Romanul în documente

r10Documentele de arhivă nemţene cuprind numeroase informaţii referitoare la vechiul oraş moldovenesc, azi municipiul de la confluenţa Moldovei cu Siretul, atestat documentar de la 30 martie 1392.
Roman a dat denumirea primului ţinut atestat documentar în Moldova și mai apoi judeţului Roman, desfiinţat abuziv în anul 1950. Oraşul a fost fondat de Roman Vodă şi apare pomenit documentar pentru prima dată în actul din 30 martie 1392, care se termină cu următoarele cuvinte:
”scrisus-a […] la Cetatea noastră a lui Roman Voievod”. Prin hrisov, Roman Vodă dăruieşte lui Ionaş Viteazul trei sate de pe Siret, și anume ”…Ciorsăceuţi, Vladimirăuţi și Bucurăuţi”.
Aşa cum aflăm din documentele păstrate la Filialele Arhivelor Statului Judeţul Neamţ, aşezarea avea un vornic, care făcea parte din sfatul domnesc, iar domnia acorda o atenţie deosebită bisericii de aici, prin daniile făcute, ridicând-o la grad de episcopie. Toate acestea vor creşte importanţa politică şi economia localităţii. Tratatul comercial din 8 octombrie 1408 va contribui la dezvoltarea târgului, mai ales că domnul îi acordă și dreptul de sigiliu. >>>

Romaşcani cu care ne mândrim – muzeograf doctor Otilia Mircea

P1020941Otilia Mircea (stînga foto) este unul dintre cei 135 de tineri care au beneficiat de o bursă de cercetare postdoctorală la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

 Muzeografa Otiliia Mircea, doctor în chimie, de la Muzeul de Istorie din Roman, este unul dintre cei 135 de tineri care au beneficiat de o bursă de cercetare postdoctorală, timp de șase luni, în cadrul proiectului: “Rețea transnațională de management integrat al cercetării postdoctorale în domeniul Comunicarea științei. Construcție instituțională (școală postdoctorală) și program de burse (CommScie)”, derulat la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iași, în parteneriat cu Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea “Petru Maior” din Târgu-Mureș, Institutul de Filologie Română “A. Philippide” din Iași și Università degli Studi di Genova din Italia. >>>

Nemțeni în Academia Română

Nu mulţi s-au întrebat câţi dintre academicienii români, mai vechi sau mai noi, sunt cărturari născuţi în judeţul Neamţ. Regretatul profesor Traian Cicoare a făcut acum vreo zece ani o statistică. Din ea rezulta că 22 de academicieni sunt fii ai acestui judeţ: 8 din Roman, 4 din Piatra Neamţ, 12 provenind din localităţile (unele actuale, altele foste) judeţului nostru: Humuleşti, Holda-Broşteni, Gârcina, Soci – Ştefan cel Mare, Pipirig, Borca (2), Borleşti, Săvineşti, Drăgăneşti, Grinţieş, Moldoveni.   Însă, între timp, numărul lor s-a ridicat la 30. Dintre membrii Academiei, în secolul al XIX-lea s-au născut 17 membri, iar in secolul următor 13; toţi sunt bărbaţi, cu excepţia chimistei Eugenia Soru (Piatra Neamţ, 1901–1988). În afară de cei doi membri fondatori (V.A. Urechia şi Nicolae Ionescu), 18 au fost membri corespondenţi, 11 membri titulari, 7 membri de onoare, un membru de onoare post-mortem (Ion Creangă) si 2 membri de onoare din străinătate (Adolf Manoil si Sergiu Celibidache). >>>

