Filip Blaj – Amintirile unui suflet (debut)

 Mă numesc Felix. De fiecare dată când spun povestea vieţii mele încep aşa : “Eu am murit de două ori. Dacă nu mă credeţi  ascultaţi-mă până la capăt.”.

            S-a auzit un foc de armă. Cred că încep prea ambiguu. Nu ştiţi nici cauza nici rezultatul împuşcăturii. Pentru a vă lămuri ne întoarcem cu vreo nouă ani în urmă.

            Prima zi de şcoală… Eram foarte entuziasmat. Eu şi Baldur <Baldur este prietenul meu de la grădiniţă. Eram vecini. Tatăl lui era mare patron la o firmă de mobilier, iar al meu un biet tâmplar.> intram în curtea şcolii cu părinţii, uitându-ne scârbiţi la cei trei zdrenţăroşi de la intrare. >>>

Sfântul Vasile cel Mare

6În 329-330 se nastea în Cezareea Capadociei un prunc binecuvântat, unul dintre parintii capadocieni, dar singurul care s-a bucurat de cinstea de a fi numit „cel Mare”. Mare personalitate eclesiastica, organizator, excelent exponent si aparator al adevaratei învataturi de credinta, parinte al monahismului rasaritean, reformator al liturghiei, Marele Capadocian ramâne în permanenta o pilda vie pentru slujitorii si fiii Bisericii lui Hristos.

 Vlastar al unei familii binecuvântate

 Parintii sai, Vasile si Emilia, se nevoiau pentru curatia sufletului, pentru primirea celor straini, pentru îngrijirea celor bolnavi, pentru îngrijirea slujitorilor Bisericii. Sfântul Grigorie Taumaturgul, care i-a cunoscut foarte bine, spunea ca i-au uimit pe locuitorii Pontului si ai Capadociei pentru dragostea ce o aratau celor saraci. Însa darul de mare pret pe care familia capadociana îl aducea Bisericii erau copiii lor, noua sau zece vlastare. Dintre toti au ramas cunoscuti cu numele doar cinci: Macrina, Vasile, Navcratie, Grigorie si Petru. Macrina s-a nascut pe la 328-329, a adormit întru Domnul într-o sihastrie si este cinstita ca Sfânta. Navcratie s-a nascut în 332, a ajuns judecator si a murit calugar în 358-359. Grigorie s-a nascut la 334-335, s-a casatorit, a ajuns episcop de Nyssa si mare teolog, a adormit în 394 si este cinstit ca Sfânt. Petru, cel din urma dintre cei cinci, s-a nascut probabil pe la 345-347, a ajuns episcop al Sevastiei si a murit în 392. >>>

Cristina Stan:Profesor de caractere

    La o întîlnire de proiect, la care au participat elevi din mai multe țări europene, aceștia au fost invitați să-și scrie părerea despre fiecare profesor pe un afiș lipit de spatele acestuia. “Etichetele” cu care s-a ales atunci profesoara Cristina Stan au fost mai mult decît măgulitoare: “The best teacher”, “Scutul meu împotriva directorului”, “The best critic” sau “Nice lady”, calificative care, deși unele veneau din partea unor elevi pe care îi cunoscuse doar de o săptămînă, caracterizau perfect imaginea pe care profesoara de limbă franceză Cristina Stan a lăsat-o asupra tuturor elevilor cu care s-a întîlnit în 37 de ani de carieră, o carieră căreia i-a pus punct după vacanța de primăvară a acestui an școlar. >>>

Ciolaniada din politica românească- impresii de peste ocean

Aflată la limita decenţei politice şi la graniţele unei Europe moderne construită pe spiritual unei democraţii civilizate şi a bunului simţ faţă de locuitorii ei, România efulează prin demonstrarea practicelor politice barbare scuturate de către imersiunile fanariot-medievale ale unei pseudo democraţii de cartier. Ultimele practici de emulare a unei inteligenţe izvorâte din buzunarele şi interesele “partidelor de carton” post-decembriste divulgă prin jocurile de culise aranjate în spatele uşilor închise ale Palatului Parlamentului impotenţa şi machiavialismul oamenilor politici români de a conduce destinele ţării într-un mod civilizat, democratic şi paşnic. Meschinăria aşa zisului mers democratic a atins cum era de aşteptat, culmea absurdităţii în ultimele trei luni, când România a ajuns la înalta performanţă de a schimba două guverne într-o perioadă când situaţia economică precară a ţării nu o impunea. >>>