Ion Ionescu-Bucovu: Eminescu-stări de umilinţă trăite cu demnitate

EminescuEminescu nu a avut o viață colorată în roz, trăirile lui au fost mai mult interioare. Și-a trăit umilințele vieții cu demnitate. Se cunoaște mai puțin partea sumbră, mai dureroasă a vieții sale, poetul parcurgând uneori momente, stări și frustrări dureroase, care i-au marcat existența, trecând peste ele cu demnitate, cu înțelegere și cu discreție, uneori chiar și cu umor. Apropiindu-se ziua lui de naștere la mijloc de ianuarie, mi-am propus ca din viața lui să decupez scene mai puțin cunoscute publicului larg, care ilustrează umilința prin care a trecut de-a lungul vieții lui atât de scurtă. Pentru a fi mai autentice, am descris scenele din viața lui sub formă de dialog:
1. Hamal în port la Giurgiu
Interlocutor: Dumneata susții c-ai fost intim cu Mihai Eminescu?
Caragiale: De pe la 1866-1867. Mă țineam după Iorgu Caragiale care dădea reprezentații cu trupa la Giurgiu. N-avea sufleor. Am plecat în port să vedem de vom găsi vreunul cu știință de carte. În port am găsit unul care știa să citească.

>>>

George Petrovai – Idealurile de azi ale românilor

De mirare că românii zilelor noastre, cu destinul lor atroce și cu istoria lor pusă pe șotii nimicitoare, încă mai au idealuri! Căci nu-i de ici-de colo să străbați lungul și întortocheatul tunel al atâtor veacuri întunecoase, ca mai la urmă (într-o mână cu crucea răbdării și resemnării, iar în cealaltă cu candela plăpândă, dar mereu vie, a speranței de mai bine) să mănânci coliva tuturor celor trei imperii megieșe, care de care mai hapsân și mai al dracului cu aceste meleaguri și cu tot ce mișca pe ele.
Dar un popor fără idealuri, chiar și atunci când acestea au chipul neeroic al supunerii și îmbracă veșmintele nearătoase ale răbdării, este un popor muribund, care deja s-a împăcat cu gândul ieșirii sale silite de pe scena lumii. Istoria universală, cu precădere istoria antică, ne oferă exemple semnificative în acest sens: sumerienii, babilonienii, hitiții, etruscii, vechii egipteni etc. Cu precizarea că toate aceste popoare rămase în memoria colectivă a omenirii, au avut un cuvânt greu de spus la vremea lor și că au lăsat urme de referință în cultura universală… >>>

Ştefan Lucian Mureşanu- Sensul onomatopeelor în creaţia lirică bacoviană

BacoviaMotto: Veacul m-a făcut / Atât de cult, / Încât mă uit / Peste oameni. / Am învăţat atâtea / În timpul din urmă, / Că suntem / La un punct însemnat. (George Bacovia, „Vizită”)

 Poate ca nimeni altul George Bacovia şi-a trăit viaţa într-un sens greu imitabil, descifrat de către mulţi dintre biografii săi ca un om al meditaţiei profunde, însă definit ca un fiind cu un sens scrutător al unei lumii care îşi încheia un ciclu de fiinţare telurică. El trăia pentru că fusese dăruit cu viaţă, însă în trupul lui bolnav eul cosmic gemea la fiecare adiere de vânt, care anunţa apropierea unui sfârşit al egoului teluric. Asculta sunetele şi, precum marilor înţelepţi ai lumii, le dădea un sens şi le unea cu toate ideile, sumbre imagini apocaliptice într-un joc sinistru al onomatopeelor[1]. În templul singurătăţii, al meditaţiei şi al locului în care lumina nu pătrundea, doar eul i se zbătea întru eliberarea şi înălţarea spre culmile nemuririi radiante. >>>

Rodica Cernea – ,, Chemarea timpului”, volum de versuri apărut la Editura Muşatinia, Roman

