Festivalul literar ,,Mihai Eminescu”, ediția a VII-a, Dumbrăveni, Suceava

Eminescu„Fără Eminescu, neamul nostru ar fi neînsemnat şi aproape de dispreţuit.” (Emil Cioran)
…Optimism, cultură, creștinism, moralitate, profesionalism, promovarea adevăratelor valori, acestea sunt câteva dintre coordonatele de acum tradiționalului Festival literar „Mihai Eminescu”, frumoasă manifestare culturală aflată la cea de-a VII-a ediţie, care s-a desfășurat sâmbătă, 21 iunie a.c., în excelenta organizare a Primăriei comunei Dumbrăveni, Suceava, reprezentată prin primarul Ioan Pavăl, prin secretarul Mihai Chiriac și prin preotul Constantin Jaba. Evenimentul s-a bucurat de participarea mai multor invitaţi, personalități culturale de marcă, oameni politici, cadre didactice, pasionați de literatură şi a unei consistente audiențe. Printre personalităţile academice sau/şi eminescologice s-au numărat: acad. Eugen Simion, acad. Mihai Cimpoi, acad. Nicolae Dabija, acad. Bogdan Simionescu (fiu al acad. Cristofor Simionescu, născut la Dumbrăveni), acad. Maya Simionescu, acad. Vasile Tărâţeanu, prof. dr. Tudor Nedelcea, prof. dr. Th. Codreanu, prof. dr. Nicolae Georgescu, dr. Lucia Olaru Nenati, prof. dr. Vasile Spiridon ș.a.
Dintre numeroșii slujitori ai condeiului prezenți spicuim cu totul aleatoriu câteva nume: Emilian Marcu, Ion Beldeanu, Ion Cozmei, Gheorghe Bâlici, Viorel Dinescu, Mihai Sultana Vicol. În grupul celor sosiți din Botoşani, alături de Ștefan Dodiţă şi colecţionarul Mihai Cornaci, s-a aflat printre alţii şi d-na notar Lili Bobu, autoarea unei lucrări bibliofile de excepţie dedicată acad. Nicolae Dabija şi care a susţinut o frumoasă intervenţie în care a recitat și un poem adecvat evenimentului din creaţia poetei Lucia Olaru Nenati. >>>

Ion Ionescu-Bucovu: Eminescu și Veronica- prima seară la Viena

Eminescu si Veronica MicleEminescu veni de la Universitate cu capul tixit de filozofie, voia să se odihnească, să se-nchidă-n casă şi să zacă câteva zile; îl obosise totul-totul în această zi de sfârşit de iarnă capricioasă.
Gazda, mam’zel Gretta, femeia cea nesuferită, scundă, aproape bondoacă, dar grasă ca o putină, bătea la uşă de câteva ori şi, deşi nu-i răspundea nimeni, intra uşor, ca nu cumva să-l trezească pe domnul student, dacă doarme sau dacă este cufundat în cărţile lui, îşi arunca ochii ei cei mici, de chinezoaică, peste toată camera, să-l vadă pe unde s-a trântit, se apropia tiptil de el, în vârful picioarelor, să nu cumva să-l sperie şi, când credea ea c-a fost observată, îl întreba şoptit:
-E voie, domnule Eminescu?
Răspunsul poetului nu venea din prima clipă, adesea femeia îi repeta întrebarea de două-trei ori şi aştepta în spatele lui încuviinţarea minute în şir, apoi o relua sub altă formă, folosind de data aceasta coada măturii pe care-o bătea, scoasă din fire, violent în podea:
-Pot să mătur, domnule Eminescu?
Acum, contrar obiceiului, imediat ce intră şi-l zări trântit în pat, se repezi ca o furtună spre el, fără unealta ei zilnică, lăsând în urma-i un gol mare de aer rece, parfumat, şi-l zgâlţâi de câteva ori:
-Domnule Eminescu! Domnule Eminescu!…
Nu a apucat ca Mihai să deschidă bine ochii că şi începu să-i turuie: >>>

