Radu Preda – Darul nesimţirii

abcNu pot pătrunde tainele sufleteşti ale unora care azi spun una, pentru ca mâine să facă alta, să laude pe faţă şi să critice pe la spate, să treacă de la un partid la altul, după interes, să scuipe unde au mâncat şi să se entuziasmeze la comandă. Pe scurt, sunt inadecvat pentru ceea ce la noi, în condiţiile date, se cheamă carieră. Îmi mărturisesc perplexitatea în faţa acestor contemporani. Îi suspectez că sunt posesorii unei capacităţi aparte de a face priză la realitate, de a se adapta sau că, direct formulat, beneficiază de o enormă, insondabilă nesimţire. Asemeni teflonului, conştiinţa lor nu este afectată de nimic. Orice rezervă, cât de mică, trece pe lângă ei fără urmă. Sunt impasibili. Aproape mistici. Nu îi scoţi din ale lor. Dorm liniştiţi, mănâncă la fel, au grijă de maşinile în dotare, fac afaceri, cumpără cadouri pentru soţii şi, la nevoie, îşi plimbă câinii seara. Mişcându-se mereu între ilegalitate şi imoralitate, viaţa lor mimează cu succes normalitatea. În politică, un asemenea exemplar se simte precum peştele în apă. Negociază perpetuu, clamează ipocrit, se profilează cu viclenie, ajunge util, chiar indispensabil, vânzându-se apoi în consecinţă. „Băiat bun”, „de-al nostru” – >>>

părintele Iustin Pârvu – Semnele vremii noastre

Iustin Parvu„Planul e ca în zece, douăzeci de ani să existe câteva miliarde de sclavi la nivel planetar…”

–         Lumea sărăceşte pe zi ce trece … Pare să fie o situaţie mondială, după statistici, părinte.

–         Păi nu vedeţi? Tot mai puţini adună tot mai mult. Planul e ca în zece, douăzeci de ani să existe câteva miliarde de sclavi la nivel planetar care să slujească la vreo câteva sute de stăpâni. Diavolul se foloseşte de una dintre armele sale cele mai eficiente: lipsa de măsură a omului! Credeţi că există pe lumea asta vreun om care să aibă nevoie de milioane de euro, de dolari …? Nici pe departe. Dar de la un moment încolo bogaţii nu mai văd oameni în jur, ci numai grămezi de bani. E de plâns bogatul care e nefericit că nu are cât ar vrea …! Nefericirea lui e mai mare decât a săracului care abia de o duce de azi pe mâine!

–         Eu am impresia că omul nostru, de azi mai ales, mai mult se plânge decât acţionează…! Că românul se văicăreşte, fie că are, fie că nu are …! Unde se află binele pe care îl caută românul? E aşa de bine ascuns, că nu-l găseşte? >>>

Zoe Dumitrescu-Buşulenga: ,,O lume fără rădăcini este o lume fără morală”

zoe-dumitrescu-busulengaStimată doamnă academician ce credeţi dumneavoastră despre propria persoană? Cum o vede Zoe Dumitrescu-Buşulenga pe… Zoe Dumitrescu-Buşulenga?

Pe total nu m-am gândit niciodată la mine. Nu m-am socotit o persoană atât de importantă încât să mă privesc ca pe un obiect demn de contemplat. M-am văzut pe bucăţi. Iar opiniile pe bucăţi erau foarte diverse, raportat la funcţia pe care o îndeplinea fragmentul acela din mine. Când eram copil, eram foarte timidă. După parerea mea eram şi foarte cuminte. Mă socoteam puţin nedreptăţită. În jurul meu erau copii foarte frumosi – verişoarele mele – care-mi dădeau complexe încă de atunci. Cu vremea mi-au mai trecut complexele. De toate nu am scăpat însă nici până azi. De cel mai grav, de timiditate, mai ales de >>>

Maria Diana Popescu – De pe mormanele de bani şi de arme

Maria Diana PopescuAr trebui să nu aud, să nu-mi aduc aminte sau să arunc pisica moartă în curtea indiferenţei, cînd zăcămintele intră singure în abataj prin mîna miliţienilor planetari? Mă întrebam aşa, în sinea mea, oare dacă Irakul ar fi produs iepuri de casă în loc de petrol, ar mai fi fost vreodată invadat? Din moment ce mai toţi preşedinţii americani au vorbit personal cu Dumnezeu, probabil în şcolile de la ei copiii învaţă că civilizaţia s-a născut în Texas, iar scrierea a fost inventată de strămoşii lor. William McKinley a declarat în 1898 că a vorbit cu Dumnezeu într-o noapte, în timp ce se plimba pe culoarele Casei Albe, şi a primit ordin de la El să ia în >>>

Cel care a mutat pământul în cer, Grigore Vieru

Ziua de azi incepe cu “era”… poetul Grigore Vieru. ESTE… Grigore Vieru este un poet unic dotat, cu un soi de fragilitate asemanator cu cel al firului de iarba care i-a vulnerabilizat fiinta pana-n moarte. Memoria colectiva-l pastreaza ca pe un poet cu un cuget tare, dar “sangerand” pentru Basarabia. 

