MAria RUgină – poezie

CEL MAI FRUMOS ȘI SFÂNT PĂCAT

D U L C E – A M A R

Mă-întrebi CE cred că E PĂCATUL?
O DECONSTRUCȚIE DE SINE,
Încorporând, prin asumare,
Efectul Răului în Bine.

În spațiul legii obiective,
Păcatul poate genera
Ireversibila povară
De a-ți cunoaște limita. >>>

Reclame

George Petrovai – Ce-i de făcut ca România să redevină productivă?

Până și cei mai înflăcărați patrioți trebuie să ia realitatea așa cum e și să admită nu doar că România este neproductivă în cam toate sferele de activitate (industrie, agricultură, cercetare, transporturi, turism), dar că a reușit performanța de a deveni chiar contraproductivă în sectoare ce privesc sănătatea biologică și moral-spirituală a națiunii (prin închiderea atâtor spitale și școli), respectiv în gingașul și atât de importantul compartiment al politicii externe.
Căci se știe prea bine că menirea patriotismului și a adevăraților patrioți este aceea de a pune degetul pe rană, nicidecum de-a contribui la prelungirea agoniei prin ascunderea sub preș a gunoiului, de teama consecințelor politice ce ar decurge cu necesitate; de altminteri, varianta din urmă a patriotismului este totuna cu demagogia și pălăvrăgeala, altfel spus face casă bună cu aflarea-n treabă…
Este adevărat că modernizarea României a demarat în vremea scurtei domnii (de numai șapte ani) a principelui Alexandru Ioan Cuza, deci mai târziu decât în state fanion ale Europei, precum Anglia și Franța. >>>

George Petrovai: Orbul găinilor – fleacul care continuă să ciuruiască speranțele românilor postdecembriști

Dacă luăm aminte la scurta rugăciune românească „Dă, Doamne, mintea românului de pe urmă!”, atunci avem dovada clară că în decursul istoriei sale acesta s-a păcălit de-atâtea ori urmând calea monstruosului dicton „Capul plecat sabia nu-l taie”, o veritabilă perlă a strămoșescului îndemn la răbdare și resemnare, încât avea nevoie de lecția dură a umilințelor care cu necesitate urmau, ca mintea să i se lumineze și el să ajungă să regrete trecutul, cu o idee parcă mai puțin amarnic decât prezentul. Că doar nu de florile mărului, în faimoasa poezie Doina, Eminescu deplânge destinul à rebours al românilor: „Vai de biet român săracul,/ Înapoi tot dă ca racul…” >>>

George Petrovai: Binomul educație-autoeducație

Este mai mult decât evident că, din totdeauna, orice societate civilizată și ferm angajată pe calea progresului spiritual și material, așează la temelia giganticei sale construcții binomul educație-autoeducație. Căci care om cu scaun la cap își va construi casa pe un teren mlăștinos sau nisipos, dar fără a acorda fundamentului atenția necesară?
Tot astfel, conducătorii popoarelor mai expuse decât altele la capriciile și vitregiile destinului după unii, ale istoriei după cei mai mulți (bunăoară așa ca poporul român), ar trebui să fie preocupați până la obsesie de făurirea unei baze statale deodată trainică și suplă, care în scurt timp să se constituie într-o adevărată rampă de lansare a țării și poporului respectiv în universalitate, ceea ce pentru sărmana istorie umană este totuna cu eternitatea. >>>

Ion Iancu Vale – versuri

marşul suicidar al protezelor

Undeva, pe întinsa Câmpie a Tăcerii,
Ultimul Far semnalizează palid şi intermitent
fire sticloase şi rare de iarbă străpung fără convingere
cochilia roşietică şi fărâmicioasă a solului.
Curenţi incandescenţi de aer învolburează pânze
albe de praf, generând tornade rebele antrenând
miasme fetide ce viciază aerul, incitând Marea Angoasă
spre a-şi flutura aripile cenuşii.
Cortegii şerpuitoare de proteze se precipită, busculându-se,
într-un lugubru scârţâit de balamale ruginite,
către Ultimul Far.
Ignorând Nelimitata Crevasă ascunsă dincolo de el, >>>

George Petrovai – Întoarcerea în timp

Ai parte-n viață uneori
de-asemenea-ntâmplări ciudate,
că fără ele viața este
doar ritmică banalitate…

Din incredibil mi-a fost dat
să gust și eu cândva-ntr-o noapte,
când sufletul m-a-nștiințat
că de vremelnic se desparte.

