Festivalul literar ,,Mihai Eminescu”, ediția a VII-a, Dumbrăveni, Suceava

„Fără Eminescu, neamul nostru ar fi neînsemnat şi aproape de dispreţuit.” (Emil Cioran)
…Optimism, cultură, creștinism, moralitate, profesionalism, promovarea adevăratelor valori, acestea sunt câteva dintre coordonatele de acum tradiționalului Festival literar „Mihai Eminescu”, frumoasă manifestare culturală aflată la cea de-a VII-a ediţie, care s-a desfășurat sâmbătă, 21 iunie a.c., în excelenta organizare a Primăriei comunei Dumbrăveni, Suceava, reprezentată prin primarul Ioan Pavăl, prin secretarul Mihai Chiriac și prin preotul Constantin Jaba. Evenimentul s-a bucurat de participarea mai multor invitaţi, personalități culturale de marcă, oameni politici, cadre didactice, pasionați de literatură şi a unei consistente audiențe. Printre personalităţile academice sau/şi eminescologice s-au numărat: acad. Eugen Simion, acad. Mihai Cimpoi, acad. Nicolae Dabija, acad. Bogdan Simionescu (fiu al acad. Cristofor Simionescu, născut la Dumbrăveni), acad. Maya Simionescu, acad. Vasile Tărâţeanu, prof. dr. Tudor Nedelcea, prof. dr. Th. Codreanu, prof. dr. Nicolae Georgescu, dr. Lucia Olaru Nenati, prof. dr. Vasile Spiridon ș.a.
Dintre numeroșii slujitori ai condeiului prezenți spicuim cu totul aleatoriu câteva nume: Emilian Marcu, Ion Beldeanu, Ion Cozmei, Gheorghe Bâlici, Viorel Dinescu, Mihai Sultana Vicol. În grupul celor sosiți din Botoşani, alături de Ștefan Dodiţă şi colecţionarul Mihai Cornaci, s-a aflat printre alţii şi d-na notar Lili Bobu, autoarea unei lucrări bibliofile de excepţie dedicată acad. Nicolae Dabija şi care a susţinut o frumoasă intervenţie în care a recitat și un poem adecvat evenimentului din creaţia poetei Lucia Olaru Nenati.

Ion Ionescu-Bucovu: Eminescu și Veronica- prima seară la Viena

Eminescu veni de la Universitate cu capul tixit de filozofie, voia să se odihnească, să se-nchidă-n casă şi să zacă câteva zile; îl obosise totul-totul în această zi de sfârşit de iarnă capricioasă.
Gazda, mam’zel Gretta, femeia cea nesuferită, scundă, aproape bondoacă, dar grasă ca o putină, bătea la uşă de câteva ori şi, deşi nu-i răspundea nimeni, intra uşor, ca nu cumva să-l trezească pe domnul student, dacă doarme sau dacă este cufundat în cărţile lui, îşi arunca ochii ei cei mici, de chinezoaică, peste toată camera, să-l vadă pe unde s-a trântit, se apropia tiptil de el, în vârful picioarelor, să nu cumva să-l sperie şi, când credea ea c-a fost observată, îl întreba şoptit:
-E voie, domnule Eminescu?
Răspunsul poetului nu venea din prima clipă, adesea femeia îi repeta întrebarea de două-trei ori şi aştepta în spatele lui încuviinţarea minute în şir, apoi o relua sub altă formă, folosind de data aceasta coada măturii pe care-o bătea, scoasă din fire, violent în podea:
-Pot să mătur, domnule Eminescu?
Acum, contrar obiceiului, imediat ce intră şi-l zări trântit în pat, se repezi ca o furtună spre el, fără unealta ei zilnică, lăsând în urma-i un gol mare de aer rece, parfumat, şi-l zgâlţâi de câteva ori:
-Domnule Eminescu! Domnule Eminescu!…
Nu a apucat ca Mihai să deschidă bine ochii că şi începu să-i turuie:

