”Eminescu este și va rămîne multă vreme modelul în absolut al oricărui poet adevărat de limbă romînă.” – Angela Baciu în dialog cu Daniel Corbu

Daniel CorbuAngela Baciu – O să încep interviul nostru cu un gând:
„Poet impecabil, născut iar nu făcut, venind din zona mitică a Moldovei, constructor de metaforă epatantă și parabolă șocantă, cu o încredere în puterea magică a poeziei pe care o au doar cei aleși, Daniel Corbu atacă temele mari cu o uimitoare forță a tragismului, care-l personalizează și-i conferă originalitate.” (scria Cezar Ivănescu, „Luceafărul”, în 1982). Ce înseamnă azi scrisul și poezia pentru Daniel Corbu?
Daniel Corbu – Același lucru ca în 1982, cînd nu-mi apăruse încă o carte și pe cînd, student fiind la Facultatea de Litere din București, publicîndu-mi mai multe grupaje în revista ”Luceafărul”, Cezar Ivănescu îmi făcea această generoasă prezentare. Adică un exorcism, o punere în legătură cu miracolul ființei, cu înalta rostire. Dar lucrurile veneau, așa cum îmi place să spun, dintr-un blestem, un blestem în sensul inițial, grecesc al cuvîntului, un blestem diriguitor de destin. Altfel nu-mi pot explica de ce pe la cinci ani și jumătate, pe prundul Ozanei în știoalnele căreia m-am bălăcit toată copilăria, am început să gînguresc poezii, să iubesc rimele și să-mi întăresc credința în cuvîntul civilizator.
Am mai spus cu diferite ocazii că mi-i dat să cred în poezie nu ca într-o profesiune ci ca într-un miracol. Un miracol care ți-i dat sau nu. Asta și din convingerea mea de-o viață că a scrie poezie fără inspirație, adică doar prin inginerie textuală, e o lipsă de bun simț. Iar relația cu poezia o consider la fel de intimă ca aceea cu misterul sau cu Dumnezeu. Mă consider un poet tragic. Revenind la începuturi, pot spune că Dumnezeul Poeziei m-a smuls din seninul celest și m-a aruncat himerelor spre veșnică sfîșiere. Cît despre Ozana, îmi dau seama azi că, pornind de la Sfîntul Ion Creangă (cel mai testicular prozator din literatura română), apa asta a devenit Iordanul literaturii noastre. O-ZA-NA: Iordanul nostru purificator. >>>

Reclame

Daniel Corbu- „Voi spune tot timpul că mi-i dat să cred în poezie nu ca într-o profesiune, ci ca într-un miracol. Un miracol care ţi-e dat sau nu. De cele mai multe ori poezia ne scrie şi nu noi scriem poezie.”

Daniel Corbu

Daniel Corbu

1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?
− Asemenea grecilor de altădată, mi se-ntâmplă să cred în destin. Îmi sunt născut la Târgu Neamţ, dar casa copilăriei e la Vânătorii de Neamţ, în dreptul Cetăţii Neamţului, la câţiva metri de Ozana, devenită celebră prin pana lui Creangă, cel mai testicular prozator din literatura română. Devenită chiar un Iordan al literaturii noastre. Acolo, în umbra Cetăţii Neamţului, bălăcit toată copilăria prin ştioalnele Ozanei, pe la zece ani realizam că mă aflu între puncte fierbinţi ale culturii noastre: la Mănăstirea Neamţ scria Mihail Sadoveanu (pe care l-am văzut în 1960, la inaugurarea Căminului Cultural din Vânătorii de Neamț, ce-i poartă numele), că la o azvârlitură de băţ de casa noastră, la Humuleşti, s-a născut Creangă, iar mai târziu aveam să aflu că doar la 10 km, la Ghindăoani, s-a născut Vasile Conta, junimist ieşenizat, rămas până azi, prin teoria ondulaţiunilor, cel mai original filosof al nostru. Ce rol a jucat destinul, întrebi dumneata, iar eu pot să mă-ntreb ce rol am jucat eu în mîinile destinului. Pentru că despre destin e vorba, nu despre opțiune, de care poți să uzezi la market sau la alegerea mujloacelor de transport. Consider poezia nu doar un simplu exorcism, ci o punere în legătură cu miracolul ființei, cu înalta rostire. Dar lucrurile vin în cazul unui poet adevărat, așa cum îmi place să spun, dintr-un blestem, un blestem în sensul crud, inițial, grecesc al cuvîntului, un blestem diriguitor de destin. Altfel nu-mi pot explica de ce pe la cinci ani și jumătate, pe prundul Ozanei în știoalnele căreia m-am bălăcit toată copilăria, am început să gînguresc poezii, să iubesc rimele și să-mi întăresc credința în cuvîntul civilizator. >>>