Ion Ionescu Bucovu – Eminescu şi Veronica la Viena

Eminescu veni de la Universitate cu capul tixit de filozofie, voia să se odihnească, să se-nchidă-n casă şi să zacă câteva zile; îl obosise totul-totul în această zi de sfârşit de iarnă capricioasă.
Gazda, mam’zel Gretta, femeia cea nesuferită, scundă, aproape bondoacă, dar grasă ca o putină, bătea la uşă de câteva ori şi, deşi nu-i răspundea nimeni, intra uşor, ca nu cumva să-l trezească pe domnul student, dacă doarme sau dacă este cufundat în cărţile lui, îşi arunca ochii ei cei mici, de chinezoaică, peste toată camera, să-l vadă pe unde s-a trântit, se apropia tiptil de el, în vârful picioarelor, să nu cumva să-l sperie şi, când credea ea c-a fost observată, îl întreba şoptit:
-E voie, domnule Eminescu?
Răspunsul poetului nu venea din prima clipă, adesea femeia îi repeta întrebarea de două-trei ori şi aştepta în spatele lui încuviinţarea minute în şir, apoi o relua sub altă formă, folosind de data aceasta coada măturii pe care-o bătea, scoasă din fire, violent în podea:
-Pot să mătur, domnule Eminescu?
Acum, contrar obiceiului, imediat ce intră şi-l zări trântit în pat, se repezi ca o furtună spre el, fără unealta ei zilnică, lăsând în urma-i un gol mare de aer rece, parfumat, şi-l zgâlţâi de câteva ori:
-Domnule Eminescu! Domnule Eminescu!…
Nu a apucat ca Mihai să deschidă bine ochii că şi începu să-i turuie:
– … v-a căutat o doamnă, era o doamnă distinsă, nu ca fetele-astea cu care vă zbenguiţi voi, studenţii!
-Ce doamnă, cum arăta? – sări Eminescu, intrigat că-l trezise din somnul lui adânc şi-l mai şi dojenea cu fetele alea cu care se zbenguiau ei, studenţii …
-O doamnă tânără, făcu ea cu mâna prin aer, desenându-i parcă chipul, zicea că-i din Ieşi, din Valahia dumneavoastră!
-Din Ieşi ? Cine să mă caute pe mine din Ieşi? Îţi arde de glume, mam’zel Gretta! Îţi jur că n-am pe nimeni în Ieşi care să mă caute pe mine la ora asta!
-Ai, n-ai, domnule Eminescu, doamna aşa mi-a spus: că-i din Ieşi şi că s-o aşteptaţi diseară pe la opt! Dar asta înseamnă ca să m-apuc eu de şmotru că aici e totul dat peste cap, păcatele mele, că aţi întins cărţile astea cu furca, parcă e dugheană sau galantar, sau dracu mai ştie ce… >>>

Adrian Botez – Arcane alchimice în poemul „Mitologicale”, de Mihai Eminescu

EminescuEminescu este obligat, prin misiunea sa de Spiritus Rector al NEAMULUI ROMÂNESC, să întindă, periodic, capcane iniţiatice, pentru a verifica gradul de virilitate spirituală al Neamului pe care-l ocroteşte. Cea mai cunoscută capcană a poetului Eminescu se numeşte MEMENTO MORI – panorama deşertăciunilor.
Una dintre cele mai puţin cunoscute capcane iniţiatice eminesciene este poemul MITOLOGICALE. Însuşi titlul, prin sufixarea cuvântului „mitologic”, avertizând asupra unei funcţii de împlinit în plan sacral – cu sufixul „-ale” – trimite la semnificaţia derizoriului, ilariantului (de tip zaharicale – sau, la Creangă: puricale…).
Numai în două cazuri, omenirea reacţionează astfel, faţă de sacru:
1- când mitul a fost uitat şi s-a degradat, formal, până la forma-funcţie de divertisment (dar orice mit poate reînvia oricând, autoenergetizându-se – pentru că el pre-există, din vecie spre vecie, în GRĂDINA ARHEILOR…);
2- când mitul trebuie protejat, cu orice preţ (chiar cu preţul aparenţei derizorii), de către iniţiaţi, în faţa valului agresiv-profan ( a se vedea măştile de tot felul – cele mai cunoscute fiind cele de carnaval… – dar semnificaţia esoterică a acestor măşti s-a pierdut, uneori aproape total… – puţini ştiu, de exemplu, că Arlechino are funcţie funebru-infernală…).
Textul eminescian oferă un traseu iniţiatic dintre cele mai interesante.
Aparent, pentru un lector plictisit şi neavizat – poemul este o parodie autohton-românească, de gust îndoielnic, a scenelor mitice olimpiene – având drept protagonişti, solitari şi bufoni, perechea mitică URAGAN-SOARE. Aparent fără rost, nejustificabil în economia unei scenete mitice riguroase, capătă relevanţă, spre final, o pereche uman-alchimică, împinsă de poet spre forma derizorie: MARGARETA nu e MARGARETA lui Goethe – ci o proastă frumoasă, care-şi aşteaptă un amant extrem de terestru(în aparenţă) – nu FAUST-întineritul prin magie mefistofelică – ci „scriitor la subprefectură”. Scriitor-Creator – trecut sub „zodia” derizoriului administraţiei pur terestre. >>>

Patologia societății noastre. Un editorial scris de Eminescu acum exact 130 de ani pentru clipa de azi

Mihai.Eminescu,,În situatiunea politica si în conditiunea civila ce s-a croit familiei române prin noile legi se simte de toti o stare de siluire si o anomalie, cu toata organizatiunea savanta a institutiunilor, în toate raporturile sociale traditionale, încât am ajuns sa nu credem în nimic stabil. Putem zice ca nu este un singur om serios între noi, fie martor fie autor, în revolutiunile ce ne-au agitat si ne agita de treizeci de ani, care sa creada în stabilitatea starii de lucruri în care ne aflam; nu este om care sa nu se întrebe când o sa se sfârseasca aceasta opera interminabila de schimbari care divizeaza din ce în ce mai mult societatea noastra în tabere ostile.