Ovidiu Nahoi – Vacanţă în Moldova (II): Iaşi, Palatul Cuza

După un scurt ocol prin satele din vecinătatea Romanului apucăm şoseaua europeană spre Iaşi. „Voi, în România, aveţi drumuri cu adevărat europene”, îmi spunea, acum vreo şapte-opt ani, un jurnalist din Basarabia. Atunci m-am uitat lung la el dar aveam să înţeleg la faţa locului de ce spunea asta. Contează mult de unde priveşti realitatea. Drumul care leagă Romanul de Iaşi are el ceva european în felul său, fără a fi cu adevărat asta. Bucureştiul este legat de fosta capitală a Moldovei de o şosea cu, să spunem, o bandă şi jumătate pe sens, ceea ce face condusul mai puţin stresant. Poate pe aici făcea naveta şi domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în primii ani ai Principatelor Unite, până când capitala să fie stabilită la Bucureşti. Într-un fel, această şosea, lărgită la sfârşitul anilor `90, este >>>

Mariana Cristescu – „Cine îşi uită istoria merită să o retrăiască!”

20 martie este o zi cu semnificaţii aparte pentru români. La 20 martie 1821, Tudor Vladimirescu adresa o proclamaţie locuitorilor din Bucureşti şi o alta către cei din judeţe, în care arăta că ridicarea sa a fost provocată de „pierderea privilegiilor noastre şi jafurile cele nesuferite care le pătimea fraţii noştri”. *  La 8 martie / 20 martie 1848 are loc, la Paris, în locuinţa lui Nicolae Bălcescu, o întrunire a revoluţionarilor români (munteni şi moldoveni), unde se hotărăşte începerea Revoluţiei şi se redactează un program revoluţionar burghezo-democratic, în care se preconiza, printre altele, împroprietărirea ţăranilor cu despăgubire. >>>

Pompiliu Comşa: Trezeşte-te naţiune

PROF.POMPILIU-COMSA2Viaţa în România nu e un galop de sănătate. Asta după ce în comunism românii erau o clasă de ’’viermi sociali’’ cărora li se dirijau mişcările şi gândirea. S-au creat în psihologia ultimilor 50 de ani ai românilor nişte blocaje, care au fost atât de ermetice şi atât de dureroase, ca nişte chingi de oţel, care au strâns spiritul, obligându-l pe om să se concentreze la non-valori, la salarii şi concediu. Pentru el, această bucăţică de cvasi-libertate care i s-a dat l-a făcut să creadă că este foarte bine în carcasa lui, în limitarea vieţuii lui, serviciu-acasă, serviciu-acasă. În opinia mea, dar nu numai, pierderea monarhiei a fost una dintre cele mai mari drame din istoria ţării noastre. >>>

Simpozionul Unirea Principatelor Române, la Muzeul de Istorie din Roman

afis-24-ian-2013 >>>

Eminescu va fi sărbătorit printr-un simpozion interjudeţean la Roman

Colegiul Național “Roman-Vodă”  din Roman organizează, pe 15 ianuarie, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț, cea de-a treia ediție a simpozionului interjudețean “Creația eminesciană – operă deschisă”. 

CNRV

 Scopul simpozionului îl constituie creșterea calității în educație, prin formarea continuă a cadrelor didactice și implicarea elevilor în activități extracurriculare de înaltă ținută intelectuală. Obiectivele generale urmărite sunt consolidarea capacității intelectuale, prin stimularea gândirii critice și a abordării din perspectiva personală a unei teme culturale, perfecționarea continuă, prin metode ce ies din tiparele formalismului și ale obligativității, precum și abordarea coerentă, argumentată științific și motivată metodic a operei eminesciene în demersul didactic. >>>

