Dimitrie Grama – România nu putea face altcumva

dimitriUrmarind de departe, adica din strainatate, ceeace se petrece in Romania de la “revolutie” incoace, am trecut si eu, ca tot omul, prin diverse “stari” sufletesti, care pana nu demult m-au tulburat si as putea zice ca intr-un fel neprevazut si nedorit de mine, mi-au alterat claritatea gindului. In ultimul timp, insa, am incercat sa ma eliberez de influenta covarsitoare a expunerilor mass-mediale si mai ales sa ma eliberez de influenta pe care alti respectabili intelectuali romani au exercitat-o asupra mea, deoarece intr-un bagaj universal filozofico-moral, imparteam aceeasi lingerie.
In multe esee anterioare mi-am aratat iritatia si mi-am varsat veninul, criticindu-i pe cei care, in conceptia mea, nu pot spune altfel decit limitata, nu schimbasera viata romanilor, societatea traditionala, in altceva nou, modern, democratic. Continuă lectura

Reclame

Dimitrie Grama – ,,Până acum, nu am realizat nimic altceva decât să mă pun la jug”

dimitriDin vol. colectiv “Cuvinte pentru urmaşi. Modele şi exemple pentru omul român” (ed. Carpathia press, 2005)
Ideea de a face parte din cei aleşi să se „împărtăşească“ în ale creaţiei şi mai ales răspunderea care ni se dă clasificându-ne un fel de „exemplu“ sau “model“, mă pune pe gânduri. Şi, vedeţi, nu sunt obişnuit, deoarece am considerat că atunci când într-adevăr am ceva de spus, ceva ce ar merita o documentare şi o arhivare pentru o judecată ulterioară, aceasta trebuie să izvorască din sălaşuri, pentru mine, necunoscute şi să-mi forţeze inima, cugetul şi mâna. Continuă lectura

Dimitrie Grama – Ilidia, paradisul meu

dimitriLocul meu de vecie este la Ilidia, pentru că mie mi-au spus alţii dinaintea mea că acolo şi numai acolo este paradisul. Şi eu, care-s rupt din ei, îi cred.
Noi, fiinţa umană, nu trebuie să redescoperim orinalitatea originii, ci omul „modern“ ar trebui să-şi redescopere potenţialul propriu, potenţial cu carea fost înzestrat să „cucerească“ lumea înconjurătoare, chiar de unul singur. Fiecare din noi suntem un Robinson Crusoe, adică înzestraţi, de cel ce ne-a creat, cu resurse enorme de supravieţuire şi de re-creaţie (prin asta doresc să spun nu recreaţie distractivă ci de re-creaţie în sine, de remodelare a spiritului înspre contopire cu divinul). Vorbesc despre legătura pierdută acum în om cu fenomenele primordiale de cunoaştere şi înţelegere, despre pierduta iniţiativă „originar“ organică, care odată, în timpuri imemorabile, ne-a făcut să fim „masters of the world“. În această calitate, locul şi „ambianţa“ naturală erau direct expresii ale unui „continuum“ nepipăibil, de neexplicat, care ne întregea ca „neam“. Diversitatea tradiţiilor în aceeaşi matcă în aceeaşi perioadă de timp, era doar o reflectare a bucuriei unui spirit şi cuget liber. Bineînţeles că orginismul în sine este reflectat în, doar o parte a-şi spune, din „afirmarea diversului sau a diversităţii“, pentru că originismul conţine şi ceea ce noi nu putem vedea, simţi sau exprima ca grup definit de entităţi: omul.
Era modernă, pe lângă minunatele „ajutoare“ materiale, ne-a adus şi o nouă formă de „sclavie“. Fiecare om, cred eu, ar putea enumera una sau poate mai multe forme de dependenţă modernă şi nici nu este de mirare să fie aşa, deoarece şcoala modernă a devenit un instrument de control, de „globalizare“. >>>

Dimitrie Grama – „Şi totuşi…“

dimitriSunt convins ca majoritatea romanilor, mai ales a celor emigrati, a fost afectata de expunerea discriminatorie a Romaniei si a romanilor in presa occidentala in ultimul timp. Nu are importanta, cred eu, ca o buna parte a romanilor emigrati se considera si mai ales, din motive de orgoliu si de rusine, se auto-amagesc, ca ar fi germani, francezi, americani sau scandinavi. Nu, toti suferim o criza de identitate etnica atunci cind neamul nostru este supus unor defaimari, când tara noastra de origine este tratata ca un esec etnic, ca o povara pusa pe umerii umanitatii.

Dar care este, in fond si la urma urmei, vina Romaniei si a poporului roman? Sunt romanii o belea, o povara pe care restul Europei este nevoita sa o duca “filantropic”, o povara de sacrificiu, “biblica”, care blagosloveste si iarta de pacate restul umanitatii? Sunt oare romanii mai viciosi, mai prosti, mai rai si mai tilhari decit restul omenirii? Este Romania, o tara saraca si fara perspective, o tara mai prejos decit Chadul sau Darfurul?
Istoric vorbind, tinuturile locuite de romani sunt amintite de diverse surse, ca fiind unele din cele mai binecuvintate locuri de pe acest Pamânt, unde alte natii ar fi dorit sa-si traiasca viata si sa-si ingroape mortii. La noi, la romani, au venit grecii si persii si romanii si slavii si mongolii si germanii si evreii si tiganii. Oare de ce au venit aceste popoare la noi, de-a lungul mileniilor, daca noi si tara noastra am fost atit de prapaditi, atit de striacati sufleteste si atit de inapoiati? Au venit sa ne civilizeze si in acest fel sa ne indrume pasii spre o viata mai buna? Nicidecum!! Toti au venit la noi deoarece pamantul nostru strabun si oamenii de pe acest pamant reprezentau un “Eldorado”, ascuns in inima vechiului continent, Europa. Nu este oare atitudinea actuala a Europei, una de aroganta si necunoastere, o atitudine bazata pe o falsa propaganda si pe prostie? >>>

Dimitrie Grama – Păcatul despre care ar trebui vorbit!