,,Era poetul Grigore Vieru, cunoscut şi necunoscut, ce purta sfinţenia fiinţei, a obârşiei, a casei, a locului şi cuprindea misterul fiinţei, obârşiei, casei, locului în metafora verdelui ce ne vede. În arbore, pasăre, iarbă, sămânţă, sare, dimineaţă, creangă de măr erau, mereu, şi ochii lui Dumnezeu, ca toate celelalte să caute dezbrăcarea de noapte. Astfel, cum scria Marin Sorescu, într-o prefaţă, Grigore Vieru umbla pe muchea muntelui din cuvinte, nepedepsit cu prăbuşit”. (Valentin Marica) >>>

Maria Diana Popescu – Vin soldații

Comisia Europeană nu renunţă la poziţia „pe loc repaus” faţă de disputele „made în Ungaria”, semn că rolul comisiei este al unui taraf de urechişti,  care ar avea mai mult succes pe marginea şanţului, aplaudat de nişte nuntaşi tămîiaţi. Unde le scapă linia melodică, improvizează, fiecare după cum îl taie vocea, pentru că dirijorii, la rîndul lor,  alţi urechişti preocupaţi să intoneze propriul imn, ignoră faptul că un stat suveran, naţional şi unitar, nu poate avea două limbi oficiale şi două drapele. Rămîne ca şi rromii să ceară acelaşi lucru şi uite-aşa reuşim să scriem cele mai ruşinoase pagini ale istoriei postdecembriste! Ar fi bine ca ambele tabere să calmeze reacţiile disproporţionate. Deşi agentul loviturii de stat din 1989 îl pune la zid pe tînărul premier, tonul său diplomatic rămîne echilibrat şi în interesul României. >>>

Ioan Miclău – Cartea şi valoarea ei

Ioan_Miclau Motto:   “Arta ca raspanditoare a bunului gust, nu se poate cobori in noroi, ci are sa ridice la sine pe toti cei ce vin sub steagurile sale. Ridicarea aceasta se face prin propagarea eternului frumos, a carui temelie este adevarul”. Iosif Vulcan
 
   Trebuie sa recunosc aci un anume adevar, adica, initial aveam in minte a numi acest eseu “Cartea si valorile acesteea”, dar mi se parea o prea largire a spatiului de investigatie. Mai ales ca in ideea mea urmaream o ancorare in acea valoare a cartii in sine, ca mijloc de expresie si comunicare! Ca apoi, de aici sa se desprinda acea universala valoare a carti in lunga si zbuciumata evolutie a fiintei umane! >>>

Poetul Leo Butnaru din Republica Moldova: “Scriitorul trebuie să facă tot posibilul pentru a-şi câştiga libertatea de creaţie”

Leo ButnaruLeo, ai deţinut, deţii încă, funcţii în Uniunea Scriitorilor din Chişinău? Cum trăiesc scriitorii din Basarabia? Îi ajută statul, guvernul?

–  Între 1990-1993 am fost unul din cei doi vicepreşedinţi ai USM, responsabil de relaţiile literare. (De unde şi nota de jurnal reprodusă mai sus.) Între 1998-2005 am fost preşedinte al Filialei Chişinău a Uniunii Scriitorilor din România. Astăzi fac parte din consiliile acestor două organizaţii scriitoriceşti, dar nu am o funcţie oficială, cu toate că >>>

Mariana Cristescu – Roşia Montană trebuie inclusă în patrimoniul UNESCO!

Rosia-Montana1Despre blestemul aurului de la Roşia Montană – căci este un blestem! – am scris şi scriu de ani de zile, atât în presă, cât şi în două dintre cărţile mele. Problema de fond nu numai că nu s-a rezolvat, ci s-a şi acutizat în timp, fiind la mijloc, evident, … „munţi de aur”!

