Dumitru Grumăzescu, poate unul dintre ultimii anticari adevărați din România

Într-o zi din decembrie anul trecut când, vorba poetului, „dormitam strâmb în sunetul de târziu iernatec și voiam să aprind lumânarea de pe fereastra apăsată de ninsoare, pentru a depărta plânsul ce colinda și a ceti pentru totdeauna”, mi-a venit o idee. Ce-ar fi să-i fac o vizită prea bunului domn Dumitru Grumăzescu, vestitul anticar de pe strada Lăpușneanu din Iași, poate unul dintre ultimii adevărați anticari din România, care cu grație găzduiește, printre alte multe întâmplări și personaje, întâlnirile cenaclului de poezie Virtualia la care particip de câțiva ani încoace.

 Știam despre el că este posesorul celei mai importante colecții de documente originale despre viața și opera lui Eminescu din țară, al unei colecții de elzeviruri, cărți liliput și alte nenumărate cărți și obiecte excepționale. Personal însă nu îl cunoscusem decât din postura de musafir… neutru, unul din cei mulți care la sfârșit de an ne așezăm cuminți pe scaunele pliante de lemn pe care ni le pune la dispoziție în anticariat pentru a ne asculta unii altora, sub privirile sale îngăduitoare, creațiile mai mult sau mai puțin notabile. >>>

Din sfaturile Părintelui Paisie Aghioritul

-Parinte, oare nu e mai bine ca un lucru sa fie facut mai pe indelete, ca sa ne putem castiga linistea?

Da, fiindca atunci cand lucreaza cineva cu liniste isi pastreaza pacea si isi sfinteste intreaga zi. Din pacate, n-am inteles ca atunci cand lucram ceva prea repede dobandim o nervozitate, iar lucrarea care se face cu nervozitate nu e sfintita. Scopul nostru nu trebuie sa fie a face multe intr-o continua neliniste. Aceasta e o stare deavoleasca. Lucrul de mana care se face cu >>>

Sfântul Ioan Gură de Aur – Ideea şi vrednicia smereniei

Sf-Ioan-Gura-de-AurSmerenia nu înseamnă ca un păcătos să se socotească pe sine cu adevărat păcătos, ci aceea este smerenie, când cineva se ştie pe sine că a făcut multe şi mari fapte bune şi totuşi nu cugetă lucruri înalte despre sine, ci zice ca Pavel: „Cu nimica pe mine nu mă ştiu vinovat, însă aceasta nu mă îndreptează pe mine” (/ Cor. 4, 4). Şi iarăşi: „Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu” (/ Tim, l, 15).

Aceea este smerenie, când cineva cu faptele cele bune ale sale este mai presus de toţi, şi totuşi se înjoseşte înlăuntrul său. Iară pentru ca să cunoaşteţi cât de bine este a nu gândi cineva lucruri înalte despre sine, închipuiţi-vă două trăsuri care se întrec între ele. Trăgătorii uneia să fie dreptatea cu mândria, iar trăgătorii alteia – păcatul cu smerenia; şi veţi vedea că trăsura păcatului învinge pe cea a dreptăţii; nu pentru că păcatul ar fi având aşa de multă putere proprie, ci prin tăria smereniei celei legate cu dânsul. Şi trăsura dreptăţii rămâne în urmă, nu pentru că dreptatea ar fi foarte slabă, ci pentru greutatea şi povara mândriei. Adică, precum smerenia, prin puterea ei cea însemnată, covârşeşte puterea păcatului si ne ridică până la cer, aşa pe de altă parte, mândria, prin greutatea şi povara ei cea mare, pune stăpânire pe dreptate şi o doboară la pământ. >>>

Ben Todică – Clipe care te urmăresc o viaţă

nicolaescu

A fost un alt mare dar de la Dumnezeu ca, din cei 82 de ani ai săi, marele regizor Sergiu Nicolaescu să-şi petreacă o jumătate de oră din viaţa sa cu mine. Eram în concediu pe plaja Mării  Negre de la Eforie  Nord,  împreună cu soţia mea Mioara. Deodată îl văd pe plajă pe deja cunoscutul regizor Sergiu Nicolaescu. Nu-mi venea a crede.  Era îmbrăcat într-un costum de vară, cafea cu lapte, ţinându-şi haina peste umăr, şi păşea falnic în drumul său spre faleză. Am stat câteva momente parcă încremenit, nu-mi simţeam nici respiraţia.

După ce regizorul a trecut  pe lângă noi, am lăsat-o pe plajă pe soţia mea şi încetişor, parcă vrând să nu-l supăr cu ceva m-am luat după el. L-am ajuns şi mergeam în linie. Nu puteam să pierd această ocazie, cum se va dovedi în timp, a fi unică. Aveam cu mine primul meu aparat de filmat Meopta de 8 mm, pe care-l simţeam că mă încurajează în gestul meu. >>>

Sergiu Găbureac – Cinci într-unul ! (file de jurnal paranormal) – I. Napoli

Nu mi s-a mai întâmplat să aterizez în mijlocul unui oraş. După 20 de minute eram deja cazaţi la Hotelul San Giorgio. Ne-a găzduit cu generozitate, inclusiv internet wireless 24 din 24. Numai că timpul presa şi am prea apelat la virtual. >>>