Adrian Păunescu – Minciunile

Dar, hai, să ne spunem minciuni importante,
Dar, hai, să ne spunem minciuni şi mai mici,
Aşa cum amanţii le mint pe amante
Şi ele îi mint pe pământ pe aici.

Dar, hai, să ne spunem cu patos braşoave,
Dar, hai, să vedem cine minte mai mult,
Ascultă delirul consoanelor grave,
Cum şi eu minciunile tale le-ascult.

E foarte frumoasă, e foarte frumoasă
Minciuna aceasta pe care mi-o spui,
Aşa că, te rog, şi pe mine mă lasă
Să palavrăgesc doar ce nu-i, doar ce nu-i.

Concurs de minciuni la echipe şi solo
Şi ies campioni mincinoşii cei mari,
Dar, dragă Păcală, tu ce faci acolo?
În campionate de ce nu apari? >>>

Daniel Corbu – Pasărea neagră (Ultimul poem romantic)

Daniel CorbuLa o oră tîrzie din noapte pe cînd tocmai încetasem lucrul
la „Tratatul despre laşitatea lumii de la origini
pînă în prezent” şi urmăream pe internet
cele mai negre ştiri cînd tocmai aflasem că
în Costa Rica
criminalitatea printre elefanţii albi crescuse
îngrijorător
că un bărbat aprins de viol a siluit nouă femei
într-o singură zi undeva prin Canare
şi mafiile au sechestrat din nou copilul
miliardarului Hababis că lucrurile prinţesei Diana
se vînd prin talciocuri umbroase
că la Holywood lui Shakespeare i se pune pe cap
o cenuşă postmodernistă înecăcioasă
acră şi grea ca un tren de soldaţi
că nişte omuleţi verzi prieteni ai omului
participanţi la Podul de flori intergalactic
au mai ocupat trei insule în Pacific
auzii un zgomot venind prin fereastra deschisă
un zgomot prelung şi macabru ca de OZN-uri nervoase
îmi dezlipii ochii de la multicolorul ecran internet
şi văzui orbitoarea lumină cum vijelioasă
îmi intră în cameră
apoi o rafală de aripi îngheţă încăperea
lăsîndu-mă încremenit în barocul meu scaun pluşat
şi deasupra şemineului un corb princiar se-aşeză
privindu-mă fix. >>>

Daniel Corbu – „Am vrut să înfiinţez Uniunea Cititorilor din România”

Daniel Corbu– Daniel Corbu, crezi în destin? Te consideri un predestinat?

– Asemenea grecilor de altădată, mi se-ntâmplă să cred în destin. Casa copilăriei mele de la Vânătorii de Neamţ, e în dreptul Cetăţii Neamţului, la câţiva metri de Ozana, devenită celebră prin pana lui Creangă. Astfel, bălăcit toată copilăria prin ştioalnele Ozanei, pe la zece ani realizam că mă aflu între puncte fierbinţi ale culturii noastre: la Mănăstirea Neamţ scria Mihail Sadoveanu (pe care l-am văzut în 1960, la inaugurarea Căminului Cultural din Vânători, ce-i poartă numele), că la o azvârlitură de băţ de casa noastră, la Humuleşti, s-a născut Creangă, iar >>>

