Mariana Cristescu – O carte pentru Nobel: „Ispita izbăvirii” de Mihai Sin

Motto: „Stinge cu dreapta Ta cea atotputernică focul ce m-a cuprins!”

„Ispita izbăvirii” este titlul ultimului roman al lui Mihai Sin, apărut şi lansat postum de editura „Nemira” din Bucureşti, cu câtva timp în urmă.
O carte trudită, densă, o parabolă uluitoare prin complexitatea, profunzimea şi dureroasa francheţe a discursului, o carte matură şi responsabilă despre condiţia dramatică a intelectualului vremii contemporane româneşti, peregrin întru regăsirea Adevărului Unic al sinelui.
Într-o lume ternă, lipsită de orizont, într-un univers ostil, golit de repere valorice esenţiale, ziaristul cândva celebru, asumându-şi condiţia de… boschetar, trăieşte experienţa dantescă… a Iadului pământean la parametri dezumanizanţi, căci…„Diavolul s-a întins peste măsură, din pricini pe care nu le cunoaştem” – scrie Mihai Sin. – „Ar trebui create noi instituţii, să apară noi forţe, care să reprezinte calea lui Dumnezeu. Dar iarăşi: cine şi cum anume, când omenirea pare să nu mai producă anticorpi care s-o apere de forţele Răului? Întrebări şi întrebări, în absenţa răspunsurilor. (…) Căutăm cu disperare răspunsuri concrete şi soluţii, pentru a nu asista neputincioşi la distrugerea spiritului şi genei naţionale identitare. Putem să credem că mai sunt şi alţii ca noi, care vor avea mijloace mai consistente de a găsi măcar o parte din răspunsuri”. >>>

Reclame

Mariana Cristescu – Cine se teme de „Punţi”?!? Unde dai şi unde crapă sau… grija „patriotului naţionale”!

Mariana CristescuDupă cum se ştie, vineri, 23 mai a.c., la invitaţia Asociaţiei „Punţi de lumină”, reputatul scriitor Radu Theodoru a fost prezent la Târgu-Mureş, pentru a-şi lansa unul dintre cele mai recente volume: „Francmasoneria. Pro şi contra”. Manifestarea s-a bucurat de interesul scontat, autorul fiind însoţit de generalul dr. Mircea Chelaru – unul dintre prezentatorii cărţii şi în Capitală, cu puţină vreme în urmă, şi de George Savu, reprezentantul editurii bucureştene „Paco”, oaspeţilor alăturându-li-se prestigioase gazde: scriitorul Lazăr Lădariu, redactor-şef al cotidianului „Cuvântul liber”, preşedinte al ASTREI mureşene, prof. univ. dr. Vasile Dobrescu, prof. univ. dr. Cornel Sigmirean şi, evident, subsemnata, ca autor de proiect şi moderator. Public numeros, succes eclatant.
Nu revin asupra manifestării, s-a comentat suficient la vremea respectivă. Lucrurile sunt cunoscute. Ceea ce se cunoaşte mai puţin şi, recunosc, nici eu nu ştiam, fiindcă nu i-aş mai fi întins mâna persoanei „politicoase” care m-a monitorizat pe tot parcursul prezenţei celor doi generali la Târgu-Mureş, este ostilitatea virulentă cu care anumite persoane din grupări mai mult sau mai puţin oculte s-au grăbit să împiedice desfăşurarea lansării, împroşcând cu noroi şi calomnii atât asociaţia, cât şi pe membrii ei.
Iată ce posta „avant la lettre”, pe blogul personal, arhitectul Adrian Grigoriu, acuzându-mă indirect de tentativă de crimă şi instigând cititorii, ex-candidatul PNDC, în 2012, la Primăria Capitalei fiind prezent ulterior în Sala „Tonitza”, secondat, la rându-i, spre surprinderea mea, de un membru din staff-ul Vetrei Româneşti, Nu-i dau încă numele, vom aborda altădată subiectul. >>>

Mariana Cristescu – Cât de disperat poţi să fii, ca să te îmbraci în violet?

Mariana CristescuRecunosc, nu mă dau în vânt după culoarea violet, o prefer în irişi şi în parfumatele flori de Parma, singura nuanţă cu care rezonez fiind acel liliachiu înceţoşat de griurile primăverilor mele bucureştene.
Ca accesoriu al unui partid cu ambiţii populiste, culoarea mi-a părut, din start, vulgară şi perversă, în ton cu politica deşănţată, înzorzonată cu promisiuni fără acoperire ori bun-simţ, adresate cu precădere electoratului flămând, lipsit de orizont, dezamăgit şi revoltat, de către gureşul caracalean şi adunaţii săi, evadaţi de prin mai toate cele partide, ori cu state de ex-profesionişti refulaţi, lăsaţi la vatră de care mai de cari servicii.
Mai ales în zilele acestea, de târguieli la nivel „înalt”, în goana după scaune pluşate şi stipendii grase, lăcomia disperată a Puterii îşi dă poalele peste cap fără complexe de vreun fel, din sincer dor şi drag de majoritate parlamentară, cântând în struna măscăriciului violet, care, brusc lovit de amnezie, cheamă „ciocoimea” – scuipată în cap, cu mânie proletară, până mai ieri, zice-se, până şi din grădinile Vaticanului, ori de prin şanţurile umezind pinii din Roma – la o mândră şi patriotică şezătoare anti-băsesciană.
În naivitatea mea – amendabilă, desigur, demonstrând imaturitate politică! –, îmi imaginam că individul va fi tratat cu revoluţionar şi suveran dispreţ măcar de aripa stângace, dar… surpriză de proporţii: „Dacă Dan Diaconescu vrea să facem o alianţă anti-Băsescu, suntem acolo”, a clamat, prompt, preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, unele surse afirmând că acesta ar fi fost chiar prezent la o întâlnire cu secretarul general al PPDD, Liviu Neagu. >>>

Mariana Cristescu – Tsunami de extremă dreaptă, într-o lume „lume nebună, nebună, nebună”…

„Cutremur la europarlamentare!” – titrează (cu aproximaţie) majoritatea publicaţiilor internaţionale. Nouă partide de extremă-dreapta au obţinut locuri în Parlamentul European în urma scrutinului din 25 mai. Un adevărat tsunami populist pare a invada eşichierul viitoarei politici europene, căci, spre deosebire de România, în alte state, forţele naţionaliste şi eurosceptice au obţinut procente însemnate.
În fruntea clasamentului se situează Franţa! -, unde, conform sondajelor de tip exit-poll „Le Monde”, Frontul Național atins procentajul de 25%. Duminică, Marine Le Pen şi-a reafirmat intenţia de a scoate țara din zona euro și din Schengen, şi de a restaura „gloria pierdută a Franței” , politica FN fiind o politică „făcută de francezi pentru francezi”. „Această întoarcere în interior a Franței, care riscă să destabilizeze o zonă euro abia stabilizată, este atractivă pentru mulți francezi, în special pentru tinerii între 18 și 35 de ani, dar eforturile de a «restaura gloria Franței» îi subminează rolul în Europa și în lume – consideră «Huntington Post». Cu Frontul Național amenințând establishment-ul politic francez, credibilitatea europeană a Franței este torpilată și la fel «așa numitul pilon franco-german», fundația pe care se sprijină întregul eșafodaj european. În aceste condiții, responsabilitatea pentru menținerea în viață a structurilor europene va cădea din ce în ce mai mult pe umerii Germaniei, pe măsură ce Franța va alege izolarea. În plus, capacitatea Franței de a influența semnificativ politicile europene va scădea, ceea ce va crește influența «polului Nordic» și va crește diferențele dintre nordul și sudul continentului.” >>>

Mariana Cristescu – Dreptul la greaţă sau „bâlciul deşertăciunilor”!