Nu ne adresam aci la oameni cari gasesc un motiv de optimism în satisfacerea apetitului lor si ambitiunilor lor personale. Aceasta clasa de oameni nu este facuta nici sa simta , nici sa înteleaga conditiunile superioare de existenta si de trai pentru o societate si nici este în stare a da cel mai mic ajutor pentru consolidarea societatii. Vorbim pentru oamenii cari sunt preocupati de conditiunile de existenta, de prosperitate a societatii si cari se îngrijesc de soarta tarii oricari ar fi credintele lor, fie conservatori , fie, precum s-au numit, liberali. >>>

Inaugurarea bustului EMINESCU la Piatra Neamţ

,,Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.”

DSC_4640DDD

Stimaţi prieteni,

Înainte de a vă mărturisi cât de rău îmi pare că nu sunt alături de dumneavoastră la această sărbătoare de o singulară importanţă, daţi-mi voie să aduc omagiul meu celor care au făcut-o posibilă. Pentru că, în climatul societăţii româneşti de azi, o asemenea iniţiativă este nu numai un act de cultură, ci şi unul de curaj, o iniţiativă mergând împotriva curentului şi punând în lumină o impresionantă încărcătură polemică.

Pentru a sprijini această afirmaţie – care ar putea părea ciudată, dat fiind că se referă la înălţarea firească a unui monument închinat poetului naţional – aş vrea să aduc două argumente, plasate la capetele opuse ale axei culturale, două întâmplări neasemănătoare, dar la fel de incredibile şi la fel de tulburătoare prin semnificaţii.

>>>

Eminescu omagiat la Liceul ,,Episcop Melchisedec” din Roman

Miercuri, 15 ianuarie, ora 17, cu prilejul Zilei Culturii Române, Liceul Teologic “Episcop Melchisedec” din Roman va fi gazda unei manifestări cultural-artistice dedicate aniversării a 164 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu.

“Gazdă generoasă şi tradiţională a numeroase manifestări culturale şi religioase, Liceul Teologic Episcop Melchisedec a devenit, în timp, un punct de referinţă în viaţa spirituală romaşcană. Păstrând buna tradiţie de a-i celebra pe iluştrii înaintaşi ai culturii naţionale, Liceul nostru doreşte ca, prin această activitate, să aducă un pios omagiu celui care, pe drept cuvânt, a fost supranumit Luceafărul poeziei româneşti. Manifestarea, având titlul generic Poesis şi Melos pe-un picior de plai, se va desfăşura cu binecuvântarea Preasfinţitului Episcop, dr. Ioachim Băcăuanul, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului şi Protopopiatul Roman. Evenimentul se înscrie în seria de manifestări ciclice consacrate momentelor de excepţie din istoria culturii române. ”, a declarat preot profesor Gheorghe Smerea, director al Liceului Teologic Episcop Melchisedec din Roman. >>>

Ion Ionescu-Bucovu: Farmecul poeziei eminesciene (164 de ani de la naștere)

21 decembrie 1883 – Apare, la editura Socec,  volumul „Poezii” de Mihai Eminescu.
Eminescologii din toate timpurile, împotriva rivalității lor, au ajuns la concluzia că există un miraj al eminescianismului, un fel de „armonie eminesciană” unică, din care iradiază veșnica modernitate a lui. „Ni se pare că oricare ar fi fost temeiurile influenței lui Eminescu, găsim de la început, până azi, un motiv neschimbat, care e armonia eminesciană. Propriu zis, acestă armonie e socotită ca un miracol cultural, e în orice caz unică în spiritualitatea românească, și sub vraja ei stăm cu toții de o jumătate de veac” (Camil Petrescu). Eu continui să cred că și astăzi…