Ion Ionescu Bucovu – Eminescu şi Veronica la Viena

Eminescu veni de la Universitate cu capul tixit de filozofie, voia să se odihnească, să se-nchidă-n casă şi să zacă câteva zile; îl obosise totul-totul în această zi de sfârşit de iarnă capricioasă.
Gazda, mam’zel Gretta, femeia cea nesuferită, scundă, aproape bondoacă, dar grasă ca o putină, bătea la uşă de câteva ori şi, deşi nu-i răspundea nimeni, intra uşor, ca nu cumva să-l trezească pe domnul student, dacă doarme sau dacă este cufundat în cărţile lui, îşi arunca ochii ei cei mici, de chinezoaică, peste toată camera, să-l vadă pe unde s-a trântit, se apropia tiptil de el, în vârful picioarelor, să nu cumva să-l sperie şi, când credea ea c-a fost observată, îl întreba şoptit:
-E voie, domnule Eminescu?
Răspunsul poetului nu venea din prima clipă, adesea femeia îi repeta întrebarea de două-trei ori şi aştepta în spatele lui încuviinţarea minute în şir, apoi o relua sub altă formă, folosind de data aceasta coada măturii pe care-o bătea, scoasă din fire, violent în podea:
-Pot să mătur, domnule Eminescu?
Acum, contrar obiceiului, imediat ce intră şi-l zări trântit în pat, se repezi ca o furtună spre el, fără unealta ei zilnică, lăsând în urma-i un gol mare de aer rece, parfumat, şi-l zgâlţâi de câteva ori:
-Domnule Eminescu! Domnule Eminescu!…
Nu a apucat ca Mihai să deschidă bine ochii că şi începu să-i turuie:
– … v-a căutat o doamnă, era o doamnă distinsă, nu ca fetele-astea cu care vă zbenguiţi voi, studenţii!
-Ce doamnă, cum arăta? – sări Eminescu, intrigat că-l trezise din somnul lui adânc şi-l mai şi dojenea cu fetele alea cu care se zbenguiau ei, studenţii …
-O doamnă tânără, făcu ea cu mâna prin aer, desenându-i parcă chipul, zicea că-i din Ieşi, din Valahia dumneavoastră!
-Din Ieşi ? Cine să mă caute pe mine din Ieşi? Îţi arde de glume, mam’zel Gretta! Îţi jur că n-am pe nimeni în Ieşi care să mă caute pe mine la ora asta!
-Ai, n-ai, domnule Eminescu, doamna aşa mi-a spus: că-i din Ieşi şi că s-o aşteptaţi diseară pe la opt! Dar asta înseamnă ca să m-apuc eu de şmotru că aici e totul dat peste cap, păcatele mele, că aţi întins cărţile astea cu furca, parcă e dugheană sau galantar, sau dracu mai ştie ce…

Adrian Botez – Arcane alchimice în poemul „Mitologicale”, de Mihai Eminescu

Eminescu este obligat, prin misiunea sa de Spiritus Rector al NEAMULUI ROMÂNESC, să întindă, periodic, capcane iniţiatice, pentru a verifica gradul de virilitate spirituală al Neamului pe care-l ocroteşte. Cea mai cunoscută capcană a poetului Eminescu se numeşte MEMENTO MORI – panorama deşertăciunilor.
Una dintre cele mai puţin cunoscute capcane iniţiatice eminesciene este poemul MITOLOGICALE. Însuşi titlul, prin sufixarea cuvântului „mitologic”, avertizând asupra unei funcţii de împlinit în plan sacral – cu sufixul „-ale” – trimite la semnificaţia derizoriului, ilariantului (de tip zaharicale – sau, la Creangă: puricale…).
Numai în două cazuri, omenirea reacţionează astfel, faţă de sacru:
1- când mitul a fost uitat şi s-a degradat, formal, până la forma-funcţie de divertisment (dar orice mit poate reînvia oricând, autoenergetizându-se – pentru că el pre-există, din vecie spre vecie, în GRĂDINA ARHEILOR…);
2- când mitul trebuie protejat, cu orice preţ (chiar cu preţul aparenţei derizorii), de către iniţiaţi, în faţa valului agresiv-profan ( a se vedea măştile de tot felul – cele mai cunoscute fiind cele de carnaval… – dar semnificaţia esoterică a acestor măşti s-a pierdut, uneori aproape total… – puţini ştiu, de exemplu, că Arlechino are funcţie funebru-infernală…).
Textul eminescian oferă un traseu iniţiatic dintre cele mai interesante.
Aparent, pentru un lector plictisit şi neavizat – poemul este o parodie autohton-românească, de gust îndoielnic, a scenelor mitice olimpiene – având drept protagonişti, solitari şi bufoni, perechea mitică URAGAN-SOARE. Aparent fără rost, nejustificabil în economia unei scenete mitice riguroase, capătă relevanţă, spre final, o pereche uman-alchimică, împinsă de poet spre forma derizorie: MARGARETA nu e MARGARETA lui Goethe – ci o proastă frumoasă, care-şi aşteaptă un amant extrem de terestru(în aparenţă) – nu FAUST-întineritul prin magie mefistofelică – ci „scriitor la subprefectură”. Scriitor-Creator – trecut sub „zodia” derizoriului administraţiei pur terestre.