Conchita Wurst, pe numele ei (lui!) real Thomas Neuwirth, în vârstă de 26 de ani, a devenit al doilea transsexual care a obţinut trofeul Eurovision. Mare surpriză, mare scofală, mare mizerie, mai mare ruşinea! În 1998, Dana International – altă dihanie! – câştigase finala desfăşurată la Birmingham, Marea Britanie. Bine a ajuns lumea de azi! „Femeia cu barbă” (altădată arătată doar prin bâlciuri!) a obţinut 290 de puncte, cu melodia „Rise like Phoenix”.
Mădălin Voicu, unul dintre juraţi, confirma pentru „Ring” ceea ce, de altfel, ştiam, nu de azi, de ieri: „Nu doar piesa şi interpretarea contează, sunt şi alte lucruri importante. E ca atunci când alegi preşedintele unei ţări, nu doar oamenii decid. 50% contează părerea publicului şi 50% părerea oamenilor importanţi din străinătate. Dacă s-ar fi pus problema să luăm noi trofeul, ei ce ar fi câştigat? E o chestiune de lobby care ţine de sponsori, de bani. La noi e debandadă şi nu putem organiza la nivel decent o asemenea finală Eurovision”.
Nico, membră a juriului naţional şi internaţional Eurovision, a explicat şi ea de ce Eurovision 2014 a fost câştigat de Conchita Wurst: „Îi felicit pe Paula şi pe Ovi pentru prestaţie, cu siguranţă meritau mai mult, dar trebuie să ne gândim că euforia creată în jurul câştigătoarei a fost datorată şi faptului că a vândut o poveste şi un show pe măsură, iar majoritatea fanilor Eurovision sunt travestiţi şi gay”.
Şi, atunci, ce mama dracului căutăm noi pe acolo? Concursuri pentru oameni normali nu mai există? >>>

Mariana Cristescu la Ediţia a V-a a ,,Punţilor de lumină” Târgu Mureş martie 2014

„Punţi de lumină”, ediţie specială: „Lazăr Lădariu – 75”

LadariuAsociaţia culturală „Punţi de lumină” (preşedinte Mariana Cristescu), revista „Vatra Veche” (director Nicolae Băciuţ) şi Casa de Cultură a Tineretului „George Enescu” din Reghin (director Marcel Naste), în colaborare cu Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni şi Despărţământul central judeţean Mureş al ASTREI, organizează ediţia a V-a a Colocviilor „Cuvântul liber” – „Punţi de lumină”, vineri, 28 martie 2014, în sala „Tonitza” a Hotelului „Continental” din Târgu-Mureş, în două reprize, cu începere de la ora 11 şi de la ora 17.
Ediţia se dedică scriitorului şi publicistului Lazăr Lădariu, cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani, şi va fi onorată de prezenţa unor importante personalităţi ale vieţii cultural-artistice şi social-politice din ţară şi din diaspora, care vor rosti alocuţiuni privitoare la personalitatea complexă a sărbătoritului.
În acest context, vor fi lansate volumele „Profesioniştii noştri (12). Lazăr Lădariu la 75 de ani. Cărturar şi patriot român”, Editura „Eurocarpatica”, Sfântu Gheorghe, şi „Medalii de rouă”, versuri, de Lazăr Lădariu, Editura „Nico”, Târgu-Mureş, precum şi numărul special al revistei „Vatra Veche”. Tot acum va fi vernisată expoziţia de pictură a artistului Marcel Naste, intitulată „Icoana – imagine şi dogmă”, vor fi prezentate un recital de versuri în viziunea actorului-regizor Liviu Pancu, sceneta „Buna Vestire”, susţinută de trupa de teatru „Din culise” (interpreţi: Simina Cota şi Remus Cociş, referent cultural Ana Maria German, muzica Gecsi Jancsi) şi recitalul muzical al grupului „Anotimpuri”, alcătuit din cantautorii Enea şi Smaranda German. >>>

Mariana Cristescu – Gânduri la ceas aniversar: „Drumul spre suflet” sau … fetiţa care şi-a sărit umbra

Mariana Cristescu„Viaţa poate fi înţeleasă numai privind înapoi, dar trebuie trăită privind înainte.” Perfect adevărată şi verificată de practică această cugetare a filosofului danez Søren Aabye Kierkegaard, pe care, spre plăcuta mea surprindere, am regăsit-o deunăzi ca motto în volumul autobiografic „Drumul spre suflet” al scriitoarei Titina Nica Ţene.
Ce să aibă în comun, în devenirea ei, prietena mea, clujeancă prin… adopţie, la origine vâlceancă get-beget, personaj principal al volumului amintit mai sus, „copilul de corcoduşe” şi „de nevoie” (cum zic ai locului, din satul Uşurei, comuna Şuşani), cu filosoful „chinuit de paradoxul sfâşierii între un Dumnezeu neînţeles, căruia i se supune, şi disperarea individului părăsit într-o lume în care trebuie să existe, dar care i se refuză”? „Disperarea la Kierkegared – spun specialiştii – nu este agonie, ci pierderea individului. Omul trebuie să-şi aleagă, respectiv să-şi determine destinul, lăsat singur, fără speranţă, în haosul existenţei.”
Este, oare, disperare în cartea Titinei? Fără îndoială, în măsura în care însă până şi disperarea poate fi înfrântă… în văluritul cămăşii copilăriei, brodată cu mărgele de mâinile neostenite ale mamei. >>>

Mariana Cristescu – Repetiţia este, cu adevărat, „mama învăţăturii”? Sau obsesie autonomistă?

„Repetitio mater studiorum est” („Repetiţia este mama învăţăturii”) – spuneau latinii. Cu siguranţă, dacă ne raportăm la aprofundarea unor cunoştinţe necesare în procesul de studiu, exerciţiul susţinut – antrenamentul – este un element pe cât de necesar, pe atât de eficient. Dacă extrapolăm, noţiunea în sine poate căpăta alte conotaţii, cum ar fi de exemplu… substantivele obsesie şi/sau idee fixă. De pildă, aflăm, de pe HotNews.ro., că
„preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, ca formaţiunea sa politică va organiza, pentru al doilea an consecutiv, un miting la Târgu-Mureş, în 10 martie – «ziua libertăţii secuieşti»-, când sunt comemoraţi trei secui martiri executaţi în 1854, şi că speră să fie cât mai mulţi participanţi, chiar dacă în acest an ziua este una lucrătoare. El a menţionat că, potrivit legii, a făcut o declaraţie prealabilă la Primărie, referitoare la acest miting, încă din luna decembrie, şi au început pregătirile pentru manifestare. Liderul CNS a mai spus că a primit cereri pentru a decala evenimentul, fie prin organizarea lui înainte, într-o zi nelucrătoare, fie prin cuplarea sa cu manifestările de 15 Martie, dar a refuzat.” >>>