Rodica Cernea - poeta Galati

„Năzuinţa este tot ce el timpul mi-a dat” (Atingerea sacră) mărturiseşte poeta în volumul Chemarea timpului, apărut recent la Editura Muşatinia. Poeta  dezvoltă  tema trecerii timpului, plecând de la faptul că  viața nu este decât o punte între naștere şi moarte. Meditaţia poetică capătă un sens existenţial tragic prin „nisipul clepsidrei” care „macină timpul” /„alintând aurora cu brizǎ de mare,/însângerând zarea, nǎscând curcubeie”

Coperta1 >>>

Eminescu: Rusia vrea să mistuiască poporul român

EminescuMihai Eminescu are pentru mulţi o imagine asemeni luceafărului din poezia cu acelaşi nume – rece, distant faţă de ceea ce se petrecea în veacul său, căutând iubirea eternă etc. Totuşi contemporanii îl cunosc puţin altfel. Mare parte din talentul său scriitoricesc s-a mistuit în opera sa publicistică. Fără să fim lipsiţi de respect faţă de marele poet, acesta are o altfel de atitudine în textele pe care le-a semnat cu mândrie în Timpul. Nuanţe vagi sau mai accentuate de xenofobie, rasism, ultranaţionalism şi antisemitism se întâlnesc peste tot în articolele lui.

Totuşi azi ne vom opri asupra unui text publicat în iunie 1878, la puţină vreme după ce România rupsese legăturile cu Rusia din cauza anexarii acestora a celor 3 judeţe din sudul Basarabiei. Articolul se numeşte: România în luptă cu panslavismul şi este un fel de semnal de alarmă pentru ceea ce avea să se întâmple în secolul următor. >>>

Mircea Dorin Istrate – versuri

Însfinţească-mi-i ţărâna

 

Însfinţească-mi-i ţărâna pe aceia care mor

Pentru ţara lor şi neamul trăitor pe astă glie,

Plânşi să-mi fie în iubirea unei lacrime de dor

De urmaşii ce-n pomelnic,către Domnul tot mi-i suie. >>>

Ben Todică – „Pi-un picior di plai, pi-o gurâ di rai” – rădăcinile moldave

 

„Salonului de literatură Zero+” la Iași

Moderatorii cenaclului sunt autori deja cunoscuţi, atât ieşenilor, cât şi în ţară: Mirel Cană, Liviu Antonesei, Şerban Axinte şi Paul Gorban. În cadrul cenaclului vor fi abordate orice tip de literatură: proză, poezie, eseu, dramaturgie, jurnal etc. Se urmăreşte, pe de altă parte, crearea unor evenimente literare, marcate prin lansări de carte, întâlniri cu scriitori consacraţi, dar şi crearea unui pol literar atât din punct de vedere estetic, cât şi critic, reprezentativ timpurilor actuale. „Salonului de literatură Zero+” este un concept care vine, în primul rând, în sprijinul noilor valuri literare, sprijinind libertatea de creaţie artistică. >>>

Maria Rugină – În lumina inocenței

 Perle curgătoare, nestinse brăzdează cerul volumului ,,ÎN AMURG” (Ed. Timpul, 2004) al poetei și publicistei Emilia Țuțuianu, director al Editurii Mușatinia, din Roman.

            Drumul îndoit al Iubirii – de la auroră la crepuscul și invers – este marcat atent, cu indicatoare luminoase, pline de speranță. Într-un singur punct, șerpuirea prea amețitoare dă autoarei senzația abisală a nimicniciei : ,,Să nu aștepți pe nimeni… să nu aștepți nimic!” (,,Agapia”), dar acesta este doar aparent capătul drumului.

            Confirmându-l pe Miguel de Unamuno (,,Numai ideea pe care o trăiești tu este adevărată”) și accesând dreptul intim cel mai important, pe care trebuie să-l cucerească omul pentru a învinge – acela de a contrazice (chiar și pe sine) – Emilia Țuțuianu înaintează și ajunge la adevărul său pe calea sigură a trăirii, a convingerii nemijlocite că puritatea și bunătatea îți pot aduce fericirea : ,,Să fii bun, ca să poți fi fericit” (,,Agapia”). >>>

Eugen Emeric Chvala: O poetă – În căutarea luminii

Lumina, culoare răsărită-ntr-o noapte de vară din roua ce cade pe fruntea liniştii albe, naşte o floare smulgând poeta din închisoarea de lut a vremii.