Adrian Botez – versuri

         O pasăre cenuşie

o pasăre cenuşie stă – şi mă
priveghează – din copacul ei
descărnat

ceasul n-a mai găsit de cuviinţă să se
vădească – şi
n-a mai sunat >>>

Nicolae Băciuţ – un gazetar de excepţie, înveşmântat în poezie

N. Băciuţ, În spatele oglinzii,„În spatele oglinzii” încearcă să se situeze Nicolae Băciuţ, acum, cu noua sa carte de Dialoguri literare, împrumutând, solidar,  nu de puţine ori, rolul personajului „oglindit”, partenerul său de conversaţie, pendularea psihologică fiind posibilă datorită martorului mai mult sau mai puţin impasibil care a devenit internetul, instrument pe cât de demonizat, pe atât de util în a anula depărtările de ordin… geografic măcar. Sunt „dialoguri la distanţă” – aşadar, fapt care, mai mult ca sigur, nu s-ar fi observat dacă autorul nu s-ar fi destăinuit din start, în prefaţă, demonstrând, în fond, că un bun gazetar poate face interviuri convingătoare şi fără reportofon, şi fără studio de înregistrare, în orice situaţie şi din orice colţ al pământului. Poţi „vedea”, „simţi” inclusiv mimica, grimasa interlocutorului, chiar aflat la sute de kilometri distanţă, dacă ştii cu adevărat să-l „citeşti”, inclusiv printre rânduri. Desigur, nu este o întreprindere facilă, pentru aşa ceva e nevoie de experienţă profesională, de cazustică, de inteligenţă – mai ales – şi, nu în ultimul rând, de iubire de oameni. Fiindcă iubim ceea ce cunoaştem, şi invers: ceea ce iubim descifrăm mai degrabă decât fiinţele, lucrurile neplăcute, pe care le evităm de la bun început, din instinct de conservare. >>>

Eugen Emeric Chvala – poezii din volumul ,,În spatele oglinzii”

aş vrea…

Aş vrea să te pot privi când dormi
şi lacrima-mi să cadă pe obrazul tău…
O pală de vânt aş vrea să fiu,
în păru-ţi să mă joc mereu….

Să te privesc aş vrea când plângi,
să sorb nectar din lacrima-ţi ce cade…
Să vii la mine…să ajungi….
să-mi dai obrazu-ţi care râde…

Vreau doar o clipă să îmi dai…
din prea grăbita ta viaţă,
să-i împletesc cununi, şi-o stea
să-i pun la gât, pe-un fir de aţă… >>>

Adrian Păunescu – Voiam

18089Voiam sa-ti spun ca ninge si te invit afara,
Afara din cetate catre paduri, oriunde,
Sa facem carnea noastra bolnava sa tresara
De ceea ce intr-insa curat se mai ascunde.

Un maruntis din norii pamantului, ninsoarea,
Clinchetitor si tandru, dar cine sa mai stie
Si viscolele sterpe incendiaza marea,
As vrea sa-ti fiu Ovidiu in Getia pustie. >>>

Paula Diana Handra – Magia Crăciunului (poeme)

HANDRA-Paula-DianaSeara  de Crăciun în sat de munte 

În satul meu de munte e seara de Crăciun
Din munţi coboară iarna şi alb presară-n jur.
Şi fulgii de zăpadă pătrund până în suflet
În cântul de colinde şi bucurii divine.

Vin îngeri să colinde în casă şi în gând
Îi aşteptăm în taină cu zâmbet de copil
Şi printre îngeri tainici, pe care nu-i vedem
Colindă copilaşii, cu drag îi ascultăm. >>>

Mircea Dorin Istrate – versuri

Însfinţească-mi-i ţărâna

 

Însfinţească-mi-i ţărâna pe aceia care mor

Pentru ţara lor şi neamul trăitor pe astă glie,

Plânşi să-mi fie în iubirea unei lacrime de dor

De urmaşii ce-n pomelnic,către Domnul tot mi-i suie. >>>

Ioan Miclău – versuri

Ioan Miclau

Duhul lui Mihai Eminescu

 

“Dintre neguri argintoase o faptura se desprinde,

Ca fantoma peste codrii si ca aburul se-ntinde,

De se plec codrii Moldovei este umbra lui Stefan,

Dar de luna si izvorul ingan soapte de alean,

Atunci vesnicia-aduce din basmul lui Ispirescu,

Peste codrii de arama geniul Mihai Eminescu!”