Efectul „Punţilor de Lumină” asupra culturii şi presei

Cotidianul CUVÂNTUL LIBER, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR), Despărţământul Judeţean Mureş al Astrei, Revista „Vatra Veche” au organizat, în zilele de 27 şi 28 decembrie 2013, ediţia a IV-a a colocviilor Punți de Lumină – „Cuvântul liber”. O viziune inedită asupra unei lumi care este una a complementarităţilor necesare, multinaţionale, nicidecum a unor foste cetăţi imperiale, apărate de săbii medievale…
În sala „Tonitza”, a hotelului Continental, din Târgu-Mureş, invitaţii la colocviul menţionat au avut parte de ore succesive de reflecţie la condiţia umană, de ieri şi de azi, dar mai ales la cea naţională, din prezent şi de mâine.
Doamna de Fier a reuniunii, energica publicistă Mariana Cristescu, a reuşit transformarea unui eveniment aparent previzibil, într-unul în care s-a ales bobul de neghină, iluzia de certitudine, convingerea fermă de palida afirmare a unor convingeri puerile, fără viitor.

aFoto: Pe primul rând, de la stânga la dreapta: Roxana Chelaru (soţia generalului Chelaru), Denisa Popovici (liderul Uniunii Sindicatelor din Spitalele CFR) şi Maria Gheorghiu. >>>

Colocviile „Punți de lumină” au marcat, la Târgu-Mureș, constituirea celui mai puternic avanpost UZPR din Transilvania!

La Târgu-Mureș, în zilele de 27-28 decembrie 2013, a avut loc una dintre cele mai consistente „îmbogățiri” ale Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, prilejuită de cea de-a patra ediție a Colocviilor Cuvântul liber – „Punți de Lumină”. Președintele UZPR, Doru Dinu Glăvan, a înmânat legitimații următorilor jurnaliști târgmureșeni: Nicolae Băciuț, părintele protopop Gheorghe Șincan, Răzvan Ducan, pr. Costel Neacșu, Vasile Victor Luca, Maria Alexandra Florea, Ioana Flavia Florea, Carmen Mihăescu, Nicolae Dan Cetină. Aceștia s-au adăugat „veteranilor” Mariana Cristescu (amfitrioana și inițiatoarea „Punților”), Lazăr Lădariu (redactorul-șef al cotidianului „Cuvântul Liber”), precum și mai noului venit Nicolae Balint.
Tot în echipa (deja filială) Târgu-Mureș au intrat, cu această ocazie (la inițiativa Marianei Cristescu), generalul Mircea Chelaru, fiul acestuia, jurnalistul sportiv Iulian Cătălin Chelaru, precum și Maria Gheorghiu. Care nu este doar o reputată cantautoare, ci și realizator de emisiuni la Radio România și realizator Tv. Astfel, filiala Târgu-Mureș a UZPR devine cea mai puternică din Transilvania (și a doua din România, după București), atât prin număr, cât și prin calitatea profesional-identitară a membrilor. În plus, Mariana Cristescu, în continuarea ideii de „Punți de lumină” și în spiritul consolidării românismului în Transilvania, a „recrutat”, în echipa sa, ziariști din afara județului Mureș (Maria Gheorghiu, Mircea Chelaru, Iulian Cătălin Chelaru), aceștia făcând parte din filiala UZPR din Târgu-Mureș. Mariana Cristescu și-a propus să extindă rețeaua filialei și în afara țării.
Cea de-a patra ediție a Colocviilor Cuvântul liber – „Punți de Lumină” a avut următorul program cultural: >>>

Mariana Cristescu – Predoslovie, adică…

… Fiecare carte are o poveste. Mai exact, o multitudine de poveşti: mai întâi, cea… a Facerii ei – despre care, uneori, după ce iese din labirintul paralizant al emoţiilor primei confruntări cu publicul, în stadiul „decompensării”, cinstit cu sine, autorul debutant poate constata că a fost „floare la ureche” pe lângă dialogul „live” cu un public imprevizibil, fiţos ori cu toane, posibil „sponzorizat” de X, Y purtători de interese (s-au văzut cazuri!), de la care niciodată nu ştii la ce să te aştepţi.
Există, apoi, povestea editorului, asemănătoare cu cea a …. traducătorului: „traduttore- tradittore”, sau, în cazul meu, a consilierului editorial onorific Mariana Cristescu, prieten de-o viaţă şi coechipier cu Nicolae Băciuţ, director al editurii „Nico” din Târgu-Mureş (care pune „în operă” carte de faţă), din prima secundă, din 21 decembrie 2012, întru „Punţi de lumină” – aflate, iată, acum, în decembrie 2013, la a patra ediţie. O relaţie de splendidă camaraderie, de încredere absolută în putinţele umane şi profesionale reciproce şi în I.Q.-ul fiecăruia pentru a sluji cât mai demn şi înalt ţelul final: VALOAREA ROMÂNEASCĂ ÎN LUMINĂ!

>>>

Mariana Cristescu: „Destine contemporane. Generalul Mircea Chelaru”

Mircea Chelaru„Destine contemporane. Generalul Mircea Chelaru”(*), volumul îngrijit şi coordonat de Mariana Cristescu, reprezintă o culegere de articole atent selectate de ochiul şi spiritul critic al distinsei doamne a literelor mureşene.
Articolele cuprinse în volum aparţin unor gazetari de o factură aparte – Ion Petrescu, Corneliu Vlad sau Mariana Cristescu -, oameni profund legaţi de realităţile spaţiului căruia îi aparţin prin naştere şi simţire, şi care, prin curajul civic, calitatea şi claritatea ideilor exprimate, dar şi prin inteligenţa şi profunzimea scrisului lor, au intrat demult în conştiinţa publică românească.
Toate aceste calităţi, dovedite şi probate în timp de cei cărora le aparţin articolele cuprinse în volum, reprezintă în acelaşi timp şi o garanţie peremptorie a seriozităţii demersului lor gazetăresc, dar şi a bunelor intenţii de care sunt animaţi vizavi de personalitatea generalului Mircea Chelaru.

>>>

La aniversare – de 2 ani împreună

Aleasă preţuire, urări de ,,înainte” şi alpinism tematic, acestui Mesager multiplu al gândului muşat, revistei Melidonium, ajunsă la 2 ani de fiinţare, urări şi preţuire ce le dorim să fie şi pentru cei cu rânduri, bogate-n har şi farmec literar, cuprinşi în paginile ei, ca şi la cei cu truda nu uşoară, în a o întrupa, mai mult decât se cere azi în lume.

