Doina şi Ion Aldea Teodorovici – EMINESCU

Reclame

Nichifor Crainic – Mihai Eminescu “Trecut-au ani, ca nouri lungi pe şesuri”

  “Toate-s praf… Lumea-i cum este…şi ca lumea suntem noi”

S-au studiat cu de-amănuntul izvoarele filosofice şi religioase, germane sau brahmanice, din care Eminescu şi-a tras seva amară a unor versuri caracteristice pentru atitudinea lui faţă de lume şi viaţă. Din punctul nostru de vedere, care e desprinderea cât de cât a feţei spirituale din personalitatea marelui poet, aceste izvoare interesează mai puţin. Originale sau însuşite din lecturi, ideile sale ne preocupă în măsura în care ele au devenit convingeri, determinând o fizionomie spirituală. Şi trebuie să mărturisim din capul locului că întreprinderea nu e tocmai uşoară, de vreme ce, mai ales în latura numită filosofică a inspiraţiei sale, întâlnim nepotriviri ce sfărâmă unitatea unei ţinute spirituale. 

A fost Eminescu credincios sau necredincios? Iată o întrebare la care oricine poate pregeta să dea un răspuns categoric. Dacă în opera lui am găsi numai urmele lui Schopenhauer, care trec brutal peste crinul credinţei, strivindu-l, am putea spune cu durere că cel mai mare poet român a fost un necredincios. Dar dacă ne-am referi la cele câteva inspiraţii de natură creştină, am afirma cu bucurie că avem a face cu un aderent la credinţa strămoşească. Gândul cercetătorului se află în faţa unui echivoc, care îl opreşte confuz între negaţie şi afirmaţie. În orice casă nu trebuie reeditată aserţiunea simplificatoare a unora, care vor să facă din poet un budist pur şi simplu, adică un om care nu vede dincolo de această lume altceva decât neantul amorţit al Nirvanei. Lăsând la o parte vâna lui cum e superba pagină cosmogonică din Scrisoarea I, care e versificarea unui imn din Vedele brahmanice teiste, altceva, deci, decât budismul ateist.  >>>

Dor de Eminescu, de Adrian Păunescu

Intr-o lume relativa
Ce-a facut si-a desfacut
Eminescu-i remuscarea
Dorului de absolut
Daca unu si cu unu
Nu mai vor sa faca doi
Eminescu este chipul
Infinitului din noi >>>

Eminescu: Rusia vrea să mistuiască poporul român

EminescuMihai Eminescu are pentru mulţi o imagine asemeni luceafărului din poezia cu acelaşi nume – rece, distant faţă de ceea ce se petrecea în veacul său, căutând iubirea eternă etc. Totuşi contemporanii îl cunosc puţin altfel. Mare parte din talentul său scriitoricesc s-a mistuit în opera sa publicistică. Fără să fim lipsiţi de respect faţă de marele poet, acesta are o altfel de atitudine în textele pe care le-a semnat cu mândrie în Timpul. Nuanţe vagi sau mai accentuate de xenofobie, rasism, ultranaţionalism şi antisemitism se întâlnesc peste tot în articolele lui.

Totuşi azi ne vom opri asupra unui text publicat în iunie 1878, la puţină vreme după ce România rupsese legăturile cu Rusia din cauza anexarii acestora a celor 3 judeţe din sudul Basarabiei. Articolul se numeşte: România în luptă cu panslavismul şi este un fel de semnal de alarmă pentru ceea ce avea să se întâmple în secolul următor. >>>