dimitriEu nu sunt un credincios care poate fi catalogat, un credincios cu o relație clară, bine definită cu Dumnezeu şi cu reprezentanții lui pământeşti şi dacă ar fi să mă auto-expun sincer criticii, mai ales criticii sufletului şi cel al cugetului propriu, atunci eu sunt ,,cel care dorește să creadă”, ,,cel care disperat încearcă să-l descopere pe Dumnezeu in creația lui, omul”. Dilema mea nu este acceptarea divinității, ci acceptarea umanităţii in descrierile bombastic-fanteziste care acreditează omului însușiri mai nobile decât acesta le merită, acceptarea ipocriziei spirituale bazată pe o construcţie intelectuală, bazată pe un ritual, care din păcate întreține şi binecuvântează imoralitatea umană. Recunosc, aici eu generalizez, încerc să explic cum majoritatea ființelor umane, pentru că există şi excepţii, se auto-amăgesc, se complac in participarea activa la întreținerea unor compromisuri obscure, compromisuri care ne oglindesc imaginea in fata lui Dumnezeu. Bănuiesc ca în acest compromis de acceptare a ,,răului” , cu ,,promisiunea iertării” sălăşluieşte esența Păcatului. Omul, fără nici o rezervă sau ezitare, poate să comită cele mai înfiorătoare crime şi nu o singură dată, ci repetitiv sau chiar fără întrerupere, deoarece omul știe că va fi iertat! Trebuie doar să se spovedească, să-şi mărturisească crimele, unui alt om, numit de noi ,,reprezentantul lui Dumnezeu” şi ca o consecința a unui ritual, o fiinţă umană se poate simți ușurată de toate păcatele anterioare şi in fond poate să-şi continue activitățile criminale cu fruntea sus. Omul bun se auto-amăgeşte mereu in speranța, in crez, dar să fie bine lămurit faptul, că majoritatea criminalilor vor continua să fie criminali. Formele de exersare, formele de expresie a ,,răului” se schimbă, dar cei care le generează nu se schimbă, ei rămân aceiași pentru totdeauna. Cu rare şi mici excepții. Spinoza a susținut că toate >>>

Dimitrie Grama: Divanul ad-hoc

dimitriAm propus si propun inca odata constituirea unui “divan”, a unei “asociatii” sau orice alt nume “de lucru” i se va da, in care toti cei ce doresc sa contribuie pasnic la prosperitatea Romaniei si a poporului roman, sa aibă la indemina sprijinul direct al tuturora care gindesc si simt la fel. Fac din nou apel la toti cei care, indifferent de originea etnica, gândesc inspre binele Romaniei, sa ne unim si in efort comun sa cream o trambulina de idei si angajare civica.
Este derizoriu sa vezi ca atitea lucruri si mai ales nedreptati se intimpla mereu in Romania si majoritatea intelectualilor romani de pretutindeni nu reactioneaza. Ei scriu beletristica sau studii critice sau in orice caz altceva. De ce? Pentru ca in continuare le este frica sau o parte din ei spera sa devina odata si odata parte din protipendada culturala a societatii de la putere. Caci, cred ei, puterea le va multumi ca nu s-au amestecat in treburi care ar duce la compromiterea acelei puteri si in vreun viitor ii va expune mass-medial ca eroi. Li se vor da posturi, li se vor publica lucrarile si isi vor crea un loc de cinste in istoria parvenitilor si in cea a tradatorilor de neam. Stiu, sunt cuvinte grele, dar acesta este adevarul asa cum il vad eu.
Deci, singura sansa de unire a romanilor este angajamentul a cit mai multi romani in procesul de schitare a unei Romanii noi. Revolutia din 1989 a fost tradata sau exploatata de cei fara scrupule si poporul roman ar mai trebui sa se ridice inca odata acum impotriva celor care ii exploateaza mai rau decit comunistii, sau daca nu-i exploateaza , cel putin ii fura ca in codru. Multi oameni sarmani sunt la un pas de cersetorie! >>>

Dimitrie Grama – Despre “metoda vicleană”

După cum știți, eu am scris un scurt comentariu la adresa acelei farse naționale zisa ,,Raportul Tismăneanu”. Toata mascarada aceea este de domeniul absurdului, gândindu-ne ca foști comuniști şi vlăstare comuniste au fost aleși sa producă un document în care să se autodemaște şi să-şi condamne trecutul comunist odios şi criminal. Ce valoare ar fi avut procesul naziștilor, de la Nurnberg şi din alte parți, daca comisia juridica ar fi fost constituita din foști naziști sau feciorii lor foști activi in mișcarea tinerilor naziști?
Pe lângă absurditate, Raportul Tismăneanu, reprezintă incompetenţa crasă a guvernantului de a judeca cele mai banale şi de la sine interese chestiuni, cu decentă şi cunoaștere. Nu pot sa nu trag concluzia ca o adunătură de secături şi corupți manipulează cum vor o adunătură de incompetenți care nu știu prin ce mijloace au ajuns ,,reprezentanții poporului”. Dar se pare că aceasta este soarta poporului roman, că rând pe rând să fie trișat şi înjosit de cei care ar trebui să-l servească cu demnitate. Am mai spus şi repet: romanii în era modernă şi mai ales cea de după 23 August 1944, au fost conduși de străini, de grupuri etnice fără sentiment faţă de poporul român, ființe umane fără caracter şi care cu metode viclene au acaparat atât puterea economica cât si cea politica. Au nume romanești, dar nu-s români! Ei folosesc români get-beget, de ținută morală slabă, în interese proprii, >>>

Dimitrie Grama – Lovitura de măciucă

dimitriAm mai publicat deja crezul meu si acum il repet: “ROMANIEI AI VOR MAI TREBUI 75-100 DE ANI PINA CIND VA AJUNGE LA ECHILIBRU, LA DECENTA” .Si asta nu pentru ca romanii s-ar deosebi in rau fata de alte popoare, ci tocmai pentru ca si romanii sunt la fel ca toti ceilalti paminteni. Deci, nu va lasati pacaliti, oameni buni, nu va lasati pacaliti de promisiunile facute de presedinti, senatori si primari, nu va lasati pacaliti de oamenii de cultura, de istorici, poeti si filozofi, nu va lasati pacaliti nici de cei cu “sufletele curate” care propavaduiesc iubirea eterna si neconditionata si nu va lasati pacaliti de papa de la Roma, mitropolitii Bizantului sau vecinul de peste drum. Prin aceste rinduri, eu nu incerc decit sa va pregatesc pentru suportarea a inca unui secol de dezamagiri si umilinte, incerc doar sa va calesc (daca se mai poate), spiritul pipernicit, care cum inalta capul inspre demnitate, este lovit puternic cu maciuca in ceafa. Si fiecare lovitura ar trebui sa va aduca aminte sau sa va invete, daca nu ati stiut ca: revolutiile au fost intotdeauna, sunt si vor fi, o minciuna trimbitata cu glas viril de unii in urechile prostilor, care asculta uluiti in pietele in care isi vor pierde singele si , daca supravietuiesc revolutiei , isi vor pierde din nou libertatea, isi vor pierde mintile, sufletul, in timp ce “conducatorii revolutiei”, devin generali, ministri, ambasadori, directori, presedinti, episcopi. Iar daca revolutia este infrinta, tot prostul de rind este pedepsit, omorit in piete, degradat uman, deoarece conducatorii asa zisei revolutii de obicei o sterg devreme, ascunzindu-se in “ilegalitate” sau in alte parti ale lumii, de unde ,protejati de alti idioti, continua sa otraveasca mintile si spiritele sarmanilor tineri inca >>>