                                                                                           eseist Gh. A. M. Ciobanu – Roman

***

La aniversarea celor doi ani de existență, Melidonium rămâne un exemplu de rezistență culturală într-un peisaj tot mai sărac, în vremuri nu tocmai favorabile din multe puncte de vedere. Bucuria pe care o produce fiecare număr al revistei rămâne raza de speranță în mai bine. E bine că există, încă, semeni promotori de literatură de calitate și acesta este un semn încurajator. Nu-mi rămâne decât să vă urez curaj, putere de muncă spre bucuria noastră a cititorilor. La mulți ani, Melidonium !
                                                                                                   Sergiu Găbureac – Bucureşti

***

Melidonium, revistă de suflet românesc

Şi dacă “La început a fost cuvântul si cuvântul era Dumnezeu…” înseamnă că exprimarea lui se defineşte nu doar ca primordialitate a existenţei ci şi ca moment al contopirii cu divinul, cu excepţionalul, cu conştiinţa superioară.
Artizanul scrisului, mânuitorul de cuvinte, cel care le alege, le şlefuieste si le leagă în înţeles, dă consistenţă ideii, face ca abstractul să se întrepătrundă cu sfera realitaţii concrete, adună pâlpâirile nedefinite ale sufletului în spaţiul clar conturat al sentimentelor. El poate reproduce astfel , la altă scară, actul creator. Acesta devine valid, însă, doar atunci când mesajul lui işi găseşte cititorul, acel cititor pregătit să şi-l însuşească, apt să-l decodeze servindu-se de acelaşi mecanism mental, folosind aceleaşi instrumente intelectuale şi sufleteşti, cheltuindu-şi pentru aceasta timpul, strădania şi inteligenţa. Este, desigur, un fenomen bivalent pe care, prea tehnic, l-am putea numi comunicare – receptare, dar care, în adâncul său, reprezintă o subtilă şi sofisticată împărtăşire a spiritelor. El nu se poate petrece oricum şi nici oriunde. Cartea, cartea adevărată, revista de cultură…sunt acestea spaţii binecuvântate în care cel care scrie şi cel care citeşte, absorbindu-se unul pe celălalt, se împlinesc întâlnindu-se. “Melidonium” este unul dintre ele.
Frumoasa noastră revistă, în viziunea doamnei Emilia Ţuţuianu, care o îmbogăţeşte cu harul, munca şi inima sa, este oaza verde iscată pe întinsul cenuşiu al unei lumi prea frământate, care, prea grăbită, prea încrâncenată în confortul material, aleargă să şi-l asigure. Luminând în pragul aniversării sale, cuminte si deschisă, publicaţia, deşi aparţine comunităţii romaşcane, se adresează tuturor celor care simt romaneşte, oriunde s-ar afla ei.
Din Arizona cea fascinantă, unde mijlocul lunii noiembrie îmbracă in flori grădinile deşertului, în calitate de colaborator, dar mai ales de cititor al revistei “Melidonium”,
îi mulţumesc acesteia că există şi îi urez
                                     LA MULTI ANI!
                                                                                          Iulia Roger Barcaroiu – Arizona

***

2 ani de existență! Pe scara timpului s-ar putea să nu însemne prea mult, dar, pentru acei care, zi de zi,  s-au implicat în această dificilă activitate, acești doi ani s-ar putea să pară o veșnicie. Felicitări tuturor acelora care, sacrificându-și timpul, au pus (și continuă să pună) umărul la edificarea limbii și literaturii române. La acest ceas aniversar gândul meu este alături de dumneavoastră.        La mulți ani!

                                                                                                Adrian Erbiceanu – Montreal

>>>

Mariana Cristescu – România „tricourilor curate”!

tricolorul-romanesc„Decât într-o cămaşă cu butoni, murdară şi pătată, mai bine într-un tricou curat” – îşi prefaţează tânărul meu prieten, Mirco, un admirabil eseu protestatar – nu ştiu dacă genul, ca atare, este recunoscut de forurile competente, dar el se manifestă, determinat de realitatea românească, dezarmantă, percepută ca atare de cei cărora încă le/ne mai pasă. Eseul lui Mirco – viguros comentariu politic, în fond (dacă ne obiectivăm până la capăt, constatând şi recunoscând că nu suntem singurii deştepţi de pe lumea asta şi că tineretul român, atât de demonizat în ultima vreme, pentru ieşirile sale în stradă – deţine şi îşi pune la treabă organul gândirii), se numeşte „România zilieră”. Îmi face o reală plăcere să-l redau în cele ce urmează, bucuria descoperirii unui talent autentic fiind dublată de speranţa că tinerii de azi vor şti şi vor fi capabili să-şi gestioneze viitorul.
Aşadar…, iată ce şi cum scrie Mirco! >>>

Mariana Cristescu – Uităm prea repede! Şi… cine uită nu merită!

Romania mare„Dragi fraţi români, pentru mine deja sunt mai dulci gloanţele ruseşti decât palmele trase în obrazul nostru din partea fraţilor români.” (Leonida Lari)

Sâmbăta trecută ar fi împlinit 64 de ani. Născută la 26 octombrie 1949, la Bursuceni, aproape de Bălţi (Republica Moldova), Leonida Lari-Iorga, cea mai puternică poetă a Basarabiei contemporane, splendidă militantă pentru reunirea românilor de pe cele două maluri ale Prutului, om politic de impresionantă efervescenţă, s-a înălţat la ceruri, după o crâncenă şi îndelungată luptă cu un cancer nemilos, la 11 decembrie 2011, în Chişinăul pe care nu reuşise să-l aducă „peţitor” doritei Românii Mari.
Nu mai vorbim aproape de loc (nici) despre ea, cea care se împotrivise tancurilor rusofone cu firavul trup, care ne încălzea inimile cu versuri memorabile, demne de marile biblioteci ale lumii. Era membră a Uniunii Scriitorilor din România, iar Academia Română i-a conferit Premiul pentru poezie „Mihai Eminescu”. Era Cavaler al Ordinului Republicii Moldova şi…Cetăţean de onoare al oraşului Bacău! >>>

Mariana Cristescu – „Acelaşi sânge, aceeaşi ţară”…

Basarabia-Pământ-Românesc„Unire!”, „Basarabia e România!”, „Acelaşi sânge, aceeaşi ţară, români am fost cu toţii odinioară!”, „România!”, „Vrem Unirea”, „Sângele apă nu se face. Unire!”, „Chişinău şi Bucureşti, două inimi româneşti”, „Doar o ţară am, pe care o iubesc, Basarabia, pământ românesc”, „Vrem frăţie, prin unire, pe vecie”.
Duminică, 20 octombrie 2013, mii de glasuri au scandat aceste lozinci la Bucureşti, chemând acasă Basarabia. Mii de români, de dincoace şi de dincolo de Prut, cu steaguri şi fulare tricolore la gât, cu tricouri pe care scria „Basarabia e România”, au cerut, în stradă, ca Unirea cu Republica Moldova să devină prioritate naţională.
Un imens drapel tricolor de 1.200 de metri pătraţi, cusut şi adus de basarabeni de la Chişinău, a fost purtat pe braţe de manifestanţi, din faţa Guvernului României până la Palatul Parlamentului. Între aceştia, membri ai Platformei Civice „Acţiunea 2012”, în frunte cu preşedinta-deputată Vitalia Pavlicenco, principalul organizator al marşului, şi Mircea Druc – ex-premier al Republicii Moldova. >>>

Mariana Cristescu – „Există un dosar Roşia Montană. El trebuie redeschis de DNA!”

Mariana CristescuDespre afacerea veroasă a firmei canadiene Gold Corporation, în tandem cu mahării noştri postecembrişti, la Roşia Montană, scriu de ani de zile, alăturându-mă, cu armele mele profesionale şi de conştiinţă, protestatarilor din întreaga lume. Nimic nu pare să urnească, totuşi, Golemul (care se va dovedi cu picioare de lut!) corupţiei la nivel înalt. Şi totuşi…
Astăzi, în sprijinul tuturor comentariilor mele şi ale altor gazetari responsabili şi oneşti, voi cita, în cele ce urmează, fragmente dintr-un interviu „despre afacerea cu aur a secolului” (mi-a fost transmis, nu eu sunt reporterul) cu domnul col.(r) Gheorghe Oancea, procuror militar. >>>

Mariana Cristescu – Jurnalismul este o meserie pentru suflete tari!