Caracostea atrăgea atenția că factorul muzical este „ elementul primordial” al stilului eminescian. G. Munteanu consideră că edificiul operei eminesciene e structurat pe paradigma a trei „invariante”: sensibilitatea, reflexibilitatea și fantezia, alcătuind cunoașterea hyperionică. Când Maiorescu definea geniul poetic eminescian, „ care pentru noi este și va rămânea cea mai înaltă încorporare a inteligenței române”, el fixa un adevăr etern, o judecată de valoare definitivă despre Eminescu. De la „unde voi găsi cuvântul ce exprimă adevărul” până la „ a turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă”, Eminescu a parcurs un enorm drum de înțelegere a limbii. Descoperirea logosului eminescian a însemnat pentru el cheia boltei cu care a operat în poezie. El și-a clădit un fundament pe timpul și spațiul național, miturile lui sunt luate din din spațiul unde a trăit, mitul pădurii ( al codrului), motivul mării, motivul „domei”, dragostea ca idee mito-poetică centală, motivul melancoliei, motivul visului etc. >>>

Mihai Eminescu: ,,Greşalele în politică sunt crime”

“Greşalele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.” („Timpul” din 13 februarie 1882)

„Orice civilizaţie adevărată nu poate consista decît printr-o parţială întoarcere la trecut, la elementele lui bune, sănătoase, proprii, de dezvoltare.” („Timpul” din 25 octombrie 1881)

,,Sute de nulităţi, elemente flotante care nu trăiesc decît din falsificarea spiritului instituţiilor noastre şi din amăgirea opiniei publice – ajung în statul nostru a fi însărcinate cu generarea afacerilor celor mai mari şi mai delicate ale ţării, şi care privind slujba ca pe o sinecură sau ca pe o chestie de diurnă, iar esenţa ei ca pe o jucărie – au ca scop nu realizarea ideilor lor, idei schimbăcioase şi pretextate numai, ci căpătuirea membrilor societăţii de esploatare.” (Mihai Eminescu „Timpul” din 2 martie 1885) >>>

Ion Ionescu-Bucovu: Eminescu și limba română literară (164 de ani de la naștere)

EminescuEminescu a apărut pe solul românesc ca o sămânță rodnică la o răscruce de timpuri când limba română își căuta vadul ei spre modernizare. Scăpase din rigorile Școlii Ardelene care o ciuntise și-o transformase într-o păsărească de ciunisme și pumnisme, încerca să se lepede de exagerările cosmopolite franțuzite și căuta să se debaraseze, datorită lui Maiorescu, de „beția formelor fără fond”. Tocmai abandonase alfabetul chirilic și Academia, în frunte cu Alecsansdri, încerca să găsească noi sunete și litere pentru ciudatele sunete și semne slave care nu existau în limba latină. Dacă citești procese-verbale din ședinţele Academiei referitoare la ortografie, îți dai seama câtă luptă s-a dus pentru stabilizarea alfabetului nostru.
Acum apărea Eminescu. Precum un Dante pentru italieni, care a făurit limba italiană modernă, un Goethe pentru germani, care a dat un nou suflu limbii germane, sau un Shakespeare pentru englezi, creatorul limbii engleze moderne, Eminescu este făuritorul limbii române literare. >>>

UZPR deschide seria Seratelor „Eminescu Jurnalistul”

afis uzpMarți, 10 decembrie, la ora 19,00, la Teatrul Mignon de pe Strada Hristo Botev nr. 1, demarează „Seratele Mihai Eminescu Jurnalistul”, inițiate de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. Este un spectacol-dezbatere, la care publicul poate participa fără nicio altă restricție decât aceea a bunului simț.
Prima serată „Eminescu Jurnalistul” va avea ca suport piesa de teatru ”Interviu cu Mihai Eminescu” aparținând scriitorului și jurnalistului Miron Manega, membru UZPR. Va fi un montaj de teatru-lectură, cu concursul a patru actori (Cristi Dionisie, Sebastian Vâlcea, Claudia Drăgan și Raluca Grumăzescu), în regia lui Mihai Lungeanu. Sensul acestui demers este acela de a-l readuce pe Eminescu în conștiința opiniei publice, în toate dimensiunile personalității sale, inclusiv – și mai ales – aceea de jurnalist.
Seratele ”Mihai Eminescu Jurnalistul” vin în continuarea și spre confirmarea intenției declarate a președintelui UZPR, Doru Dinu Glăvan (cu prilejul decernării, în vara aceasta, a Premiilor „Eminescu ziaristul”), de a crea un centru de polarizare a jurnalismului creativ și moral: „Eminescu a fost și rămâne un model de etică profesională pentru orice jurnalist român care-și respectă meseria, de aceea l-am ales ca simbol tutelar al Uniunii noastre și de aceea am instituit acest premiu”. 28 iunie 1883 are semnificaţia morţii «civile» a lui Mihai Eminescu, scoaterea lui din presă. A fost o zi neagră pentru jurnalismul românesc, dar şi un indiciu al forţei sociale a presei, de vreme ce Eminescu jurnalistul nu a putut fi făcut să tacă decât prin cămaşa de forţă. Precizăm (…) că recursul la modelul jurnalistic Eminescu este un recurs la moralitatea şi valorile creative ale jurnalisticii în esenţa ei. Şi nu urmărim exploatarea în folos propriu a prestigiului uriaş al modelului, ci încercăm să ne raportăm la el, slujindu-l după puterile şi resursele noastre de conştiinţă. Slujindu-l pe el, ne slujim, de fapt, pe noi.” >>>