Patologia societății noastre. Un editorial scris de Eminescu acum exact 130 de ani pentru clipa de azi

,,În situatiunea politica si în conditiunea civila ce s-a croit familiei române prin noile legi se simte de toti o stare de siluire si o anomalie, cu toata organizatiunea savanta a institutiunilor, în toate raporturile sociale traditionale, încât am ajuns sa nu credem în nimic stabil. Putem zice ca nu este un singur om serios între noi, fie martor fie autor, în revolutiunile ce ne-au agitat si ne agita de treizeci de ani, care sa creada în stabilitatea starii de lucruri în care ne aflam; nu este om care sa nu se întrebe când o sa se sfârseasca aceasta opera interminabila de schimbari care divizeaza din ce în ce mai mult societatea noastra în tabere ostile.

Nu ne adresam aci la oameni cari gasesc un motiv de optimism în satisfacerea apetitului lor si ambitiunilor lor personale. Aceasta clasa de oameni nu este facuta nici sa simta , nici sa înteleaga conditiunile superioare de existenta si de trai pentru o societate si nici este în stare a da cel mai mic ajutor pentru consolidarea societatii. Vorbim pentru oamenii cari sunt preocupati de conditiunile de existenta, de prosperitate a societatii si cari se îngrijesc de soarta tarii oricari ar fi credintele lor, fie conservatori , fie, precum s-au numit, liberali.

Inaugurarea bustului EMINESCU la Piatra Neamţ

,,Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.”

Stimaţi prieteni,

Înainte de a vă mărturisi cât de rău îmi pare că nu sunt alături de dumneavoastră la această sărbătoare de o singulară importanţă, daţi-mi voie să aduc omagiul meu celor care au făcut-o posibilă. Pentru că, în climatul societăţii româneşti de azi, o asemenea iniţiativă este nu numai un act de cultură, ci şi unul de curaj, o iniţiativă mergând împotriva curentului şi punând în lumină o impresionantă încărcătură polemică.

Pentru a sprijini această afirmaţie – care ar putea părea ciudată, dat fiind că se referă la înălţarea firească a unui monument închinat poetului naţional – aş vrea să aduc două argumente, plasate la capetele opuse ale axei culturale, două întâmplări neasemănătoare, dar la fel de incredibile şi la fel de tulburătoare prin semnificaţii.

Eminescu omagiat la Liceul ,,Episcop Melchisedec” din Roman

Miercuri, 15 ianuarie, ora 17, cu prilejul Zilei Culturii Române, Liceul Teologic “Episcop Melchisedec” din Roman va fi gazda unei manifestări cultural-artistice dedicate aniversării a 164 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu.

“Gazdă generoasă şi tradiţională a numeroase manifestări culturale şi religioase, Liceul Teologic Episcop Melchisedec a devenit, în timp, un punct de referinţă în viaţa spirituală romaşcană. Păstrând buna tradiţie de a-i celebra pe iluştrii înaintaşi ai culturii naţionale, Liceul nostru doreşte ca, prin această activitate, să aducă un pios omagiu celui care, pe drept cuvânt, a fost supranumit Luceafărul poeziei româneşti. Manifestarea, având titlul generic Poesis şi Melos pe-un picior de plai, se va desfăşura cu binecuvântarea Preasfinţitului Episcop, dr. Ioachim Băcăuanul, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului şi Protopopiatul Roman. Evenimentul se înscrie în seria de manifestări ciclice consacrate momentelor de excepţie din istoria culturii române. ”, a declarat preot profesor Gheorghe Smerea, director al Liceului Teologic Episcop Melchisedec din Roman.