Suprema Lumină, în creaţia doamnei Cezarina Adamescu, ne dă uneori răgaz, se ascunde pentru a rămâne singuri cu Dumnezeu, pentru a nu mai vedea ceea ce e rău. Cuvintele răsărite întru slujirea Luminii se înlănţuie în dansul aducător de linişte şi pace în sufletul cititorului, neocolindă însă, atunci când e cazul, realitatea pământeană, ţipând în întuneric, cu strigăt dureros de uman. >>>

Ben Todică – Noi trebuie să ne schimbăm

Noi suntem schimbarea. Puterea e în mâinile noastre. Noi suntem parte din această mare orchestră “omenirea” şi nu încape îndoială că am ieşit din acordul melodiei, am scăpat bagheta din mână.

Am putea spune că este vina noastră. Am neglijat-o! Am devenit nepăsători. Ne-am sabotat singuri, în sensul că nu ne-am folosit puterea. Am renunţat la ea cu uşurinţă sau ne-a fost furată de sistem.

Suntem născuţi în acest mediu şi ne-am obişnuit cu el. Facem tot felul de compromisuri uitând de etică şi obligaţii, de promisiuni şi vise, pierzându-le câte puţin în fiecare zi. În tinereţe, văzând ce se întâmplă cu deciziile conducătorilor noştri am devenit tot mai şocați de direcţia spre care ne îndreptăm. Renunţarea la educaţie şi sănătate în favoarea profitului, renunţarea la respectul faţă de seamănul tău pentru succes, neglijarea experienţei şi efortului pentru familie şi comunitate, toate m-au întristat. >>>

Constantin Virgil Gheorghiu – Orele culturii române

Personalitate de anvergură mondială, preotul şi scriitorul Constantin Virgil Gheorghiu este, din păcate, şi azi, mai puţin cunoscut în ţara sa natală, pe care a iubit-o cu devotament şi sinceritate. Deşi celebrul său roman, Ora 25, a fost ecranizat la Hollywood, în 1961, cu Antony Quinn şi Virna Lisi în rolurile principale, iar prin demersurile acad. Eugen Simion, în mandatul său de preşedinte al Academiei Române, soţia scriitorului, avocat Ecaterina Burbea Gheorghiu, a donat, la 11 iulie 1994, înaltului for ştiinţific academic, în conformitate cu dorinţa soţului său decedat, întreaga operă literară „fără nici o excepţie” (cărţi, documente, corespondenţă, manuscrise etc.) [1], istoricii şi criticii literari, teologii continuă să rămână descoperiţi faţă de el. >>>

Vavila Popovici – Încurcaţi în socoteli

„Niciodată nu se minte atât de mult ca înaintea unor alegeri, în timpul unui război sau după o vânătoare” –

Georges Clemenceau

Zilele acestea mi-am amintit de un tablou care mi-a plăcut când am vizitat Muzeul National de Artă al României, tabloul pictorului de Octav Băncilă, intitulat „Încurcat în socoteli”. Un școlar în fața unei table pe care este scrisă o înmulțire: 249 x 87. Școlarul este descurajat, stăpânit de un sentiment de neputință, de neîncredere în sine, este depășit de problema unei înmulțiri cu atâtea cifre!!, lasă capul în jos. Dacă ne gândim, este reacția corectă a unul suflet curat, care preferă să nu scoată nici un cuvânt, evidențiindu-se neputința dar >>>

Mihai Eminescu – „Vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, impusă de străini”

Eminescu nu a fost doar poet şi gânditor, ci şi un mare jurnalist român (cel mai mare) şi, în această calitate, primul analist economic şi politic din istoria României. “Diagnosticele”, avertismentele, analizele şi soluţiile sale, bazate pe o profundă cunoaştere a realităţilor româneşti, a istoriei şi a contextului european, sunt valabile şi astăzi. Citindu-i textele publicistice, ai senzaţia halucinantă că sunt scrise aici şi acum.
Pornind de la această realitate culturală care, deşi publică, este necunoscută publicului (căci Eminescu este mai mult citat decât citit), ne-am gândit să-l “confruntăm” cu situaţia din prezentul imediat, printr-un interviu virtual. De fapt, virtuală este proiecţia în prezent, pentru că răspunsurile “intervievatului” sunt, de fapt, extrase din textele sale apărute în publicaţiile FederaţiuneaConvorbiri LiterareCurierul de Iaşi (1869-1877), Timpul (1877-1883), România Liberă (1889) – şi din manuscrisele publicate postum. >>>