Dimitrie Grama – Despre ,,vânătoarea de trofee”

dimitriCreaţia adevărată, de orice natură, este un “act divin”, necondiţionat şi care nu îşi cerşeşte recunoaşterea şi mai ales, nu poate fi judecat de contemporani, oricât de mult cei care se autonumesc judecători sau critici ai artelor, critici al actelor de creaţie inspirativă, fictivă, ar dori sa fie aşa. Nu de mult, am scris un eseu pe aceasta temă, un eseu scurt, cam ca toate eseurile prin care am dorit sa comunic direct cu cititorul , si acum doresc sa fac o remarca importanta privitoare la “condiţia artistică”. Fac aceasta remarca stimulat de ambiţia prostească mass-mediala de a “compara” si “premia” anumite “lucrări”. Compoziţii de muzică şi muzicieni, sculpturi si sculptori, picturi si pictori, poezii si poeţi, romane si romancieri, istorie si istorici, jurnale si jurnalişti, critica si critici, etc., etc. Aici chiar doresc sa mă scuz ca nu am numit toate celelalte activităti aşa-zise “culturale” si nepomenindu-le, probabil ca am ofensat deja o mare parte din pretendenţii la sublima “recunoaştere”. Dar, nu este oare nedrept ca Homer, Platon, Socrates, Dante, Cervantes, Shakespeare, Eminescu şi mulţi alţii să zacă acolo in “nemurirea” lor fără nici măcar o diplomă, o hârtie, care sa ne aminteascăde ei şi mai ales să ne oblige să-i citim şi să-i respectăm? Tocmai astăzi am auzit la radio un interviu cu o cântăreaţă de succes americană, care acum trece in lumea animata a filmului si care declara ca scopul ei primordial este un Oscar . Extraordinar! Ce profunzime! Ce viziune artistica! Am citit de >>>

Dimitrie Grama – Întrebarea care se pune: ,,Până când ?”

dimitriCu bucurie si mindrie am citit “Dacologica”, aceasta stradanie a adevaratilor romani de elucidare si recistigare a istoriei poporului nostru si indirect prin acest act, redopbindirea confidentei nationale, redobindirea spiritului zalmoxian, pe care de aproape doua milenii, diverse forte mercenare au incercat sa-l distruga si n-au reusit! Pentru ca daca ar fi reusit, atunci eu si tu si multi altii ca noi, nu ar fi fost nici interesati sa citeasca si nici sa contribuie la “Dacologica”.
Dupa cum bine stiti, eu nu sunt istoric, dar am analizat din punct de vedere strict logico-filozofo-matematic si bine-nteles psihologic, paradoxul romanesc. Pentru ca, intr-adevar, atitudinea oficiala a istoricilor romani si din pacate a statului roman, este paradoxala, daca nu chiar direct ilogica, absurda.
Tot mai multe surse istorice constata existenta triburilor traco-geto-dacice in tot Sud-Estul si chiar centrul Europei si de asemenea se cunoaste destul de bine extinderea “regatului” geto-dac a lui Burebista, care se pare ca a unit o buna parte a triburilor geto-dacice, dar nu pe toate, dar oricum acest regat era imens si reprezenta acum doua mii de ani cel mai mare tinut si probabil cea mai mare populatie din Europa, concurind in acest sens cu Imperiul Roman. >>>

Dimitrie Grama – Omul, Maşina Şi Societatea Modernă

Dimitrie Grama

Aproape toata lumea,acum este familiarizata cu termeni ca: genetica, nanotehnologie, teoria “big-bang”, etc., termeni care au deschis noi perspective in domeniul studiului, atit al “macrocosmosului” (deci al universului in sine), cit si cel al “microcosmosului” (al fenomenelor la nivel de atom, celula). Odata cu fantasticele descoperi si aplicatii ale stiintei genetice, lumea s-a asteptat ca genetica sa poata lamuri si aceasta misterioasa infatisare a naturii, viata. Dar se pare ca stiinta nu are de obicei raspuns la cele mai simple intrebari, cum ar fi; de ce ne aflam aici, ce-i viata si care-i menirea ei? La rindul ei genetica ne spune si ne explica faptul ca suntem niste “masini biologice”, dar nu poate in fond explica “ce este omul”. Un filozof poate explica chiar mai bine ce reprezinta “fiinta umana” in totalitatea ei si nu doar privita din perspectiva componentelor constitutoare. Aici foarte bine poate fi aplicat “paradoxul Smarandache”, daca doriti, sub care aspect, totul este posibil, chiar si imposibilul. Asa ca Dumnezeu a creat primul univers cu primul atom si prima molecula, continuind creatia cu primul om. Deci Dumnezeu nu exista! Ori poate noi nu existam, suntem doar o lume ilusorie, imaginata de un univers parallel. Sau poate ca reprezentam visul grandoman al unor specii mai inferioare, daca nu cumva suntem “animale de laborator” al unor alte lumi extrem de avansate. Sau…., as putea continua cu multe alte exemple asemanatoare, care toate sunt paradoxal valabile. Doresc sa amintesc, inainte de a >>>

De vorbă cu Dimitrie Grama, despre prietenia cu Mihai Rădulescu

Monica Levinger : Mi-am început “interviul prin corespondenţă” cu Dimitrie Grama aşa cum se începe orice scrisoare, cu “Draga Dimitrie…” şi am continuat cu formularea rugăminţii de a-mi răspunde la câteva întrebări legate de prietenia sa cu scriitorul şi profesorul Mihai Rădulescu, de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc pe 19 ianuarie trei ani.

Mărturisesc că atunci când mi-a venit ideea de a-l aborda pe prietenul fostului meu dascăl de engleză din liceu, acesta a fost titlul sub care micul proiect mi-a apărut – Un interviu… Dar pe măsură ce scriam întrebările îndelung gândite am realizat cât de nepotrivit mi se părea termenul luat din jurnalistică, domeniu cu care nu am nici o tangenţă. Am înţeles că defapt, tot ce-mi doream era să stau de vorbă cu Dimitrie despre prietenul Mihai, într-o atmosferă caldă şi destinsă.