Poetul romaşcan Grigore Melidon şi Mihai Eminescu

A doua poezie pe care o trimite Eminescu de la Viena este Epigonii. Deşi redacţia Convorbirilor literare îi comunicã poetului unele rezerve faţã de mai mulţi autori ,,cântaţi de dânsul”, o publicã în numãrul din 15 august 1870 chiar în fruntea revistei, unde versurile apãreau rar.[1] Între timp, Eminescu scrie redacţiei (17 iunie 1870) pentru a explica motivele esenţiale ale poeziei. ,,Ideea fundamentalã – scrie el – e comparaţiunea dintre lucrarea încrezutã şi naivã a predecesorilor noştri şi lucrarea noastrã trezitã, rece. [ … ] Predecesorii noştri credeau în ceea ce scriau, cum Shakespeare credea în fantasmele sale, îndatã însã ce conştiinţa vede cã imaginile nu sunt decât un joc, atunci, dupã pãrerea mea, se naşte neîncrederea scepticã în propriile sale creaţiuni.
Comparaţiunea din poezia mea cade în defavorul generaţiunei noi (s. autorului) şi cred cu drept”. [2] >>>

Ioan Miclău – Un vers a lui Eminescu…!

Un vers a lui Eminescu mi-a patruns in fiinta mea de copil. Acum am pasit pragul celor 73 ani, si inca imi amintesc cu emotie sentimentul care l-am incercat. Cite-am din poeziile  lui Eminescu, “Pe aceeasi ulicioara”. Si acum sa o iau in ordine.  Profesorul nostru de Limba Romana  Parghel Constantin -Dumnezeu sa-l odihneasca fiindca a trecut de mult in lumea Dreptilor – avea  pretentia ca noi elevii clasei a 7-a, inaintea inceperii orei, sa scriem pe tabla cuvintele  noi, pe care nu le intelegeam din cartile pe care le citeam noi in timpul liber! Domnia sa la intrarea in clasa primul lucru pe care il facea  era sa ne explice deci  insemnatatea, sensul etimologic al  fiecarui cuvant notat de  elevi  cu creta pe tabla! >>>

Nichifor Crainic – Mihai Eminescu “Trecut-au ani, ca nouri lungi pe şesuri”

  “Toate-s praf… Lumea-i cum este…şi ca lumea suntem noi”

S-au studiat cu de-amănuntul izvoarele filosofice şi religioase, germane sau brahmanice, din care Eminescu şi-a tras seva amară a unor versuri caracteristice pentru atitudinea lui faţă de lume şi viaţă. Din punctul nostru de vedere, care e desprinderea cât de cât a feţei spirituale din personalitatea marelui poet, aceste izvoare interesează mai puţin. Originale sau însuşite din lecturi, ideile sale ne preocupă în măsura în care ele au devenit convingeri, determinând o fizionomie spirituală. Şi trebuie să mărturisim din capul locului că întreprinderea nu e tocmai uşoară, de vreme ce, mai ales în latura numită filosofică a inspiraţiei sale, întâlnim nepotriviri ce sfărâmă unitatea unei ţinute spirituale. 

A fost Eminescu credincios sau necredincios? Iată o întrebare la care oricine poate pregeta să dea un răspuns categoric. Dacă în opera lui am găsi numai urmele lui Schopenhauer, care trec brutal peste crinul credinţei, strivindu-l, am putea spune cu durere că cel mai mare poet român a fost un necredincios. Dar dacă ne-am referi la cele câteva inspiraţii de natură creştină, am afirma cu bucurie că avem a face cu un aderent la credinţa strămoşească. Gândul cercetătorului se află în faţa unui echivoc, care îl opreşte confuz între negaţie şi afirmaţie. În orice casă nu trebuie reeditată aserţiunea simplificatoare a unora, care vor să facă din poet un budist pur şi simplu, adică un om care nu vede dincolo de această lume altceva decât neantul amorţit al Nirvanei. Lăsând la o parte vâna lui cum e superba pagină cosmogonică din Scrisoarea I, care e versificarea unui imn din Vedele brahmanice teiste, altceva, deci, decât budismul ateist.  >>>

Eminescu: Rusia vrea să mistuiască poporul român

EminescuMihai Eminescu are pentru mulţi o imagine asemeni luceafărului din poezia cu acelaşi nume – rece, distant faţă de ceea ce se petrecea în veacul său, căutând iubirea eternă etc. Totuşi contemporanii îl cunosc puţin altfel. Mare parte din talentul său scriitoricesc s-a mistuit în opera sa publicistică. Fără să fim lipsiţi de respect faţă de marele poet, acesta are o altfel de atitudine în textele pe care le-a semnat cu mândrie în Timpul. Nuanţe vagi sau mai accentuate de xenofobie, rasism, ultranaţionalism şi antisemitism se întâlnesc peste tot în articolele lui.