Cezar Ivănescu- “Jalnic e atunci cînd un autor încearcă să publice mai mult decît poate scrie”

Cu cîţiva ani înainte de a trece în eternitate, poetul Cezar Ivănescu, în trecere prin Piatra Neamţ, ne-a acordat un interviu. O parte din această discuţie cu marele poet a fost publicată atunci în ziarul nostru. Răspunsul la una dintre întrebări – cea referitoare la mărimea cantitativă a operei unui scriitor – îl publicăm acum. Poetul Cezar Ivănescu s-a născut pe 6 august 1941, la Bîrlad. S-a afirmat ca poet, dramaturg, traducător şi director al Editurii Junimea Iaşi. De-a lungul vieţii a publicat mai multe volume de poezie (Rod, Rod III, Rod IV, Muzeon, La Baaad, Fragmente de Muzeon, Rosarium, Doina, Sutrele muţeniei, Poeme etc) şi proză documentară (Pentru Marin Preda, Timpul asasinilor), a tradus numeroase cărţi, toate apreciate la nivel naţional. A decedat în aprilie 2008, la Bucureşti. >>>

Adrian Alui Gheorghe- “Am ştiut dintotdeauna că destinul meu va fi unul literar”

Opera scriitorului Adrian Alui Gheorghe este subiectul disertaţiei, care va fi susţinută public în data de 27 iunie, la Universitatea Bucureşti, de către un tînăr scriitor şi traducător, Andrei Alecsa, care îşi definitivează astfel masteratul în traducerea şi promovarea literaturii române pentru spaţiul anglofon, sub coordonarea doamnei Lidia Vianu. Întreaga lucrare de susţinere a masteratului este, de altfel, dedicată operei >>>

Eminescu, gazetarul intolerabil

       Ignoranta, interesele politice si propagandistice derizorii, dar si reaua credinta sau ostilitatea unor alogeni au deformat de atâtea ori adevaratul spirit al operei lui Eminescu – poetul si ziaristul. Destinul acestei opere s-a dovedit a fi tot atât de dramatic, precum destinul omului care a creat-o, precum biografia sa. G. Calinescu sublinia într-o celebra conferinta rostita la Academia Româna, în 1964, la împlinirea a 75 de ani de la moartea celui ce a scris „Oda, în metru antic“, ca viata acestuia „se confunda cu opera, Eminescu n-are alta biografie“. Dar, când facea aceasta remarca, marele critic avea în vedere opera poetica („el a scris în versuri o zguduitoare biografie“). Eminescu a scris însa o biografie tot atât de zguduitoare si în proza de ziar, rodul, de altfel, al singurei sale profesii si al unei vocatii paralele, cum observa Serban Cioculescu într-un articol aparut în „Revista Fundatiilor Regale“, din 1939, când trecuse o >>>

Ion Creangă: Ion Roată și Cuza-Vodă

Între țăranii fruntași care au luat parte, împreună cu boierii, cu episcopii și cu mitropolitul țării la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, era și moș Ion Roată, om cinstit și cuviincios, cum sunt mai toți țăranii români de pretutindeni. Numai atâta, că moș Ion Roată, după câte văzuse și după câte pățise el în viața sa, nu prea punea temei pe vorbele boierești și avea gâdilici la limbă, adică spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, când îl scormolea ceva la inimă. Așa e țăranul: nu prea știe multe. Și moș Ion Roată, fiind țăran, cum v-am spus, deși se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzători în sufletul său. >>>

Liviu Antonesei- „Eu cred că întreaga literatură este realistă, ba chiar mai mult, că este integral autobiografică”