Și-ntr-adevăr, îndat-apoi
m-am înălțat ca o părere
deasupra trupului închis
într-un abis de neputere

și c-o iuțeală chiar mai mare
decât a gândului hoinar,
am părăsit timpul real
intrând în cel imaginar,

ca să mă-ndrept către Iudeea
procuratorului Pilat,
unde Iisus Mântuitorul
urma să fie judecat… >>>

Constantin Enianu – versuri

con-summum

să fiu modernist sau postmodernist
şi prefixe de soi să invoc în creaţii
ca timpul meu să dispară simplist
cu lumea avidă de alte situaţii
epifenomene prin retine pătrund
adânc în suflet să discearnă abis
de-nţelesuri cu sonuri pe prund
liniştind vreun visat paradis
căci clarul e o formă-n reformă
lejer să se plimbe prin viaţă
viclenia raţiunii transformă
arta în economie de piaţă
sunt realist sau suprarealist
şi mă consum ca un artist >>>

Mariana Cristescu – „Cine îşi uită istoria merită să o retrăiască!”

20 martie este o zi cu semnificaţii aparte pentru români. La 20 martie 1821, Tudor Vladimirescu adresa o proclamaţie locuitorilor din Bucureşti şi o alta către cei din judeţe, în care arăta că ridicarea sa a fost provocată de „pierderea privilegiilor noastre şi jafurile cele nesuferite care le pătimea fraţii noştri”. *  La 8 martie / 20 martie 1848 are loc, la Paris, în locuinţa lui Nicolae Bălcescu, o întrunire a revoluţionarilor români (munteni şi moldoveni), unde se hotărăşte începerea Revoluţiei şi se redactează un program revoluţionar burghezo-democratic, în care se preconiza, printre altele, împroprietărirea ţăranilor cu despăgubire. >>>

Dumitru Stăniloae, despre omenie

Dumitru Staniloaie2Notiunea romaneasca a omeniei e tot asa de greu de definit ca si notiunea dorului. Ea nu e notiune livresca, si deci usor de definit cum este cea indicata de cuvantul german menschlichkeit, sau menschlich, sau de cel francez humain.

Cuvintele germane menschlichkeit, menschlich se apleaca spre ideea de mila, avand un sens apropiat de barmherzigkeit. Iar cuvantul francez humain are, de asemenea, aproape numai un inteles sentimental. Grecii nu au un derivat de la anthropos incarcat de bogatia de sensuri a cuvantului romanesc si nici slavii nu au un derivat de la celovek, care sa afirme echivalentul omeniei. >>>

Marin Sorescu şi contracultura

La Sorescu maliţia ascunde şi protejează vulnerabilitatea fiinţei, fragilitatea „trestiei gânditoare”. Scutul ironic-parodic ne apără de comedia obiectelor, de propria noastră reificare; percepem „dulcea gângurire a lucrurilor”, diferenţa de nivel dintre ideal şi real. Scindat, Sorescu nu devine un dezabuzat.

Recent, într-un articol din Cultura, sub un titlu imprudent, derutant chiar (v. Contracultura lui Marin Sorescu, nr. 22/7 iunie 2012), Cosmin Borza punea în discuţie poetica soresciană, pornind de la Tinereţea lui Don Quijote, volumul din 1968 şi, mai ales, invocând celebra Postfaţă, pescuind acolo posibile „elemente de contracultură”. Subliniind, desigur, „cosmologia relativităţii”, rescrierea parodică, clivajul etc., şi conchizând că răspunsul sorescian nu putea fi decât „sceptic”. Dar, firesc, ne întrebăm: putea fi vorba de o contracultură în contextul unei societăţi opresive, ideologizată, îndoctrinată, supusă unui control capilar? Orice Dicţionar de Sociologie ne lămureşte: contracultura propune simboluri, norme, valori, moduri de viaţă în opoziţie cu cultura dominantă, ajungându-se chiar, dincolo de evaziune, marginalizare, conflict, ruptură, la criminalitate (contre-culture >>>