Mariana CristescuDe obicei, orice lansare de carte este o sărbătoare – sau aşa ar trebui să fie. Ca un botez al unui prunc. Depinde, însă, şi de carte. Când cartea se constituie în oglinda unei realităţi sfâşietoare, ieşirea în lume – şi din sine – a autorului stă mai degrabă doar sub semnul bucuriei întâlnirii cu convivi uniţi de aceleaşi idealuri.
O carte de publicistică trebuie să fie, în vremea noastră mai ales, dincolo de un volum de bibliotecă, spre lectură în clipe de răgaz, un document al timpului, o filă de istorie cotidiană, scrisă cu „cinste şi gramatică” – după cum îi place lui Lazăr Lădariu să-l citeze pe ilustrul gazetar Caragiale (despre care nu ştiu de ce vorbim atât de puţin, deşi a avut o pană extrem de tăioasă, estompată, desigur, de celebrul său contemporanr şi prieten, Mihai Eminescu – şi, de fapt, în epocă, vom mai găsi gazetari puternici între scriitori, precum Vlahuţă, Delvrancea, Arghezi mai târziu etc…). >>>

Colocviile „Cuvântul liber”- „Punţi de lumină”, ediţia a III-a: Spor de lumină la echinocţiu

11-25 sept.2013Duminică, 22 septembrie, a fost echinocţiul de toamnă. Ziua şi noaptea s-au găsit în echilibru perfect! Peste trei zile, în 25 septembrie, în haloul acestui eveniment astral, la echidistanţă faţă de trecutul solstiţiu de vară şi de viitorul solstiţiu de iarnă, s-au întâmplat Colocviile „Cuvântul liber” – „Punţi de lumină”, ediţia III-a.
A fost o ediţie ca o pulsaţie luminoasă, ca o răzvrătire a (luminii) verii, ca un spor de lumină, peste noaptea care creşte, încet, încet…
Chiar şi meteorologic vorbind, ziua de 25 septembrie a fost o zi senină, fără nori, fără ploaie, fără temperaturi sub normalul perioadei, „tabloul” cu care ne-a obişnuit (cam devreme!) toamna. >>>

Lazăr Lădariu: „Timpul iubirilor” de Mariana Cristescu

„Acum, când totul se năruie în jur, e timpul jertfei de sine şi al iubirilor fundamentale. Calea e lungă şi scara înaltă” – scrie Mariana Cristescu în cele câteva cuvinte „În loc de prefaţă” la noua ei carte, „Timpul iubirilor” (Editura „Nico”).
Un titlu – capcană, oarecum înşelător, într-adevăr, într-un moment al existenţei româneşti, în care, aşa este, „totul se năruie în jur” într-un timp al „jertfei de sine”. De fapt, este o vreme a implicărilor responsabile şi necesar benefice prin dragoste de meserie, inspiraţie, ştiinţa selectării momentelor şi evenimentelor, chemare, talent şi inteligenţă Mariana Cristescu le are pe toate. Ca scriitor şi reporter de talent şi intuiţie, prin scrisul său, cu ochiul atent la realitate, adică la viaţă, cu inteligenţă, har şi dăruire, şi prin noua ei carte – „Timpul iubirilor” – dovedeşte că scrisul gazetăriei zilnice poate fi şi altceva decât acea spusă argheziană potrivit căreia ziarul şi publicistica ar fi doar acea „scânteie de o zi”. >>>

Mariana Cristescu – „Cereţi Unirea, şi o veţi avea! Dar cereţi-o!”

600px-flag_of_romania-svgÎn perioada 12-16 august s-a desfăşurat, la Izvoru Mureşului, în judeţul Harghita, a Xl-a ediţie a Universităţii de Vară. Organizată de Centrul Cultural Topliţa, în parteneriat cu Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni (Bucureşti), Centrul European de Studii Covasna-Harghita (Sf. Gheorghe), cu sprijinul Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni şi al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, sub genericul „ROMÂNIA ŞI ROMÂNII DE LA FRONTIERA UNIUNII EUROPENE şi NATO, ediţia 2013 a luat în discuţie, ca în fiecare an, realităţi dureroase, dramatice din comunităţile româneşti, adesea evitate sau în mod deliberat neabordate de cea mai mare parte a presei româneşti: • Drepturile minorităţilor din România vs. Drepturile minorităţilor româneşti din jurul frontierelor şi din Balcani; Cine este discriminat? • >>>

Mariana Cristescu – „… Şi românii au fost, din nou, una”…

„… din mila lui Dumnezeu, principele creştin Mihai voivodul, principele ereditar al întregii Ţări Româneşti, domnul regatului Transilvaniei, supremul guvernator şi domn al Moldovei, domn al unor părţi din regatul Ungariei, premergătoriul şi căpitanul întregii Creştinătăţi”. [Mihai Viteazul, 1 mai 1600, hrisov boerilor din Ţara Românească, în „Documente”, vol. IV, Eudoxiu Hurmuzachi]
De ce am purces eu la drum lung, zi de vară până-n seară, la peste 300 de kilometri de Târgu-Mureş? – mă întreabă unii cunoscuţi, mai cu seamă neprieteni. Şi nu mă feresc să răspund!
„Mă dusei să trec la Olt” – vorba cântecului – în miez de luncă straşnic ascunsă de pădure, la graniţa Teleormanului, ca să îngenunchiez la sfintele moaşte de la Mănăstirea Plăviceni (Aluniş), ctitorită de Doamna Stanca, soţia Viteazului Mihai, în vremi de restrişte, urgisită şi azi de o nenorocită sârmă electrică mărginind, ilegal, moşia de vânătoare a „măriei sale” Liviu Dragnea. >>>

Mariana Cristescu – „Auzit-aţi de-un Mihai?” – Se închide cercul sau se deschide spirala?

statuie Mihai ViteayulMotto: „Biruit-au gândul să mă apucu de această trudă, să scoţ lumii la vedere felul neamului…” (Miron Costin, „care am fost mare logofăt în Moldova”)

În urmă cu 37 de ani, tânăr redactor muzical ajuns (prin repartiţie guvernamentală, datorită mediei „astronomice” de absolvire a Conservatorului „Ciprian Porumbescu”) la Radio Bucureşti, în trupa de elită a regretatului Iosif Sava, părăseam Capitala natală, apartamentul nou-nouţ (cu trei camere) proprietate personală şi o poziţie socială de invidiat, pentru a mă transfera la Radio Târgu-Mureş, oraş care m-a primit cu chiu cu vai, abia după … intervenţii, fiind „închis” la vremea aceea, depunctată salarial (studioul teritorial nu era „instituţie de gradul zero”!), înghesuindu-ne, tânără familie cu doi copii şi bani puţini, în locuinţe improprii. „Îmi luase Dumnezeu minţile”, abandonând Bucureştiul – îmi reproşau cunoscuţii şi, pe parcurs, ajunsesem să cred chiar şi eu. Aterizasem într-un mediu ostil de la început, „covorul roşu”, nederulat la sosirea mea, rămăsese în debara, în grija moliilor, aveam de învins temeri şi prejudecăţi. Am luat totul de la capăt, nu o dată, şi nu a fost tocmai uşor. Dar eu sunt o persoană tenace, deşi cred în destin. Şi cred că destinul, chiar dacă nu poate fi schimbat în totalitate, suportă ajustrări, pe ici-colo, dacă omul nu aşteaptă ca Dumnezeu „să-i vâre şi în traistă”. De altfel, până şi Antichitatea romană recunoştea că… „Audaces Fortuna juvat” (Norocul îi ajută pe îndrăzneţi). >>>