Am pus cuvântul “profesionalism” în cui – oricum fiind prea târziu să încerc a deveni chiar şi “începătoare” în arta intervievării, am renunţat la acel “a face lucrurile aşa cum scrie la carte”, adică după legi consacrate ale domeniului amintit mai sus şi m-am aşternut pe scris, condusă de alte reguli, mai la îndemâna mea. Chiar dacă întrebările în sine nu au fost la înălţimea dorită, ştiu că emoţia din cuvinte, gândurile puse printre rânduri, au ajuns cu bine la prietenul Dimitrie. Că este într-adevăr aşa stă mărturie tulburătorul său răspuns – o frumoasă caracterizare a relaţiei dintre doi oameni cărora scrisul le-a păstrat sufletul cald, scriitorul Mihai Rădulescu şi poetul Dimitrie Grama. >>>

Dimitrie Grama – Sadismul şi „omenia”

Dimitrie GramaEste zguduitoare din punct de vedere moral lectura textelor domnului Mihai Rădulescu, (n.n. „Istoria Literaturii Romane de Detenţie”.) Citind aceste texte, putem fără nici o greutate să facem o călătorie imaginară în lumea adevăratei terori, cea creată de comunişti, ( oameni printre care am trăit), altor oameni, opuşi ideologic. Aici nu este vorba de o teroare fantezistă de tip „science fiction”, ci de una veritabilă şi reală ce a existat şi ce constituie o temă ce nu mai trebuie tabuizată. Este vorba în scrierile dl. Rădulescu de un scenariu al groazei, în faţa căruia încercările futile ale cineaştilor de a reda realitatea detinuţilor politici din diversele lagăre comuniste sau alte încercări de a produce groază, par doar nişte redări „folclorice” a unor obiceiuri locale arhicunoscute.

Adeseori, epitetul „bestial” dat actelor de tortură sau cruzime, indiferent de segmentul istoric, mi-a creat o confuzie existenţialistă, deoarece încercam să identific aceste acte cu bestiile care convieţuiesc acest pamânt împreuna cu Omul. Dar, bănuiesc, că nu sunt singurul care a ajuns la concluzia că actele de tortură fizică şi psihologică ne sunt reprezentative şi rezervate doar nouă, fiinţelor umane. >>>

Dimitrie Grama – Frânturi dintr-un jurnal liric


Dimitrie Grama          La fiecare răscruce mă opresc

La fiecare răscruce
mă opresc,
îmi fac semnul crucii
şi păşesc cu dreptul înainte
pe drumul bun,
ales de Domnul.
Aşa am făcut
o viaţă întreagă. 
Şi de aceea nu pot
să mă dumiresc
cum de am ajuns aici
în mahalaua asta
plină de ticăloşi!  >>>

Ioan Miclău: Decalogul după comunism – Ep.4, un film de Ben Todică

Ioan_MiclauAşadar, iată-ne la început de An Nou, iar cineastul Ben Todică din Melbourne are bunăvoinţa a ne întâmpina cu un nou film al domniei sale, Decalogul după comunism –Ep.4. Acest film a avut darul a mă impresiona adânc. L-am vizionat de mai multe ori şi am fost atât de mişcat încât mi-am propus să scriu câteva rânduri despre filmul lui Ben din Ciudanoviţa, cum obişnuiesc eu a-i zice, aşa între noi! Nu sunt critic de filme, deci mă voi baza pe propriul sentiment, al simţirii şi bucuriei ce le am atunci când citesc ceva interesant sau vizionez un film plăcut, cu toate cele aparţinătoare unei vieţi simple dar omeneşti, şi care au darul să te propulseze iar în lumea amintirilor proprii, din încă vremile copilăriei şi adolescenţei, iar filmul Decalog după comunism – Ep.4, are această tendinţă, cum se spune pe la noi,” cu vârf şi îndesat!” >>>

Răspunsuri pe care le căutăm: Profesorii nostri (I) – fragmente din cartea ,,Centenar Anghel Rugină: Corespondenţă”

Deviza mea e să nu-mi trădez credinţa. Şi faptul că trăim într-o lume confuză a manipulărilor planificate ale mai marilor lumii, nu e o scuză să mălas intimidat şi să renunţ la convingerea că justiţia va invinge, şi că, atunci când va veni, toate gândurile bune şi de bine pentru urmaşii noştri vreau să fie servite şi vor fi. Din acest motiv, din acest simţ al responsabilităţii şi al respectului pentru predecesorii noştri vreau să promovez şi să duc înainte credinţa şi rezultatul muncii lor.
Oameni de elită în domeniul profesional şi moral ca cei pe care doresc să vi-i prezint astăzi, în paginile revistei dumneavoastra vor fi exemple pentru, şi în rezolvarea drumului nostru şi al copiilor noştri, alături de mulţi alţi giganţi ai credinţei în dăinuirea şi trăinicia neamului nostru românesc.
Pe renumitul profesor universitar şi academician Anghel Rugină l-am cunoscut din media scrisă, iar pe prof. dr. Petre Iosub şi prof. Vasilica Grigoraş personal, prin media vizualului la care am bucuria şi privilegiul de a-i prezenta. Să vă introduc în dialogul lor şi concluziile domniilor lor de o viaţă. >>>

Ben Todică – versuri

Ben TodicaMeşterul

Dacă vrei vreodată să-l înţelegi pe om,
De ce omul se comportă aşa,
Vei fi dezămăgit să afli
Că nu există nicio logică în comportamentul său.

   Şi cu tot acest adevăr
  Omul continuă să se repete,
  Omul rămâne irezistibil în cursul său spre destin,
  Spre bulgări de aur şi nu te poţi opune.haidu

>>>

Dimitrie Grama – Dă-mi mâna ta, străine!

dimitriVis şters

Număram vise.
Mi-ai spus că avem de ajuns
Să construim o casă
Să facem copii
                         Să încărunțim împreună.

În visul tău mi-ai spus
că eu sunt arhitect
că-s îmbrăcat frumos
că nu mai sunt nebun.
Cred că nu te-am
ascultat cu atenție.
Cred că nu
m-am bucurat. >>>

Dimitrie Grama – versuri

dimitriDupă rugaciune

Vorbim unii cu altii
Dar ne ascundem fata.
Aici, in sala de asteptare,
Lumea pare destul
de ingrijorata.
Se vorbeste in soapta
Si cu gesturi mari, ostentative,
Se face semnul crucii. >>>

Dimitrie Grama – poezie

Reîntâlnire

Mă trezesc lângă o fereastră deschisă
în care o femeie tânără
ţine un prunc în braţe. Mă
îndeamnă
din ochi să mă apropii.
Fără să privesc îi spun:
Sunt eu acest copil, mamă!
De ce mi-l arăţi tocmai acum
când m-am reîntors?
Nu-mi răspunde. Îşi întoarce
privirea
înspre interior.

