme, şi doar cu bani de metrou în buzunar. Aşadar, să ne îndreptăm atenţia spre o descoperire epocală: Institutul de Economie Socială şi Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii din cadrul Academiei Române au dat publicităţii studiul potrivit căruia, în mediul rural un milion de oameni sînt extrem de săraci şi muncesc cu ziua. Trei sferturi trăiesc în condiţii precare, 37% nu au nicio formă de remuneraţie sau plată în natură şi peste 36% sînt pe cont propriu. Bun înţeles, alambicatele constatări vor rămîne la dosare. Alta este >>>

Daniel Dăian- Omul care traduce moartea

un singur trup în care un răuvoitor
sculptase o uşă
pentru a nu exista oameni drepţi
doar inegali
nu atingea podeaua încercaţilor la vedere
era un consens spre nebunia capetelor
unde ferestrele sunt interzise
şi luminile nu s-au construit încă >>>

Vavila Popovici- Vremea orgoliilor

                 Orgoliul se află în noi ca o forță a răului. – Victor Hugo

De multe ori se identifică orgoliul cu mândria și este bine de separat acești doi termeni. Orgoliul este definit conform Dicționarului: „Părere foarte bună, adesea exagerată și nejustificată, despre sine însuși, despre valoarea și importanța sa socială; îngâmfare, vanitate, suficiență, trufie.” Între orgoliu şi mândrie este uneori greu de stabilit graniţa și totuși ele diferă, orgoliul fiind un defect, iar mândria putând fi o calitate.
Orgolios este cel ce se încăpățânează să aibă dreptate, dorește să obţină puterea, se crede om performant, se laudă sau cerșește laude, este egocentric, egoist şi fără credinţă în Dumnezeu. Orgoliosul e cel care se cunoaște cel mai puțin pe sine și îi place compania oamenilor care îl flatează. Nu suportă să fie contrazis. E atât de plin de el, încât orice tentativă de a-l lămuri într-o problemă, va fi sortită eșecului. Cunoaște sau nu cunoaște, el crede că știe totul, răspunsul lui va fi întotdeauna: „Știu!”. >>>

Cristiana Alexandra Leviţchi- Istorii de viaţă autentice şi pline de învăţăminte

În cartea „Exilul românesc la mijloc de secol XX” – scrisă de Octavian Curpaş o să găsiţi, deopotrivă, descrieri parcă desprinse din clasicii noştri – şi mă gândesc la Rebreanu, Slavici -, picături de istorie, politică, intrigă poliţistă şi ceea ce m-a captivat pe mine, mai ales, o analiză fină a psihologiei umane. M-au impresionat în mod deosebit subcapitolele „Ce-i omul…” „O frumoasă floare vine”, în care sunt înfăţişate, simplu şi profund, evenimentele tragice ale unor familii. >>>

Pustnicii nevăzuţi din Munţii Sucevei

Cei ce isi prorocesc moartea 

Pustnicul Zosima a murit de curand, in octombrie 2008, la varsta de 129 de ani. Un om pe nume Ioan Baron l-a ingropat, in taina, intr-un loc inalt; fratele Ioan, cum i se zice aici, unul dintre putinii oameni care i-a cunoscut pe acesti sihastri cu aura de sfintenie din muntii Rarau-Giumalau, care i-a vazut, care i-a auzit, care a fost ingaduit sa urce pana la ascunzisul lor din padure. Marturiile sale sunt halucinante: de pilda, acest pustnic Zosima si-a „hotarat” exact ziua in care va muri, cu un an inainte. Si-a sapat singur groapa, asteptandu-l apoi pe ucenicul sau in ziua prorocita, ca sa il culce in mormant si sa aseze tarana peste dansul. >>>

Liviu Antonesei- “Nu există distincţii esenţiale între diferitele dimensiuni ale realităţii”

De curând, a apărut volumul de povestiri “Victimele inocente şi colaterale ale unui sângeros război cu Rusia”, de Liviu Antonesei, Editura Polirom. “Prozatorul Liviu Antonesei e un postmodern pursânge. El readuce fără inhibiţii vocea autorului în text, amestecă abil realitatea cu ficţiunea, „păcăleşte” convenţia literară, asemeni tuturor „meseriaşilor” postmodernişti şi străbunilor lor >>>

Cezar Ivănescu- versuri

poet (1941-2008)

Lecţii de dans

În acest timp
în care unii oameni
au ars alţi oameni,
onoarea speţei umane
e grav batjocorită:
suferinţa mea e nimica
pe lîngă cît sînt gata să sufar >>>

Mariana Gurza- ,,Avem un drum comun – VIAŢA!”

 O nouă apariţie editorială a scriitorului australian de origine română, Ben Todică, purtând un titlu incitant „În două lumi”, la Editura Singur, 2011.

Pentru Ben Todică, citându-l pe Eugen Lovinescu, “literatura unui neam nu e decât unul din fenomenele ce se produce în sânul acelui neam, pe lângă multe altele.” Om al cuvântului, “binecuvântat de cuvânt”, Ben Todică simte prezenţa Lui Dumnezeu în existenţa sa. Deşi departe de casă, de locurile dragi, Ben Todică este legat de Neamul Românesc prin rădăcini adânci ce şi-au întins ramurile în depărtări. >>>

Dan Dănilă- poezie

Treceam aşa  

Eram grăbit iar copacii alergau după mine
ca să-mi povestească viaţa lor ultrasecretă
sau să-mi pună două frunze pe umeri. Stai
să nu se supere vântul că am plecat fără el,
stai că ne dor rădăcinile. Eram grăbit, râul >>>

Mariana Gurza : Volumul „În două lumi” de Ben Todică – o carte de suflet, o lecţie de românism

poetă, Timişoara

 În cadrul Simpozionul NaţionalIoan Slavici la aniversară”, ediţia a II-a, din 29 februarie 2012, responsabil de proiect Gabriela Victoria Mnerie, în cadrul Universităţii ,,Ioan Slavici” din Timisoara, participanţii s-au putut bucura de lansarea cărţii „În două lumi” a scriitorului român, Ben Todica, stabilit în Australia. >>>

Dimitrie Grama

poet, Danemarca

Reîntâlnire

Mă trezesc lângă o fereastră deschisă

în care o femeie tânără

ţine un prunc în braţe. >>>

Silvia Mãndãşescu: Poesis…şi rouă de suflet

poetă, Roman

poetă, Roman

Iarna 

Ninge iar prin vişinii bunicii,

Albul alungă din noi fiorul fricii >>>