Caci din dorul multor vise ce-au trecut inspre morminte,

Reinvie Duhul geniu cu chip candid si cuminte! >>>

Geo Galetaru – versuri

Geo Galetaru4.

Poezia şi acidul acestor bolboroseli scânteietoare.

Înaintezi pe suprafeţe imprecise. Mai indecis

Ca trestia de lângă lacul auriu.

Lucrurile şi cheia cu care se intră în lume.

În pauza dintre două crime gemene. >>>

Daniela Toma – versuri

Daniela TomaTrecător prin viaţă

Am crescut plecată în lume

desluşind mistere de viaţă şi de timp.

Cioburi din existenţa mea >>>

Mariana Gurza – poezie

Mariana Gurza – poezie

>>>

Florentina Niță – lansare carte „Poezii dintr-un ierbar” (video)

>>>

Maria Pal – aniversare

Născută la 16 noiembrie 1948 la Boteşti, jud. Neamţ, poetă, profesor în Cluj. Absolventă a Liceului Roman Vodă (1967) apoi a  Facultăţii de Istorie Filosofie, secţia de Psihopedagogie Specială a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, promoţia 1974. Profesor din 1974 şi director (1990-1998) la Liceul pentru Deficienţe de Vedere din Cluj. Lector asociat la Universitatea Babeş-Bolyai. Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, catedra de Psihologie specială (1992-1997), după stagiu de bursieră a Comunităţii Europene, la Université d’Aix Marseille, Franţa (1994-1995). A publicat poezie începând cu 1967. >>>

Ionuț Caragea – poezie

 Cer de nisip

iar rătăcesc amintiri ameţite în sufletul meu labirint
urmărindu-ţi firul iubito, paşii mi se pierd pe o plajă pustie
te mângâi cu un gând fugar, lacrimi se aştern pe nisip
castele de sare >>>

Veronica Balaj – poeme

Podul verii

Podul verii
peste-un galben spumos,
fierbinte, către departe
se vând aici
cântări şi zile cu răsuflarea tăiată
întrebări sibilinice,
căni cu apă neîncepută… >>>

Traian Vasilcău – poeme

  Traian Vasilcău (Traianus) a răsărit la 2 aprilie 1969, in satul Viişoara, raionul Edineţ, Basarabia. A absolvit facultatea de Istorie şi Etnopedagogie a Universităţii de Stat „Ion Creangă“ din Chişinău. E preşedinte al Societăţii Culturale „Pasărea Phoenix“. Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi Moldova. Director al proiectelor: „Dicţionarul scriitorilor români contemporani de pretutindeni“ şi „Antologia poeziei româneşti în mileniul III“ (în lucru). A editat 39 de cărţi la Chişinău, Iaşi, Alba Iulia, Craiova, Timişoara, Arad, Bucureşti şi Ottawa. Maestru în Artă. >>>

Poeții din diaspora revin acasă

Florentina Niță și-a lansat cel de-al doilea volum de versuri , “Poezii dintr-un ierbar”, editat de Editura “Mușatinia”.

Studioul postului local de televiziune Rom TV a fost sîmbătă, 3 noiembrie, gazda unui eveniment deosebit: lansarea “Poeziilor dintr-un ierbar”, cel de-al doilea volum de poezie al Florentinei Niță, scriitoare romașcană care trăiește de 14 ani în Italia. La prezentare a participat Flora Ordean, în calitate de gazdă, de prietenă, fostă colegă a autoarei la “Gazeta de Roman”, dar și de fin cunoscător al fenomenului literar, alături de profesorul Alexandru Cramer și de poeta Cecilia Pal Bănică, care au dialogat cu autoarea și au scos la lumină “diamantele” șlefuite de Florentina Niță. >>>

Florentina Niță – „Poezii dintr-un ierbar”

Aroma florilor uscate

Aroma florilor uscate
Pe pagini albe de ierbar,
Crâmpee de luciri furate
Pe-al nefiinţelor hotar.