Totuşi azi ne vom opri asupra unui text publicat în iunie 1878, la puţină vreme după ce România rupsese legăturile cu Rusia din cauza anexarii acestora a celor 3 judeţe din sudul Basarabiei. Articolul se numeşte: România în luptă cu panslavismul şi este un fel de semnal de alarmă pentru ceea ce avea să se întâmple în secolul următor. >>>

Primul film documentar despre Eminescu

>>>

Eminescu: ‘tu-i neamul nevoii!

Eminescu ”Asta-i unica înjurătură pe care am deprins-o de la tatăl meu”

Se împlinesc 163 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu. Viaţa sa fiind cunoscută datorită celor câteva cărţi esenţiale despre el, publicăm câteva amintiri despre Eminescu, omul, mai puţin cunoscute. Ele sunt oarecum inedite deoarece au avut o circulaţie mai restrânsă. Este vorba de evocarea poetului de către un prieten al său, fost coleg, Teodor V. Ştefanelli, în cartea “Amintiri despre Eminescu”, apărută în anul 1914 şi reeditată de Editura Junimea în 1983.  Ştefanelli a fost coleg de liceu cu Eminescu la Cernăuţi, între 1860 şi 1863, şi l-a reîntâlnit în 1869, la Universitatea din Viena. Ştefanelli a trăit între 1849 şi 1920 şi a fost membru al Academiei Române.

Era, scrie Ştefanelli, un om cu puţine pretenţii: “Traiul lui Eminescu era cât se poate de simplu. Nu am cunoscut un om cu mai puţine pretenţii ca dânsul. Când avea bani mânca bine, iar când paralele erau pe sfârşite, se mulţumea cu puţin, fără ca să putem presupune că cauza acestei fragilităţi ar fi lipsa de bani. Eminescu nu bea mult. La un sfert de litru de vin sau la o halbă de bere era în stare să petreacă o noapte întreagă, dar în schimb lua mai multe cafele negre şi fuma mult”. >>>

163 de ani de la naşterea lui Eminescu

Eminescu„Suntem români, vrem să rămânem români și cerem egală îndreptățire a națiunii noastre” Mihai Eminescu

  Mihai Eminescu a bucurat nația noastră cu doar 39 ani de viață, dar cu o imensă activitate literară. 46 de volume, aproximativ 14.000 de file au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu în 1902. A fost poet, prozator și jurnalist român, cea mai importantă voce poetică din literatura română.

    Ion Caraion scria: „Eminescu este imponderabil și muzică”.

    Ion Luca Caragiale spunea că Eminescu avea un temperament de o excesivă inegalitate, oscilând între atitudini introvertite și extravertite: când vesel, când trist; când comunicativ, când ursuz; când blând și când aspru; mulțumindu-se uneori cu mai nimica și nemulțumit alteori de toate…  „Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist, nefericită pentru om!” >>>

Ion Ionescu Bucovu – Eminescu la a 163-a aniversare de la naștere

La mijloc de iarnă, Eminescu cade în sufletele noastre ca un blestem frumos. Academia Română i-a închinat în ziua lui de naștere o mare sărbătoare: Ziua culturii române. Poate vă întrebați de ce. Pentru că Eminescu e unic ca Dante, ca Shakespeare, ca Petrarca, ca Ronsard, ca Goethe sau ca Byron. Și e unicul român romantic de talia marilor romantici ca Lamartine, Vigny, Musset, Hugo, Heine, Novalis, Schiller, Byron, Leopardi, Pușkin și Lermontov.

El a despărțit apele de uscat în literatura română. De la el încoace se scrie altfel poezia. A rupt lanțul ciunismelor și pumnismelor ardelenești și a creat limba literară, altoind-o cu filonul ei cel mai sănătos, limba populară. >>>

Ion Ionescu Bucovu – Viața lui Eminescu între mistificare și adevăr

Eminescu – omul

motto:
„Atâta să nu uitaţi:
„ că el a fost un om viu,/
viu,/
pipăibil cu mâna.//

Atâta să nu uitaţi:
/ că el a băut cu gura lui, – /
că avea piele/
îmbrăcată în ştofă. //
Atât să
nu uitaţi, – /
că ar fi putut să stea/
la masă cu noi,/
la masa cinei celei de taină//“

Nichita Stănescu >>>

Ioan Miclău – Eminescu și spiritualitatea românească de azi!