        Nu demult, am primit această scrisoare:

   „Există în România o comună care stă pe o comoară de aur, cea mai mare din Europa, pentru că discutăm despre sute de tone. Dar, aşa cum se întâmplă atunci când la mijloc sunt foarte mulţi bani, unii oameni vor să scoată bogăţia din adâncuri, iar alţii se opun. Locul se numeste Roşia Montană şi îi puteţi afla controversata poveste. La Roşia Montană a fost, probabil, cea mai mare densitate de oameni bogaţi pe metrul pătrat. În goana după aur, oamenii veneau din toată Europa. Acum 100 de ani, în Piaţa centrală din Roşia Montană era un du-te – vino permanent. Azi, e pustiu. Locul e însă celebru şi extrem de controversat. Roşia Montană este împărţită între cei care nu vor să plece şi cei care îşi vând casele companiei de exploatare. Ecologiştii cred că zona va fi distrusă. Cei de la Roşia Montană Gold Corporation, din contra, sunt siguri că vor salva locul şi îl vor ecologiza. Tradiţionaliştii nu îşi lasă locuinţele, iar minerii sunt siguri că exploatarea o să îi ajute să le pună câte ceva pe masa copiilor. Dincolo de părerile românilor, Roşia Montană rămâne cel mai controversat proiect din ţară. Este cea mai veche aşezare atestată documentar din ţara şi, în plus, stă pe cea mai mare cantitate de aur din Europa. >>>

Eugen Emeric Chvala – “… un fel de jăratec…”

 Poeme

                              un fel de jaratec…

m-am tot gandit cum sa iubesc
sa ard pe Luna
                              sa fiu cununa >>>

Mihai Horga – Vinul

  Motto: ,, Aroma vinului trecut

           Încet la cap se suie

           Era pe când nu s-a băut

           Azi îl vedem şi nu e…”  (Păstorel)

Se varsă podgoria-n cramă

Butoaie cu guri însetate

Se-mbată din nou, că e toamnă

Bând mustul pe nerăsuflate >>>

Petruş Andrei – Fântâna şi izvorul

Acum câteva zile, în acest spaţiu (Biblioteca judeţeană, n.n.) şi cu o ocazie asemenea celei de azi, cineva îmi lăsa – inscripţie pe o carte – o simpatie şi o prietenie venite din fântâna şi izvorul Baaadului.

        Drumurile mele nu prea se întâlniseră cu steaua poetului ce-şi căta rugăciune la izvoarele luminii. Cred că ne cunoaştem dintr-un vis ori dintr-o poveste în care floarea neuitării şi cântecul nopţii au nins în creangă, jinduind o oră de iubire. >>>

Constantin Virgil Gheorghiu – Orele culturii române

Personalitate de anvergură mondială, preotul şi scriitorul Constantin Virgil Gheorghiu este, din păcate, şi azi, mai puţin cunoscut în ţara sa natală, pe care a iubit-o cu devotament şi sinceritate. Deşi celebrul său roman, Ora 25, a fost ecranizat la Hollywood, în 1961, cu Antony Quinn şi Virna Lisi în rolurile principale, iar prin demersurile acad. Eugen Simion, în mandatul său de preşedinte al Academiei Române, soţia scriitorului, avocat Ecaterina Burbea Gheorghiu, a donat, la 11 iulie 1994, înaltului for ştiinţific academic, în conformitate cu dorinţa soţului său decedat, întreaga operă literară „fără nici o excepţie” (cărţi, documente, corespondenţă, manuscrise etc.) [1], istoricii şi criticii literari, teologii continuă să rămână descoperiţi faţă de el. >>>

Garabet Ibrăileanu

“..Iluzionară, luna este ,,amica” visătorilor, a deficitarilor nervoşi, a romanticilor, a ,,lunaticilor”– şi a femeilor. Femeile nu simt poezia soarelui, realist şi unul, ca şi adevărul. ,,Midi, roi des étés”– obiectul şi expresia– nu existăpentru ele. 

…E târziu. Pe fereastra deschisă intră răcoarea sfârşitului de noapte. Luna în asfinţit stă pe culme cu faţa mare întoarsă spre noaptea pe care o părăseşte.

Azi-dimineaţă am întâlnit pe Adela! E aici de două zile! E cu mama ei şi cu ,,coana Anica”. N-am mai văzut-o de trei ani. În vremea asta s-a măritat şi s-a despărţit. >>>

Postul Adormirii Maicii Domnului

Postul Adormirii Maicii Domnului (popular – al Sântă-Măriei), care precedă sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, e rânduit de Biserică spre aducerea aminte de virtuţile alese ale Sfintei Fecioare şi de postul cu care ea însăşi, după tradiţie, s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice.