Mariana Cristescu – Căldură mare, monşer! Tot Istoria, săraca…

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, la începutul săptămânii, noi avertizări de cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, temperaturile urmând a se intensifica până la 39-40 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură -umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi.
Cu siguranţă, acesta din urmă, disconfortul termic, este cel care ne afectează pe toţi, în mai mică sau mai mare măsură, încingându-ne până la refuz nu numai trupurile, ci şi creierele (acolo unde se mai poate vorbi de aşa ceva!). Cum altfel am putea, şi ne-am putea explica recenta pledoarie a unei doamne/ domnişoare, Andreea Dogar (nume cu rezonanţe transilvane!), care supralicitează, pe „YAHOO! NEWS”, sub forma indefinită a unui articol/interviu/ pseudo-cronică plastică/ semnal de carte (publicitar, de fapt!) intitulat „Istoria dacilor în culori, curăţată de naţionalism”, iritaţiile caniculare ale unui artist care încearcă, fără prea multe şanse, să epateze (şi) prin discurs. >>>

Mariana Cristescu – «Dumnezeu a vrut ca, odată cu capul, să fie cinstit şi trupul Sfântului Voievod, nedescoperit încă la acea dată»…

Mihai Viteazul, Voivode of Wallachia, Transylv...

Motto: „Iată că s-au descoperit acum, într-un sat din Teleorman, aceste oseminte, fără cap, galbene şi frumos mirositoare. Nu ştim dacă sunt ale lui Mihai Viteazul, dar sunt câteva argumente ce ar demonstra că ar fi cu adevărat ale domnitorului..” (Părintele Iustin Pârvu, 25 noiembrie 2011).

Târgu-Mureş, secolul al XVI-lea. În anul 1595, Mihai Viteazul obţine două victorii importante împotriva Imperiului Otoman, la Călugăreni şi la Giurgiu, care vor determina încheierea unei păci favorabile Ţării Româneşti şi vor asigura o anumită stabilitate în zonă, ce îi permite voievodului punerea în aplicare a măreţului plan de a cuceri Transilvania şi Moldova şi de a înfăptui unirea tuturor teritoriilor locuite de populaţie de origine română. În anul 1599, în bătălia împotriva principelui transilvănean Andrei Báthory, găseşte sprijin şi în rândul iobagilor secui din zona Mureşului, care îşi revendicau dreptul la dezrobire promis de principele Transilvaniei. După victoria de aici şi intrarea triumfală în Alba Iulia, la 1 noiembrie 1599, Târgu-Mureşul va fi printre primele oraşe care recunoaşte stăpânirea lui Mihai Viteazul. Drept urmare, acesta îl va lua sub protecţia sa şi va acorda libertate iobagilor secui: «Am luat sub ocrotirea noastră pe locuitorii din Târgu-Mureş – se arată într-un document emis de domnitor, la Alba-Iulia, 3 noiembrie 1599 – fiindcă le cunoaştem credinţa arătată faţă de noi.» >>>

La mulţi ani Mariana Cristescu!

Flowers_Bouquet

 

Veronica Balaj – Interviu cu editor Emilia Ţuţuianu

Veronica BalajÎn contextul actual, când se  intersectează atâtea  informaţii în domeniul cultural şi când  totul se află cu repeziciune, ar fi o pierdere dacă accentele culturale dintr-o zonă sau alta a ţării nu ar intra în atenţie, nu ar fi parte din imaginea întreagă a efervescentei culturale naţionale. Orice  act cultural este un adaos, un câştig adus spiritualității  unei regiuni. O emblemă care se  diversifică  mereu prin valorile create de persoanele interesate de acest palier al existenţei. O individualizare spirituală, cu marca fiecărei culturi regionale este absolut necesară tocmai acum, mai mult ca oricând, când se poate vorbi de un amalgam cultural. Cum să ne individualizam? Cum să  marcam ceea ce ne caracterizează şi ne preocupă,  decât  prin  intervenții diferite, prin acţiuni  variate, susţinute cu şi din dăruire?

Emilia Tutuianu

     Acest  lucru îl exersează de ani buni şi dna. Emilia Țuțuianu din Roman care conduce Editura Muşatinia. În  discuţia care urmează vom înțelege  că mai există oameni pasionaţi, care nu-şi precupețesc  forţele  întru propagarea  unor idei  sau în interconectarea de valori culturale.

 Veronica Balaj: Doamnă Emilia Ţu­ţuianu, cum v-a venit ideea acestei edituri pe care cu dăruire o conduceţi şi în ce împrejurări aţi pus bazele ei. De ce Editura Muşatinia? >>>

Mariana Cristescu – Dor de albastru…

Mariana CristescuTrec anii pe neobservate, brăzdându-ne chipurile şi colbuindu-ne tâmplele cu tristeţi, şi mi-e din ce în ce mai dor de Maestrul, de Omul, de Prietenul generaţiei mele „în blugi”, mi-e dor de Poetul frumos la chip şi la suflet, de voinicul cu ochi minunaţi, albaştri, în care aduna şi fulgere, şi stele, de glasul lui reverberând incantaţii magice din adâncuri de vremi.
Mi-e dor de Omul Liber, care-şi declara şi clama, cu patimă, şi cu glas înalt, trăirile, ca un bărbat adevărat ce se afla, reînvăţându-ne lecţia despre demnitatea şi frumuseţea sentimentelor mari, profunde şi definitive, singurele care ne aşază alături de zei, dând consistenţă visului şi motivaţie existenţei noastre diurne.
Mi-e dor de înaltul dureros al iubirilor sale totale, până la scrum mistuindu-se pe pragul speranţelor cel mai adesea ucise: „În noaptea despărţirii dintre noi/ >>>

Mariana Cristescu – „Am fost ş-om fi!”

Mariana CristescuEra 21 decembrie 2012, Solstiţiul de iarnă – ziua mult trâmbiţatei Apocalipse, frig de crăpau pietrele şi un gheţuş afară mai ceva decât în picturile lui Pieter Bruegel cel Bătrân. Într-una din sălile Cinematografului târgumureşean „Arta”, Rac încăpăţânat (cu ascendent în Leu), sperasem să adun cât mai mulţi târgumureşeni, prieteni şi cititori fideli ai ziarului nostru, în jurul unui proiect debutând odată cu… zodia Luminii: Colocviile „Cuvântul liber” –Punţi de lumină”. Organizat sub egida Despărţământului Central Judeţean Mureş al ASTREI, a revistei „Vatra Veche” şi a ziarului „Cuvântul liber”, cu participarea excepţională a scriitorului şi jurnalistului Miron Manega, venit tocmai din Capitală, cu oameni frumoşi, cultivaţi şi inteligenţi lângă mine – scriitorii Lazăr Lădariu, Nicolae Băciuţ, ing. Mircea Morariu, cu Sorina Bloj şi Angela Şiu (de la Reghin), cu minunatul părinte Nicolae Gheorghe Şincan, cu o corală a Tineretului Ortodox  şi câţiva prieteni de calibru în sală -, în pofida celor care, prin „ilustra” lor absenţă, sperau, probabil, ca atât eu, cât şi proiectul meu „să ne frângem gâtul”, manifestarea a fost un succes. >>>