Istoria nespusă a Zilei Unirii

unirea_principatelorDesi iesenii aniverseaza cu hore si bucurie ziua de 24 ianuarie, putina lume stie acum ca Unirea Principatelor a facut mai mult rau Iasului decit bine, in urma cu aproape doua secole. Istoriografia comunista practic a sters din manualele de istorie puternicele si violentele manifestatii din Iasi si din Moldova mai bogata impotriva Bucurestiului si a Munteniei. Asa-numitul „separatism moldovean” a fost considerat de PCR un subiect tabu. Unirea a fost atunci un act preponderent politic, foarte putin popular la Iasi. Nume grele ale vremii, precum Gheorghe Asachi sau Nicolae Sutu, erau antiunionisti virulenti. Miscarea separatista a fost inabusita in singe intr-un final, cu zeci de morti pe strazi. Impartirea institutiilor a fost negociata dur intre Iasi si Bucuresti, primul oras fiind atunci mai mare ca locuitori. Din toate nu a ramas pina azi decit cutuma numirii Mitropolitului Moldovei ca Patriarh, precum si faima infiintarii primei universitati din tara tot aici.  >>>

Ianoș Robu, deputat ce a luptat pentru drepturile catolicilor din Moldova

Anul acesta, locuitorii comunei Săbăoani, județul Neamț, comemorează un fiul al satului care a scris istorie. Este vorba despre Ianoș Robu, deputat catolic ce a luptat pentru drepturile catolicilor din Moldova, de la a cărui naștere se împlinesc 200 de ani.

 Ianoș Robu, strămoșul actualului arhipiscop de București, IPS Ioan Robu, s-a implicat în viața politică a țării din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și a pledat pentru acordarea de drepturi egale tuturor locuitorilor țării și, în special, pentru drepturile catolicilor din Moldova. >>>

Moldova e România

Astăzi, în anul de graţie 2012, afirmaţia Moldova e România, este o realitate şi nu o simplă lozincă. Şi nu oricum, ci în perfectă conformitate cu dreptul internaţional. Acesta este un fapt care rezultă din câteva observaţii simple pe care le voi expune în cele ce urmează.

Nu mă voi opri astăzi asupra faptului că Moldova (românească) a avut întotdeauna ponderea cea mai mare din punct de vedere teritorial, demografic, administrativ, politic şi cultural. Să examinăm chestiunea din punct de vedere juridic. >>>

Mândria de a fi român

În ultimul timp am întâlnit persoane, în special dintre tineri care, la întrebarea daca sunt mândri de faptul că sunt români sau ce părere au despre România, dădeau un răspuns scurt: nu, nu sunt mândru că sunt român…fiecare argumentând în felul lui. Acum, întrebarea mea este: ce i-a determinat pe aceşti oameni să fie aşa indiferenţi faţă de propria lor ţară şi de ce? Care sunt cauzele si cine se face vinovat de aceste lucruri? Nu o să incerc să aflu răspunsuri la aceste întrebări pentru ele se află în faţa fiecăruia dintre noi, în schimb o să încerc să pun problema mândriei de a fi român pe baza istoriei.

>>>

Familia Ghika şi domeniile din comuna Făurei- Neamţ

 Un pictor fin de siècle 

 Fascinat de genealogii, de felul în care ele construiesc punţi între trecut şi prezent, făcând parcă istoria palpabilă, publicam în revista „Contemporanul” nr.46 din 19 noiembrie 1993, patru scrisori pe care i le trimiseseră lui Eugen (sau Eugeniu) N. Ghika-Budeşti (1843 – 1919), doi contemporani iluştri: Vasile Alecsandri şi P. P. Carp. Mare senior ieşean, acest scoborâtor al Ghikuleştilor moldoveni – familie despre ai cărei membri am mai avut prilejul să scriu în paginile României literare (domnitorul Grigore Alexandru Ghyka şi sora sa Elena Şubin, diplomatul şi esteticianul Matila C. Ghyka, enigmaticul George Sebastian) – a oscilat între politica conservatoare şi boema artistică, nefiind consacrat pe deplin nici de una nici de cealaltă. Nu a avut oare suficient talent nici pentru treburile publice nici pentru pictură ? S-a manifestat la el un oarecare diletantism aristocratic care dispreţuia vizibilitatea prea puternică, dar şi truda mai sistematică ? >>>