Eugen Emeric Chvala: Mă-nclin in faţa ta Bunule Dumnezeu!

Ma-nclin in fata ta
Bunule Dumnezeu !
Ma-nclin in fata ta
Suflet !
Ma-nclin in fata ta
Condei !
Ma-nclin in fata ta
Cuvant !

Acum e vremea retrairilor, vremea asezarii spre contemplare si reverie, vremea darii de seama  a tot ce a fost si a ce va fi, vremea de reculegere si de multumire, vremea dezbracarii de efuziune si a imbracarii in mantia realului, acum e vremea cand cuvintul incepe sa se contureze pentru a se aseza cuminte si citet in memoria acestui timp .
Am daruit primele mele volume pe care am scrijelat cu emotii si lacrimi primele mele autografe in calitate de poet „cu patalama”, cum imi spunea sotia mea Liliana.
O calitate pe care nu mi-am acordat-o eu niciodata ci pe care am primit-o in dar .
Un dar de suflet in primul rand. Un dar pe care, asa cum am spus-o in nenumarate ori, nici macar nu l-am visat vreodata.

Sfântul Ioan Gură de Aur – Ideea şi vrednicia smereniei

Smerenia nu înseamnă ca un păcătos să se socotească pe sine cu adevărat păcătos, ci aceea este smerenie, când cineva se ştie pe sine că a făcut multe şi mari fapte bune şi totuşi nu cugetă lucruri înalte despre sine, ci zice ca Pavel: „Cu nimica pe mine nu mă ştiu vinovat, însă aceasta nu mă îndreptează pe mine” (/ Cor. 4, 4). Şi iarăşi: „Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu” (/ Tim, l, 15).

Aceea este smerenie, când cineva cu faptele cele bune ale sale este mai presus de toţi, şi totuşi se înjoseşte înlăuntrul său. Iară pentru ca să cunoaşteţi cât de bine este a nu gândi cineva lucruri înalte despre sine, închipuiţi-vă două trăsuri care se întrec între ele. Trăgătorii uneia să fie dreptatea cu mândria, iar trăgătorii alteia – păcatul cu smerenia; şi veţi vedea că trăsura păcatului învinge pe cea a dreptăţii; nu pentru că păcatul ar fi având aşa de multă putere proprie, ci prin tăria smereniei celei legate cu dânsul. Şi trăsura dreptăţii rămâne în urmă, nu pentru că dreptatea ar fi foarte slabă, ci pentru greutatea şi povara mândriei. Adică, precum smerenia, prin puterea ei cea însemnată, covârşeşte puterea păcatului si ne ridică până la cer, aşa pe de altă parte, mândria, prin greutatea şi povara ei cea mare, pune stăpânire pe dreptate şi o doboară la pământ.

A apărut nr 48 al revistei Familia Ortodoxă

Nicolae Băciuţ – un gazetar de excepţie, înveşmântat în poezie

„În spatele oglinzii” încearcă să se situeze Nicolae Băciuţ, acum, cu noua sa carte de Dialoguri literare, împrumutând, solidar,  nu de puţine ori, rolul personajului „oglindit”, partenerul său de conversaţie, pendularea psihologică fiind posibilă datorită martorului mai mult sau mai puţin impasibil care a devenit internetul, instrument pe cât de demonizat, pe atât de util în a anula depărtările de ordin… geografic măcar. Sunt „dialoguri la distanţă” – aşadar, fapt care, mai mult ca sigur, nu s-ar fi observat dacă autorul nu s-ar fi destăinuit din start, în prefaţă, demonstrând, în fond, că un bun gazetar poate face interviuri convingătoare şi fără reportofon, şi fără studio de înregistrare, în orice situaţie şi din orice colţ al pământului. Poţi „vedea”, „simţi” inclusiv mimica, grimasa interlocutorului, chiar aflat la sute de kilometri distanţă, dacă ştii cu adevărat să-l „citeşti”, inclusiv printre rânduri. Desigur, nu este o întreprindere facilă, pentru aşa ceva e nevoie de experienţă profesională, de cazustică, de inteligenţă – mai ales – şi, nu în ultimul rând, de iubire de oameni. Fiindcă iubim ceea ce cunoaştem, şi invers: ceea ce iubim descifrăm mai degrabă decât fiinţele, lucrurile neplăcute, pe care le evităm de la bun început, din instinct de conservare.