Mariana Cristescu – Nicolae Balint, între Marele urs şi Marele licurici

Mariana CristescuÎntâmplarea face – deşi eu cred că nimic nu este întâmplător – că pe colegul Nicolae Balint l-am „descoperit” cu adevărat, cu ani în urmă, nu atât în urma materialelor publicate în presa locală, ci parvenindu-mi – cred că datorită lui Nicolae Băciuţ – cartea „Zece ani de teroare – Procuratura Militară Principală Mureş (1954-1964)” şi primul volum din „Oameni, fapte, atitudini”, pe care, la vremea respectivă, le-am semnalat cu bucurie, prezentându-le în paginile „Cuvântului liber”.
Nicolae Balint este militar de carieră şi profesor de istorie, la catedră, fiindcă aşa a fost să fie. Doar el ştie dacă „tot răul a fost spre bine”, eu nu pot decât să spun, cu mâna pe inimă, că jurnalistica mureşeană are în Nicolae Balint unul dintre cei mai puternici reprezentanţi ai ei, intelectualul bine informat fiind „purtătorul” unui spirit elevat, al unei inteligenţe ieşite din tipare şi, mai ales, al unui bun-simţ excepţional –, calitate pe cale de dispariţie în zilele noastre în mai toate domeniile de activitate. >>>

Mariana Cristescu – Ştire de presă, ori nu? – Zeii de lângă noi!

Mariana CristescuAdesea trecem grăbiţi pe lângă ei, adresându-le un fugar, politicos, „Bună ziua!”, ori zăbovind măcar câteva clipe, pentru a schimba o vorbă-două împreună, amintindu-ni-i însă cu adevărat doar în clipele de cumpănă, când, într-un fel sau altul, viaţa ne este în primejdie. Atunci când conştientizăm că, aşa cum preotul este trimisul Domnului pentru a ne îngriji sufletul nepieritor, DOCTORULUI Creatorul i-a lăsat în grijă pământeanul, trecătorul nostru trup. Grea şi nobilă misie! Jertfelnică şi încărcată de iubire, căci, fără forţa de a-ţi iubi Aproapele ca pe tine însuţi, nu se cuvine, nu ai măcar dreptul moral de a îmbrăca halatul alb. Şi când spun „halatul alb”, mă gândesc la toţi cei care se dedică semenilor, de la simpla infirmieră până la profesorul doctor, docent, academician etc., etc.. >>>

Şapte poeme neprohibite dintr-un „Amor prohibit”, de Mariana Cristescu

 „Poetului îi este cel mai mult teamă de dogmaticul care vrea să extragă mesajul unui poem, pe care să-l arunce apoi deoparte, decât de sentimentalul care declară «Oh, lăsaţi-mă să mă bucur de acest poem!»”, spunea poetul american  Robert Penn Warren (1905-1989). De aceea, nu vreau să extrag, mai mult decât se cuvine, mesaje din poezia doamnei Mariana Cristescu, pentru a mă îndepărta de poeme, ci pentru a mă apropia şi mai mult de ele. Pentru a „ilustra” poezia, am ales un număr de şapte poeme, nu întâmplător. (Dumnezeu a creat lumea în şase zile, iar în cea de a şaptea s-a odihnit, transformând-o în zi sfântă. Odihna din ziua a şaptea marchează un legământ între Dumnezeu şi Om. Sunt  şapte păcate de moarte – avariţia, invidia, mânia, aroganţa, desfrâul, beţia şi lenea. Sunt  şapte virtuţi: dragostea, credinţa, tăria sufletească, speranţa, inteligenţa, cumpătarea, dreptatea etc.) Cifra biblică rotunjeşte ideea generală despre cartea amintită, adică profundul ei creştinism. În fiecare vers autoarea îşi developează inspirat, cu o tentă personală ce-i stă bine, trăirile spirituale, punându-şi, atentă, pioasa întrebare: „…O fi departe,/ aproape,/ acel Dumnezeu?”. Nimeni însă nu-i poate răspunde cu adevărat, pentru simplu motiv că nimeni nu ştie răspunsul. >>>

Mariana Cristescu – Obrăznicia ungurilor a depăşit orice limită. La fel şi slugărnicia Guvernului român. Până când?

 Sâmbătă, 20 aprilie, la Cluj-Napoca s-au desfăşurat lucrările Congresului PPMT, invitaţi speciali fiind membrii unei delegaţii conduse de Marc Gafarot Monjo, reprezentant al Partidului pentru Convergenţă şi Uniune Catalană.

          „Transilvania e precum Catalonia. Aveţi nevoie de autonomie” – s-a trezit vorbind acesta, demonstrând încă o dată, dacă mai era nevoie, că ori are un IQ modest şi nu pricepe, ori i-a fost spălat creierul de către autonomiştii stipendiaţi de Budapesta, care nu recunosc Trianonul şi continuă să considere, maladiv, Transilvania teritoriul de drept  al Ungariei Mari, graniţă a ei către Răsărit. Altfel, de ce ar afirma catalanul, obsedant, că „Transilvania e precum Catalonia”? >>>

Mariana Cristescu – Români pentru Nobel

„Am fost ş-om fi!” (Pintea Viteazul)

Mihail Diaconescu, preşedinte de onoare al Academiei Dacoromâne, a fost acceptat şi înregistrat oficial de către Svenska Akademiens Nobelkomitte. Au fost, de asemenea, acceptate şi înregistrate oficial propunerile pentru candidaturi ale românilor Florentin Smarandache (2011) şi Mihai Prepeliţă (2012).

Să-i cunoaştem!

Romancierul, istoricul literar, teologul ortodox, esteticianul şi criticul de artă Mihail Diaconescu, candidat la Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2013, este cel mai comentat scriitor din literatura română de azi. Părintele Dumitru Stăniloae îl considera „cel mai reprezentativ scriitor al spiritualităţii româneşti, începător al scrisului nostru viitor”. >>>

Mariana Cristescu – Istoria ascunsă în beci

dacii„Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte astăzi poporul român!… răspândindu-se apoi atât spre Răsărit, cât şi spre Apus (…) Acum 13-15.000 de ani.” (William Schiller, arheolog american)

 În ziua de 12 mai 2013 se vor împlini 1.900 de ani de la inaugurarea, la Roma, în Forum, a Columnei lui Traian, operă a celebrului arhitect Apollodor din Damasc. Columna a fost ridicată din ordinul împăratului, atât pentru a-i comemora victoriile, fiind o adevărată istorie gravată în piatră, cât şi pentru a servi ca mausoleu (după deces, cenuşa acestuia   fost depusă într-o urnă de aur,  în încăperea de la baza columnei). 

„Valoarea prăzilor de război şi a comorilor regelui Decebal duse la Roma, au restabilit şi completat visteria Imperiului Roman, iar serbările din capitala imperiului, care au ţinut 123 de zile, cu spectacolele celor circa 10.000 de gladiatori care au desfătat mulţimile, cu luptele din arene cu animalele sălbatice, confirmă bucuria victoriei asupra lui Decebal, dovedite de asemenea şi prin scutirile de obligaţii financiare şi acordarea de re­compense locuitorilor Romei. >>>

Mariana Cristescu – Cu cărţile pe faţă!