Ion Ionescu-Bucovu: Farmecul poeziei eminesciene (164 de ani de la naștere)

Eminescologii din toate timpurile, împotriva rivalității lor, au ajuns la concluzia că există un miraj al eminescianismului, un fel de „armonie eminesciană” unică, din care iradiază veșnica modernitate a lui. „Ni se pare că oricare ar fi fost temeiurile influenței lui Eminescu, găsim de la început, până azi, un motiv neschimbat, care e armonia eminesciană. Propriu zis, acestă armonie e socotită ca un miracol cultural, e în orice caz unică în spiritualitatea românească, și sub vraja ei stăm cu toții de o jumătate de veac” (Camil Petrescu). Eu continui să cred că și astăzi…
Caracostea atrăgea atenția că factorul muzical este „ elementul primordial” al stilului eminescian. G. Munteanu consideră că edificiul operei eminesciene e structurat pe paradigma a trei „invariante”: sensibilitatea, reflexibilitatea și fantezia, alcătuind cunoașterea hyperionică. Când Maiorescu definea geniul poetic eminescian, „ care pentru noi este și va rămânea cea mai înaltă încorporare a inteligenței române”, el fixa un adevăr etern, o judecată de valoare definitivă despre Eminescu. De la „unde voi găsi cuvântul ce exprimă adevărul” până la „ a turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă”, Eminescu a parcurs un enorm drum de înțelegere a limbii. Descoperirea logosului eminescian a însemnat pentru el cheia boltei cu care a operat în poezie. El și-a clădit un fundament pe timpul și spațiul național, miturile lui sunt luate din din spațiul unde a trăit, mitul pădurii ( al codrului), motivul mării, motivul „domei”, dragostea ca idee mito-poetică centală, motivul melancoliei, motivul visului etc.

Mihai Eminescu: ,,Greşalele în politică sunt crime”

“Greşalele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.” („Timpul” din 13 februarie 1882)

„Orice civilizaţie adevărată nu poate consista decît printr-o parţială întoarcere la trecut, la elementele lui bune, sănătoase, proprii, de dezvoltare.” („Timpul” din 25 octombrie 1881)

,,Sute de nulităţi, elemente flotante care nu trăiesc decît din falsificarea spiritului instituţiilor noastre şi din amăgirea opiniei publice – ajung în statul nostru a fi însărcinate cu generarea afacerilor celor mai mari şi mai delicate ale ţării, şi care privind slujba ca pe o sinecură sau ca pe o chestie de diurnă, iar esenţa ei ca pe o jucărie – au ca scop nu realizarea ideilor lor, idei schimbăcioase şi pretextate numai, ci căpătuirea membrilor societăţii de esploatare.” (Mihai Eminescu „Timpul” din 2 martie 1885)

Ion Ionescu-Bucovu: Eminescu și limba română literară (164 de ani de la naștere)

Eminescu a apărut pe solul românesc ca o sămânță rodnică la o răscruce de timpuri când limba română își căuta vadul ei spre modernizare. Scăpase din rigorile Școlii Ardelene care o ciuntise și-o transformase într-o păsărească de ciunisme și pumnisme, încerca să se lepede de exagerările cosmopolite franțuzite și căuta să se debaraseze, datorită lui Maiorescu, de „beția formelor fără fond”. Tocmai abandonase alfabetul chirilic și Academia, în frunte cu Alecsansdri, încerca să găsească noi sunete și litere pentru ciudatele sunete și semne slave care nu existau în limba latină. Dacă citești procese-verbale din ședinţele Academiei referitoare la ortografie, îți dai seama câtă luptă s-a dus pentru stabilizarea alfabetului nostru.
Acum apărea Eminescu. Precum un Dante pentru italieni, care a făurit limba italiană modernă, un Goethe pentru germani, care a dat un nou suflu limbii germane, sau un Shakespeare pentru englezi, creatorul limbii engleze moderne, Eminescu este făuritorul limbii române literare.