>>>

George Anca – Cărţile lui Dimitrie Grama la Colocviile de Marţi

dimitriCărțile lui Dimitrie Grama (Gibraltar), Ilidia, povestiri, (Ed.Conta, 2012) și Singuri împreună, poezii, (Ed. TipoMoldova, 2013), au fost lansate pe 19 noiembrie 2013 la Colocviile de Marți, găzduite de Centrul socio-cultural Jean Louis Calderon din București. Autorul și-a salutat prietenii, în puține cuvinte, neplăcându-i, a spus, ridicarea în slăvi, cât să-i fie frică să se mai uite în jos. Adrian Alui Gheorghe, antologatorul și postfațatorul lui Grama, l-a contextualizat cu Roland Gaspar, Baudelaire, Pessoa, Ante, neuitând de Eminescu, iar Corneliu Zeană i-a dedicat un Palimpsest pentru suflet perpretrând ecouri din Spiru Fuchi şi Konstantinos Kavafis. Profesorul chirurg Florian Purghel, coleg de școală și de atletism de performanță, a pus pe masă cartea chirurgiei oncologice cu aura lui Grama. Ce actori vor recita poemele, quasizen expresionist, ale lui Dimitrie, fie și la teatrul de poezie al Colocviilor, vor opta pentru unele ca acestea, din Singuri împreună:

>>>

Colocviile de Marţi- Ilidia-Iliada. Întâlnire cu scriitorul medic Dimitrie Grama (Gibraltar)

Marţi 19 noiembrie 2013, a avut loc evenimentul cultural Colocviile de Marţi: Ilidia-Iliada, întâlnire cu scriitorul medic Dimitrie Grama (Gibraltar). Evenimentul s-a desfășurat la Centrul socio-cultural „Jean Louis Calderon”, Bucureşti.

Dimitrie Grama (n.1947). Scriitor român, de origine aromână. Trăiește în Europa Occidentală, profesând în Danemarca, Marea Britanie, Gibraltar (Chairman of Surgical Services, Deputy Medical Director). Poet, eseist şi filosof, personalitate a medicinei europene. Scrie poezie denumitã de autor „cotidianul mistic” (Pentru mine, barierele plantă-animal-om, la fel ca şi toate celelalte bariere, cum ar fi: spaţiu-timp, vis-realitate etc. sunt doar nişte invenţii recente). Cãrţi reprezentative: „Dã-mi mâna ta, strãine!”, „Pasãrea melancoliei”, „Neguţãtorul de imagini”, „Voi lua cu mine noaptea”, „Bastian, şi alte confesiuni”, “Ilidia”. În legătură cu romanul memorial Ilidia, s-a vorbit de frescă minimaliastă.

>>>

Ben Todică – video

                     Interviu cu poetul Ionel Bota

              ***
Profesorul de Desen Ion Calin la Şcoala de Arte Plastice din Oraviţa.

Colocviile de Marţi: Ilidia-Iliada. Întâlnire cu scriitorul medic Dimitrie Grama

sigla inv.colocviiPrimarul Sectorului 2 are deosebita plăcere să vă invite
Marţi 19 noiembrie 2013, orele 17.00, la evenimentul cultural
Colocviile de Marţi- Ilidia-Iliada. Întâlnire cu scriitorul medic Dimitrie Grama (Gibraltar)

Dimitrie GramaEvenimentul va avea loc la Centrul socio-cultural „Jean Louis Calderon”,
Str. J.L. Calderon nr.39, tel. 0213156670

Dimitrie Grama (n.1947). Scriitor român, de origine aromână. Trăiește în Europa Occidentală, profesând în Danemarca, Marea Britanie, Gibraltar (Chairman of Surgical Services, Deputy Medical Director). Poet, eseist şi filosof, personalitate a medicinii europene. >>>

Ben Todică – O lacrimă pe sânul mării

o-noapte-frumoasa-va-doresc-5_384e4507cc783f

Cuvânt de deschidere pentru o nouă carte a autorului australian de origine română, poetul Ioan Miclău din Cringila Australia – PE DRUMURILE ARTEI. Descoperirile de-o viață.

Cuvânt de deschidere
De multa vreme omul s-a mutat in spatiu unde traieste in facilitati artificiale, in statii care circula interplanetar. Colonii intreagi de orase-capsula de milione de locuitori alimentate de ligi comerciale, corporatii alimentare si industrii militare duc o lupta continua pentru controlul sistemului nostru solar. Zeci de orase l-au parasit pentru a pleca in adancurile universului. Omul e deja sintetic, si putini mai cultiva o farama de suflet prin credinta. Credinta in Forta Suprema.

Odata pornit in spatiu, orasul ajuge in mai putin de sase ani la viteza luminii si apoi se pierde in jungla stelara. Toti stiu ca odata plecati nu se mai intorc. >>>

Ben Todică – Ţara dispare

În emisiunea trecută am prezentat reacţia de nemulţumire a românului faţă de schimbare – Jean Moscopol împotriva stăpânirii comuniste cu melodiile; Petru Groza Sluga, Gheorghiu-Dej şi Hrusciov iar Horaţiu Mălăiele împotriva democraţiei de azi cu trei poezii de dragoste: Ceauşiva şi reformoiu, Haideţi să bem totu-i degeaba şi Colonie de ocară.
Şi pe nea Stelică în încercarea sa de a pune de-o echipă de fluieraşi.
Amândouă orânduirile au în comun acelaşi lucru: distrugerea valorilor individuale şi de familie, distrugerea respectului pentru justiţie şi credinţă, izolarea individului şi dezbinarea familiei, nepăsarea şi ruperea de aproapele. >>>

Ioan Miclău – Câteva cărţi şi o confirmare de suflet!

Domnului  Ben Todică, Multumiri pana la Dumnezeu! Am primit cartile domniei tale! Adevarate flori de  primavara, cu cer senin si stele australiene!
1“Ben Todica – Ambasador onorific al românismului”, este o carte care adevereste recunoasterea pe care i-o face  toti acei care l-au cunoscut si il cunosc, desigur inclusiv recunoasterea mea sincera si frateasca.  Cu o prefatare a  PS Ioachim Bacauanul, Episcop al Episcopiei Romanului si Bacaului, fapt deosebit de pretuit. Directorul Emilia Tutuianu Dospinescu,  la Editura Muşatinia, cu echipa editoriala reusesc  sa scoata o excelenta carte. Republicarea la Editura Muşatinia si a celor doua volume ,,Între doua lumi” si ,,În doua lumi”, este inca o asigurare a nemuririi scrierilor lui Ben. Ma bucur ca a gasit in sufletul sau ales si in Cartile sale loc si pentru mine, care dupa cum se vede,  intotdeauna m-am straduit sa fiu la inaltimea prieteniei  sale. Autorul  este  si a ramas, constat  din scrierile sale, daruit asa cum a fost daruit de Dumnezeu acolo la botezul  sau din cristelnita bisericii romanesti din Iezer. ,,Esti  Benule banateanul de 100% prin crestere, românul complet prin cuget si simtire, purtatorul  drapelului si al culturii noastre romanesti!” >>>