  EminescuSe spune si cred cu convingere, ca cea mai frumoasa etapa a istoriografiei literaturii romane a fost perioada  in care Vasile Alecsandri dupa o lunga si rodnica creatie literara, dand literaturii noastre o valoroasa opera, apunea, iar la zenitul nou al literaturii romanesti aparea ca un luceafar Mihai Eminescu. 

Zic cea mai frumoasa etapa, pentru ca acum idea ierarhizarii valorilor literare devenea o chestiune tot mai discutata la agenda zilei. Spiritele vremii se agitau, grupari scriitoricesti se inchegau, noi orientari si curente emancipau  gandirea, cat mai ales legarea poeziei de realitatea vietii cotidiene. Asta insemna desigur si un apus al romantismului. Lirismul profund a lui Mihai Eminescu, asa cum il constata Titu Maiorescu, era totusi mai putin romantic, tindea spre realismul lui Stendhal, insa prin profunzimea filosofica din care Eminescu isi scoate ideile inspiratoare, ideile  social-economice si istorico-politice, se producea o dislocare completa a poeziei spre a fi redata interesului general, de emancipare nationala. >>>

Despre Eminescu şi ce am învăţat descoperindu-l

Despre România şi români

„Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomaţii croiesc charte şi resbele, zugrăvesc împărăţii despre cari lui nici prin gând nu-i trece…” [1] „Iubim ţara şi naţia noastră astfel cum n-o iubeşte nimeni, cum nimeni n-are puterea de-a o iubi.” [2] „(Naţia) o iubim sans phrase.” [3] Aşa îşi exprimă poetul dragostea de neam şi ţară. >>>

Influențe ale folclorului muzical românesc în lirica eminesciană

Nichita Stănescu spunea că pentru el patria este limba română. De aceea – continuă poetul –pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte. Cu aproape un veac mai înainte, Eminescu a notat în epopeea dramatică Horia, unul din proiectele sale nefinalizate: Limba e muzica celui mai mare maestru al ei, muzica nu e decât limba română pusă-n muzică. Limba română născută pe note, limba română cântată în ape, ţeara unei feerii[1].

Ambele definiţii sunt complementare şi surprind în sintetize metaforice transcedentale tot ceea ce n-ar putea conţine o raţională şi riguroasă formulare filologică. >>>

Emilia Tuţuianu distinsă cu Marele premiu la Secţiunea Proză – Concursul Naţional de Poezie „Dor de dor” Ipoteşti 2012

Manifestări dedicate comemorării poetului Mihai Eminescu la Ipoteşti, judeţul Botoşani.

Poetul naţional Mihai Eminescu este comemorat în localitatea lui natală, la Ipoteşti, în judeţul Botoşani, în cadrul „Zilelor Eminescu”. În cursul dimineţii a fost oficiată o slujbă de pomenire, în capela familiei Eminovici.

Deschiderea oficială a manifestărilor a avut loc în Amfiteatrul „Laurenţiu Ulici” din cadrul Memorialului Ipoteşti, împreună cu decernarea premiului pentru traducere şi promovare a operei eminesciene în străinătate. Pe parcursul zilei se vor acorda şi alte premii şi vor avea loc vernisaje de expoziţii. >>>

Maica Benedicta(Zoe Dumitrescu-Buşulenga) – Eminescu între credinţă şi cunoaştere

S-au încercat până acum câteva răspunsuri la problema credinţei marelui artist-gânditor, fiecare emiţător dând un caracter aproape apodictic punctului său de vedere. Unii l-au socotit ateu ireductibil, alţii un credincios fervent, fiecare întemeindu-se pe unul sau mai multe texte. Calitatea probantă a textelor invocate este însă minimă prin desprinderea de contextul atât de vast şi complex al întregii gândiri şi opere eminesciene, care exprimă o personalitate de o natură cu totul particulară. >>>

Maica Benedicta (Zoe Dumitrescu Buşulenga): Să-l apăraţi pe Mihai Eminescu

Rostul acestui articol, pe langa apropiata zi, 20 august, in care Zoe Dumitrescu Busulenga (Maica Benedicta) ar fi implinit 89 de ani, este dublat de durerosul si incredibilul Ipotesti, sfartecat in aceasta perioada de rapoarte, sesizari penale, nepotisme si ordinare aranjamente, fapte de care greu se vor spala locurile devenite sacre pentru milioane de romani.

De ce Zoe Dumitrescu Busulenga?