„Românii sunt un popor fără istorie…, destinaţi să piară în furtuna revoluţiei mondiale… Dispariţia lor de pe faţa pământului va fi un pas înainte.” (Fr. ENGELS)

„Vlahii erau un popor paşnic, binevoitor, primitiv. Acest lucru se observă şi în satele lor, trăiau în case mici, dărăpănate”… Am citat din „Traseul legendelor sătmărene”, ghid turistic recent editat, din fonduri europene, de „un obscur ONG din localitatea Patyod, Ungaria, în parteneriat cu Asociaţia Culturală Nagykaroly es Videke” (n.n. – care funcţionează pe lângă UDMR Carei), „care conţine un limbaj agramat şi o mulţime de expresii jignitoare la adresa românilor. Aceştia sunt denumiţi peiorativ «olah», în secţiunea scrisă în limba maghiară, respectiv «vlahi» în secţiunea scrisă în limba română, fiind caracterizaţi drept un «popor primitiv»”. Ghidul, mistificând grosolan Istoria românilor, a fost realizat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, fiind distribuit în mod gratuit în ţara noastră, în peste 1.500 de exemplare. Nu este exclus ca acesta să fie distribuit şi în străinătate, întrucât nu este editat doar în limbile maghiară şi română, ci şi în engleză şi germană. >>>

Mariana Cristescu – Panseurile premierului ar trebui să ne pună pe gânduri?

Conform reporterului special al ziarului Gândul, Cristian Andrei, premierul Victor Ponta i-a recomandat primarului Sectorului 5, Marian Vanghelie, „să rezolve problema integrării romilor înainte de a face mitinguri pentru susţinerea elevei cu «bentiţă tricoloră» din Covasna. «Au o problemă cu maghiarii în Sectorul 5? Sectorul 5 are o problemă cu integrarea romilor şi domnul Vanghelie, cu sprijinul meu să se ocupe de integrarea romilor. De maghiari ne ocupăm noi”, a fost prima reacţie a premierului când a auzit de intenţiile lui Vanghelie. Spiritual, nu? Chiar ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns. >>>

„Pământul care doare”…

Coperta PAMANTUL JPG

 Integrată propriei naţiuni, libertatea unui om se opreşte acolo unde se opreşte libertatea poporului său. Conştiinţa naţională, devenită în ultimele două secole o adevărată religie a modernităţii, a creat în rândul oamenilor o mistică a iubirii şi sacrificiului pentru patrie, pentru propria naţiune. Victoriile sau înfrângerile patriei sunt bucuriile şi dramele noastre. Trăim într-o identificare aproape perfectă cu idealurile patriei, cu istoria ca reprezentare, ca participantă la construcţia naţiunii.

Cu asemenea sentimente am încheiat lectura cărţii Marianei Cristescu, „Pământul care doare – Cealaltă Românie”, apărută recent la Editura Nico. „Pământul care doare” este o carte despre teritoriile care azi nu mai aparţin statului român, care s-au pierdut la sfârşitul perioadei interbelice, Basarabia,  nordul Bucovinei  şi  Cadrilaterul, cedate fără ca România >>>

Mariana Cristescu – „Anonima nesemnată” sau vremea în care bufonii devin eroi!

Mai întâi s-a vorbit despre 1.500, apoi de 3.000, 5.000, chiar şi despre 7.000 de demonstranţi. Se pare că nu vom cunoaşte cifra exactă, întrucât nu ştim dacă a reuşit să-i contabilizeze cineva, celor 500 de pământeni, declaraţi ca atare la recensământ, alăturându-li-se mii de „secui” din Sovata, Valea Nirajului, Sf. Gheorghe, Miercurea Ciuc şi… de la Budapesta (!), precum şi destui „gură cască” a căror etnie nu comportă dileme. Nici nu mai contează, cert e că toţi câţi vor fi fost au participat, la Târgu-Mureş, duminică, după cum ştiţi, la o manifestare „culturală”, cu scopul de a cere, în principal, autonomia aşa-zisului Ţinut Secuiesc – „Székelyföld”. Desfăşurându-se plenar şi zgomotos, pe traseul aprobat de notabilităţile urbei, sub privirile îngăduitoare ale românilor mureşeni şi ale lumii civilizate privitoare de pe la ferestre ori din fotolii, pe ecranele puţinelor televiziuni preocupate de bâlci, demonstranţii au etalat „sute de drapele secuieşti, purtate de bărbaţi îmbrăcaţi în uniforme paramilitare maghiare, tineri şi bătrâni, ce purtau însemne ungureşti sau haine populare maghiare (…). Oamenii au ascultat discursurile oficiale ale liderilor maghiari din ţară, dar şi poezii secuieşti. (n.n. – „Balada lui Kossuth”)”. Cât despre Garda Naţională Maghiară, adusă pe post de „Bau-Bau!”, vom povesti ceva mai încolo. Ştiţi dumneavoastră despre cine vorbesc: cei drapel arpadian şi cu lozinca „Să piară Trianonul!”. >>>

Mariana Cristescu – „Rădăcinile lui Gheza Vida”….

MOISEI PLACACentenar Vida Geza. De fapt, Gheza Vida. Pentru  a pune capăt unor controverse, precizez că Vida Gheza nu era maghiar, ci român!

 S-a născut într-o familie de mineri, la 28 februarie 1913, la Baia Mare şi s-a înălţat la ceruri la 11 mai 1980 acelaşi oraş. Tatăl său, Iosif Vida, era miner, dintr-o familie de ţărani români, iar mama sa, Rozalia, avea, după tată, origini slovace. Gheza Vida însuşi povesteşte, în cartea regretatului Raoul Şorban, „VIDA” (Ed. Meridiane, Bucureşti 1981): „Am mai avut şapte fraţi. Toţi şapte au murit datorită condiţiilor grele de viaţă. […] Când m-am născut, fraţii mei nu mai trăiau. Şi ca să rămân măcar eu în viaţă, al optulea fecior, după un obicei ţărănesc din acele timpuri, s-a încercat o «solomonie»: s-a adunat tot neamul nostru şi s-a hotărât să fiu «vândut» şi «schimbat» în taină cu o păpuşă, prin fereastră, ca să fie păcălită în acest chip ursita.  Au căutat şi un nume care să nu fi fost purtat de nimeni în tot neamul nostru de români. Mi s-a dat numele de Gheza, după un ortac al tatălui meu, care mi-a fost şi naş. Era maghiar. Între mineri, în special, nu existau probleme de naţionalitate.” >>>

Mariana Cristescu – Cine batjocoreşte Armata Română? Şi de ce? Până când?

Cam multe întrebări într-un titlu, veţi spune, pe bună dreptate. La prima întrebare se poate răspunde rapid, fără pretenţia de a epuiza subiectul. După căderea Zidului Berlinului şi a celorlalte „ziduri” din Est, după evenimentele din Decembrie ’89 din România, marile imperii şi-au tras repede pătura democraţiei şi a drepturilor individului peste şosetele murdare, îndemnând la distrugerea armatelor mici şi propagând un trist mercenariat în cadrul marilor lor familii. Aşa că feciorii noştri nu mai sunt obligaţi să stea de strajă gratis la popotă ori să pună mâna la muncile agricole  (oricum, obiectul muncii nu mai există, nu mai avem agricultură, iar şanţurile antitanc de la irigaţii au dispărut şi ele), ci pot muri în glorie, cu o brumă de bani şi medaliaţi, în teatrele de operaţiuni ale altora, la ordin străin. >>>