Zargidava- cetatea dacică de la Brad

La 30 de km de Roman se afla una din cele mai vechi si mai valoaroase asezari din timpul lui Burebista. Situata pe malul sting al Siretului, cetatea Zargidava, mentionata in vestita harta a lui Ptolemeu acum 2.000 de ani, reprezinta unul din cele mai importante puncte de interes istoric, cultural si de ce nu, turistic, din Romania. Aici a fost descoperit singurul sanctuar geto-dac din Moldova, prima asezare care atesta inceputurile orasului la daci, un palat al sefului militar, in fine, peste 200.000 de piese, majoritatea expuse in Muzeul de Istorie din Roman, si multe altele. >>>

Octavian Curpaş : „Spiritualitate şi caracter creştin” de Iosif Ţon – O carte apel peste timp

    Se întâmpla în anul 1988. Propaganda comunistă în România încerca să creeze falsa imagine că partidul merge înainte şi că niciodată epoca de aur nu va apune. Cu toate acestea, de dincolo de cortina de fier şi chiar de peste ocean, existau o mulţime de voci care anunţau sfârşitul erei totalitare şi începutul democraţiei, într-un timp foarte scurt. Deja lucrurile se aflau într-un proces de schimbare profundă în mai toate ţările socialiste, iar România nu avea cum să rămână în afara acestui proces istoric evolutiv.  >>>

Misterele Brâncușiene de la Târgu Jiu

Poarta Sarutului (english: The Gate of the Kis...

„Dacă aţi şti ce vă las!” a exclamat Constantin Brâncuşi la ultima despărţire de ţara natală, sugerând astfel că vestitul ansamblu sculptural de la Târgu Jiu ascunde mistere ce nu puteau fi încă dezvăluite pe la mijlocul veacului trecut. A venit vremea ca aceste taine profunde să fie străluminate.
Cercetând de foarte mulţi ani capodoperele brâncuşiene, am aflat sensurile lor şi ca neaşteptate dar şi ca aşteptate. Cele mai multe dintre lucrările acestui artist absolut sugerează că el a absolvit Şolomanţa, misterioasa şcoală a nu mai puţin misterioşilor Solomonari, a căror ştiinţă a fosit încrustată în tăbliţele de la Sinaia. >>>

Maria Diana Popescu- Haarp, guturai şi miopie

Ce să mai facă bietul român? Între mici, pîine, sac şi suta de lei, ce să aleagă în sezonul estival al pomenilor electorale? Şi aşa totul e la apă, în sensul că apele se umflă şi barcagiii părăsesc barca pentru a se salva. Numai americanii fac de strajă cu mîna pe butoane la porţile democraţiei. De ce plouă de trei săptămîni într-una? De ce inundaţiile au distrus zeci de case şi gospodării? Păi, s-a dat comandă. Am primit în dar tehnologie HAARP şi ne bucurăm de diversele ei aplicaţii: producerea de fenomene meteo artificiale, cum ar fi ploi, tornade, secetă, furtuni, cutremure, temperaturi extreme, atacuri psihotronice. Legumele, fructele şi grînele noastre compromise de efectul binefăcător al „prieteniei” şi acordurilor militare, sînt înlocuite an de an cu importuri mutante. Nişte amărîte de diguri în calea apelor nu s-au putut ridica. În schimb, au fost tăiate panglici de miliarde de euro la telegondole, săli de sport în cătunele de bătrîni, pîrtii de schi şi proiecte fără finalitate. De la oul de sub găină la fondurile destinate prevenirii calamităţilor naturale, incompetenţii şi corupţii au produs sute de tragedii în satele româneşti. >>>

Manifestări ale solidarităţii romaşcane în anii primului război mondial

    Identificat deopotrivă ca spațiu al libertății, dar și loc al pierzaniei, al alterării și degradării tradiției, unde omul trăiește în „concretul mecanic,/ într-o trează și lucidă superficialitate” (Lucian Blaga), orașul este totodată și spațiul unde se manifestă cel mai pregnant antiteza individualism – solidaritate.

