Părintele Ciprian Zaharia, un om al păcii şi al rugăciunii

Pe 26 decembrie 2012, s-au împlinit cinci ani de la trecerea în lumea veşniciei a vrednicului de pomenire arhimandrit Ciprian Zaharia, fost stareț al Mănăstirii Bistrița între anii 1979 – 2005.

arhim-ciprian-zaharia

 Arhimandritul Ciprian Zaharia s-a născut în ținutul Sucevei, în comuna Boroaia, la 19 iunie 1931. Tânăr fiind, a intrat ca viețuitor în obștea Mănăstirii Secu. A urmat școala monahală între anii 1950 – 1953, apoi cursurile Seminarului Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamț, iar din anul 1970 Facultatea de Teologie de la București. La Mănăstirea Bistrița, unde a fost rânduit în anul 1979 de vrednicul de pomenire patriarh Teoctist, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, a avut cea mai lungă stăreție din secolul XX a unui stareţ. >>>

Sfântul Vasile cel Mare

6În 329-330 se nastea în Cezareea Capadociei un prunc binecuvântat, unul dintre parintii capadocieni, dar singurul care s-a bucurat de cinstea de a fi numit „cel Mare”. Mare personalitate eclesiastica, organizator, excelent exponent si aparator al adevaratei învataturi de credinta, parinte al monahismului rasaritean, reformator al liturghiei, Marele Capadocian ramâne în permanenta o pilda vie pentru slujitorii si fiii Bisericii lui Hristos.

 Vlastar al unei familii binecuvântate

 Parintii sai, Vasile si Emilia, se nevoiau pentru curatia sufletului, pentru primirea celor straini, pentru îngrijirea celor bolnavi, pentru îngrijirea slujitorilor Bisericii. Sfântul Grigorie Taumaturgul, care i-a cunoscut foarte bine, spunea ca i-au uimit pe locuitorii Pontului si ai Capadociei pentru dragostea ce o aratau celor saraci. Însa darul de mare pret pe care familia capadociana îl aducea Bisericii erau copiii lor, noua sau zece vlastare. Dintre toti au ramas cunoscuti cu numele doar cinci: Macrina, Vasile, Navcratie, Grigorie si Petru. Macrina s-a nascut pe la 328-329, a adormit întru Domnul într-o sihastrie si este cinstita ca Sfânta. Navcratie s-a nascut în 332, a ajuns judecator si a murit calugar în 358-359. Grigorie s-a nascut la 334-335, s-a casatorit, a ajuns episcop de Nyssa si mare teolog, a adormit în 394 si este cinstit ca Sfânt. Petru, cel din urma dintre cei cinci, s-a nascut probabil pe la 345-347, a ajuns episcop al Sevastiei si a murit în 392. >>>

Ioan Miclău – Ale mele doruri

Ale mele doruri –
Carari interioare
Ce duc spre blandul suflet,
Si-al Eu-lui chemare!

De versul ma mangaie,
De muzica ma-nvie,
E ca sa-TI aduc Tie,
O, Doamne, marturie! >>>

La mulți ani!

Această prezentare necesită JavaScript.