Carmen Dominte – Lansarea volumului aniversar ,,Ben Todică, ambasador onorific al românismului” editat de Editura Muşatinia

Colocviile de Marţi 29 ianuarie 2013, Centrul pentru Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională, Bucureşti, amfitrion prof. dr. George Anca

BT

Într-un loc foarte primitor, cel al Centrului de Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională, în seara zilei de marţi, 29 ianuarie, au avut loc Colocviile de Marţi, avându-l ca amfitrion pe profesor dr. George Anca. Tema acestei întâlniri a fost „Eminescu şi Vivekananda”. Printre invitaţii de seamă ai acestui eveniment s-au numărat: Arun Sharma, din partea Ambasadei Indiei la Bucureşti, Puşi Dinulescu, Vasile Menzel, Doina Ghiţescu, Bianca Beatrice Michi, Sebastian Sârbu şi mulţi alţii. >>>

Anca Adumitroaie – ,,Vreau să joc”: expoziție ,,Jerry W. McDaniel” la ,,Viitorul Român”

Anca Adumitroaie

  Anca Madalina Adumitroaie (Director Cultural si Secretara de Presa a Societatii Viitorul Roman, castigatoarea tabloului „Vreau sa Joc” insiprat dupa poezia cu acelasi nume de Blaga), artistul american eterogen Jerry W. McDaniel; Diana Cosma (castigatoarea nocturnei europene “Champs Elysees”), si Ionela Kloes (Presedinta Societatii Viitorul Roman). (Fotografie: Ileana Costea)

Albastrul profund si sincer incadreaza ca passe-partout explozia de alb-violet in flori de lavanda care, la rindul ei, imbratiseaza languros conturul banuit al femeii dezgolite. Absenta culorii, ca o pata de vis, intr-o mare dezlantuita de nuante, e ceea ce defineste latura impresionista, de traire a clipei, a pinzei pe nume “Sleeper In Lavender”, care m-a intimpinat si captivat de la intrare la vernisajul cu titlul “I Want To Dance” (“Vreau sa joc”) al pictorului Jerry W. McDaniel. >>>

Ileana Costea – Successul tânărului Mihai Anghel la o companie de artă pentru “high-tech”

Ileana CosteaArticolele mele sunt despre prezente romanesti surpriza in strainatate si axate in particular pe arta si cultura. Astazi insa exista o noua arta bazata pe technologia avansata a secolui in care traim, a carei cea mai clara expresie o gasim in folosirea pretutindeni si oricand a computerului si mai ales a  telefoanelor mobile.

Arta pentru “high-tech”, este arta care ne inconjoara pe toti azi,  este aspectul obiectelor utilitare, pentru care consumatorul a devenit din ce in ce mai pretentios. Nu mai esti multumit cu un computer care sa arate ca o o simpla cutie cu clape. Steve Jobs fondatorul  companiei Apple a fost primul care a inteles aceasta. >>>

Ben Todică, un ambasador al culturii şi spiritualităţii româneşti în lume

Recent a apărut la redutabila Editură Muşatinia din Roman o  frumoasă lucrare tipografică. Este vorba de cartea „Ben Todică, ambasador onorific al românismului“.
Pentru a începe cum se cuvine, trebuie să precizăm că Ben Todică este un ilustru om de cultură românească de peste hotare, mai precis din Australia, locul unde trăieşte în prezent. De-a lungul întregii sale cariere, Ben Todică s-a manifestat ca un valoros prozator, cărţile sale „Între două lumi“ şi „În două lumi“, apărute la editura Mușatinia, cunoscând
un succes de răsunet atât în ţară cât şi în străinătate. De-a lungul vieţii sale prozatorul Ben
Todică  a fost pe rând, jurnalist, operator şi realizator tv, scenarist şi regizor de film şi de televiziune. Astfel, în timp, Ben Todică a ajuns să fie un adevărat ambasador al culturii şi spiritualităţii româneşti în lume, promovând la nivel mondial valorile poporului român, de unde se trage. >>>

Octavian Curpaș – Plecat din Arizona, muzicianul Ciprian Fodorean a fost ucis în timpul susţinerii examenului de şoferi profesionişti în Cluj !

CirprianFodoreanEfemeritatea vietii noastre aici pe pamant este un fapt pe care nimeni nu-l poate nega; ca suntem trecatori o stim cu totii. Ce nu stim, este cat vom trai. Multi au plecat de pe acest pamant lasand toate planurile lor nerealizate sau neincepute. Am ramas fara cuvinte la primirea vestii ca un prieten bun, Ciprian Fodorean, a trecut la cele vesnice printr-un accident de circulatie pe strada Plopilor din orasul Cluj Napoca, in timp ce urma sa- >>>

Vasile Filip: Iubirea fără de (până la) sfârşit – Două cărţi de Vavila Popovici

Scriitoarea Vavila Popovici – poet şi prozator – s-a mutat de puţini ani în America, acolo unde cele două fiice ale sale trăiesc de mai multă vreme. „S-a mutat” este un fel de a spune, pentru că românca piteşteancă, ieşeancă pe vremea studenţiei, a luat cu ea şi zestrea de neegalat (şi de neînlocuit cu nimic altceva) pe care ţara natală, România, o oferă fiilor săi cu o generozitate mai anevoie întâlnită de alte meleaguri. Precum melcul >>>

Editura Muşatinia invitată la Colocviile de Marţi, amfitrion prof. dr. George Anca

Marţi, 29 Ianuarie 2013, orele 17.00  eveniment cultural Colocviile de Marţi – Eminescu și Vivekananda Evenimentul va avea loc la Centrul pentru Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională Str. J.L. Calderon nr.39 Bucureşti. >>>

Ben Todică – Sporească iubirea pentru valorile neamului !

Mihai_Viteazul_1227633690_2_1970Filmul Lincoln a lui Steven Spielberg debutează cu scena bătăliei din mlaştină din Mihai Viteazul, un tribut adus marelui regizor Sergiu Nicolaescu şi poate o premoniţie a trecerii sale în nefiinţă.