   Dacă individualismul este extrem de vizibil în spațiul urban, unde, de cele mai multe ori primează interesul particular al individului, solidaritatea este cumva la polul opus, fiind mult mai greu de sesizat. De altfel, progresul tehnic a contribuit la accentuarea individualismului, văzut de unii gânditori moderni ca o realizare majoră pe calea inevitabilă a progresului (descoperirea bogăției eului, a sensibilității individuale, diversitatea indivizilor etc.); sau, dimpotrivă, ca pe un mod elegant de a legitima realități umane nu tocmai măgulitoare: ura, invidia, viclenia (născute și din permanenta competiție între oameni).[1] >>>

Horia Zilieru- „sângele hrănind cu moarte trup bătrân/ închis mormânt”

Sunt în versurile lui Horia Zilieru şi sugestii ce trimit la Blaga (între ele o definiţie a dragostei  ca ,,blânda stare de orbire”), sau la Nichita Stănescu („os hiperboreean”, îngerii care trec cu aortele deschise pe hotarul dintre zi şi noapte) etc., de unde putem deduce că pentru împătimitul, cordialul poet ieşean comunicarea lirică începe printr-o asumare solemnă a emblemelor poetice tradiţionale şi moderne. E o umilinţă, e o trufie în această iubire de Poezie şi de convenţiile ei prestigioase, azi când orice poet face imposibilul pentru a scăpa de ele? Oricum, Horia Zilieru poartă cu orgoliu insignele retoricii tradiţionale şi nu se sperie de a fi socotit un poet nesincronic. El pune la butoniera unei lirici frumos împodobite, o roză putridă şi duce în mână un crin sfânt urcând, în acest timp, spre turlele albe, inaccesibile ale amorului. Cu toată invazia de imagini funerare (,,pierdut mormînt”, „giulgiu cald”, >>>

Larisa Schuster- gânduri

Jocul clepsidrei

 Trecerea implacabilă a timpului deschide petalele florilor vieţii. Când vine vremea, petalele cad uşor şi ritmic după ceasul universului, multiplicându-se miliarde de petale în univers. Ele devin corolă şi aură ocrotitoare. Ca într-un dans extatic zilele, orele, minutele, secundele multiplică, în fractalii sclipitoare  si multicolore, cioburi de oglinzi în >>>

Interviu cu Părintele Justin Pârvu: Nu mai este binecuvântarea lui Dumnezeu peste lucrul oamenilor

Pământul, izvoarele şi apele strigă împotriva nesimţirii noastre

– Părinte, cum vă explicaţi faptul că încă mai sunt azi duhovnici, preoţi care susţin că nu cunosc problema cipurilor şi ca atare nu găsesc răspunsul potrivit pentru ucenicii lor? Sub pretextul că nu e treaba lor să cerceteze ce conţin aceste cipuri dau un răspuns evaziv celor ce îi întreabă cum să procedeze cu aceste acte biometrice.

– Dragii mei, ieşim de pildă la păscut cu o turmă de oi. Turma aceasta de oi e dirijată de cineva. De cine? De cioban. Cine este păstorul cel bun în viaţa noastră? E preotul. Preoţii, păstorii, de la mic, la mare, duc această răspundere a mântuirii turmei. În ce constă această răspundere? În propovăduirea adevărului, căci fără adevăr nu există viaţă„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” – spune Mântuitorul. El e cel care continuă această propovăduire a >>>

Vasile Menzel – Nietzschenianul Wagner

artist, Bucureşti

               Anul 1813, se năştea el. Un prunc, cum sunt toţi pruncii, frumos. L-am aşteptat să  mai crească, apoi…Domnule Wagner ne-aţi vorbit de Melodia Infinită. -Da!(răspunse cu un glas minunat „sosia” lui din film, Richard Burton). De atunci s-a iscat în mine o iubire infinită pentru cel mai remarcabil muzician romantic despre care filozoful Nietzsche, referindu-se la întreaga operă a acestuia, spunea că este:” O boltă cerească de frumuseţe şi bunătate…” >>>

Mariana Ene

poetă, Roman

                                       Atinge Pământul

                                         Atinge pământul!

cu degetele strânge firele rupte,

din răsuflarea unui înger culege o rugăciune >>>