Liviu Antonesei (n. 25 aprilie 1953,Vlădeni – Iaşi), licenţiat în Psihologie – Sociologie şi doctor în Ştiinţele Educaţiei al Universităţii din Iaşi, este scriitor şi profesor de Ştiinţele Educaţiei la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi. De asemenea, este preşedinte al Fundaţiei Culturale Naţionale „Timpul”, editoarea revistei cu acelaşi nume, titular de rubrici la „Adevărul”, iasiuniversitar.ro şi „proprietar” al blogului antonesei.timpul.ro. Peste 6.000 de articole în presa curentă şi culturală. A practicat de asemenea jurnalism de radio şi televiziune. A publicat 11 cărţi de literatură (poezie, proză, eseu) şi cinci volume de specialitate (ştiinţele educaţiei, ştiinţe politice, istoria, sociologia, şi filosofia culturii). De >>>

Adrian Alui Gheorghe- Cine mai are nevoie de cultură?

O definiţie abruptă şi des folosită, atribuită lui Edouard Herriot, un fost prim ministru al Franţei în perioada celei de-a treia Republici, spune despre cultură că este ceea ce rămîne după ce ai uitat totul. Recunoaştem că definiţia e paradoxală şi că generaţii întregi au verificat să vadă cu ce au mai rămas după ce au uitat… totul. În virtutea acestui paradox, putem spune că recunoaştem gradul de civilizaţie al unei societăţi privind pur şi simplu strada. Aici intră comportamentul indivizilor: cum, ce şi cu ce intensitate vorbesc, cum îşi zîmbesc, cum se îmbracă, cum şi ce mănîncă, cum şofează, cum poartă cravata, cum îşi strîng mîinile, cum respectă timpul propriu dar şi pe al celor din preajmă. >>>

Solomon Marcus- Despre Frumusetea timpului care trece

 „Acum vreo cateva luni, fiind programat intr-o emisiune cu Neagu Djuvara, la miezul noptii, intr-o duminica, am avut curiozitatea sa vad ce ne impinge pe noi la miezul noptii, ce lucruri fierbinti de mult mai mare interes ocupa orele de maxima audienta. Sa vedeti cum arata spectacolul din zona derizoriului: ni s-a aratat un cetatean care dadea pe gura, in cateva minute, vreo 20 de pahare de bere. Unii cauta spectacolul la acest nivel de vulgaritate. Exista si o alta cale: sa cauti spectacolul in zona culturii”, a povestit academicianul Solomon Marcus la Institutul Cultural Roman, in cadrul unei conferinte despre „timp” si despre „farmecul trecerii (timpului)”.  >>>

Gh. A. M. Ciobanu: Biserica Arhiepiscopală din Roman – Altarul mușatin

Biserica Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului

Pelerinajul nostru artistic prin întruchipările frumoase, de gând sau de formă, ale muşatinei urbe a Romanului, nu poate să nu zăbovească la locaşurile sacre ale creştinismului strămoşesc. O primă oprire o face, aşa cum se cuvine, la Sf. Biserică Arhiepiscopală, purtătoare de hram feminin — Sfânta Parascheva – şi încărcată de medievalism moldovenesc. >>>

Andreea Teliban – poezie

poetă, Suceava

am dormit în ploaie o sută de ani

pielea s-a încrețit pe mine

am dormit în ploaie o sută de ani

și am uitat pentru ce am venit >>>

Adina Dumitrescu: George Anca şi Poezia academică modernă- impresii de cititor

        Neieşită încă din pasul muntos  aflat lângă fostul oraş roman Caudium din sudul Italiei,  aflată sub tirul de arme al samniţilor – alias – dezinteresul şi graba cititorilor sau mutarea preferinţelor literare spre fum, foc, furt şi fraze reduse la gemete strict „concupiscere”, poezia încearcă de zeci de ani să treacă prin furcile caudine şi să iasă la lumină. Şi iese o parte, cum nu, ori aceea cu harnaşamentul cel mai uşor, cu ideile cele mai puţine, cea cu impact rapid şi direct asupra cititorului, ori cea mai savantă. Numai că la noi, rar se avântă cineva spre ultima citată. >>>