Din anotimpuri răsfirate
Ca adieri de vânt apar.
Aroma florilor uscate
Pe pagini albe de ierbar >>>

Ioan Miclău – „Colo sus lângă izvor”

Colo sus langa izvor,
Canta pasarea cu dor,
Cu dor mare si cu jele,
Puii-I stau pe ramurele
Si-o intreaba de ce plange,
De ce glasul I se frange?
Pasarea canta-n suspine,
Oamenii cred ca ii bine.
Ei nu vad ca prin dumbrava,
Se usuca de otrava >>>

Maria Rugină – Așa

Ce-a aflat omul, mai intai, din pom-cunoașterea găuace?
Că are trup și un stăpân, că trebuie să se îmbrace!
Că viața lui nu-i aparține – el o primește si-o transmite –
Fiind doar punctul de pe dreaptă, pe care Timpul îl înghite; >>>

Mariana Cristescu – poezie

Blasfemie

Mucius Scaevola n-a fost fratele meu.
El nu și-a jertfit decât dreptul său
braţ.
Eu, neavând mai de preţ
decât inima, >>>

Gheorghe Vicol – haiku

Sosind la păsat

gaiţa mă salută

cu un cârâit. >>>

Maria Rugină – Ecouri

,,Găuri negre în comori”

Un om, o carte, un cuvânt –
Comori în care îmi ascund
Preaplinul meu cel mai profund,
În care plâng, în care cânt
Iubirea mea pentru cuvânt. >>>

Dorina Neculce – poezie

Vade mecum

luna râdea
și îi zâmbeam
metalic
îngerii cădeau
din vitralii
se zăreau pașii mei
goliți de trup
(ca o reluare de imagine
proiectată cu încetinitorul)
apăsam cu mâna steaua cea
mai zimţată >>>

Tatiana Scurtu Munteanu – poezie

Ca o lacrimă

 

Ca o lacrimă – rochia mea 

cade smerită pe coapse, >>>

Lansarea volumului „Dor de Bucovina” de Marian Malciu

Gheorghe Vicol – Haiku

În pipa veche

se pitise ţânţarul –

melancolie. >>>

Maria Rugină – Închidere supremă

 (dedicată Maestrului Gh. A. M. Ciobanu)

 

Prima iubire pentru care-ai plâns,

Lovit de selenara tragedie,

Veghează somnul Soarelui ne-nvins,

Lăsându-ți dâra-i albă pe hârtie… >>>

Dimitrie Stelarul – poetul halucinației și al disperării existențiale

Pe 28 octombrie 2012 se împlinesc 43 de ani de la moartea lui Dimitrie Stelaru. Acest mare boem și trubadur umil al poeziei românești, care a avut o viață chinuită, a debutat sub pseudonimul de D. Orfanul, cultivând un fel de villonism balcanic, halucinant, în care domina lacrimogenitatea romantică, alterată cu tonul romanței:

De te-ai întoarce printre visuri încă-odată
Tu dulce înger cu plete dragi de fată
Ți-ai aminti de multe, de ieri și din trecut
Când dragostea-ncunună, de ce n-ai vrut… >>>

Despre prieteni din viaţă şi din moarte!

Sub o fotografie din 2003, realizată la Tg.-Mureş de către subsemnatul, înfăţişându-i pe poeţii Adrian Păunescu şi Nicolae Băciuţ (fotografie apărută şi în cartea mea, „Epistole către Adrian Păunescu. Carte de iubire”, aflată la cea de a IV-a ediţie), scriam despre aceştia ca fiind „cei mai buni prieteni ai mei din viaţă şi din moarte”.