Mihai Viteazul este adesea clasificat din răutate sau lipsă de profesonalism drept un “film comunist“. Este regretabil că generaţiile actuale de cineaşti minimalizează sau contestă valoarea artistică a operelor talentatului regizor. Deasemenea, unii critici de film denaturează mesajul filmelor sale jignind prin afirmaţii insidioase milioane de spectatori din ţară şi străinătate. Firesc, se pune întrebarea: de ce au dorit să colaboreze cu regizorul Nicolaescu atâtea personalităţi celebre ale cinematografiei mondiale, artişti de renume internaţional precum Orson Wells, Laurence Harvey, Elisabeth Taylor, Richard Barton, Richard Jhonson, Kirk Douglas, Charlton Heston, Steven Spielberg şi mulţi alţii? >>>

Ben Todică – Clipe care te urmăresc o viaţă

nicolaescu

A fost un alt mare dar de la Dumnezeu ca, din cei 82 de ani ai săi, marele regizor Sergiu Nicolaescu să-şi petreacă o jumătate de oră din viaţa sa cu mine. Eram în concediu pe plaja Mării  Negre de la Eforie  Nord,  împreună cu soţia mea Mioara. Deodată îl văd pe plajă pe deja cunoscutul regizor Sergiu Nicolaescu. Nu-mi venea a crede.  Era îmbrăcat într-un costum de vară, cafea cu lapte, ţinându-şi haina peste umăr, şi păşea falnic în drumul său spre faleză. Am stat câteva momente parcă încremenit, nu-mi simţeam nici respiraţia.

După ce regizorul a trecut  pe lângă noi, am lăsat-o pe plajă pe soţia mea şi încetişor, parcă vrând să nu-l supăr cu ceva m-am luat după el. L-am ajuns şi mergeam în linie. Nu puteam să pierd această ocazie, cum se va dovedi în timp, a fi unică. Aveam cu mine primul meu aparat de filmat Meopta de 8 mm, pe care-l simţeam că mă încurajează în gestul meu. >>>

Ioan Miclău – Ale mele doruri

Ale mele doruri –
Carari interioare
Ce duc spre blandul suflet,
Si-al Eu-lui chemare!

De versul ma mangaie,
De muzica ma-nvie,
E ca sa-TI aduc Tie,
O, Doamne, marturie! >>>

Emilia Ţuţuianu, versuri

Ioan Miclău : “Aurul străluceşte şi în noroi” – “Iar despre masa rotundă… a lui Brâncuşi!”

 Am optat pentru acest titlu al scrierii acesteea, pentru a evita cel pe care de fapt il aveam in gand, si anume cum adevarurile istorice stravechi s-au scris, desi le gasim doar prin legende, mituri si pe la  pietele de vechituri. Si, mai ales sub titulaturi  de “fiction”,  adica ceea ce nu prea mai intereseaza lumea moderna de azi! Dar, ma rog, care lume moderna? Asta care nu-si mai cunoaste originile, radacinile, ori de fapt naruie  si cursul istoriei, cum se intampla in acest mileniu! >>>

Ioan Miclău – Sarmise şi Getuza (Nunta Soarelui)

Ioan_Miclau    “Vremuri mari, zile de aur, regi si crai fara de numar,

     Printi ai neamurilor Trace, adunati umar la umar –

     Despre care Eliade prezentand creanga cea mare,

                                 Numara vreo doua sute – din Apus pana la Mare! >>>

Nuța Istrate Gangan – De la Moș Gerilă și Moș Crăciun, la Santa si înapoi

NIG

Probabil că aceste rânduri se datorează doar faptului că FB m-a întrebat din nou: „How are you feeling, Nuța?” Acest american „feeling” are nişte valenţe deosebite când este vorba despre sentimente nerostite. Nemărturisite. Sentimentele acelea  care se amuză pe seama creierului tău, confundându-l cu inima și invers. >>>

,,Ben Todică, Ambasador onorific al românismului” – Editura Muşatinia 2012

 Trecând prin acest labirint al existenţei noastre, nu de puţine ori ne întrebăm: cine suntem? cum suntem?

Ca să răspundem la aceste întrebări, trebuie să ne cunoaştem pe noi înşine, să ne întoarcem în interiorul fiinţei noastre, la rădăcinile existentului nostru; numai aşa ne-am putea răspunde la întrebările care ne macină viaţa.

Când am primit cele două manuscrise ale scriitorului Ben Todică, mi-am spus, din prima clipă, că trebuie să merg la originile copacului unde a prins viaţă acest emigrant român din îndepărtata Australie, care nu oboseşte în sufletul său să se reîntoarcă acasă, acolo unde visele şi inima au prins aripi spre cunoaştere. >>>

Octavian D. Curpaş – Mituri americane : „Cine vrea să facă rost de armă, tot face rost”

Octavian CurpasRecentul masacru de la şcoala din Newtown, Connecticut, este un semnal de alarmă pentru societatea americană, ale cărei standarde morale s-au redus simţitor în ultimii ani. Armele de foc se află la dispoziţia oricui şi sunt doar mobilul prin care se poate pune în aplicare ceea ce copiilor li s-a inoculat deja in minte din filmele cu crime, cu care aceştia îsi alimentează imaginaţia încă de la o vârstă mică. 

Guvernatorul acestui stat, Dannel Malloy, a spus că „răul a vizitat această comunitate în ziua de vineri”.  Şcolile din care binele a fost dat afară (copiii nu mai primesc nici un fel de educaţie morală) sunt vizitate tot mai des de acest „rău”.  >>>

Mony Bordeianu: interviu cu Alice Năstase Buciuta

mony-bordeianu-stiu-ca-nicu-covaci-si-cu-mine-vom-face-inca-multi-ani-muzica-impreuna-16262

Mony Bordeianu este fondator al trupei Phoenix, fost tobosar al trupei Sfintii si cel dintai solist al trupei noastre atat de iubite care a compus Canarul, Fata verde, Vremuri… Este omul care nu s-a dezis niciodata de Nicu Covaci si cel care a sarit intotdeauna sa-i ia apararea, pentru ca ii leaga o prietenie de o viata. Cei doi nu seamana, insa, unul cu celalalt. Mony Bordeianu e rebel, romantic si indragostit mereu, in timp ce Covaci e razvratit si dur.
Intr-un interviu exclusiv, Mony Bordeianu ne-a vorbit despre viata si despre dragostea lui secreta, despre muzica si despre ratacirile sale prin lume, despre visurile pe care urmeaza sa le implineasca in curand… >>>

Gh. A. M. Ciobanu – Un ,,Cap ne-ncoronat”, încununând Planeta.

Gh.A.M.Ciobanu,,Se nasc și în Moldova, Oameni”.. Moldova unei Românii străbune, cu piscuri carpatine și-o Dunăre continentală, cu fluvii de Cultură și genii în penumbra, cu veacuri de istorie amară și un popor, bogat în încercări, dar și-mpliniri. Românie cu a ei Moldovă, ce dăruiește omenirii, Oameni. Și asta, veac de veac, pe tot răbojul lui ,,a ști” și-a ,,făuri”.