Recunosc si imi asum ocolisul pe care il voi urma in a vorbi despre Eminescu folosind un exemplu prea putin cunoscut, dar deja atacat la drumul mare. >>>

Veronica Micle – Un destin tragic

La sfarsitul vecerniei, aproape de miezul noptii, calugaritele de la manastirea Varatec au ramas nemiscate. Clopotele bisericii incepusera sa bata rar si funebru, a moarte. In casa cu etaj a maicii Fevronia Sarbu, poeta Veronica Micle se stinsese din viata in a cincizecea noapte scursa de la trecerea in nefiinta a lui Mihai Eminescu.

Suntem in 4 august, 1889. O agonie de douazeci de ore punea capat unei vieti de 39 de ani. O viata care fusese, cum insasi poeta o definea, „o complicare ciudata de >>>

Mihai Eminescu – „Vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, impusă de străini”

Eminescu nu a fost doar poet şi gânditor, ci şi un mare jurnalist român (cel mai mare) şi, în această calitate, primul analist economic şi politic din istoria României. “Diagnosticele”, avertismentele, analizele şi soluţiile sale, bazate pe o profundă cunoaştere a realităţilor româneşti, a istoriei şi a contextului european, sunt valabile şi astăzi. Citindu-i textele publicistice, ai senzaţia halucinantă că sunt scrise aici şi acum.
Pornind de la această realitate culturală care, deşi publică, este necunoscută publicului (căci Eminescu este mai mult citat decât citit), ne-am gândit să-l “confruntăm” cu situaţia din prezentul imediat, printr-un interviu virtual. De fapt, virtuală este proiecţia în prezent, pentru că răspunsurile “intervievatului” sunt, de fapt, extrase din textele sale apărute în publicaţiile FederaţiuneaConvorbiri LiterareCurierul de Iaşi (1869-1877), Timpul (1877-1883), România Liberă (1889) – şi din manuscrisele publicate postum. >>>

Casa Eminescu de la Văratec, lăsată să se prăbuşească

Scriam în articolul anterior că sînt trei dovezi care atestă faptul că în această casă a stat cîndva Eminescu. Prima dintre ele este atestată de academiciana Zoe Dumitrescu Buşulenga (maica Benedicta) care a luptat timp de mai mulţi ani să se restaureze casa, dar nu a reuşit, din care pricină nu a dorit să fie îngropată la Văratec ci la Putna. >>>

Mihai Eminescu

Am ţinut să urmărim cu luare aminte manifestaţiunile de pietate ce au [fost] puse pe ici pe colo la cale cu ocaziunea împlinirii celor dintîi douăzeci de ani de la moartea lui Mihai Eminescu  şi am făcut-o aceasta pentru că manifestaţiunile de felul acesta sunt iviri simptomatice, din care se pot trage concluziuni în ceea ce priveşte felul de a gîndi al oamenilor. >>>

Eminescu, gazetarul intolerabil

       Ignoranta, interesele politice si propagandistice derizorii, dar si reaua credinta sau ostilitatea unor alogeni au deformat de atâtea ori adevaratul spirit al operei lui Eminescu – poetul si ziaristul. Destinul acestei opere s-a dovedit a fi tot atât de dramatic, precum destinul omului care a creat-o, precum biografia sa. G. Calinescu sublinia într-o celebra conferinta rostita la Academia Româna, în 1964, la împlinirea a 75 de ani de la moartea celui ce a scris „Oda, în metru antic“, ca viata acestuia „se confunda cu opera, Eminescu n-are alta biografie“. Dar, când facea aceasta remarca, marele critic avea în vedere opera poetica („el a scris în versuri o zguduitoare biografie“). Eminescu a scris însa o biografie tot atât de zguduitoare si în proza de ziar, rodul, de altfel, al singurei sale profesii si al unei vocatii paralele, cum observa Serban Cioculescu într-un articol aparut în „Revista Fundatiilor Regale“, din 1939, când trecuse o >>>

Zilele EMINESCU, 14-16 iunie – Botoşani – Ipoteşti – Putna

În perioada 14 – 16 iunie 2012 se desfăşoară la Botoşani, Vorona, Ipoteşti şi Putna „Zilele Eminescu”, organizate de Consiliul Judeţean Botoşani, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” Botoşani, Fundaţia Culturală „Hyperion – Caiete botoşănene” Botoşani, în colaborare cu Societatea Scriitorilor Bucovineni şi Societatea Culturală „Raluca Iuraşcu” Vorona, cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoşani.   >>>

Urme eminesciene la Cernăuți

Cernăuţul, aflat la cam 350 de kilometri de Chişinău, este unul din oraşele prin care marele Mihai Eminescu şi-a purtat paşii. Pentru că v-am promis că începând de pe şapte mai şi până pe 15 iunie, în fiecare luni, vom călători pe urmele lui Eminescu, astăzi ne îndreptăm pe străzile bătrânei citatele din Bucovina furată. >>>