Ca vechime, este cel mai nou dintre cele patru posturi de durată. Originea lui trebuie căutată, probabil, prin sec. V, când cultul Maicii Domnului a început a cunoaşte o dezvoltare mai mare şi când sărbătoarea Adormirii ei a început a căpăta o mai mare importanţă. La început însă, nici timpul din an, nici >>>

Constantin Noica – Pagini despre sufletul românesc

 

Constantin Noica (12 iulie 1909, Vitănești, jud.Teleorman – 4 decembrie 1987, Păltiniș, jud. Sibiu)

Pare că e un lucru foarte uşor să desprinzi din volumaşul Pagini despre sufletul românesc al lui Constantin Noica, apărut prima oară în 1944 şi întrunind cîteva eseuri circumscrise de titlul său, teza de căpetenie a filosofului. Pornind de la complexul „culturii minore” („Noi ştim că sîntem ceea ce se numeşte „o cultură minoră””), acesta schiţează un gest de revoltă faţă de ruralitatea, patriarhalitatea, anistorismul patriei noastre, refuză „România eternă” a specificului ei stagnant, în favoarea unei Românii a actualităţii: „tocmai aceasta ne nemulţumeşte azi: că am fost şi sîntem – prin ce avem mai bun în noi – săteni. Noi nu mai vrem să fim eternii săteni ai istoriei. Tensiunea aceasta – agravată nu numai prin faptul că sîntem conştienţi de ea, >>>

Dialoguri privilegiate – Prof. Dr. Adrian Botez

 

Maria Diana Popescu: Stimate Prof. Dr. Adrian Botez, bine aţi venit! Să vorbim, vă rog, despre atmosfera care v-a zidit ca Om, Profesor şi Scriitor.

Prof. Dr. Adrian Botez: Bine v-am găsit şi Doamne, ajută! „Atmosfera care m-a zidit”…M-am născut, ca bucovinean din Bucovina de Sud, într-o vreme vitregă, pe care, probabil, n-am conştientizat-o decât parţial, atunci – prin bărbaţi cunoscuţi (mulţi, din acelaşi sânge şi Duh cu mine), bărbaţi maturi şi cu priviri blânde, dar încăpăţânate, cu guri destinse în zâmbete sincere, vizionare şi temerare, cu frunţi înalte şi demne – care dispăreau, dintr-odată (ca luate de vânturi rele), din lumea asta, precum personajele din Maestrul şi Maragareta al lui Bulgakov (încă nu plecase Armata Sovietică din „casa noastră”), şi într-o familie cu o istorie foarte încordată, marcată de martiri naţionalişti însângeraţi. De mic am fost educat să fiu responsabil faţă de aceşti oameni „trecuţi” şi faţă de această istorie: asta mi-a marcat toată viaţa, chiar dacă au existat perioade în care nu >>>

Gheorghe Grigurcu- Poeme

De-a lungul aleii

De-a lungul aleii o dîră de scrum

scuturat din ţigara de foi a soarelui

la un capăt al ei un pulover roşu

care-n cîteva clipe se-albăstreşte >>>

Disprețul față de educație înseamnă dispreț față de viitor

„Azi nu voi merge la şcoală”, mi-am spus în acea dimineaţă de sfârşit de mai, ferm hotărât să îmi continui obiceiul de a nu mai frecventa orele de clasă primară. Nu era prima oară când procedam în felul acesta şi în mare măsură mă apropiasem de pragul periculos al abandonului şcolar din cauza absenţelor nemotivate acumulate pe tot parcursul ultimului an de învăţământ. Eram în clasa a treia, dar nu avem dorinţa de a mai absolvi vreodată etapele puse înaintea mea de un sistem educaţional care nu mă motiva în nici un fel să merg mai departe. >>>

Negrul și palidul în poezia bacoviană

Motto: „În poezie m-a obsedat întotdeauna un subiect de culoare. Pictura cuvintelor sau audiţie colorată.[…] Îmi place mult vioara. Melodiile au avut pentru mine influenţa colorată. Întâi am făcut muzica şi după strunele vioarei am scris versuri. Fie după note, fie după urechea sufletului, acest instrument m-a însoţit cu credinţa până azi. Am făcut şi compoziţie pentru mine. Pictorul întrebuinţează în meşteşugul său culorile: alb, roşu, violet. Le vezi cu ochii. Eu am căutat să le redau cu inteligenţa, prin cuvinte. Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare. Acum, în urmă m-a obsedat galbenul, culoarea deznădejdii. De aceea şi ultimul meu volum poartă titlul „Scântei galbene”. Roşu e sângele, e viaţa zgomotoasă […]. În plumb văd culoarea galbenă. Compusii lui dau precipitat galben. Temperamentului meu îi convine această culoare. După violet şi alb, am evoluat spre galben[…]. Plumbul ars e galben.” (I. Valerian, De vorbă cu G. Bacovia) >>>

Anda Maria Neagoe- versuri

Decalogul unui om care vine şi pleacă

adu-ţi aminte că inima o poţi folosi drept tămâie

dacă te grăbesti şi-ţi crestezi obrazul cu dragostea

nu-i de glumit rănile ei sunt fier inroşit,

pe mâini străine sunt in primejdie de moarte

râul din nord miroase a ambră şi mosc >>>