Și poposim, în aste rânduri, la cel ce a uimit contemporanii lumii. Pornit în viață dintr-o așezare, aflată nu departe de Bârlad, oprit, o vreme, prin părinți, pe alt meleag de-al nostru, în Banat, ca, până în present să se oprească și să rămână, în îndepărtata Australie, spre a-și duce, mai departe, haru-i demiurgic.

De Ben e vorba, Ben Todică, cel dăruit cu o multiplă creativitate. Copil fiind, primește aplauze, jucând pe scena Teatrului din Oravița, pentru ca mai târziu, să-și adauge și arta, mult complexă, a peliculei, trecând, apoi și la condei, sub diferite forme. Un Ben carpat, pe care noul continent ce l-a și adoptat, îl venerează și-ii zic că este, pentru toți, un ,,Om al zilei”. >>>

La Biblioteca Mihai Eminescu din Australia

Se vede ca lumea nu are de gand sa lase Cartea deoparte!  Vorba din popor, “nu dai pasarea din mana pe cea de pe gard”, adica din aer! Se reinprospateaza bibliotecile romanesti din Romania si cele de pretutindeni!  Asa iata si aici la Antipozi, la biblioteca romaneasca “Mihai Eminescu”- Australia  vin daruiri de carte romaneasca  tot mai des. Recent, am primit doua carti din partea Dlui. doctor Dimitrie Grama, tocmai din Gibraltar. Avem placerea de a prezenta cartile si multumi  autorului pentru bunavointa si atentia domniei sale. Confirmam primirea cartilor:

Ilidia, autor Dimitrie Grama, Ed.Conta, 2012, 140 pag. Ilustratii: Dumitru Bezem

Versuri, autor Dimitrie Grama, Ed.Conta, 2010, 93 pagini.

(Sincere Multumiri pentru autografele domniei sale)

Scriitorul si poetul  Dimitrie Grama este o pesonalitate bine cunoscuta in arealul scrisului romanesc, dar si in cel al valorilor Stiintei si mai ales Medicinei moderne internationale. Un adevarat prototip barbelian, deci tot romanesc, dar cu aripi mai curajoase, zburand ca un Phoenix din Carpati spre Suedia, spre nordul Norvegian,  Danemarca, Arabii, Gibraltar actualmente. >>>

Ben Todică – Programul în limba română al postului de radio 3ZZZ, Melbourne, Australia

Ben Todica

Din afara granițelor României∗   Personalități media și evenimente culturale

1. Reflecţii asupra istoricului postului de radio 3ZZZ

Înăsprirea condiţiilor de viaţă din România a produs, la mijlocul anilor ’80, un fenomen de radicalizare a atitudinii comunităţii româneşti din Melbourne (Australia) împotriva regimului comunist din România şi împotriva acelor organizaţii şi personalităţi din Melbourne percepute ca având legături de colaborare cu regimul de la Bucureşti. Comunitatea ortodoxă română era îndeosebi divizată în privinţa opiniei asupra activităţii preotului paroh al Bisericii Ortodoxe Române, suspectat de legături strânse cu Consulatul României din Sidney şi cu organizaţia Securităţii româneşti.

Comitetul Asociaţiei Românilor din Victoria, care îl avea pe atunci preşedinte pe Nicolae Năstase, imigrant postbelic, şi ca secretar pe Ioan Gionea, a decis să iniţieze formarea unei noi biserici ortodoxe în Melbourne, sub denumirea de Biserica Ortodoxă Română Liberă, care să funcţioneze paralel cu biserica existentă în mod tradiţional. Primul preot al noii biserici a fost un imigrant român din Banatul Sârbesc. Slujbele se desfăşurau în fiecare duminică la Biserica Anglicană „St. James” din West Melbourne, cea mai veche biserică din Melbourne, construită în 1842. >>>

Ioan Miclău – versuri

Ioan Miclau

Duhul lui Mihai Eminescu

 

“Dintre neguri argintoase o faptura se desprinde,

Ca fantoma peste codrii si ca aburul se-ntinde,

De se plec codrii Moldovei este umbra lui Stefan,

Dar de luna si izvorul ingan soapte de alean,

Atunci vesnicia-aduce din basmul lui Ispirescu,

Peste codrii de arama geniul Mihai Eminescu!”

Caci din dorul multor vise ce-au trecut inspre morminte,

Reinvie Duhul geniu cu chip candid si cuminte! >>>

Romașcani la Melbourne – ÎPS Ioachim Băcăuanul și Emilia Țuțuianu prezenți la Radio 3zzz Melbourne în emisiunea lui Ben Todică

Postul de radio 3zzz din Melbourne, Australia, al cărui colaborator este și Ben Todică, a oferit astăzi în cadrul programului în limba română pentru ascultătorii Comunității românești din Melbourne, cuvântul ÎPS Ioachim Băcăuanul, Arhiepiscop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, ținut cu ocazia Zilei naționale a României din 1 Decembrie și interviul editoarei Emilia Țuțuianu la radio Timișoara cu Veronica Balaj. Acestea au fost prezentate împreună cu știri din  comunitatea românească din Melbourne, >>>

Sanda Panait – Un manual autentic de igienă morală şi spirituală

Panait SandaSituat la limită, între jurnalist şi scriitor, Octavian Dumitru Curpaş, unul dintre cei mai credincioşi oameni de scris cu şi despre exilul românesc din care face de altfel parte, reuşeşte să surprindă prin cartea „EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX” prin simplitatea caldă a limbajului – simplitate din ce în ce mai ascunsă  sau poate mai greu de găsit/regăsit la autori în ultima vreme -,  o simplitate care poate este împrumutată prin empatie de la personajele intervievate.

 Atmosfera specială a cărţii lui Octavian are drept fundal  trăirile de ieri şi de azi ale exilului românesc. Compusă din mai multe capitole şi subcapitole, cartea încearcă să trateze (şi reuşeşte, în mare măsură) drumul sinuos al trupului şi mai ales al sufletului celor care au decis într-un moment extrem de dureros şi dificil, politico-economic, să-şi croiască destinul oriunde aiurea în lume, dar cât mai departe de ororile şi lipsurile locurilor în care au văzut lumina prima oară, însă fără să-şi nege identitatea sângelui. A selecta între capitolele cărţii pe cel mai interesant sau mai valoros este o aventură destul de greoaie şi cel puţin la fel de riscantă, pentru că autorul reuşeşte să surprindă cu întâmplări şi fapte uluitoare în fiecare capitol, ca şi cum fiecare personaj sau povestea ce-l însoţeşte, se află într-un permanent concurs cu alţii şi cu el însuşi. >>>