Informaţia-mărturisire rămâne valabilă şi în prezent, deşi unul dintre ei, marele poet Adrian Păunescu, este de aproape doi ani în eternitate. Prieteniile adevărate nu se schimbă precum cămăşile sau cravatele, nu se degradează precum clădirile nelocuite, viaţa şi moartea neavând, chiar dacă ar vrea, ce să le facă. Prieteniile sunt clădiri locuite, entităţi vii, clădite pe acţiuni şi fapte reciproce de preţuire, pe afinităţi şi speranţe comune. Sunt >>>

Florentina Niță – versuri

Depresie

Scriu
când mi-e greu
şi-aş vrea să nu mai ştiu
tăcerea-n jur rotindu-se
a uitare.
Râvnesc ce n-am,
nu sunt ce-aş vrea să fiu
şi-un gol imens mă soarbe:
d-i-s-p-e-r-a-r-e. >>>

Iurie Osoianu – Exodul moldovenilor

… Vezi moldovenii cum se duc
Pe drumuri care parcă curg
Pe drumuri care n-au întors
Perdute- n albăstrii de bolţi >>>

Sandu Cătinean din Bonţida – În munţii-ntunecaţi, din ţara lui Zamolxe

  I

În munţii-ntunecaţi
din ţara lui Zamolxe
Prin peşterile reci
îmbalsămate-n ceţuri
Un tânăr cu ochi negri
şi aură de prinţ
Singurătatea-şi poartă
în albe dimineţuri >>>

Constantin Enianu – loc şi soroc

Roman I Muşat şi Eminescu

sunt prototipuri cu care

pe jos sau călare

viaţa mea trece de-s cu

mintea şi inima-n jur

deprins s-aleg lutul pur >>>

Sandu Cătinean din Bonţida – poeme

    în toamna-acesta ruginie

în toamna-acesta ruginie
iubirile se nasc din noi
suntem ca vântul în câmpie

>>>

Carmen Ștefania Luca – versuri

Câteodată


aripile-mi sunt deschise în speranța zborului

dar, pași-mi rămân țintuiți prafului.
alerg să prind un ram de vânt
să-mi ridice trupul
                               ceva mai sus de pământ. >>>

Maria Mănucă – versuri

În progresie geometrică

Străveziul din adîncul cupei de crin
Asa e Crai Nou.
Coborît pe pămînt
cosas s-a făcut. >>>

Zorica Lațcu – Rugăciune

Rugăciune

Paraschiva Cuvioasa
Care-ai plans si-ai privegheat,
Si cu inima miloasa,
Pe cei ce goi ai imbracat,
Da-ne mila Ta si noua
Inimile sa ne moi-
Si cu-a lacrimilor roua
Sa ne-mpodobesti pe noi, >>>

Dragoș Călinescu – poezie

Luna

Ingeri in lanturi tresar si suspina,
Viata e moarte, e liniste-n gradina.
Portile grele inchise odata
Sunt ruginite si sparte;
Linistea are o vina. >>>

Eugen Emeric Chvala – “… un fel de jăratec…”

 Poeme

                              un fel de jaratec…

m-am tot gandit cum sa iubesc
sa ard pe Luna
                              sa fiu cununa >>>

Gheroghe Vicol – haiku

Greieri, vin, muzici –

alămuri risipite

în zori pe dealuri. >>>

Constantin Enianu – ecce agnus

m-am săturat de dor şi amintire

de cel hulit care acceptă-nvins

să-l râdă rău cu rău-n devenire

precum incendiu peste lan întins >>>

Dragoș Călinescu – poezie

Creaţia
 
Din foc şi din durere,
M-ai zămislit
Cu a ta putere.
 
Din apă şi pământ,
M-ai înviat
Cu vânt.
 
Din vise şi cuvânt,
M-ai creat
Ce sunt. >>>

Denisa Aricescu – poezie

Suferinţă

De ce Doamne m-ai lăsat pe pământ,
Să adun doar lacrimi, să adorm plângând?
Mă simt atât de singură şi îmi doresc nespus,
Să urc în cer la Tine, acolo sus.

De ce lacrima mea nu capătă alinare?
Mă simt atât de singură şi doare.
Un sfat trimite-mi de acolo, de departe
Ajuta-mă,Tu, Doamne! Nu mă lăsa de-o parte . >>>

Leonard Ancuța – cel mai frumos poem de dragoste

cum poţi iubi această femeie
doar pe dinafară

de-ai ști câtă voluptate e-n trupul ei de rodie coaptă
de-ai ști câtă iubire găsești pocnind între degete
boabele trupului ei
>>>